Impactul activităţilor fizice biodiversificate şi a educaţiei nutriţionale în reducerea obezităţii infantile

Introducere

Obezitatea infantilă reprezintă în prezent un factor major care afectează sănătatea copiilor la nivelul întregii planete, iar tendinţele de creştere în ceea ce priveşte excesul de greutate şi obezitatea sunt evidente atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. La nivel mondial, rata obezităţii infantile a crescut foarte mult în ultima vreme, astfel încât în 2020 s-a ajuns la 39 de milioane de copii supraponderali şi obezi sub vârsta de 5 ani⁽¹⁾. Nu face excepţie nici România, cotele înregistrate atingând valori alarmante în rândul copiilor şi al tinerilor. Supraponderalitatea şi obezitatea constituie una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică în rândul copiilor şi al tinerilor din România. În prezent, un copil din patru suferă de obezitate şi rata este în creştere. Prin informarea elevilor cu privire la principiile de bază ale unei nutriţii corecte şi de calitate şi prin sprijinul în construirea unor obiceiuri alimentare sănătoase se pot deprinde abilităţile necesare pentru optimizarea stilului lor de viaţă şi pentru prevenirea bolilor cronice la adult⁽²⁾.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) face o serie de recomandări pentru a preveni creşterea ratei obezităţii şi a supraponderalităţii, precum şi bolile cronice asociate acestora. Prin prevenţie, acestea pot fi, în mare parte, stopate cu succes, evitându-se în acelaşi timp şi costurile ridicate ale tratamentelor necesare, şi alterarea nivelului de viaţă al celor afectaţi. Se pune accent pe suportul comunităţii pentru asocierea alimentaţiei sănătoase cu activitatea fizică zilnică, iar recomandările la nivel individual includ:

• consumul mic-dejunului 

• creşterea aportului zilnic de fructe, legume şi cereale integrale

• reducerea aportului zilnic de zahăr şi grăsimi saturate

• consumul apei în locul băuturilor carbogazoase îndulcite artificial

• 60 de minute de activitate fizică zilnică în cazul copiilor

• limitarea comportamentelor asociate sedentarismului – timpul petrecut de un copil la televizor sau la calculator să nu fie mai mult de una-două ore pe zi⁽³⁾.

Obiceiurile alimentare sănătoase se formează încă din copilărie şi vor dura toată viaţa. De aceea sunt importante înţelegerea şi utilizarea corectă a informaţiilor primite în cursul orelor de educaţie pentru sănătate din şcoli şi din grădiniţe, precum şi realizarea unor intervenţii pentru adoptarea unor obiceiuri alimentare sănătoase (consumul mic-dejunului, consumul de apă în locul sucurilor îndulcite, consumul zilnic de fructe şi legume în detrimentul dulciurilor), iar ca activitate distractivă, stimularea activităţii fizice în detrimentul comportamentelor sedentare (jocurile pe calculator, petrecerea timpului liber în faţa tabletei)⁽⁴⁾.

Pentru ca aceste obiective să se poată realiza este nevoie ca elevii din şcoli şi din grădiniţe să beneficieze de cât mai multe informaţii despre alimentele recomandate pentru a fi consumate, despre sursele de provenienţă ale acestora şi asocierea lor corectă. Informaţiile primite vor fi de calitate, oferite în mod eşalonat şi pe înţelesul lor, iar dobândirea unor cunoştinţe cu privire la varietatea alimentară, beneficiile unei alimentaţii diversificate şi corelarea cu un stil de viaţă sănătos sunt principalele obiective ale programelor şcolare de educaţie pentru sănătate⁽⁵⁾. O alimentaţie sănătoasă şi echilibrată, care să asigure aportul de nutrienţi esenţiali, împreună cu o activitate fizică zilnică sunt condiţii esenţiale în menţinerea stării de sănătate.

