FITOTERAPIE

Migrenele – tehnici şi produse naturale

Sorina Soescu

23 Martie 2022

Durerile de cap migrenoide sunt frecvente în populaţie. Nu este săptămână să nu am măcar un pacient care-mi solicită sfaturi de tratamente naturale şi dietă pentru durerile de cap. Şi foarte des mă confrunt cu oameni ce suferă de acele dureri atât de intense, denumite migrene, încât le opresc complet activităţile normale timp de 2-3 zile.

Lucrând pe partea de medicină integrală şi conectând simptomele, organele şi comportamentele oamenilor, am găsit câteva indicii ce s-au dovedit utile în practică.

Durerile de cap de tip migrenoid au fost mereu legate de starea ficatului (nu neapărat de modul în care acesta arăta pe ecografie sau se comporta la analizele de sânge, ci la modul în care funcţiona în procesele de digestie şi adaptare zilnică a persoanei); cele mai intense migrene le-am observat la persoanele cu ficatul suprasolicitat (profesional, personal, alimentar, emoţional etc.).

Dintre emoţii, nemulţumirea, frustrarea şi furia s-au dovedit a fi cel mai adesea conectate cu migrenele. În special frustrarea, care este o furie neexprimată şi reţinută în interiorul corpului.

Starea sistemului limfatic din zona capului, starea suprarenalelor şi senzaţiile în zona spatelui au fost legate de apariţia frecventă a migrenelor; persoanele cu stagnare limfatică şi suprarenale epuizate (oboseală cronică sau sdr de epuizare de suprarenale) au suferit mai frecvent de migrene decât alte persoane.

Alimentele al căror consum a fost asociat cu apariţia migrenelor au fost lactatele şi făinoasele cu grâu. Combinaţiile lor (cum ar fi plăcinta cu brânză) au fost declanşatorii frecvenţi ai episoadelor dureroase. Oprirea temporară din consum a acestor alimente (înlocuirea lor cu variante fără lactoză şi gluten) a dus la ameliorarea netă a stagnării limfatice din zona capului şi la prevenţia migrenelor la multe persoane.

Intervenţia la nivelul circulaţiei limfatice şi sanguine din zona capului, prin tehnici şi produse naturale, cu susţinerea ficatului şi a suprarenalelor, a fost terapia cu cel mai mare succes în prevenţia şi tratamentul durerilor de cap de tip migrene.

Ce produse gemoderivate şi fitoterapice s-au dovedit eficiente în prevenţia şi tratamentul eficient al crizelor migrenoase?

Extractul din Arin negru (Alnus incana D1), 25 de picături în apă, de două ori pe zi – dimineaţa şi prânz, zilnic, 2-3 luni (sau perioade mai lungi de timp), s-a dovedit unul dintre produsele naturale cele mai utile în prevenţia apariţiei migrenelor. Este cunoscut drept un ameliorator al circulaţiei cerebrale la nivelul capului, dar şi un susţinător de suprarenale.

Dacă a fost asociat şi cu un extract de Coacăz negru (Ribes nigrum MG), 20-25 de picături în apă, dimineaţa, a intensificat susţinerea suprarenalelor, având în plus o acţiune antiinflamatorie, antialergică şi antihistaminică.

O altă combinaţie utilă pentru unele persoane a fost extractul din Arin negru (Alnus incana D1), 25 picături de în apă, dimineaţa şi extract din Scoruş (Sorbus domestica D1), 25 de picături în apă, seara, zilnic, 5 zile pe săptămână (2-3 luni sau chiar mai mult). Scoruşul ajută la drenajul limfatic în special în zona capului, iar Arinul negru, la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine. Ambele susţin şi suprarenalele şi au o acţiune moderată de susţinere a ficatului.

Dacă aceste două gemoderivate sunt asociate cu tinctura de păpădie (Taraxacum officinalis), tinctura de rostopască (Chelidonium majus) sau tinctura de sunătoare (Hypericum officinalis), din oricare dintre ele, 20-25 de picături în apă, de 2-3 ori pe zi – zilnic, 2-3 luni (sau chiar mai mult), atunci acţiunea de prevenţie antimigrenoasă a fost mai evidentă.

