Prima farmacie școlară

1622, iulie 13, Alba-Iulia (Bălgrad) (395 de ani) – A luat ființă Collegium Batthyaneum, în care medicul Ferenc Pápai Pariz a înființat o mică farmacie, considerată a fi fost „prima farmacie școlară de pe teritoriul României“(1).

Otrăvit cu teriaca!

1752, august 23, București (265 de ani) – Se stinge domnitorul Țării Românești, Grigore al II-lea Ghica (fondatorul Spitalului „Sf. Pantelimon“, 1735), în urma tratamentului excesiv cu Teriaca cerească, panaceu milenar, pe bază de opiu și alte zeci de ingrediente vegetale, minerale și opoterapice(1).

Farmaciști cu doctoratul în Chimie

1812, iulie 17, Viena (205 ani) – La Universitatea vieneză s-a introdus doctoratul în Chimie permis „numai farmaciștilor“, pe baza unui mai vechi regulament din 16 iunie 1859. Tot aici și-au luat doctoratul și farmaciștii români A.N. Bernath-Lendway, Samuel G. Konya, Eugen Ludwig, Carol S. Konya ș.a.

Arde Iașul!

1827, iulie 19, Iași (190 de ani) – Orașul suferă de pe urma unui mare incendiu, cu dispariția multor case, instituții (Arhivele Statului) și spițerii(1).

Gratuitatea medicamentelor la nivelul „văpselelor“

1832, iulie 14, București (185 de ani) – Vornicia din Lăuntru a aprobat „prescrierea de medicamente fără plată“ pentru „nevoiașii îngrijiți la domiciliu“, de către medicii din slujba „văpselelor“, iar procurarea medicației se va face de la „o farmacie de fiecare coloare“, care va primi și suma de 200 de lei(1).

Renaște din propria-i cenușă!

1847, mai-iunie, Piatra‑Neamț (170 de ani) – Un incendiu devastator a distrus mare parte din oraș și Spițeria Vorel, cu tot imobilul și tot inventarul (mobilier, truse, aparate, medicamente, arhivă). Prima proprietate a familiei Vorel a fost recunoscută de prințul Sturdza, în 17 decembrie 1840, prin Hrisovul nr. 1765, asupra Spițeriei „Curtea Regală“ din Piatra‑Neamț, cumpărată de Anton Vorel în 1831. Aceasta este spițeria care a căzut pradă „pojarului“ din 1847(1).

O spițerie la 5000 de locuitori

1847, august 14, București (170 de ani) – Protomedicul Țării Românești, Nicolae Gusi (1830-1859), susține raportul optim de „o spițerie la 5000 de locuitori“. O altă statistică, referitoare la raportul spițeriilor și locuitorilor din Transilvania și Banat, arăta că cele 70 de „apoteci“ publice reveneau, în medie, la 30 120 locuitori (la 31 dec. 1848)(1).

Un farmacist din familia Vorel

1852, iulie 1, Fălticeni (165 de ani) – Un alt farmacist din familia Vorel, Carol, fratele lui Anton Vorel, primește dreptul de proprietate pentru spițeria ­„Hygeia“ pe care o deschisese cu zece ani în urmă (1842), prin hrisovul domnesc nr. 110. În farmacia sa va funcționa ­nepotul său, magistru în farmacie de la Viena, Lascăr Vorel (1875-†iulie 1902), până în 1878, când pleacă la Piatra‑Neamț, la farmacia moștenită de la părinți(1,2).

Prima școală superioară de farmacie...

1857, iulie 29, București (160 de ani) – Prin transformarea Școlii de Chirurgie, directorul dr. Carol Davila a deschis porțile unei „Școli naționale de medicină și farmacie“ cu o durată de opt ani, din care trei ani de practică, care este considerată, pe bună dreptate, „începutul învățământului superior de medicină și farmacie din România“. În luna noiembrie a aceluiași an, diplomele acestei școli vor fi echivalate cu cele din Franța(1).

Prima asociație de farmacie... primul președinte

1867, iulie 15, București (150 de ani) – Prin decretul nr. 1011, semnat de domnitorul Carol I, a fost recunoscută oficial Asociația asistenților în farmacie, înființată din inițiativa dr. farm. Andreas Frank în 1850, ales în același an președinte(1).

Primele farmaciste din România

Clara Coleșiu în 1892 (125 de ani) și Olimpia Vlahu-Daciu în 1897 (120 de ani) au absolvit Școala Superioară de Farmacie de pe lângă Facultatea de Medicină din București. Prima licențiată a acestei școli a fost Paulina Cruceanu (1891).

Un farmacist militar-profesor

1902, iulie 22, Buzău – 115 ani de la nașterea lui ­Gheorghe-Daniel Herrmann (†25.08.1968, București), fiul farmacistului buzoian Daniel Herrmann.

Practicant în farmacia tatălui său din Buzău (1922-1923), locotenent-student al Institutului Sanitar Militar din București (1927), a urmat cursurile Facultății de Farmacie din Capitală, devenind licențiat la 9 martie 1928; a lucrat în spitale militare din București și Iași; preparator onorific la Catedra de Botanică a Facultății de Farmacie din București (1924); asistent (1927); șef de lucrări, conferențiar (1949); șef de catedră (1952-1967); a publicat Botanica farmaceutică (2 vol.) în 1966 ș.a.(3,4).