În vocabularul curent, noţiunea de alimentaţie este legată de o gamă complexă de senzaţii şi impresii în legătură cu actul de a mânca: plăcerea de a mânca, obiceiurile alimentare, asocierea unor alimente cu senzaţii plăcute. Organismul uman are capacitatea de a-şi regla echilibrul nutritiv, prin intervenţia centrilor reglatori din sistemul nervos central. Când substanţele nutritive sunt pe cale de a se epuiza, apare senzaţia de foame, iar când, prin ingerare de alimente, nevoile organismului sunt satisfăcute, apare senzaţia de saţietate. Acest echilibru al autoreglării nutritive poate fi dereglat prin gusturi, plăceri, excese şi obiceiuri alimentare incorecte. Este necesar să se păstreze o limită între necesitatea şi plăcerea de a mânca, ştiind că a mânca cu plăcere este un semn de sănătate, însă fără a duce la extreme această emoţie. Cercetările ştiinţifice şi medicale de astăzi aduc suficiente date satisfăcătoare şi fără dificultăţi de a fi puse în practică, pentru a avea o alimentaţie raţională. Aceasta ţine seama atât de nevoile nutritive ale organismului, cât şi de importanţa factorilor afectivi, educaţionali şi sociali în domeniul alimentaţiei⁽⁶⁾.

Somnul joacă un rol deosebit în creşterea, maturizarea şi sănătatea copiilor (alături de dietă şi de activitatea fizică), fiind foarte important în această perioadă. Un somn adecvat este foarte important pentru reglarea homeostaziei şi a sistemelor hormonale, implicate în dezvoltarea somatică şi intelectuală, maturizarea cerebrală, procesarea informaţiilor şi consolidarea memoriei⁽⁷⁾. Cu cât există mai mult interes pentru un somn de calitate, copilul are o complianţă mai bună în ceea ce priveşte disciplina alimentară şi a activităţii fizice, iar toţi aceşti factori contribuie la implementarea unui stil de viaţă sănătos atât în copilărie, cât şi în viaţa de adult. Toate aceste argumente conduc la concluzia că un somn de calitate şi de durată optimă este unul dintre factorii de prevenţie a obezităţii.

Planul de acţiune al UE privind obezitatea infantilă 2014-2020 urmăreşte să stopeze creşterea obezităţii la copii şi tineri în UE până în anul 2020⁽⁸⁾. Acest plan identifică mai multe domenii-cheie de acţiune, cum ar fi sprijinirea unui început sănătos în viaţă, alegerea mai sănătoasă şi cu uşurinţă a alimentelor, reducerea marketingului la alimentele pentru copii, încurajarea activităţii fizice şi promovarea unor medii mai sănătoase în şcoli (Comisia Europeană, 2014 şi 2019). În 2020 a fost lansată o nouă acţiune comună care se concentrează pe promovarea alimentaţiei sănătoase, reducerea marketingului agresiv către copii a alimentelor bogate în grăsimi, sare şi zahăr şi îmbunătăţirea achiziţiilor publice de alimente.

Activitatea fizică biodiversificată şi rolul ei în dezvoltarea armonioasă a preşcolarilor

Înainte de grupele de alimente, la baza piramidei alimentare se situează activitatea fizică zilnică, aceasta reprezentând o modalitate de a obţine şi, ulterior, de a menţine o greutate corporală normală la copii, în vederea eliminării oricărui risc de a dezvolta boli asociate alimentaţiei, în perioada de adult. Activitatea fizică este asociată cu o bună stare de sănătate, precum şi cu o reducere a depresiei şi anxietăţii în rândul copiilor (figura 1).
 

Activitatea fizică susţinută are o serie de beneficii majore, cum ar fi:

• reduce cu 50% riscul de apariţie a obezităţii şi este un factor important în tratamentul ei

• contribuie în mod esenţial la dezvoltarea sistemului osos, a masei musculare şi a articulaţiilor

• contracarează stresul, anxietatea şi stările depresive

• reduce cu 50% riscul de apariţie a diabetului zaharat de tip 2

• favorizează reducerea consumului de droguri, de alcool şi a fumatului în rândul adolescenţilor.

