EDITORIAL

Urticaria dincolo de etichetă – diagnosticul potrivit, pentru pacientul potrivit

Elena-Camelia Berghea, Irena Nedelea

30 Octombrie 2026

Dragi colegi,

Urticaria este una dintre acele afecțiuni pe care le recunoaștem repede, dar care nu întotdeauna este la fel de repede înțeleasă etiologic. Leziunile cutanate au morfologie similară, în timp ce mecanismele, evoluția și implicațiile clinice diferă considerabil. În fața pacientului cu episoade recurente, clinicianul are de evitat două erori opuse: să extindă investigațiile fără o ipoteză care să le justifice sau să păstreze prea mult timp diagnosticul de urticarie cronică spontană când datele clinice ar putea sugera un alt diagnostic. Lucrările reunite în numărul curent al revistei Alergologia ne invită să explorăm acest echilibru.

Asocierea dintre urticaria cronică spontană și autoimunitate cere prudență interpretativă. Autoimunitatea tiroidiană rămâne cea mai frecventă comorbiditate raportată, iar mecanismele autoalergice și autoimunitatea oferă explicații biologice plauzibile pentru o parte dintre cazuri. Totuși, un biomarker pozitiv nu transformă automat o seropozitivitate într-o boală clinică și nici nu stabilește, singur, mecanismul urticariei. IgE totale scăzute, IgG anti-tiroperoxidază crescute, bazopenia sau eozinopenia pot orienta evaluarea și anticiparea răspunsului terapeutic, dar nu justifică, izolat, excluderea omalizumabului sau inițierea imunosupresiei. Articolul dedicat acestor relații, semnat de conf. dr. Laura Haidar și echipa sa, de la centrul universitar din Timișoara, reamintește, în mod util, că personalizarea terapiei trebuie să rămână ancorată în fenotipul clinic, în controlul bolii și în datele de siguranță, nu într-o etichetă endotipică ce este considerată suficientă de la sine.

Dincolo de manifestările cutanate, urticaria cronică poate avea un impact considerabil asupra vieții cotidiene. Pruritul, caracterul imprevizibil al leziunilor și teama de angioedem pot influența somnul, activitatea profesională sau școlară și relațiile sociale. De aceea, evaluarea nu se poate limita la ceea ce observăm în momentul consultației. Scorurile de activitate și de control al bolii, alături de evaluarea calității vieții, ajută la înțelegerea poverii resimțite de pacient și la urmărirea răspunsului la tratament. Medicina personalizată începe și cu această întrebare simplă: cât de mult afectează boala viața persoanei din fața noastră? Întrebarea „Care este cauza?” ocupă adesea centrul consultației. Dorința pacientului de a primi un răspuns este firească, însă un bilanț tot mai amplu nu aduce neapărat mai multă claritate. Articolul „Când și cât investigăm în urticaria cronică spontană?”, semnat de conf. dr. Corina Ureche și echipa sa, de la centrul universitar din Târgu-Mureș, propune un reper util: diagnosticul pornește de la anamneză, caracterul leziunilor și evaluarea activității bolii; investigațiile suplimentare trebuie să răspundă unor întrebări clinice precise. Durata unei leziuni individuale, prezența durerii sau a senzației de arsură în locul pruritului, semnele reziduale, angioedemul izolat ori manifestările sistemice pot orienta evaluarea mai bine decât un panel nespecific de analize. A investiga rațional nu înseamnă a investiga superficial, ci a ști ce rezultat ar modifica diagnosticul sau conduita.

Disciplina diagnostică presupune și disponibilitatea de a reconsidera interpretarea și încadrarea cazurilor. Urticaria cronică spontană nu trebuie să devină o etichetă care explică orice erupție urticariană persistentă. La copilul foarte mic, o erupție cu prurit redus, răspuns slab la antihistaminice, febră recurentă sau markeri inflamatori persistent crescuți ridică întrebări diferite de cele ale urticariei obișnuite. Lucrarea despre urticaria în sindroamele autoinflamatorii la copil, semnată de conf. dr. Camelia Berghea, arată de ce recunoașterea acestor semnale este decisivă: în spectrul sindroamelor periodice asociate criopirinei, manifestarea cutanată poate fi expresia unei inflamații sistemice mediate predominant de IL-1, nu a unui proces histaminergic. Diagnosticul întârziat poate amâna accesul la tratamentul țintit și poate permite apariția unor complicații care depășesc cu mult pielea.

