O caracteristică a societății noastre este accesul facil la medicamente. Suntem încurajați să „scăpăm“ repede de orice durere sau disconfort care apare și avem la îndemână medicație diversă. Pe de o parte, stilul de viață generează, într-adevăr, stres, dureri de cap, tensiuni musculare, oboseală etc.; pe de altă parte, avem nevoie să fim cât mai eficienți, iar când avem o durere/problemă/suferință, vrem să o rezolvăm repede, fără să ne intereseze cauza ei și să ne implicăm în propria vindecare.
Astfel, apariția unei dureri de orice fel (acută, cronică acutizată, traumatică, internă, infecțioasă etc.) implică rapid și constant utilizarea unui medicament antiinflamator/antialgic. De fapt, abuzul de această clasă de medicamente este atât de mare, încât se vorbește despre „aspirinizarea“ medicinei moderne, aceasta incluzând consumul exagerat de AINS.

Nevoia de antiinflamatoare este reală

Inflamația este cel mai vechi mecanism dezvoltat de organism, prin care acesta reacționează la o injurie de orice fel (prima etapă a mobilizării sistemului imun). Prin inflamație se asigură protecția organismului, agentul agresor fiind diluat, distrus sau expulzat. În același timp, se pun în mișcare o serie de mecanisme complexe care vindecă sau refac țesutul.
Vindecarea începe în primele momente ale inflamației, dar devine evidentă după eliminarea agentului agresor. Cele două fenomene care sunt întrepătrunse, inflamația și vindecarea, pot deveni nocive în unele condiții, atunci când reacția inflamatorie se perpetuează sau când eforturile reparatorii sunt necorespunzătoare (insuficiente/exagerate). Blocarea/dereglarea acestor mecanisme fine și complexe, în mod repetat sau necontrolat, are consecințe negative asupra organismului

Traumeel® – medicament homeopat de 60 de ani pe piața medicală

Traumeel este un medicament original, fabricat de firma germană Heel, cu recomandare în traumatisme și inflamații musculo-scheletale. Acțiunea polivalentă, rezultată din sinergismul celor 14 componente, recomandă Traumeel în ameliorarea durerii și inflamației de la nivelul articulațiilor și mușchilor, indiferent de localizarea și cauza acestora.

Modalități de acțiune Traumeel® versus AINS

Traumeel® acționează prin modularea procesului inflamator, care se exercită prin intermediul neuropeptidelor și citokinelor. La nivelul acestora are loc o reglare fină și complexă prin menținerea unui echilibru între citokinele proinflamatorii (TNFα, IL1, IL6, IL8) care sunt inhibate/reduse, realizându-se controlul simptomelor(1), și citokinele antiinflamatorii (TGFβ, IL10) care sunt stimulate/activate, cu refacerea cât mai „fiziologică“ a țesuturilor lezate(2). Concomitent, are loc stimularea funcțiilor de apărare ale granulocitelor, limfocitelor și trombocitelor.
Întreaga acțiune a medicamentului Traumeel® asupra procesului inflamator/reactivității inflamatorii are loc „pe modelul“ homeostaziei fiziologice.
Majoritatea AINS acționează asupra unei singure căi a procesului inflamator (inhibarea enzimelor COX și blocarea producerii de prostaglandine), cu consecințele cunoscute: efecte adverse dependente de doză, care limitează utilizarea lor la pacienții vârstnici și la cei cu risc crescut(3-7); toxicitate gastrointestinală, cardiovasculară, renală și hepatică dovedită(3-7).
Există tot mai multe dovezi care arată că AINS prezintă efecte negative asupra proceselor de vindecare osoasă și ale țesuturilor moi, inclusiv mușchi, tendoane sau ligamente(10,11).
Există interacțiuni medicamentoase cu AINS care le pot restricționa utilizarea(3-7).

Eficiența Traumeel® versus AINS – diclofenac

Traumeel® și-a dovedit eficiența și siguranța comparativ cu AINS, într-un amplu studiu clinic controlat, randomizat; acesta a inclus un număr de 449 de pacienți activi din punct de vedere fizic, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani; durata tratamentului a fost 2-6 săptămâni(14).
Studiul compară eficiența și siguranța aplicării produsului Traumeel® gel și unguent versus diclofenac gel 1%, în ceea ce privește atenuarea durerii și ameliorarea funcțională în entorsa acută de gleznă printr-un test statistic de noninferioritate.
Concluziile studiului sunt sugestive, și anume Traumeel® unguent și gel sunt egale ca eficiență terapeutică cu diclofenac gel, în ceea ce privește: terapia durerii postleziune musculo-scheletală acută; recuperarea funcțională post‑entorsă de gleznă; reducerea edemului local post‑entorsă de gleznă. Eficiența terapeutică este similară din punctul de vedere al evaluării globale și în ceea ce privește timpul de recuperare a funcționalității normale în entorsa de gleznă.
Avantajele utilizării Traumeel®
  • poate fi utilizat la toți pacienții, indiferent de vârstă(8,9)
  • este bine tolerat(8,9)
  • nu sunt cunoscute probleme de siguranță a administrării(8,9)
  • stimulează multe dintre procesele de vindecare neacoperite de AINS(1,12)
  • nu prezintă niciun fel de interacțiuni medicamentoase cunoscute(8,9).
Traumeel® este disponibil în două forme farmaceutice: comprimate și unguent.
Traumeel® comprimate – administrare:
Adulți și copii peste 12 ani: câte 1 comprimat de 3 ori pe zi; în stări acute se poate lua câte 1 comprimat la fiecare 30 de minute; maximum 12 comprimate pe zi. 
Copii de la 6 la 11 ani: câte 1 comprimat de 2 ori pe zi; în stări acute se poate lua câte 1 comprimat la fiecare 1-2 ore, maximum 8 comprimate pe zi. 
Copii de la 2 la 5 ani: câte 1 comprimat de 1 sau 2 ori pe zi; în stări acute se poate lua câte 1 comprimat la fiecare 1-2 ore, maximum 6 comprimate pe zi.
Copii sub 2 ani: 1 comprimat o data pe zi; în stări acute – 1 comprimat la 1-2 ore, maximum 4 comprimate pe zi.
Comprimatele se dizolvă în gură înainte de înghițire, cu cel puțin 30 minute înainte de mese. Pentru copiii mici este posibilă zdrobirea comprimatului și adăugarea unei cantități mici de apă.
Traumeel® unguent se aplică de 2-3 ori pe zi (sau mai des dacă este necesar). La nevoie (pentru acțiune profundă și de durată) se poate aplica sub pansament. Nu se folosește în caz de leziuni deschise.
Traumeel® și-a demonstrat eficiența și siguranța prin studii clinice efectuate pe scară largă.
Forma orală are un grad ridicat de eficacitate în diverse afecțiuni: contuzii, entorse, luxații, hematoame, edem posttraumatic, edem postoperator, hidartroză, dislocări, bursite, epicondilite, sindrom de tunel carpian, alte afectări reumatice de țesuturi moi etc.(13)
Forma topică este la fel de eficientă ca AINS în ceea ce privește atenuarea durerii, îmbunătățirea funcționalității, diminuarea edemului și reluarea activităților uzuale.