La nevoie, în crizele intense dureroase, s-au folosit administrări frecvente, la 1-2 ore interval, din extracte din muguri de Măceş (Rosa canina D1), extract de Coacăz negru (Ribes nigrum MG) şi extract de muguri de Stejar (Quercus peduncolata D1). O modalitate practică şi eficientă de administrare a acestor produse a fost într-o sticlă de 500 ml de apă plată, câte 50 de picături din fiecare din cele trei extracte. Se consumă câte o gură, din această combinaţie, din 15 în 15 minute, până la terminarea sticlei.

La debutul crizei migrenoase (sau durerii intense de cap) se recomandă şi o baie cu apă şi sare la picioare, apa fiind cât de fierbinte suportă persoana. Congestia picioarelor redistribuie fluxul sanguin către zona picioarelor şi uşurează presiunea din zona capului.

De asemenea, o aplicaţie alternativă de comprese calde şi reci, pe zona cefei (10 secunde cu un prosopel înmuiat în apă rece, alternativ 10 secunde cu un prosopel cu apă fierbinte), de mai multe ori, timp de 5-10 minute, ajută la diminuarea presiunii sistemului limfatic al capului.

Când crizele migrenoase sunt intense, se pot asocia tratamentele alopatice cu cele fitoterapice, pentru susţinere şi eficientizare. Şi orice tehnică se dovedeşte utilă la o persoană, poate fi continuată în practica zilnică. 

Medicina naturală este un susţinător bun al zonei de medicaţie clasică, mai ales în situaţii în care elementul‑cheie este ajutorul rapid şi eficient al pacientului.

Articole din ediția curentă

ISTORIA FARMACIEI

Repere farmaceutice de-a lungul istoriei 2022 (I)

Maria-Gabriela Suliman, Antoaneta Lucasciuc
...
NUTRIŢIE

Ambalajele alimentare şi efectele acestora asupra sănătăţii consumatorului

Mihaela-Andreea Costache, Maria Andreea Stancu, Elena-Emilia Tudoroiu, Corina-Bianca Ioniţă-Mîndrican, Ziani Khaled, Carolina Negrei, Magdalena Mititelu
Ambalajele au cunoscut în ultimele decenii o diversificare continuă, atât din punctul de vedere al materialelor din care acestea s...
FARMACOTERAPIE

Beneficiile preparatelor antihipertensive la pacienţii cu hipertensiune arterială şi glaucom

Andrei Bacinschi, Veaceslav Gonciar, Corina Scutari, Nicolae Bacinschi
Hipertensiunea arterială sistemică, ateroscleroza şi spasmul vascular au fost recunoscute ca factori potenţiali capabili să crească riscul de glaucom. ...
Articole din edițiile anterioare

GEMOTERAPIE

Gemoderivatul toamnei, Corylus avellana D1 – Extractul din muguri de alun

Sorina Soescu
În fiecare toamnă admir alunii din curte, plini de roade şi oferind cu dărnicie tuturor vieţuitoarelor din ele. Am citit în fitoterapia tradiţională despre posibilitatea folosirii uleiului din alun pentru afecţiuni respiratorii bronşitice sau pentru uz extern, contra durerilor articulare şi calviţiei. ...
GEMOTERAPIE

Gemoterapia şi susţinerea în situaţii emoţionale intense

Sorina Soescu
Am început anul 2024 în mare forţă, cu intensitate şi cu activităţi multiple, într-o frenezie impusă de ritmul social care ne afectează corpul fizic....
GEMOTERAPIE

Gemoterapia este folositoare în episoadele acute de tuse

Sorina Soescu
Primele zile cu temperatură variabilă (cald ziua şi frig noaptea), trecerea la ora de iarnă, asociate cu începerea şcolilor, grădiniţelor şi a programului de serviciu intensiv au determinat apariţia primelor episoade de viroze şi eliminări. ...