Contribuţii personale la bazele știinţifice, teoretice și practice, ale homeopatiei

În ultimii ani am constatat un atac concertat împotriva homeopatiei. După Schopenhauer, „orice adevăr parcurge trei etape: ridiculizare, combatere furibundă, acceptare ca ceva de la sine înţeles“. În contextul actual, consider că terapeutica homeopată se află în al doilea stadiu. Ca atare, am considerat util şi de datoria mea să readuc în actualitate cercetările mele experimentale şi bazele teoretice privind homeopatia pe care le-am dezvoltat între anii 1985 și 1997 şi care m-au făcut să cred în homeopatie ca metodă farmacoterapeutică complementară alopatiei. Astfel că am prezentat conferinţe la congresele de medicină integrativă din 7-10 noiembrie 2013 şi 19-22 noiembrie 2015.

Pentru conformitate, de la început cred că este necesară şi bine-venită o precizare. Cum mulţi farmacişti şi medici ştiu, eu am fost cadru didactic, timp de 45 de ani, la disciplina de Farmacologie din cadrul Facultății de Farmacie a UMF „Carol Davila“ Bucureşti, avansând prin concursuri, de la asistent universitar la profesor universitar, fiind şi şef al disciplinei timp de 14 ani (1997-2011). Am scris şi am realizat sub redacţia mea cărţi de farmacologie şi de farmacie clinică, recomandate la examenele de Licenţă, Rezidenţiat şi specialitate în farmacie clinică. Ca atare, timp de aproape o viaţă, am predat şi am cercetat medicamentul convenţional alopat, cu origine de sinteză sau de extracţie din plante.

Atunci, de unde apropierea mea de homeopatie şi de farmacoterapia alternativă homeopată, în care tot ce ştim din farmacologia şi farmacoterapia alopată este răsturnat, am putea spune?
 

A fost o curiozitate ştiinţifică şi în acelaşi timp o întâmplare, deşi nimic nu este întâmplător. Ascultând repetat relatările făcute de cunoscutul academician profesor doctor docent Dumitru Dobrescu, referitor la succesele terapeutice obţinute de domnia sa cu metoda homeopată, din curiozitate ştiinţifică, am iniţiat cercetări privind principiile homeopatiei, prin metode experimentale farmacologice, valide, pe animalul de experienţă. Nu ştiam la acel timp nimic despre homeopatie. Deschizând o carte de materia medica homeopată, am ales remediul Belladonna, deoarece cunoşteam principiul activ atropina din alopatie şi am considerat că astfel deţin controlul şi nu mă pot înşela. Remediul Chamomilla l-am ales pentru efectele asupra SNC, cunoscute exclusiv în homeopatie, fapt ce m-a intrigat şi incitat. Diluţiile au fost preparate special în apă, pornind de la tinctura-mamă (nu puteam administra diluţii în alcool, nici pe intestinul izolat şi nici oral la şoarece). Am experimentat diluţii centezimale hahnemaniene (CH) de Belladonna, pe o scală foarte largă, de la 1 CH la 200 CH. Nu am întâlnit o astfel de cercetare extinsă în nici o publicaţie din ţară şi din lume. Iar pentru Chamomilla am cercetat diluţii joase (5 şi 7 CH) şi înalte (15 şi 30 CH). Prepararea a fost făcută conştiincios şi responsabil de către farmacista Viorica Darie, care lucra în acea epocă la Spitalul „Cristiana“ şi învăţase metodologia preparării de la farmacista Cezarina Ţuchel. Aceasta, la rândul ei, lucrase cu Victor Iacobi, ultimul farmacist homeopat român instruit în străinătate. Am experimentat atât pe organ izolat (duoden izolat, de şobolan) în baia de organ izolat, cu remediul homeopat Belladonna, cât şi pe animalul întreg (şoarece), cu remediul Chamomilla. Cunoşteam foarte bine metodele abordate şi, lucrând pe un organ izolat şi chiar pe animalul de experienţă in integro (experiment simplu‑orb), nu putea interveni vreun fenomen placebo. Mai degrabă, teoretic, puteam să înregistrez un fenomen nocebo, la şoarece, prin manevrarea nedorită de animal. Rezultatele au fost prelucrate statistic. Am cercetat şi reproductibilitatea efectelor diluţiilor cercetate. A fost o cercetare extinsă pe mai mulţi ani. Rezultatele le-am comunicat în străinătate, la simpozioanele Grupului Internaţional de Cercetare în Infinitezimal (GIRI Simposium, Paris 1991, Montpellier 1993, Ierusalim 1994). Au fost reţinute pentru publicare in extenso, în volumul „Signals and Images“ (edit. by M. Bastide), Kluwer Acad. Publ., the Netherlands, 1997, 161-170 and 171-178. Le-am publicat şi în ţară (Farmacia 1-2, 1994; 5-6, 1995; 1-2, 1996).

