EDITORIAL

Profesia de farmacist, o permanentă provocare

Victoria Hîrjău

20 Aprilie 2017
Care dintre noi, prin prisma profesiei, nu are de îndeplinit munci curente, fie că este vorba de aprovizionare cu medicamente, preparare (mai puțin), eliberare, informare sau consiliere a pacientului ori activități de reglementare, producție și control, dezvoltare-cercetare în domeniu, stând mereu cu un ochi la legislație? Și toate acestea pentru că cerințele domeniului medicamentului și ale exercitării profesiei ne pun aproape constant în fața unor noi și noi provocări.
În această diversitate de activități, abia dacă mai apucăm să vedem cum zilele toamnei trec cu pași repezi, cu frig, ceață, ploi, soare blând și copaci încă împodobiți cu frunze aurii…
De aceea, vă propun să lăsăm grijile pe mai târziu, să stăm o clipă și să ne amintim versul arghezian, într-o nouă paradigmă: „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă/ Sufletului nostru bucuros de…  VIAȚĂ“!

Prof. dr. farm. Victoria Hîrjău
Redactor-șef
Articole din ediția curentă

SUPLIMENT UROLOGIE

Variaţia parametrilor biochimici în infecţii urinare

Elena Morosan, Ana Corina Ioniță, Magdalena Mititelu, Denisa Udeanu
Infecţiile urinare constituie răspunsul inflamator al uroteliului la invazia bacteriană. ...
SUPLIMENT UROLOGIE

Managementul pacienţilor cu boală cronică de rinichi

Roxana Pleavă, Andreea Dumitrescu, Svetlana Moșteoru
Conform studiului PREDATORR, realizat în 2013 de Societatea Română de Nefrologie, aproximativ 7% din români sunt afectați de boala cronică de rinichi (BCR). În cifre, aceasta reprezintă peste 1,3 milioane de adulți, cea ...
SUPLIMENT UROLOGIE

O abordare holistică a infecţiilor de tract urinar la femei

Roxana Gavriloaia
O femeie din cinci suferă de infecții urinare, iar un sfert din cele care fac boala se confruntă cu recidive, conform statisticilor....
Articole din edițiile anterioare

EDITORIAL

Ziua Mondială a Farmaciştilor

Victoria Hîrjău
Ca în fiecare an, pe 25 septembrie se aniversează Ziua Mondială a Farmaciştilor, moment de recunoaştere a rolului pe care profesia noastră îl are în societate....
EDITORIAL

„Sănătatea mea, dreptul meu”

Victoria Hîrjău
Titlul editorialului pe care vi-l propunem în numărul curent al revistei Farmacist.ro reprezintă tema aleasă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru a 76-a aniversare a Zilei Mondiale a Sănătăţii, marcată, ca în fiecare an, pe 7 aprilie....
EDITORIAL

Privind spre viitor

Victoria Hîrjău
La o simplă privire asupra lumii în care trăim, remarcăm cu uşurinţă progresele înregistrate în toate domeniile vieţii cotidiene, inclusiv în domeniul sănătăţii. Ca farmacişti, conştientizăm beneficiile pe care biotehnologiile şi nanotehnologiile farmaceutice, ca tehnologii avansate deja cunoscute, le au în...