Medicina militară împlineşte 160 de ani de la înfiinţarea Corpului ofiţerilor sanitari ai Armatei. Cu acest prilej, vor avea loc o serie de manifestări.


Astăzi, 19 august, au avut loc depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Sanitari din Piaţa Eroilor şi la Monumentul dr. Carol Davila din incinta Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central, se arată într-un comunicat al MApN.

O ceremonie similară s-a desfăşurat la Mormântul fondatorului medicinei militare, generalul dr. Carol Davila. 

Momentele dedicate Zilei Medicinei Militare vor continua cu un simpozion aniversar care va avea loc la Palatul Cercului Militar Naţional.

La activităţi participă, pe lângă reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării Naţionale, membri ai instituţiilor şi autorităţilor publice centrale, ai mediului academic, cadre militare în activitate din structurile aflate în subordinea Direcţiei Medicale a Ministerului Apărării Naţionale, precum şi cadre militare în rezervă şi în retragere.

La data de 21 august 1862, printr-un Înalt decret domnesc, au fost înfiinţate Corpul ofiţerilor sanitari ai armatei şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român. S-a constituit astfel organismul specializat pentru asigurarea păstrării sănătăţii efectivelor armatei române.

„Încă de la începuturile ei, medicina militară a beneficiat de profesionalismul şi calităţile generalului de divizie medic dr. Carol Davila, care la acea vreme era inspector general al serviciului sanitar al armatei, director al Şcolii de Medicină (întemeietorul învăţământului medico-militar şi medical superior din ţara noastră), inspector al adminstraţiei centrale sanitare şi efor al spitalelor”, se precizează în comunicat.

Elaborarea „Instrucţiunilor pentru funcţionarea ambulanţelor” şi a „Deciziei relative la serviciul ambulanţelor în armată”, precum şi promulgarea, prin Înaltul Decret nr. 1125/15.04.1882, a „Legii pentru organizarea Serviciului Sanitar al Armatei”, au creat cadrul normativ de funcţionare a serviciului sanitar militar, condus de o direcţie specializată existentă în cadrul Ministerului de Război.

Medicii militari de toate specialităţile au devenit, în timp, personalităţi recunoscute de lumea medicală pe plan intern şi internaţional, se mai arată în document.





Medic