Este o istorie aproape uitată în România, odată cu pierderea seniorilor homeopaţi români, şi necunoscută de tinerii medici şi farmacişti. Rezultatele pe care le-am obţinut m-au convins de veridicitatea medicinei homeopate. Atunci am început să studiez homeopatia, în ţară (programul de competenţă al M.S.) şi în străinătate (L’Ecole d’Ete de Homeopatie, de la Facultatea de Farmacie din Montpellier, 1991). Apoi, am propus competenţa de Farmacie Homeopată, care a fost aprobată de ministrul sănătăţii, şi am organizat programul de pregătire cu începere din 1991, program ce funcţionează şi pe care îl conduc ca responsabil la nivel naţional şi în prezent, în centrele universitare Bucureşti şi Cluj.
 

Rezultatele cercetărilor mele au evidenţiat principiile şi fenomenele cunoscute în homeopatie. Astfel, pe duoden izolat am înregistrat cu diluţiile de Belladonna, pe scala 1-200 CH (cu un procent de molecule pe scala 6,023M x 10¹⁷ – 6,023M x 10^-321): efectul diluţiilor homeopate înalte (peste 12 CH), efectul bisens (efectul „hormesis“) şi principiul identităţii cu diluţii mai înalte decât cele care au indus tulburarea (figura 1). Toate aceste efecte au fost valabile numai pentru diluţiile dinamizate. Diluţiile nedinamizate au prezentat efecte numai în limitele diluţiilor joase sau mijlocii (sub 12 CH), în care, conform numărului lui Avogadro, există încă molecule de substanţă activă. Pe şoarece, in vivo, am pus în evidenţă efectele la nivelul SNC (tranchilizant şi analgezic) pentru diluţii joase şi înalte de Chamomilla, diferenţiat pe indivizii „sensibili“ (termen cunoscut în cercetarea homeopată), identificaţi conform curbei frecvenţă-distribuţie a lui Gauss, în funcţie de activitatea motorie bazală (figura 2). Această metodă originală a fost foarte apreciată la comunicarea cercetării (GIRI Simposium, Ierusalim, 1995) şi a fost preluată ulterior şi de alţi cercetători.

Curba efectelor bisens pe duoden izolat a fost citată în cartea istoriei cercetărilor fenomenului hormesis de doi medici germani (Husemann G. și Husemann F., 1997).

Toate rezultatele acestor cercetări au evidenţiat importanţa procesului tehnologic de dinamizare, la fiecare operaţie de diluare, pentru păstrarea şi potenţarea efectului diluţiilor înalte homeopate. Dinamizarea stă la baza fenomenului de „potenţare homeopată“ a diluţiilor înalte (înalt diluate şi înalt dinamizate).

Paralel cu aceste cercetări, în acea perioadă am început să studiez cibernetica şi teoria informaţiei. Mi-a fost uşor, deoarece în România au existat o şcoală în acest domeniu şi cărţi interesante scrise de profesori şi academicieni, cum au fost: Ştefan Milcu, Victor Săhleanu, Edmond Nicolau şi cum sunt Constantin Bălăceanu-Stolnici şi Adrian Restian. Astfel că, aplicând teoria informaţiei la medicament, privit ca semnal purtător de informaţie, am realizat Conceptul de farmacologie cibernetică-informaţională. Acest concept a fost distins cu Premiul C. I. Parhon al Academiei Române, pentru anul 1994. Conceptul l-am dezvoltat referitor la medicamentul alopat. Dar, aprofundându-l, am constatat cu uimire că susţine teoretic perfect atât principiile alopatiei, cât şi principiile homeopatiei. Am comunicat acest concept la conferinţele de biocibernetică şi am publicat articole, în ţară (Farmacia 1991-1997, Rom. J. Biophysics, 1998; 4: 303-308) şi în străinătate (Annales pharmaceutiques françaises, 2004 ; 62 : 1-10). În Gazeta farmaciştilor (revista Colegiului farmaciştilor), am publicat şi un serial de articole, intitulat „Pilula de Farmacologie informaţională“, serial în care am explicat şi servit gradat, „pilulă“ după „pilulă“, conceptul de farmacologie informaţională. Analizele şi sintezele dezvoltate privind conceptul le-am strâns în capitolul X al cărţii de Farmacologie generală, apărută la Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, Ediţia a II-a, 2009.

