SUPLIMENT HOMEOPATIE

Homeopatia și managementul stresului – o perspectivă homeopatică pentru a trata mintea și corpul

First published: 02 martie 2016

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

Abstract

One thing still taught in school is that a healthy mind is in a healthy body. And to have a healthy body we must maintain it in a good shape both physically, and especially at the psychic level. There is no miracle recipe to keep us forever young, healthy, slender, but we can advise those around us to adopt a lifestyle that will bring us closer to this goal.
Health is the most precious thing in our life. Due to a complex perspective of human nature as a whole and to treat each patient as a distinct individual, alternative medicine, especially homeopathy, constituted a viable alternative for addressing health problems such as stress, fatigue physical, mental strain and others. 

Keywords
homeopathy, alternative medicine, homeopathic medicine, stress, OTCs, homeopathic remedies

Rezumat

„Mens sana in corpore sano“
Un lucru învăţat încă de pe băncile şcolii este acela că o minte sănătoasă se află doar într-un corp sănătos. Iar pentru a avea un corp sănătos, trebuie să-l menţinem permanent într-o formă cât mai bună atât la nivel fizic, cât mai ales la nivel psihic. Nu există o reţetă miraculoasă care să ne păstreze veşnic tineri, sănătoşi, zvelţi, însă putem tinde şi consilia pe cei din jurul nostru spre a adopta un stil de viaţă care să ne aducă mai aproape de acest obiectiv. Sănătatea este cel mai prețios lucru din viața noastră.
Datorită unei perspective complexe asupra naturii umane ca întreg şi a tratării fiecărui pacient ca individ distinct, medicina alternativă, în special homeopatia, a constituit o alternativă viabilă pentru abordarea unor probleme de sănătate ca stresul, oboseala psihică, suprasolicitarea mintală şi nu numai.
Cuvinte‑cheie: homeopatie, medicină 

Introducere

OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) defineşte sănătatea ca „o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal, care înlesnește capacitatea de a duce o viață productivă socialși economic, și nu doar absența bolilor sau a infirmităților“.

Cu mult timp în urmă, sănătatea mintală nu a fost considerată un domeniu important de cercetare și de diagnostic. Viața în trecut era destul de simplă și mult mai ușoară decât este acum. Era tehnologiei și descoperirilor, cu toate beneficiile aduse omenirii, a venit cu o presiune mare și mult stres. Stresul afectează mai multe niveluri fiziologice și emoționale. În condiții de stres, corpul eliberează substanţe chimice care opresc capacitatea de a simți, gândi și de a acționa.

Simptomele diferă în funcție de sursă. Responsabilitatea unei sarcini atunci când depășește potențialul personal duce la stres sau depresie. Lipsa poftei de viață, nesiguranţa privind locul de muncă sau banii, emoțiile negative, gelozia, lăcomia, depresia, anxietatea, boala etc. sunt factori importanți ce trebuie luaţi în considerare în zilele noastre.

Ce este stresul?

Stresul este definit de organizaţiile de sănătate ca „o reacţie adversă la presiuni excesive sau a altor cerințe, fiind ansamblul de reacţii ale organismului uman ce apar în urma acţiunii externe a unor agenţi cauzali (fizici, chimici, biologici şi psihici) constând în modificări morfofuncţionale, cel mai adesea endocrine“ și producând simptome cum sunt palpitațiile, uscăciunea gurii, dureri de cap, dureri musculare generalizate şi dureri articulare, pierderea apetitului pentru alimente sau activităţi recreative, oboseală și concentrare scăzută. Hormoni responsabili pentru această stare de rău generalizat sunt eliberaţi de glandele suprarenale. Cortizolul este responsabil pentru apariția tensiunii arteriale ridicate, de eficacitatea redusă a sistemului imunitar al organismului și eliberarea de grăsimi și de zahăr în fluxul sanguin. Adrenalina și noradrenalina sunt catecolaminele care afectează direct sistemul cardiovascular, fiind acei hormoni care dau răspunsul de tipul „luptă sau fugi“, cauzând creşterea ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale. Deja se poate vedea de ce creșterea nivelului de stres ne poate afecta. În cazul în care stresul este netratat, poate provoca probleme fizice, cum ar fi un accident vascular cerebral sau un atac de cord din cauza hipertensiunii arteriale, sau probleme de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea sau depresia, însoţite frecvent de insomnie.

Abordarea homeopatică

Homeopatia este o ştiinţă medicală ce tratează bolile prin metode care stimulează tendinţa naturală de vindecare a organismului, folosind medicamente preparate din substanţe de origine minerală, vegetală şi animală, prin procedee specifice, în laboratoare farmaceutice specializate.

