Introducere
Cistita este cea mai frecventă infecție a tractului urinar, respectiv a vezicii urinare, locul în care este stocată urina, alte infecții implicând uretra (uretrita) sau rinichii (pielonefrita)(9).
Bacteriile obişnuite incriminate în apariția cistitei sunt Escherichia coli, Staphylococcus saprophyticus şi Proteus mirabilis, iar sursa este deseori tractul gastrointestinal. Bacteriile se fixează de mucoasa vezicii urinare, folosind structuri filiforme (pili), fapt ce determină iritarea și inflamația zonei(4).
Jumătate din cazurile de cistită nu au legătură cu o infecție bacteriană și se pot datora actului sexual, stărilor de anxietate, vezicii iritabile sau sensibilității chimice (de exemplu, la săpunuri sau spermicide)(2).
Cistita afectează persoane de ambele sexe. De obicei, femeile sunt cele mai afectate, estimându-se că 50% dintre acestea prezintă cel puțin un episod în timpul vieții. Explicația rezidă în faptul că, în mod natural, uretra lor este mai scurtă (circa 3 cm) decât la bărbați – ceea ce facilitează transferul bacteriilor către vezica urinară – și, în plus, vecinătatea uretrei și a deschiderilor vaginului și anusului favorizează distribuția bacteriilor între acestea.
Cistita este mai puțin frecventă la bărbații tineri, deoarece uretra este mai mare, iar fluidul prostatic pare să aibă proprietăți antibacteriene. Bărbații mai în vârstă sunt mai predispuși în cazul în care suferă de neoplasm al vezicii urinare sau prostatei.
De asemenea, cistita este mai puțin întâlnită la copii(1).
Totuși, o oarecare susceptibilitate o prezintă sugarii și copiii mici, deoarece bacteriile dintr-un scutec murdar pot provoca cu ușurință infecția, mai ales în cazul fetelor(9).
Cauze și factori de risc
După cum s-a menționat, principala cauză a cistitei o reprezintă pătrunderea și multiplicarea rapidă în vezica urinară a bacteriei E.coli, care trăiește în mod normal în colon.
Alte cauze ale cistitei pot fi legate de:
-
prezența pietrelor la rinichi sau mărirea prostatei, care pot determina un blocaj în fluxul de urină;
-
prezența unui cateter urinar;
-
utilizarea diafragmei contraceptive, în cazul femeilor active sexual;
-
sexul frecvent și/sau violent, care crește șansele de deteriorare fizică sau vânătăi și probabilitatea de apariție a cistitei (cistita din luna de miere);
-
reducerea secreției de mucus și subțierea mucoasei, în cazul femeilor aflate la menopauză(1,2,5).
Semne şi simptome(5,9,10)
-
Senzație de înțepătură și arsură la urinare (disurie).
-
Poliurie (creșterea numărului de micțiuni zilnice).
-
Nicturie (micțiuni în timpul nopții).
-
Incontinență urinară (pierdere involuntară de urină).
-
Enurezis nocturn (incontinenţa urinară în timpul nopţii).
-
Urină tulbure, închisă la culoare, urât mirositoare.
-
Prezența urmelor de sânge în urină.
-
Nevoia frecventă de a urina.
-
Urinarea unor cantități mici de urină.
-
Nevoia imperioasă (urgența) de a urina.
-
Senzația de golire incompletă a vezicii.
-
Durere suprapubiană sau în partea de jos a spatelui.
Simptomele periculoase care reclamă trimiterea la medic sunt febra, durerea de șale, greața, voma, hematuria vizibilă, acestea putând fi expresia unor boli sau condiții descrise în rândurile următoare(1).
Boli cu simptome similare cu ale cistitei
Există o serie de patologii care au simptome similare cu ale cistitei și care necesită stabilirea bolilor/condițiilor care trebuie eliminate, adică un diagnostic diferențial.
În acest sens, se pot menționa:
-
pielonefrita, care reprezintă infecția tractului urinar superior; în acest caz, pacienții acuză dureri în regiunea lombară (în spate, la nivelul rinichilor) și simptome asemănătoare unei infecții sistemice;
-
uretrita, care reprezintă inflamația uretrei;
-
prostatita, constând în inflamația prostatei;
-
chlamydia sau gonoreea, boli cu transmitere sexuală, în care simptomele se dezvoltă mai lent și persistă mai mult timp în comparație cu cistita;
-
schistosomiaza (sau bilharzioza, febra melcului, ori febra Katayama), o infecție parazitară provocată de larve de tipul Schistosoma din apa infectată cu acești paraziți, provenind din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord. Aceste larve pot afecta tractul urinar sau intestinal(11).
-
deficiența estrogenică la femeile aflate la menopauză;
-
dermatita de contact cauzată de utilizarea de aditivi de baie și deodorante vaginale;
-
anormalii structurale(6).
De aceea, atunci când pacientul reclamă simptome ce implică sistemul urinar, farmacistul trebuie să ia în considerare dacă acestea sugerează o infecție a tractului urinar inferior sau indică probleme mult mai grave la nivelul tractului urinar superior, caz în care se impune trimiterea pacientului către medic.
În acest scop, pentru a se informa cât mai bine, farmacistul aflat în fața unei persoane care solicită un sfat legat de asemenea probleme trebuie să pună o serie de întrebări lămuritoare în cadrul consilierii pacientului, pentru a asigura un act farmaceutic profesionist. Întrebările vor avea în vedere aspecte care să-i ofere posibilitatea de a se edifica asupra simptomelor descrise de pacient, precum şi asupra relevanței răspunsurilor și a gravității bolii(2) (tabelul 1).