Voi dezvolta aspectele principale ale acestui concept, în raport cu principiile farmacoterapiei alopate şi homeopate, dar mai întâi să facem o paralelă de sinteză între cele două metode farmacoterapeutice alternative, alopată şi homeopată. Cele două ramuri ale alopatiei sunt: alopatia (allos = diferit, derivat) şi enantiopatia (enantios = contrar). Ramurile homeopatiei sunt: homeopatia (homeoios = similar) şi isopatia (ison = identic).

Medicamentul alopat acţionează, după cum se cunoaşte, în conformitate cu principiile contrariilor („Contraria contrariis curatur“) şi derivaţiei („Aliena alieniis curatur“). Medicamentul homeopat pretinde că acţionează pe principiile similitudinii („Similia similibus curatur“) şi identităţii („Aequalia aequalibus curatur“). Cu alte cuvinte, conform credinţei populare „cui pe cui se scoate!“ Şi asta nu ar fi chiar greu de înţeles, dacă facem apel la cunoştinţele noastre despre reglările prin feedback (retrocontrol), valabile atât la nivel fiziologic, cât şi în domeniul farmacologiei, chiar în cazul unora dintre medicamentele alopate. O să revin asupra acestui aspect teoretic, foarte important pentru înţelegerea farmacoterapiei homeopate.

Dar de neînţeles şi inexplicabil, în conformitate cu legile farmacologiei şi farmacoterapiei alopate, este corolarul principiului homeopat „similia“, şi anume: acţiunea la doze infinitezimale şi pretenţia că efectul este cu atât mai profund şi mai de lungă durată, cu cât  doza infinitezimală este mai mică, adică diluţia este mai mare. Pare inexplicabil, la o primă vedere, deoarece ne‑am obişnuit ca, în cazul medicamentului alopat, efectul benefic (inclusiv efectele secundare acţiunii principale şi efectele toxice) să crească direct proporţional cu creşterea dozelor. Deci, cum să crească efectul cu scăderea dozei? Ce facem? Răsturnăm cunoscutele relaţii doze - efect şi curbele de eficacitate şi de toxicitate?

Ei bine, Conceptul de Farmacologie cibernetică-informaţională poate răspunde la aceste întrebări şi constituie o solidă bază ştiinţifică pentru farmacoterapie, în general, atât pentru cea alopată, cât şi homeopată, pornind de la realitatea că medicamentul, oricare ar fi el, se comportă ca un semnal, purtător de informaţie pentru organismul destinatar şi către substraturile receptoare ale acestui destinatar. Esenţial este că medicamentul, indiferent de origine şi de principiul de acţiune, ca semnal purtător de informaţie, se supune legilor informaţiei. Or, legile cauzalităţii informaţionale sunt diferite de cele ale cauzalităţii substanţiale şi energetice. Astfel că, în cauzalitatea substanţială şi energetică, efectele cresc odată cu creşterea cantităţii de substanţă sau de energie, relaţiile doze - efect fiind evident ascendent direct proporţionale. Acelaşi tip de relaţii se întâlnesc aparent şi pentru semnalul medicamentos alopat, dar numai pe o scală extrem de mică de doze. Căci în cauzalitatea informaţională există o imensă disproporţie între cantitatea insignifiantă de semnal (de ordinul miligramelor, multiplilor şi submultiplilor de miligrame, în cazul medicamentelor alopate, şi mult mai mici, infinitezimale, în cazul medicamentelor homeopate) şi efectul terapeutic, la nivelul unui organism de ordinul kilogramelor. Cantităţi extrem de mici de semnal medicamentos declanşează efecte spectaculoase terapeutice. Dar, desigur, pentru acest fenomen, cunoscut în cauzalitatea informaţională, trebuie să existe o condiţie. Această condiţie este specificitatea semnalului medicamentos pentru organism (sistemul destinatar), respectiv pentru un anumit sistem receptor. Numai în funcţie de această specificitate destinatarul (pe calea sistemelor lui receptoare) poate decodifica informaţia adusă de semnalul medicamentos şi poate da o semnificaţie informaţiei aduse de semnal. Iar în funcţie de această semnificaţie, în organism se declanşează cascada de efecte benefice sau/ şi adverse. Şi cu cât specificitatea semnalului medicamentos şi, ca urmare, semnificaţia dată de destinatar informaţiei aduse de semnal sunt mai mari, cu atât efectul este mai mare, iar nevoia de cantitate este mai mică şi doza de semnal poate descreşte, tinzând spre infinitezimal. Este legea principală a informaţiei (Restian A. „Informaţie minimă, semnificaţie maximă“, Rev. de filozofie 1971; 9:1229-1235).