Homeopatia abordează diferit pacientul, organismul fiind privit ca un întreg. Este tratată persoana, şi nu boala. Nu numele bolii este important, ci toate modificările pe care le simţim în ceea ce priveşte starea de sănătate.

Înțelegerea principiului funcţionării medicamentului homeopatic şi a impactului acestuia asupra sănătății este strâns legată de înțelegerea minții în general. Medicii homeopați practicieni nu separă mintea și corpul, ei presupun, în general, că mintea şi corpul sunt interconectate în mod dinamic și că ambele se influențează în mod direct. Această recunoaștere a interconectivităţii trupului și minții nu este pur și simplu un concept vag. Medicii homeopați îşi bazeză practic fiecare prescripție homeopatică pe simptomele fizice și psihologice ale persoanei bolnave. Simptomele psihologice joacă adesea un rol primordial în selectarea medicamentului corect.

Principiul de bază al homeopatiei datează încă din Antichitate, de pe vremea lui Hipocrate, „părintele medicinei“, care a trăit în secolul V  î.e.n. Dr. Samuel Hahnemann, medic german, a descoperit, în 1790, homeopatia şi în 1796 şi-a publicat teoriile şi experimentele care au la bază „forţa vitală“, capacitatea organismului de a răspunde bolii, precum şi Legea similitudinii.

Homeopatia de astăzi este bazată pe date ştiinţifice, medicale. Tot mai mulţi medici (inclusiv medicul familiei regale a Marii Britanii), veterinari şi stomatologi, prescriu remedii homeopate în practica zilnică, fiind estimat la 500 de milioane numărul persoanelor care se tratează homeopat atât preventiv, cât şi curativ.

Rezultate pozitive ale cercetărilor în homeopatie au fost publicate în reviste medicale prestigioase cum sunt Lancet sau Revista britanică de Farmacologie clinică.

În România, regimul comunist a interzis homeopatia între anii 1944 şi 1968, însă ea a trăit discret. În 1980, directorul Centrului de Perfecţionare a Cadrelor Medicale Superioare organizează primul curs de iniţiere în homeopatie din România, la care participă 14 medici din toată ţara.

În perioada 1980, Comisia Medicamentului din Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi de Cercetări Farmaceutice, condusă de prof. dr. D. Dobrescu, introduce în Nomenclatorul de medicamente al Ministerului Sănătăţii o listă de remedii homeopate.

Reglementarea medicamentelor homeopatice în România

În prezent, în România, medicamentul homeopatic are statut de medicament, reglementat prin Directiva Europeană 83/2001 şi transpusă în legislaţia națională prin Legea medicamentului, Legea 95/2006. Medicamentul homeopat se defineşte ca: orice medicament obţinut din substanţe numite suşe homeopate, în acord cu un procedeu de fabricaţie homeopat descris de Farmacopeea Europeană sau, în absenţa acesteia, de farmacopeele utilizate în prezent în România şi în statele membre ale Uniunii Europene. Un medicament homeopat poate conţine mai multe principii active.

Medicamentele pot fi:

  • unitare, adică nu au decât un singur component
  • complexe, dacă sunt compuse dintr-un amestec de remedii homeopatice unitare, având indicaţii complementare.

Formele farmaceutice ale medicamentelor homeopatice sunt de tipul granule şi globule. Granulele sunt condiţionate în tuburi de 4 grame, conţinând 80 de granule. Globulele sunt mai mici decât granulele. Un tub doză de 1 gram conţine aproximativ 200 de globule. Acestea sunt mici sfere constituite dintr-un amestec zaharoză-lactoză. Aceste granule şi globule neutre sunt transformate în medicamente prin impregnarea cu o diluţie dintr-o anumită substanţă.

Alte forme farmaceutice uzuale pentru medicamentele homeopatice sunt:

  • Picături (excipientul este alcool 30 v/v). Picăturile sunt rezervate mai degrabă diluţiilor joase (DH şi TM) sau celor complexe.
  • Comprimate
  • Unguente
  • Supozitoare

Din punctul de vedere al statutului şi modului de eliberare, remediile unitare sunt încadrate la medicamente eliberate cu prescripţie medicală, recomandate de către un medic specialist homeopat, iar combinaţiile complexe ce cuprind mai multe remedii şi au indicaţii terapeutice bine definite (comprimate, unguente, soluţii orale etc.) au statut de medicament OTC, eliberându-se fără prescripţie medicală.