Perspectiva se extinde în articolul dedicat erorilor înnăscute ale imunității, semnat de dr. Irena Nedelea și colaboratorii săi. Urticaria cronică poate coexista cu o imunodeficiență sau poate constitui unul dintre indiciile unui tablou mai complex, în special când apar infecții recurente, autoimunitate, febră periodică ori alte manifestări sistemice. Relația nu este însă automat una cauzală, iar simpla asociere nu justifică testarea genetică sau imunologică extinsă pentru fiecare pacient cu urticarie. Valoarea lucrării stă în identificarea contextelor în care o evaluare de specialitate devine pertinentă. Între explorarea insuficientă și suprainvestigare există o cale clinică mai exigentă: recunoașterea tiparului de boală.

Manifestările urticariene întâlnite la pacienții cu boli reumatice sistemice ilustrează, la fel de clar, necesitatea de a nu confunda coexistența diagnosticelor cu relația cauzală. O erupție urticariană la un pacient cu lupus, boală Sjögren sau altă boală autoimună poate reprezenta o urticarie cronică spontană independentă, dar poate fi și expresia unei vasculite urticariene sau a unei dermatoze urticariene neutrofilice. Diferența nu este doar semantică: durata leziunilor, durerea sau senzația de arsură, purpura și pigmentarea reziduală, hipocomplementemia și manifestările extracutanate pot schimba complet interpretarea cazului. Lucrarea semnată de dr. Liliana Duca, de la centrul universitar din Brașov, dedicată acestor fenotipuri, subliniază că diagnosticul reumatologic nu justifică, prin el însuși, atribuirea erupției bolii sistemice; în schimb, o evaluare orientată, care integrează clinica, markerii inflamatori și, selectiv, biopsia cutanată, poate evita atât imunosupresia nejustificată, cât și întârzierea diagnosticului unei boli sistemice.

După definirea corectă a diagnosticului, urmează o altă întrebare dificilă: ce facem când boala rămâne necontrolată? Refractaritatea terapeutică nu înseamnă întotdeauna doar o boală mai severă. Ea poate indica un diagnostic incomplet, o urticarie inductibilă asociată, o aderență insuficientă sau un răspuns care necesită mai mult timp pentru a deveni evident. Uneori, cel mai important pas înainte este reconsiderarea diagnosticului, nu adăugarea unei noi terapii. Articolul despre tratamentul urticariei cronice spontane refractare, semnat de dr. Carmen-Teodora Dobrican-Băruța, din Cluj-Napoca, descrie un domeniu terapeutic în schimbare. Dezvoltarea terapiilor care vizează căi patogenice distincte – de la inhibarea semnalizării implicate în activarea mastocitelor până la țintirea directă a acestora – deschide perspective pentru pacienții care nu obțin controlul bolii prin tratamentele consacrate. În același timp, noile opțiuni nu trebuie privite ca soluții interschimbabile sau ca dovadă că algoritmul actual poate fi abandonat. Promisiunea medicinei de precizie depinde nu numai de disponibilitatea unor molecule noi, ci și de capacitatea noastră de a identifica pacientul care poate beneficia de fiecare dintre ele.

Aceeași atenție acordată fenotipului se regăsește, la altă scară, în prezentarea cazului de urticarie aquagenică, inclus la Rubrica rezidentului și semnat de dr. Ștefania Țacu și medicii rezidenți Larisa Tinca și Maria Petruț, de la centrul universitar din Cluj-Napoca. Reproductibilitatea simptomelor după contactul cu apa, independent de temperatura acesteia, a orientat anamneza și a permis confirmarea diagnosticului prin testul de provocare specific. Este un exemplu relevant pentru practica zilnică: o formă rară de urticarie inductibilă poate rămâne neidentificată dacă nu întrebăm în ce împrejurări apar leziunile și dacă nu verificăm ipoteza prin metoda potrivită. Cazul amintește și că impactul bolii nu se măsoară numai prin numărul leziunilor; teama de expunere și modificarea activităților cotidiene fac parte din povara resimțită de pacient.