Este esenţial rolul educaţiei pentru sănătate în şcoli în stimularea activităţii fizice moderat-intense pentru efectele sale asupra sănătăţii pe termen scurt şi lung, atât pentru sănătatea fizică, cât şi pentru cea mentală⁽⁸⁾. Sedentarismul combinat cu alimentaţia dezechilibrată încă de la vârste fragede produce o serie de efecte negative pe termen lung: rezistenţă fizică redusă, forţă redusă, masă musculară slab dezvoltată, motricitate scăzută, anxietate, alterarea somnului, obezitate, boli cardiovasculare, diabet, afecţiuni osoase⁽⁹⁾.

Practicarea educaţiei fizice încă de la vârsta preşcolară asigură dezvoltarea armonioasă a organismului prin creşterea receptivităţii, a sensibilităţii şi dezvoltarea unor calităţi motrice (viteză, îndemnare, forţă, rezistenţă). Jocul, mişcarea sau dansul ajută copiii să comunice sentimente, idei, emoţii, dar să se şi relaxeze, eliberând tensiunile fizice şi psihice acumulate. Prin jocurile de mişcare se asigură consolidarea deprinderilor motrice de bază utilizate în jocul care reprezintă un exerciţiu fizic: mers, alergare, echilibru, sărituri, escaladări, căţărări, aruncări şi prinderi etc. Prin activitatea în colectiv, jocul implică o cooperare, o colaborare cu partenerii de joc, încadrarea în colectiv, asumarea de responsabilităţi, acceptarea şi recunoaşterea liderului şi a unor reguli, conducerea şi întrajutorarea, atitudinea critică şi autocritică. Iniţiativa şi independenţa în rezolvarea diferitelor situaţii care intervin în timpul jocului favorizează dezvoltarea imaginaţiei, a creativităţii, a gândirii, a memoriei, a atenţiei distributive – procese importante în dezvoltarea psihoemoţională a copilului. Pe lângă crearea deprinderilor pentru lucrul în echipă şi sincronizarea acţiunilor proprii cu cele ale coechipierilor, jocul fortifică fizic un copil, îi imprimă gustul performanţelor şi îi creează o stare de bună dispoziţie⁽¹⁰⁾.

Funcţiile principale ale jocurilor de mişcare:

funcţia educativă – dezvoltarea cunoştinţelor, abilităţilor, deprinderilor motrice, aptitudinilor

funcţia cognitivă – asimilarea unor cunoştinţe practice

funcţii specifice – recreerea, fortificarea fizică, distracţia, echilibrarea funcţională.

Jocurile de mişcare destinate copiilor preşcolari trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe:

conţinutul jocului trebuie să corespundă particularităţilor somato-funcţionale şi psihice ale copiilor implicaţi în joc

regulile jocului trebuie să fie uşor înţelese şi reţinute de copii

la realizarea echipelor trebuie selectaţi copii cu valori apropiate.

Activităţi fizice recomandate preşcolarilor: jocuri cu diferite obiecte, jocuri active în aer liber (jocuri sportive, mersul pe bicicletă, mersul pe trotinetă, de-a v‑aţi ascunselea etc.), înot, dans şi exerciţii fizice care includ deprinderi ca tropăit, alergare, mers, căţărare ş.a.

Alegerea şi combinarea exerciţiilor fizice trebuie să urmărească antrenarea întregului organism al celor mici. În cursul jocurilor şi activităţilor recreative alese trebuie avut în vedere ca o parte din timp să fie ocupată de jocurile de mişcare: plimbări, mişcare cu trotinete, cu biciclete, alergări uşoare. Jocurile şi exerciţiile în aer liber trebuie alese şi în funcţie de anotimp şi de ambianţa în care acestea se desfăşoară, astfel încât copiii să-şi petreacă timpul într-un mod plăcut şi instructiv⁽¹¹⁾. Practic, în grădiniţe, personalul de specialitate trebuie să urmărească prin alegerea activităţilor fizice valorificarea deplină a potenţialului fizic, fiziologic şi psihologic al organismului preşcolarilor, cu evitarea monotoniei şi stimularea interesului copiilor. Foarte apreciate de copii sunt traseele aplicative cu sau fără obstacole. La nivelul unui traseu se pot distinge mai multe elemente: compoziţia (sărituri, aruncări, alergare, mersul în echilibru), obstacolele traseului (bârne, frânghii, saltele, tuneluri), dinamica traseului (rapiditatea mişcărilor motrice, cursivitatea şi exactitatea), distanţa traseului şi durata traseului (liberă sau cronometrată).