Principiile funcţionării medicamentelor homeopatice

Primul principiu al homeopatiei este principiul similitudinii. Acesta se supune ideii majore că asemănările sunt vindecate prin mijloace asemănătoare (Homoîos = asemănător, pathos = suferinţă).

Totalitatea simptomelor observate la omul sănătos, în cursul administrării, accidentale sau experimentale, a unei substanţe active din punct de vedere farmacologic, în doză ponderală, se numeşte patogenezie.

Pentru a înţelege mai uşor principiul similitudinii, iată câteva exemple:

  • cafeaua produce insomnie în doză ponderală, la omul sănătos, însă în doze homeopate induce somnul;
  • ceapa produce lăcrimare şi rinoree abundentă (simptome prezente şi în cazul răcelii comune), însă în doze homeopate opreşte aceste simptome.

Al doilea principiu fundamental al homeopatiei este principiul dozei infinitezimale, ce constă în folosirea medicamentului în concentraţii înalt diluate.

În experimentele făcute de Hahnemann, diminuarea progresivă a substanţelor folosite duce la doze infinitezimale, care nu devin cu adevărat eficiente decât după dinamizare (agitare prelungită între fiecare diluţie). Doza infinitezimală îşi găseşte justificarea în observarea rezultatelor experimentale confirmate clinic.

Din perspectiva administrării, este de preferat ca medicamentele homeopatice să fie luate la un interval faţă de mese (15 minute înainte sau 30 de minute după). Alegerea formei farmaceutice ţine cont de modul de utilizare: repetare în timpul zilei sau doză unică zilnică, săptămânală sau lunară, uşurinţa în folosire. Frecvenţa administrării medicamentelor depinde în acelaşi timp de gradul de diluţie.

  • Diluţiile joase (4 CH/5 CH) sau medii (7 CH/9 CH) au o acţiune limitată în timp; ele corespund unor semne locale sau generale şi sunt administrate în general de două sau de trei ori pe zi, până la dispariţia simptomelor, în special în cazurile acute.
  • Diluţiile înalte (15 CH/30 CH) sunt utilizate în general pentru afecţiunile cronice şi tipurile sensibile şi, deci, prescrise de către medic o dată pe săptămână sau o dată la cincisprezece zile.

Homeopatia şi stresul

Homeopatia este una dintre cele mai bune şi mai populare terapii naturale pentru combaterea stresului şi a manifestărilor asociate cu acesta. Remediile homeopatice pot fi folosite în condiţii de siguranţă şi acţionează prin diminuarea efectelor stresului şi promovarea unei stări de calm interior. Ele pot modula efectele stresului asupra organismului şi a minţii pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii. Una dintre bogăţiile şi avantajele acestei terapeutici este de a putea propune persoanelor suferinde un tratament de fond pentru a reechilibra reacţiile organismului confruntat cu factorii stresori.

Cele mai utilizate medicamente homeopatice pentru a combate simptomele legate de stres sunt: Arsenicum album, Gelsemium, Argintum Nitricum, Ignatia Amara,  Kalium Phosphoricum, Natrium Muriaticum, Nux vomica, Phosphoricum Acidum, Pulsatilla, Sepia, Coffea cruda etc.

Acestea se adresează simptomelor asociate cu stresul, cum ar fi: palpitaţii, dureri în piept, indigestie, eructaţii/ reflux acid, amețeli, diaree, transpirație, tensiune, dispnee şi stare de anxietate, sentimente de neliniște și griji cu privire la sănătate, insomnie, lipsa de somn exacerbând temerile şi afectând capacitatea de a depăși problemele.

Remediile homeopatice menţionate mai sus pot fi regăsite atât în remedii unitare, cât şi în combinaţii. Medicul homeopat poate indica, în funcţie de tipul de stres, tipul personalităţii şi alţi factori ce pot influenţa pacientul, remediul corect în concentraţia şi doza corespunzătoare, dacă acestea nu sunt cuprinse în forme farmaceutice cu indicaţii terapeutice.

Principiile active din dozele medicamentelor homeopate sunt atât de mici, încât putem face referire la ele ca o parte a domeniului nou apărut, acela de „nanofarmacologie“ (prefixul „nano‑“ este folosit pentru a desemna „nanotehnologia“ sau „nanoștiința“, care explorează utilizarea unor tehnologii sau procese extrem de mici, cel puțin un miliard dintr-o unitate, desemnate ca fiind 10-9).

