Din aceeași categorie
Pe 7 aprilie 2026, comunitatea internațională celebrează Ziua Mondială a Sănătății, marcând astfel 78 de ani de la înființarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Sub tema centrală „Împreună pentru sănătate. Susținem știința.”, OMS lansează o inițiativă globală fără precedent care pune cercetarea, evidența clinică și colaborarea academică în centrul arhitecturii de sănătate a viitorului, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
Această celebrare nu este doar un omagiu adus progresului tehnic, ci un apel urgent la unitate într-un peisaj global fragmentat de dezinformare și de crize tot mai acute. Într-o eră în care este testată încrederea în instituțiile de sănătate, tema aleasă subliniază că singura cale sustenabilă către „Sănătate pentru toți” este cea ghidată de rigoarea științifică și de transparența datelor partajate la nivel internațional.
One Health este pilon central
Pilonul central al agendei acestei zile îl constituie „One Health”, o abordare cunoscută, care recunoaște interdependența sănătății umane, animale, a plantelor și ecosistemelor, precum și necesitatea adoptării unor soluții coordonate, bazate pe știință, pentru a gestiona amenințările comune la adresa sănătății.
Datele științifice actuale, consolidate de Organizația Mondială a Sănătății, indică o realitate alarmantă: peste 75% din bolile infecțioase emergente la om au o origine zoonotică, ceea ce înseamnă că sănătatea umană este direct condiționată de modul în care sunt gestionate ecosistemele și contactul cu fauna sălbatică.
Două momente globale majore
În acest context, Ziua Mondială a Sănătății servește drept catalizator pentru două momente globale majore:
- Summitul Internațional „One Health” (7 aprilie), găzduit de OMS și Guvernul Franței sub președinția franceză a G7,
- și Forumul Global inaugural al Centrelor de Colaborare ale OMS (7-9 aprilie), care reunește aproape 800 de instituții științifice din peste 80 de țări.
Scopul declarat este acela de a transforma angajamentele politice în acțiuni concrete, multisectoriale privind prevenirea, pregătirea, rezistența antimicrobiană, sistemele alimentare durabile și sănătatea mediului, contribuind la construirea unor sisteme de sănătate mai rezistente și echitabile pentru oameni, animale și planetă.
Ziua Mondială a Sănătății 2026 îndeamnă la investiții, nu doar în laboratoare ci și în comunicarea științifică empatică, pentru a contracara” infodemia” (promovarea informațiilor false sau înșelătoare) care subminează ratele de vaccinare și complianța la tratamentele pentru boli netransmisibile.
Mai multe detalii despre Ziua Mondială a Sănătății puteți afla de aici.
inspOMSZiua Mondiala a SanatatiiOrganizatia Mondiala a Sanatatiiinstitutul national de sanatate publicaOne HealthEchipamente medicale și medicamente esențiale, donate de Biroul OMS din România
OMS România rămâne angajată să sprijine eforturile naționale de promovare a prevenirii tuberculozei
...OMS emite noi recomandări pentru diagnosticarea tuberculozei
De Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, Organizația Mondială a Sănătății recomandă utilizarea unor tehnologii noi, mai rapide și mai accesibile, pentru diagnosticarea acestei afecțiuni.
...
INSP: informare privind boala meningococică invazivă și focarul din comitatul Kent
Boala meningococică invazivă (IMD) este o infecție bacteriană rară, dar severă.
...