Obiectivele activităţilor fizice urmăresc consolidarea dezvoltării biologice a personalităţii copiilor (formarea deprinderilor şi dezvoltarea calităţilor motrice, a conduitei igienico-sanitare), dar şi dezvoltarea psihoemoţională a acestora (dezvoltarea spiritului de observaţie şi a gândirii flexibile, a atenţiei concentrate, educarea voinţei în condiţii de competitivitate, dezvoltarea stărilor afective pozitive)⁽¹²⁾.

Atât profesorii, cât şi părinţii trebuie să încurajeze permanent copiii să fie activi prin diferite mijloace, oferindu-le şi exemplul personal: să folosească scările în locul liftului, să meargă cât mai mult pe jos sau cu bicicleta în locul deplasării cu maşina, să se alăture unui grup care practică sportul sau diferite activităţi recreative în aer liber. De asemenea, părinţii trebuie să limiteze timpul petrecut de copii în faţa calculatorului, a telefonului, a tabletei, a televizorului sau a altor obiecte care îi determină să renunţe la mişcare.

Exerciţiile fizice regulate şi alimentaţia corespunzătoare nevoilor energetice ale organismului pot ajuta la reducerea ţesutului adipos din organism, dar şi la protejarea împotriva bolilor cronice asociate cu obezitatea. Exerciţiile fizice în apă sunt eficiente în procesul de reducere a greutăţii corporale, în timp ce articulaţiile nu suferă în urma impactului cu masa adipoasă: înotul şi mersul în apă ajută la îmbunătăţirea flexibilităţii datorită senzaţiei de imponderabilitate. Exerciţiul fizic reprezintă un factor plastic foarte important pentru aparatul locomotor, oase, articulaţii, muşchi, tendoane şi alte ţesuturi moi. Prin exerciţii fizice regulate, greutatea corporală scade, musculatura iese în relief, înlocuind aspectul diform al ţesuturilor adipoase, iar prin exerciţii bine alese se poate ajunge la oprirea evoluţiei şi chiar la corectarea unor deficienţe fizice datorate obezităţii⁽¹³⁾.

Educaţia nutriţională şi principiile alimentaţiei echilibrate

Educaţia nutriţională evidenţiază relaţia dintre o alimentaţie sănătoasă şi o stare bună a sănătăţii şi ajută copilul în realizarea unei schimbări pozitive ale stilului de viaţă, în vederea formării adultului sănătos prin stabilirea de obiective nutriţionale şi legate de un stil de viaţă sănătos, nutriţia corectă fiind întotdeauna corelată cu activitatea fizică zilnică şi cu o hidratare corectă.

Procesul de educaţie nutriţională vizează cunoaşterea alimentelor şi a substanţelor nutritive, producerea şi utilizarea acestora şi consumul adecvat, în vederea păstrării stării de sănătate şi a obţinerii unor rezultate cât mai bune la învăţătură. Creşterea şi dezvoltarea unui copil de către un adult sănătos depind de mai mulţi factori: ereditate, factori de mediu, factori afectivi, dar cel mai important factor este alimentaţia. Influenţa alimentaţiei este majoră⁽¹⁴⁾, căci pune bazele sănătăţii viitorului adult, ale obiceiurilor sale alimentare, ale modului său de reactivitate biologică şi psihoafectivă faţă de alimente (figura 2).
 

În cursul educaţiei nutriţionale, informaţia folosită cuprinde trei aspecte: informaţia pentru cadrele didactice, pentru părinţi şi pentru copii.

Pentru cadrele didactice, informaţia este cuprinsă în manualele şcolare, unde sunt folosiţi termeni de specialitate, argumente ştiinţifice şi articole de actualitate cu noutăţile din domeniul nutriţiei.

