EDITORIAL

Despre fericire…

Doina Drăgănescu

27 Noiembrie 2023

Viaţa noastră se învârteşte în jurul fericirii.

O stare de mulţumire intensă şi deplinăcu toţii ne-o dorim. Însumează pentru fiecare dintre noi altceva: ceea ce ne dorim să fim, să avem, să ştim, să vedem, să cunoaştem, iar de aici credem că am atins, am primit, am reuşit să avem ceea ce ne-am propus.

Ce îşi doresc farmaciştii, de ce au nevoie farmaciştii ca să fie fericiţi? De recunoaşterea cunoştinţelor pe care le-au dobândit, de un nivel al vieţii de fiecare zi similar cu al colegilor din ţările europene, de respect al societăţii ai cărei membri sunt şi în slujba căreia sunt cu tot ceea ce ştiu şi pot fi de ajutor.

Nu putem decât să încercăm să înţelegem ce ne face să simţim fericire şi să ne propunem să facem, pentru a deveni cea mai bună versiune a noastră. Şi poate atunci fericirea se va învârti în jurul nostru.

 

Articole din ediția curentă

GEMOTERAPIE

Gemoterapia este folositoare în episoadele acute de tuse

Sorina Soescu
Primele zile cu temperatură variabilă (cald ziua şi frig noaptea), trecerea la ora de iarnă, asociate cu începerea şcolilor, grădiniţelor şi a programului de serviciu intensiv au determinat apariţia primelor episoade de viroze şi eliminări. ...
ISTORIA MEDICINEI

Repere medicale de-a lungul istoriei – 2023 (IV)

Maria-Gabriela Suliman
Repere medicale de-a lungul istoriei – 2023 (IV) ...
ISTORIA MEDICINEI

Alfred Einhorn – descoperitor al procainei

Mihai Burlibaşa, Daniela‑Aurelia Pîrvu, Andrei Burlibaşa, Mircea Popescu, Florentina Căminişteanu, Bogdan Alexandru Dimitriu, Viorel Ştefan Perieanu
După cum foarte bine se cunoaşte, sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul de secol XX sunt două perioade total distincte, dar deosebit de interesante pentru istoriografia medicală, perioade care p...
Articole din edițiile anterioare

ISTORIA FARMACIEI

Influențe austriece asupra profesiei de farmacist în spațiul românesc

Emilia Stancu, Doina Drăgănescu, Adriana-Elena Tăerel
Viena, capitală imperială timp de secole, a fost un centru de radianță culturală și politică în sfera căruia erau cuprinse și teritoriile românești, în special Transilvania. ...
EDITORIAL

Gânduri către sine însuși…

Doina Drăgănescu
Tema de anul acesta a congresului național de farmacie a avut în vedere contextul economic și politic de la nivel global din această perioadă, alături de impactul direct pe care îl are asupra tuturor aspectelor vieții noastre și, desigur, asupra domeniului farmaceutic și al profesioniștilor....
EDITORIAL

Să sperăm, așadar!

Doina Drăgănescu
Ca de fiecare dată, plecăm de la definiția speranței: „sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe”....