Pe baza răspunsurilor primite de la bolnav sau aparținător, farmacistul poate să emită o ipoteză referitoare la diagnostic și să decidă dacă trimite pacientul la medic sau poate recomanda un tratament de primă intenție cu medicamente OTC, însoțit de sfatul prezentării la medic dacă suferința continuă(3).
Tratamentul cistitei
În cistită se recomandă administrarea de paracetamol sau ibuprofen timp de 2 zile, pentru ameliorarea durerii și eventual a febrei (o temperatură mai mare de 38,5°C este asociată cu pielonefrita).
De asemenea, se recomandă utilizarea unui produs pentru alcalinizarea urinei (acidul uric produs ca rezultat al infecţiei bacteriene pare să fie responsabil pentru disurie), respectiv citrat de potasiu sau citrat de sodiu. În acest caz, farmacistul va ţine seama de contraindicațiile acestora. Astfel, citratul de potasiu este contraindicat pacienților ce își administrează diuretice care economisesc potasiul, antagonişti de aldosteron sau inhibitori de ACE, iar citratul de sodiu nu se recomandă pacienţilor hipertensivi, cu insuficienţă cardiacă sau femeilor însărcinate(5).
De asemenea, poate fi utilizat carbonatul acid de sodiu, 3 g în apă la fiecare 2 ore, până când dispar simptomele(1).
Pentru o simplă infecție a vezicii urinare, medicul poate prescrie antibiotice timp de 3-5 zile. Pentru o infecție a vezicii urinare cu complicații cum ar fi sarcina ori diabetul sau o infecție ușoară la rinichi, antibioticele se vor administra, de obicei, pentru 7-14 zile. Pacienții trebuie sfătuiți să nu întrerupă antibioterapia chiar dacă se simt mai bine, pentru a preveni revenirea infecției. O infecție recurentă poate fi mai greu de tratat(8).
Antibioticele uzuale folosite în cazul cistitei sunt nitrofurantoina, trimetoprim-sulfametoxazolul, amoxicilina, cefalosporinele, ciprofloxacinul și levofloxacinul(4).
Trimetoprimul este un tratament eficient de primă linie. Cefalosporinele sunt la fel de eficace ca trimetoprimul, dar mai scumpe și mai susceptibile de a perturba flora intestinală. Nitrofurantoina este la fel de eficace ca trimetoprimul, dar provoacă greață și vărsături în mod frecvent. Chinolonele (ciprofloxacina, norfloxacina, ofloxacina) sunt eficiente în tratamentul cistitei. Pentru a păstra eficacitatea lor, acestea nu ar trebui folosite ca terapie de primă linie(12).
Ca terapie complementară, se recomandă sucul de afine ca remediu natural, cu efect bacteriostatic, pentru a reduce infecțiile tractului urinar(2).
Sfaturi practice pentru prevenirea cistitei
Există numeroase cazuri de cistită care nu pot fi prevenite. Cu toate acestea, următoarele măsuri pot ajuta la prevenție(4):
-
consumul unor cantități mari de lichide va ajuta, teoretic, în cistite, deoarece vezica este golită mai frecvent şi complet, ca rezultat al diurezei produse; aceasta va facilita eliminarea germenilor infecțioși din vezică;
-
se recomandă golirea completă a vezicii la urinare, aşteptând timp de 20 de secunde după micţiune, după care se face efortul de a elimina orice urină reziduală din vezică;
-
nu se amână urinarea;
-
după mersul la toaletă, ștergerea zonei se face din faţă către spate, pentru a minimiza transferul bacteriilor de la intestin în vagin şi uretră;
-
pentru igiena zonei se folosesc săpunuri cu pH neutru, nu parfumate; nu se utilizează pudra de talc sau deodorant în jurul zonei genitale.
-
micțiunea după actul sexual este o măsură importantă de prevenție;
-
lubrifierea în mod adecvat în timpul actului sexual va scădea iritația uretrală;
-
se evită purtarea de pantaloni strâmți, iar lenjeria de corp trebuie să fie din bumbac;
-
se va menține glicemia sub control, în cazul diabetului zaharat(8);
-
se va reduce consumul de cafea şi alcool, care par să acţioneze ca iritanţi ai vezicii urinare;
-
se pune pe abdomen sau pe spate o sticlă cu apă caldă, înfășurată într-un prosop, pentru a ajuta la ameliorarea durerii(5,9).
Puncte-cheie în informarea și consilierea pacienţilor cu cistită
Cistita este cel mai frecvent cauzată de o infecție bacteriană.
În marea majoritate a cazurilor, cistita ușoară se va rezolva în termen de câteva zile.
Dacă cistita persistă mai mult de 4 zile, trebuie consultat un medic.
Trimiterea pacientului la medic de către farmacist este obligatorie:
-
pentru toţi bărbaţii, copiii și femeile însărcinate;
-
când sunt prezente febră, greaţă, vomă, durere de şale sau sensibilitate în acea zonă, hematurie, scurgeri vaginale;
-
în caz de cistite recurente;
-
în caz de tratament nereușit (dacă simptomele nu s-au ameliorat în 2 zile de la începerea tratamentului);
-
persoanele vulnerabile (vârstnicii, diabeticii) au un risc mai mare de răspândire a infecției la rinichi şi ar trebui tratate cu promptitudine.
Concluzii
Cistita este o afecțiune cu etiologie infecțioasă a vezicii urinare, comună, care în cele mai multe cazuri trece spontan, dar care prin simptomele sale creează un disconfort important pacientului. Farmacistul de comunitate, pe baza evaluării informațiilor obținute de la pacient, poate să recomande un tratament adecvat cu medicamente OTC sau poate îndruma persoana către medic dacă suspectează o cauză severă a bolii sau atunci când tratamentul medicamentos pentru 2-3 zile nu dă rezultate.