Este foarte importantă susţinerea din partea familiei, susţinere care poate fi asigurată printr-o informare corectă, cu noţiuni pe înţelesul tuturor, prezentate în pliante diverse, atrăgătoare şi cu termeni cât mai simpli. Se asigură astfel informarea părinţilor despre o alimentaţie corectă a copilului lor, în mediul familial şi extrafamilial, cu un minim de informaţii despre principiile alimentare şi rolul acestora în organism, orarul alimentar al copilului şi corelarea acestuia cu activitatea fizică zilnică, conform grupei de vârstă şi mediului (rural sau urban) în care locuieşte.

În cazul copiilor, educaţia nutriţională, pentru a fi cât mai atrăgătoare şi corect recepţionată de aceştia, se recomandă prin reprezentarea grafică a piramidei alimentare (MyPiramid; figura 3) şi a farfuriei sănătoase (MyPlate; figura 4).
 

Din aceste reprezentări grafice simple ale grupelor alimentare sau prezentări de imagini ori asocieri concrete de produse alimentare, copiii pot afla care sunt alimentele recomandate pentru a fi consumate zilnic şi în ce cantităţi şi care sunt produsele alimentare recomandate să fie consumate ocazional şi în cantităţi foarte mici. Prezentate sub această formă atractivă, noţiunile unei nutriţii corecte sunt mai atractive şi mai uşor de recepţionat. Toate aceste informaţii despre cantitatea şi calitatea alimentelor consumate este necesar să ajungă la copii într-o formă cât mai simplă şi mai atrăgătoare. Farfuria pentru alimentaţia sănătoasă reflectă aceleaşi mesaje importante ca şi piramida alimentară, cu un accent principal pe calitatea dietei, ambele reprezentări fiind create pentru a facilita predarea în şcoli şi grădiniţe a comportamentelor alimentare sănătoase pentru copii. Imaginile pot ajuta copiii să reţină mult mai uşor informaţiile prezentate de către profesori, iar aplicabilitatea va fi, bineînţeles, mai facilă, prin reţinerea aspectelor prezentate în diverse imagini atractive.

Obiceiurile alimentare şi gusturile individuale se dezvoltă în copilărie. În deprinderea obiceiurilor alimentare sănătoase, copiii îi au ca prim exemplu pe propriii părinţi. Din dorinţa de a fi ca aceştia, vor imita diverse preferinţe ale adulţilor, inclusiv cele alimentare. Ca părinte, trebuie să fii cel mai bun exemplu când este vorba despre alimentaţia sănătoasă, cunoscut fiind că sănătatea nu este ca matematica, nu se învaţă din cărţi; sănătatea se practică în familie, zi de zi.

Părinţii trebuie să fie model de alimentaţie sănătoasă şi de învăţare a principiilor alimentare pentru propriii copii. Părinţii cu o dietă nesănătoasă vor avea foarte probabil copii cu acelaşi tip de dietă, copiii mici fiind influenţaţi în mare măsură de obiceiurile alimentare ale părinţilor şi fraţilor mai mari. Este recomandat ca părinţii să ia masa împreună cu copiii ori de câte ori este posibil, copiii învăţând astfel ce şi cum să mănânce (ceea ce văd la părinţi are un impact incomparabil mai mare decât eventualele explicaţii sau reguli enunţate teoretic). În acest mod se transmit copilului obiceiurile alimentare parentale, fiind, evident, în interesul întregii familii ca acestea să fie sănătoase.

Aportul de alimente, cantitativ şi calitativ, trebuie să corespundă pierderii de energie şi uzurii organismului, respectiv să fie adaptat nivelului de activitate fizică zilnică. La copil, la toate acestea se adaugă necesarul pentru creştere. În vederea utilizării lor de către organism, alimentele suferă o gamă complexă de transformări (fizice, chimice şi biologice) în procesele metabolice care se desfăşoară la nivel celular. Din materialul preluat se produce astfel energia necesară organismului uman în perioada de activitate, dar şi în repaus.

Totalitatea substanţelor nutritive şi efectele acestora pentru organism alcătuiesc valoarea nutritivă a unui aliment. Substanţele nutritive (numite şi nutrienţi) sunt reprezentate de proteine, glucide, lipide, vitamine, apă şi săruri minerale. Primele trei au putere calorigenă. Vitaminele şi sărurile minerale nu sunt calorigene, dar îndeplinesc în organism funcţia de biocatalizatori, contribuind sau luând parte la producerea reacţiilor chimice necesare bunei funcţionări a organismului. Apa este mediul în care se desfăşoară toate aceste reacţii.