Acest număr al revistei Alergologia este închis cu măiestrie de lucrarea prof. Denisa Ferăstrăoaru, de la Albert Einstein College of Medicine, Montefiore Medical Center, NY, USA, care oferă o prezentare a versatilității interpretării clinice a deficienței de imunoglobulină E (DIE). Nivelurile serice de IgE situate sub pragul standard pot face parte din anomaliile de laborator care trădează o eroare înnăscută de imunitate și permit diferențierea de hipogamaglobulinemiile secundare. Cercetările actuale corelează DIE selectivă cu o susceptibilitate crescută pentru tumori maligne, precum și pentru boli autoimune, sugerând rolul supravegherii imune și al reglării răspunsului imun. Totodată, un pacient cu IgE seric scăzut poate exprima un fenotip atopic. Astfel, lucrarea transformă DIE dintr-o constatare de laborator într-un instrument util de stratificare a riscului individual și de orientare diagnostică și terapeutică.

Medicina de precizie începe, în acest context, înaintea biomarkerilor și a terapiilor noi. Începe cu întrebarea bine pusă pacientului, cu interpretarea atentă a unei leziuni și cu decizia de a solicita un test numai când știm ce căutăm. Mesajul acestui număr nu este că fiecare urticarie ascunde o boală rară și nici că fiecare caz refractar necesită imediat o terapie nouă. Mesajul este, mai degrabă, că îngrijirea bună depinde de capacitatea noastră de a distinge între manifestare și mecanism, între asociere și cauzalitate, între persistența simptomelor și un diagnostic care merită reconsiderat.

Vă dorim lectură plăcută!

Articole din ediția curentă

EVENIMENTE SRAIC 2027

Calendarul evenimentelor SRAIC 2027

Calendarul evenimentelor SRAIC 2027...
ALERGOLOGI ROMÂNI DE PRETUTINDENI

Consecințele clinice ale deficienței de IgE – cunoștințe actuale și direcții viitoare

Denisa Ferăstrăoaru
Deficiența de imunoglobulină E (DIE) este definită prin niveluri nedetectabile sau extrem de scăzute ale IgE totale serice, de obicei <2 kU/L (sau <2,5 kU/L). Cel mai adesea, pacienții cu DIE prezintă valori normale ale ...
PREZENTARE DE CAZ

Când apa lasă urme – un caz de urticarie aquagenică

Ștefania Țacu, Larisa‑Maria Tinca, Maria‑Veronica Petruț, Ioana‑Adriana Muntean, Irena Nedelea
Urticaria aquagenică este o formă rară de urticarie inductibilă, caracterizată prin apariția leziunilor urticariene sau a angioedemului la contactul cu apa. Prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 20 de ani care s-a a...
Articole din edițiile anterioare

EDITORIAL

Dragi colegi,

Elena-Camelia Berghea, Irena Nedelea
Alergologia și Imunologia Clinică își confirmă, și în acest număr al revistei, statutul de specialitate aflată la intersecția dintre inovație, finețe diagnostică și responsabilitate terapeutică....
EDITORIAL

Dragi colegi,

Elena-Camelia Berghea, Irena Nedelea
Vă prezentăm un nou număr al revistei Alergologia, dedicat unei schimbări de paradigmă în înțelegerea și managementul dermatitei atopice (DA), abordată de la impactul mediului digital până la mecanismele moleculare și strategiile terapeutice moderne....
REFERATE GENERALE

Anafilaxia alimentară și alergenii emergenți – dincolo de reglementările actuale

Diyana Ognyanova Ogneva, Elena-Camelia Berghea
Anafilaxia alimentară reprezintă o reacție alergică sistemică severă, cu incidență în creștere, iar datele recente indică un rol tot mai important al alergenilor alimentari emergenți....