Modul de acţiune exact al medicamentelor homeopatice rămâne încă un mister raportat la actuala gândire științifică. Și totuși, natura și noile tehnologii abundă în exemple izbitoare de efecte puternice la doze extrem de mici.
Fizica cuantică nu a infirmat fizica newtoniană; ea pur și simplu a extins înțelegerea noastră asupra sistemelor extrem de mici și extrem de mari. De asemenea, homeopatia nu infirmă farmacologia convențională, în schimb, se extinde înţelegerea noastră la doze extrem de mici de substanţe active.

Fondatorul medicinei homeopatice, dr. Samuel Hahnemann, a rescris și actualizat lucrarea sa asupra acestui subiect de cinci ori în timpul vieții sale, de fiecare dată rafinând şi mai mult observațiile sale. Medicii homeopați continuă să perfecționeze acest sistem de nanofarmacologie. În timp ce nu există întotdeauna un acord cu privire la cele mai bune metode pentru a selecta remediul corect sau cea mai bună doză nanofarmacologică, sistemul medicinei homeopatice oferă o bază solidă de la care medicii clinicieni şi cercetătorii care explorează nanofarmacologia pot începe şi ar trebui să o exploreze.

Contrar ideilor răspândite, menta şi cafeaua, ingerate la un interval de timp faţă de dozele de medicamente homeopatice, nu anihilează acţiunea acestora. Administrarea medicamentelor homeopatice nu este incompatibilă cu alte medicamente, în special cele alopate, permiţând adesea o sinergie terapeutică.

Remediile homeopate pot ajuta la diminuarea efectelor stresului, însă sunt limitate în vindecarea totală a persoanelor care suferă de această afecţiune la un nivel mai profund. Pacienţii care suferă de aceste simptome vor fi consiliaţi şi direcţionaţi spre a fi evaluaţi de specialişti din domeniul sănătăţii, pentru a primi cea mai bună îngrijire şi pentru a fi urmăriţi pe tot parcursul evoluţiei simptomatologiei lor.

Să fii sănătos înseamnă să nu ai dureri, disconfort sau slăbiciune la nivel fizic, să fii liber de suferinţă la nivel emoţional (ceea ce are ca rezultat o stare de calm şi seninătate) şi să fii liber de presiuni exterioare şi interioare.

Bibliografie

  1. Paul H. Wender and Donald F. Klein, Mind, Mood and Medicine, New York: New American Library, 1982, 345.
  2. www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/IDAN/2015/554174/EPRS_IDA(2015)554174_EN.pdf
  3. www.boiron.com
  4. Michele Boiron 
  5. www.homeopatie.ro/principiile-homeopatiei
  6. Edward C. Whitmont, Psyche and Substance: Essays on Homeopathy in the Light of Jungian Psychology, Berkeley: North Atlantic, 1981.
  7. Dana Ullman, MPH/ Why Homeopathy Makes Sense/Homeopathic Educational Services.
  8. Phillip Bailey, Homoeopathic Psychology, Berkeley: North Atlantic, 1995.
  9. George Vithoulkas, „Nux Vomica“ and „Arsenicum Album,“ Journal of Homeopathic Practice, 1,1, Spring, 1978. 
  10. Select medicines are discussed in G. Vithoulkas, Homeopathy: Medicine of the New Man, New York: Arco, 1979.

Articole din ediţiile anterioare

HOMEOPATIE | Ediţia 2 181 / 2018

Diluţiile LM – o provocare lansată de Hahnemann

Carmen Ponoran

Diluţiile LM sunt moştenirea lăsată de dr. Samuel Hahnemann, întemeietorul homeopatiei, în ultima ediţie a lucrării sale de bază, Organon. Acest ar...

30 aprilie 2018
GEMOTERAPIE | Ediţia 2 181 / 2018

2018 – an dublu aniversar pentru Asociaţia Română de Gemoterapie şi Homeopatie

Simona Nițu

Asociaţia Română de Homeopatie şi Gemoterapie (ARGH) se reuneşte la a IX-a Conferinţă Naţională de Gemoterapie din acest an, celebrând 100 de ani d...

30 aprilie 2018
GEMOTERAPIE | Ediţia 1 / 2016

Revenirea după boală

Oana Socoliuc

Convalescența reprezintă perioada de refacere a organismului după o boală, traumatism sau intervenție chirurgicală. Perioada de convalescență este ...

19 ianuarie 2016
HOMEOPATIE | Ediţia 5 / 2016

Creșterea armonioasă a copilului cu ajutorul gemoterapiei și homeopatiei (II)

Monica Spînu

Când vorbim despre sistemul respirator la copil, indiferent că abordăm problema profilaxiei sau a tratamentului afecțiunilor respiratorii, mediculu...

01 septembrie 2016