Substanţele minerale se găsesc în organism, în proporţii bine definite, în anumite ţesuturi şi umori (lichid intercelular, limfă, sânge). Unele iau parte la structura organismului: calciul şi fosforul contribuie la formarea ţesutului osos, iar fierul intră în constituţia globulelor roşii. Menţinerea proporţiilor bine definite este esenţială pentru buna funcţionare a întregului organism. În condiţii de sănătate şi alimentaţie corectă, nevoile de substanţe minerale sunt acoperite de cele aduse prin alimentaţie. O alimentaţie cu conţinut ridicat de produse procesate poate duce la carenţe de substanţe minerale, ceea ce conduce la perturbări ale activităţii diferitelor aparate şi sisteme ale organismului. Este recomandat consumul de alimente în stare cât mai naturală pentru a beneficia de conţinutul acestora în substanţe minerale.

Apa poate fi considerată cea mai importantă dintre toţi nutrienţii, deoarece are un caracter esenţial pentru toate procesele biologice: ca reactiv, solvent, mijloc de transport al substanţelor şi participant la procesele osmotice şi la schimburile termice ale organismului.

Organismul uman conţine apă în proporţie de 50-70% din greutatea sa. Apa din organism este repartizată în două mari compartimente: compartimentul extracelular şi compartimentul intracelular. Provenienţa apei în organism poate fi exogenă (din alimentaţie) sau endogenă (rezultată în urma arderilor).

Cantitatea totală de apă din organism şi repartiţia acesteia în cele două compartimente diferă în funcţie de vârstă. Cu cât organismul este mai tânăr, cu atât cantitatea de apă conţinută este mai mare.

În condiţiile unei stări de sănătate bune, apa se găseşte în organism într-un echilibru stabil, aportul fiind egal cu pierderile. Atât adultul, cât şi copilul trebuie să consume zilnic apă pentru hidratarea organismului, iar importanţa consumului de apă este subliniată prin poziţionarea acestuia, în reprezentarea grafică, la baza piramidei alimentare.

Nevoile de apă variază foarte mult, în funcţie de vârstă. În medie, un adult are nevoie de 35-40 ml/kg corp/zi iar sursele de apă sunt: apa de băut şi apa din alimente. Fructele şi legumele sunt o foarte bună sursă de apă⁽¹⁵⁾, pe lângă apa consumată ca atare. Acestea conţin aproximativ 80-90% apă. Carnea conţine aproximativ 70% apă, brânza – aproximativ 30%, iar pâinea – aproximativ 36% apă.

Apa consumată trebuie să fie de bună calitate, microbiologic pură, provenită din surse verificate, atât cea pentru băut, cât şi cea folosită pentru pregătirea hranei.

Obiceiurile alimentare şi stilul de viaţă sunt elemente esenţiale în definirea şi păstrarea echilibrului alimentar. Aceste obiceiuri, atât individuale, cât şi ale unei populaţii, depind de mai mulţi factori: culturali, sociali şi economici.

Cauze ale obiceiurilor alimentare necorespunzătoare:

• tradiţiile religioase sau familiale

• lipsa unor noţiuni de bază în domeniul nutriţiei

• nesupravegherea alimentaţiei copiilor

• consumul crescut de produse alimentare prelucrate industrial şi rafinate (bogate în grăsimi saturate şi zahăr, sărăcite în micronutrienţi şi vitamine)

• reclamele la produsele alimentare

• teama de obezitate.

O alimentaţie săracă în proteine valoroase (din ouă, lapte, carne, bogate în aminoacizi esenţiali) poate determina un deficit de creştere şi de dezvoltare, precum şi afectarea performanţelor intelectuale (în special în perioadele de solicitare maximă, precum perioada examenelor). Carenţa de fier (în dietele hipocalorice sărace în proteine de origine animală) provoacă oboseală şi conduce la anemie (în special la fete), iar un aport insuficient de calciu (prin consum scăzut de lapte şi derivate) în copilărie poate fi la originea osteoporozei de mai târziu (în special la femei), când o eventuală suplimentare ulterioară va rămâne fără rezultate.