Constatăm, în cauzalitatea informaţională, o relaţie invers proporţională între cantitatea de semnal şi efect. Cunoscând această lege principală a cauzalităţii informaţionale, nu putem să ne mai îndoim de efectul medicamentului homeopat, la doze infinitezimale, ştiind că în homeopatie cerinţa de principiu este identitatea sau măcar similitudinea remediului cu organismul tratat. „Similimum“ (în lat., superlativ), idealul principiului homeopat al similitudinii este de fapt o condiţie de „maximă specificitate“ şi „maximă semnificaţie“ a medicamentului homeopat cu pacientul „sensibil“, cu alte cuvinte o superpozabilitate perfectă.

Pe de altă parte, în cadrul acestui concept de farmacologie biocibernetică, personal am relevat faptul nesezizat şi ignorat că principiile de acţiune ale terapiilor medicamentoase alopate şi homeopate sunt chiar principiile de funcţionare ale mecanismelor biocibernetice umane (mecanismele de feed-before şi de feedback), care întreţin homeostazia organismului. Astfel, am arătat că medicamentele alopate acţionează în mecanismele biocibernetice de feed-before (anticipând şi prevenind dereglările posibile), pe principiul contrariilor sau cel al derivaţiei pe o altă cale, în timp ce medicamentul homeopat acţionează în mecanismele biocibernetice de feedback (reparând prin retrocontrol dereglărilor produse), pe principiul similitudinii sau pe cel al identităţii (identitate = similitudine maximă, adică „similimum“). Reglările de feedback, endocrine şi sinaptice, sunt în esenţă iso-reglări şi homeo-reglări, bazate pe principiile identităţii şi similitudinii (asemănării). Mecanismul de feedback (retrocontrol) este în fapt o iso- sau homeo-reglare, care operează cu elementele identice sau similare ale sistemului reglat, conform principiilor identităţii sau similarităţii, care sunt cunoscute ca fiind principiile de bază ale homeopatiei. Concret, dezordinile hormonale endocrine, precum şi tonusul nervos sinaptic (hipo- sau hiperfuncţii) sunt controlate şi reglate prin înseşi deviaţiile (+ sau -), în concentraţiile respectivilor hormoni sau neuromediatori (elementele identice sau similare sistemului).

Ca atare, este indiscutabil faptul că principii valide pentru reglarea homeostaziei fiziologice, a căror eficacitate a fost validată prin perpetuarea sistemului biocibernetic uman, pot fi legitime şi pentru o metodă farmacoterapeutică, respectiv pentru metoda homeopată.

Mai trebuie să luăm în consideraţie şi faptul că, în mecanismele de feedback, reglările pe principiul „similimum“ necesită cantităţi de semnal mult mai mici comparativ cu reglările pe principiul contrariilor din mecanismele de feed-before. Se poate constata acest aspect şi în cazul puţinelor medicamente alopate care acţionează la nivel de feedback-uri hormonale sau sinaptice.

Pentru cei interesaţi, exemple concludente, tabele şi figuri ce sintetizează toate aceste aspecte teoretice pot fi găsite în bibliografia selectivă menţionată la sfârşitul articolului.

