Informaţii organizatorice ale evenimentului
Descrierea evenimentului
EVENIMENTUL ESTE GRATUIT ŞI CREDITAT CU 9 PUNCTE EMC. Intrarea este gratuită.
Începând cu anul 2016, MedicHub organizează Conferinţele Pediatru.ro cu sprijinul Societăţii Române de Pediatrie şi al Universităţii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.În cadrul acestor conferinţe, susţinute de cadre didactice universitare de prestigiu, sunt abordate subiecte de larg interes din patologia copilului şi sunt prezentate noutăţi din domeniul terapeuticii pediatrice.
Programul ştiinţific este organizat în sesiuni pentru mai multe specialităţi, cu lectori dedicaţi:
Regulament Tombolă
- Durata şi locul de desfăşurare a Campaniei: 14-15 septembrie 2017, Cluj-Napoca, Grand Hotel Napoca
- Participanţii şi condiţiile de participare: La tombolă poate participa orice persoană fizică, indiferent de cetăţenie, care îndeplineşte, în mod cumulativ, următoarele condiţii: este înscris şi a participat la ambele zile de Conferinţă; este prezent la extrageri şi anunţarea câştigătorului. Nerevendicarea premiului la momentul extragerii, duce la anulare şi repetarea extragerii.
- Modul de desfăşurare a Campaniei: Înscrierea la tombolă se realizează în ambele zile ale Conferinţei, la secretariatul de înregistrare a participanţilor. Participantul va depune în urna special amenajată la Secretariatul Conferinţei toate datele solicitate (numele, prenumele). Taloanele care nu au toate datele solicitate nu vor fi validate şi nu vor putea fi desemnate câştigătoare.
- Acordarea Premiului prin tragere la sorţi şi validarea câştigătorului: Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi la Conferința Pediatru.ro.
Programul evenimentului
Joi, 14 septembrie 2017
13:00 - 13:10 |
Deschidere conferință - Prof. univ. dr. Mircea Nanulescu |
13:10 - 13:40 |
Conf. univ. dr. Amanda Rădulescu - Rugeola – de ce rămâne în actualitate? |
13:40 - 13:55 |
Șef lucr. dr. Cherecheș-Panta Paraschiva - Intoleranța alimentară la copil: abordare diagnostică și tratament |
13:55 - 14:10 |
Conf. unv. dr. Olivia Timnea - Rolul acizilor grași Omega 3 în sindromul ADHD copii |
14:10 - 14:25 |
Șef lucr. dr. Daniela Pop Vornicescu - Management-ul dermatitei atopice – ABC-ul terapeutic. |
14:25 - 14:45 |
Prof. univ. dr. Mircea Nanulescu - Efectele nonscheletice ale deficitului de vitamina D |
14:45 - 15:05 |
Conf. univ. dr. Sorin Man - Rezolvări actuale în faringitele acute |
15:05 - 15:20 |
Conf. univ. dr. Sorin Man - Ibuprofenul în terapia febrei la copil |
15:20 - 15:40 |
Șef lucr. dr. Mărgescu Mircea - Redescoperirea libertății respirației – provocare actuală în practica medicală |
15:40 - 15:55 |
Pauză de cafea |
15:55 - 16:25 |
Sesiune OMRON Academy |
Prof. univ. dr. Mircea Nanulescu - Rinite alergice combinate cu astm (UAD/BITR) |
|
Dr. Ing. Mihai Chețan - Tehnici de inhalare, nebulizatoare și Peak Flow Meter |
|
16:25 - 16:45 |
Conf. univ. dr. Sorin Man - Loroblis-metoda inovatoare în |
16:45 - 17:05 |
Conf. univ. dr Călin Lazăr - Abordarea practică a sindromului anemic la copil |
17:05 - 17:20 |
Andrei Neagu - Regimul dietetic al copiilor cu probleme digestive – diaree și reflux |
Vineri, 15 septembrie 2017
10:00 - 10:30 |
Prof. univ. dr. Mircea Nanulescu - Halitoza |
10:30 - 10:45 |
Dr. Mirela Mandache - Beneficiile terapiei antiinflamatoare specifice tractului respirator în patologia respiratorie acută |
10:45 - 11:00 |
Conf. univ. dr Dan Ona - Multivitaminele în sarcină - între ghiduri și nevoi nutriționale |
11:00 - 11:15 |
Șef lucr. dr. Mărgescu Mircea - Protejarea florei intestinale în tratamentul cu antibiotic oral |
11:15 - 11:30 |
Șef lucr. dr. Mărgescu Mircea - Tratamentul tulburărilor dispeptice și al colicilor la sugari și copii |
11:30 - 11:50 |
Asist. univ. dr. Bianca Simionescu - 10% UMAN … 90% MICROBIOTA - Echilibrul unei sănătăți perfecte! |
11:50 - 12:20 |
Prof. univ. dr. Diana Deleanu - Alergeni alimentari la copil |
12:20 - 12:35 |
Pauză de cafea |
12:35 - 13:05 |
Conf. univ. dr. Lenuța Popa - Disfuncții tiroidiene la copil |
13:05 - 13:35 |
Dr. Otilia Fufezan - Aportul examenului ecografic pentru diagnostic în pediatrie |
13:35 - 13:45 |
Formator Eugenia Voicu - Nebulizatoare inovative pentru tratamentul afectiunilor respiratorii |
13:45 - 14:15 |
Conf. univ. dr. Gheorghe Popa - Mase tumorale cervical la copil |
Încheierea conferinței |
Expozanţi
Galerie
Diana Deleanu
Prof. univ. dr. Mircea Nanulescu
Călin Lazăr
Gheorghe Popa
Lenuța Popa
Amanda Rădulescu
Otilia Fufezan