Băuturile carbogazoase îndulcite, produsele dulci şi guma de mestecat sunt alimente preferate de tineri şi adesea utilizate de părinţi ca deserturi şi gustări. Acestea reduc pofta de mâncare pentru alimente bogate în nutrienţi valoroşi, distrug dantura, favorizează obezitatea şi predispun la diabet⁽¹⁶⁾. Studiile nutriţionale arată că gustările de tip snack constituie un model alimentar frecvent întâlnit la şcolari, iar consumul de fast-food a înregistrat o impresionantă creştere. Aceste produse sunt bogat calorigene (40-50% din calorii provin din grăsimi în principal saturate), au conţinut scăzut de calciu şi vitamine şi conţinut crescut de sodiu.

Un alt obicei nociv şi destul de des întâlnit în rândul copiilor este renunţarea la micul‑dejun, din cauza lipsei de timp, a prioritizării altor activităţi sau a nesupravegherii de către adulţi. Pentru copii, micul‑dejun este cea mai importantă masă a zilei, îi ajută să se concentreze la şcoală şi să aibă performanţe cât mai bune prin asigurarea energiei de care au nevoie. Un mic‑dejun echilibrat trebuie să fie o masă simplă, pregătită şi consumată rapid. Acesta trebuie să conţină cel puţin trei tipuri de alimente: cereale integrale (cereale pentru micul‑dejun sau pâine), lactate (lapte, iaurt, brânză), fructe sau legume. Opţional, micul dejun poate să conţină nuci şi seminţe bogate în grăsimi nesaturate, ouă (de 2-3 ori pe săptămână) sau o cantitate mică de carne (peşte sau carne preparate în casă). Copiii care iau micul‑dejun tind să-şi acopere necesarul zilnic de vitamine şi minerale, dar şi de fibre şi energie⁽¹⁷⁾.

Pregătirea şi luarea mesei în familie sunt foarte importante pentru o alimentaţie echilibrată, deoarece putem controla valorile nutritive conţinute de ingrediente, le putem asocia corect, astfel încât să obţinem cele mai sănătoase variante, cu respectarea gramajelor recomandate pentru o porţie în funcţie de vârstă. Părinţii pot oferi, în acelaşi timp, o subtilă „lecţie de gastronomie” copiilor, care vor prelua în mod natural gesturile, însuşindu-şi obiceiuri alimentare corecte. Este important, totodată, ca părinţii să le ofere copiilor alimente sănătoase, variate, cât mai proaspete, pe care le vor consuma împreună cu toţi membrii familiei, la masă, departe de ecranele televizoarelor sau ale calculatoarelor.

Preferinţele alimentare şi obiceiurile care definesc stilul de viaţă al unui adult sunt cele deprinse în copilărie şi, de aceea, o importanţă majoră o are educaţia nutriţională primită în şcoli, de la vârste cât mai mici.

Concluzii

Pentru o dezvoltare armonioasă, copiii au nevoie de un stil de viaţă sănătos, asigurat prin alimentaţie sănătoasă, mişcare, hidratare corectă, activităţi recreative şi program adecvat de somn. Un rol esenţial în deprinderea unui stil de viaţă sănătos îl are educaţia nutriţională, pe care copiii o primesc încă de la grădiniţă şi în primii ani de şcoală.

O alimentaţie sănătoasă, corelată cu activitate fizică încă din copilărie, reduce riscul obezităţii la vârsta adultă. Copiii care învaţă să consume zilnic micul‑dejun, să mănânce fructe şi legume, să facă mişcare, vor menţine aceste deprinderi şi în viaţa de adult şi îşi vor educa propriii copii pe baza acestor principii. Efectele acestor deprinderi sunt pe termen lung şi foarte lung, astfel că investiţia în educaţia pentru sănătate a copiilor îşi dovedeşte eficienţa, contribuind la dezvoltarea certă a unor adulţi sănătoşi.