Dar, după toată această pledoarie, mai rămâne încă ceva neexplicat. Culmea „science-fictionului“ (am putea spune) a metodei homeopate este că foloseşte nu numai diluţii cu doze infinitezimale, dar şi diluţii „înalte“, peste 12 centezimale (12 C), diluţii în care, în conformitate cu numărul lui Avogadro (numărul de molecule dintr-o moleculă-gram de substanţă este egal cu 6,023M x 10²³), nu mai există nici măcar o moleculă din substanţa activă. Şi atunci, dacă dispare molecula de substanţă, care mai este semnalul medicamentos purtător de informaţie? Dacă substanţă nu mai e, nimic nu mai este - declară adepţii atotputerniciei moleculei de substanţă (chiar şi mari cercetători şi profesori de biologie celulară şi moleculară din străinătate)! Dar se uită că, în această lume a noastră, atât cât cunoaştem noi, oamenii, din ea (adică 4%, după ultimele ipoteze şi cercetări - restul de 96% fiind substanţă şi energie denumite negre – „black“), există şi alte multe substraturi purtătoare de informaţie, în afară de moleculele de substanţă. Astfel, sunt clusterii (sâmburii) şi clatraţii (mantăile) de molecule de apă, structurate prin dinamizările repetate la fiecare diluare şi care păstrează amprenta structurii spaţiale a moleculei de substanţă activă (Georgos S. Anagnostatos, 1994). Această organizare a apei a fost pusă în evidenţă în diluţiile înalte homeopate, prin metode fizice, ca microcalorimetrie (Cristea A.N., Drăgan Gh., 1989), spectroscopie în UV (Wolf U. et al., 2009) şi RMN (Demangeat J-L.,2009).
 

Referitor la acest aspect, mă voi opri exclusiv la o contribuţie personală, respectiv o cercetare extinsă, pe care am iniţiat-o împreună cu inginerul Gh. Drăgan (Cristea A.N., Drăgan Gh. First national Conference on homeopathy with international participation. Sibiu, Romania, 12-13 Oct. 1989. Proceedings 83-85).  Diluţiile dinamizate homeopate de Belladonna au fost studiate paralel şi prin modelul experimental fizic High resolutions mixing calorimetry (HRMC). Cele două curbe obţinute, farmacologică şi microcalorimetrică, au avut un parcurs asemănător, cu aceleaşi maxime şi minime şi puncte de inflexiune, exclusiv pentru diluţiile dinamizate homeopate de Belladonna (figura 3). Diluţiile înalte de Belladonna nedinamizate, precum şi solventul apos pur, diluat şi dinamizat sau nedinamizat, au avut un alt parcurs.

Mai mult, putem vorbi de fundamente biofizice ale homeopatiei. Astfel, în diluţiile înalte dinamizate, au fost înregistrate unde electromagnetice, de către echipele de cercetare ale lui Jacques Benveniste (imunolog francez, 1935–2004) (FASEB Journal 13:A163, abs. 1999) şi Luc Montagnier (virusolog francez, deţinător al Premiului Nobel, pentru codescoperirea virusului HIV, în 2008) (Computational Life Sciences, 2009; 1: 81-90). De asemenea, s-a evidenţiat şi o generare de nanoparticule (Chikramane PS et al. Homeopathy, 2010,  99: 231-242).

Alte date, tabele şi figuri sunt expuse în conferinţa „Rolul apei în diluţiile înalte homeopate“(Forum Internaţional de Medicină Integrativă, 27-28 iunie 2014), preluată pe Youtube (http://www.youtube.com/watch%3Fv%3DmgiBZKrBmU4)

Unele aspecte privind bazele ştiinţifice ale homeopatiei, pe care le-am comentat în primăvara anului 2014, pe 9 şi 16 iunie, la televiziunea TRINITAS, Emisiunea Viaţa sănătoasă, realizatoare fiind doamna doctor Aurelia Luchian, pot fi găsite şi pe YouTube. 

Sper ca această foarte scurtă incursiune, exclusiv în contribuţiile personale, experimentale şi teoretice, referitoare la bazele ştiinţifice ale homeopatiei, să contribuie la înţelegerea şi acceptarea homeopatiei, ca fiind o metodă farmacoterapeutică complementară sau alternativă metodei alopate, cu o reală eficacitate, atunci când este practicată corect, după toate regulile ei, de medicul homeopat competent, iar medicamentul homeopat este preparat cu ştiinţă şi cu respect pentru cerinţele lui de farmacistul homeopat atestat.