Congrese naționale de farmacie

1927, iunie 2-4, Chișinău (90 de ani) – A avut loc cel de-al VII-lea Congres național al Asociațiunei Generale a Farmaciștilor din România (al 22-lea congres general), care „a chemat colegii din întreaga țară să contribuie cu toată insistența la salvarea farmaciei române“(5).

Primul congres, primele activități ale SRIM și SRIF

1932, sept. 10-18, București (85 de ani) – Societatea Română Regală de Istoria Medicinei, Farmaciei, Veterinăriei și Folklor Medical (SRRIMFVFM), înființată la 14 sept. 1929 din inițiativa dr. Victor Gomoiu, a organizat cel de-al IX-lea Congres Internațional de Istoria Medicinei (ISHM, fondată în 1920, la Paris).

1962, București (55 de ani) – Cercul de referate de istoria medicinei (1956) devine Societate, în cadrul noii Uniuni a Societăților de Științe Medicale (USSM), până în 1990(6).

Comemorări

† 1932, iulie 8, București – 75 de ani de la moartea farm. lt. (r) Wilhelm Graeser (n. 3 iunie 1865, Mediaș).

Diriginte-arendator al farmaciei „Biserica cu Sfinți“ din București (1894-1897), din 1901 proprietar-diriginte al farmaciei „Heliade“ din Capitală, membru activ al Societății Farmaciștilor din România și al Societății „Centrala“(7).

 

† 1952, aug. 19, București – 65 de ani de la moartea prof. dr. chimist și farmacist, lt. (r) Constantin V. Bordeianu (n. 6.10.1896, sat Corlăteni, com. Dimăcheni, Dorohoi), decan, director al Institutului Chimico-Farmaceutic din București.

A absolvit Liceul Național din Iași (iulie 1916); a fost încorporat și înscris la Școala ofițerilor de rezervă, iar în aprilie 1917, trimis pe front, ca sublocotenent în rezervă la regimentul 4 Vânători și 12 Infanterie; luând parte la luptele de la Oituz, a fost rănit la piept în 15 aug. 1917; a fost ridicat la gradul de locotenent în rezervă și decorat cu Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918: Tg. Ocna (cu barete); medalia Victoria 1916-1918; Coroana României în grad de cavaler cu panglică; medalia Virtutea Militară. A urmat cursurile Facultății de Științe, secția fizico-chimice a Universității din Iași, obținând licența în 1921; chimist la fabrica Glucoza din comuna Galbeni, jud. Roman (1922-1925), asistent la Catedra de Farmacie chimică și galenică, condusă de prof. Al. Ionescu-Matiu, din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie Iași până la 1 nov. 1927. A obținut doctoratul în Chimie la Facultatea de Științe din Iași, cu teza Metoda colorimetrică pentru recunoașterea și dozarea acidului fosforic, cu calificativul „foarte bine“ (27 iunie 1927). A fost transferat ca șef de lucrări la catedra de Chimie analitică din cadrul Facultății de Farmacie București (1 nov. 1927), conferențiar suplinitor (1 oct. 1928) la conferința de Chimie minerală din cadrul catedrei de Chimie analitică, condusă de prof. N. Deleanu; conferențiar definitiv (1 dec. 1934), atașat Catedrei de Fizică experimentală aplicată la farmacie, condusă de prof. Ștefan Bogdan (oct. 1936); a suplinit și Conferința de Controlul medicamentelor (nov. 1929-1 oct. 1931); a obținut licența în Farmacie (24 martie 1932), practica farmaceutică efectuând-o la farmacia Sf. Nicolae din Calea Rahovei nr. 237, proprietatea lui Napoleon Popovici, și la Hygeia din Fălticeni, condusă de W. Ghelberg; a lucrat și în Institutul Chimico-Farmaceutic (ICCF) din București (1939-1943); profesor titular la Catedra de Chimie farmaceutică, analitică și anorganică (8 dec. 1941-1946), deținând și funcția de decan al Facultății de Farmacie din București (oct. 1944-iunie 1946); a funcționat provizoriu ca director al ICCF (20.01.1945-14.05.1946); a publicat un număr de 47 de lucrări științifice și a condus mai multe teze de doctorat. A fost arestat pe motive politice și închis fără a fi judecat (iunie 1946-iunie 1947), iar postul său a fost „comprimat“; a funcționat ca farmacist-șef la Spitalul Brâncovenesc (1.09.1947-20.10.1948), la sanatoriul Zerlendi din București până la 1.11.1950, la laboratorul de control al medicamentelor din București (1951-1952); a decedat în urma unui infarct miocardic, fiind înmormântat în cimitirul Iancu Nou (Bălăneanu), apoi reînhumat în cimitirul Mănăstirii Pasărea(7).

 

†1987, iulie 7, Focșani (30 de ani) – S-a stins farmacistul-poet Virgil Huzum (n. 12.12.1905, com. Ianca, jud. Brăila), fiul farmacistului Ion Huzum și al Clarei, căsătorit cu Maria Marta Kogălniceanu „din a patra generație a neamului Kogălnicenilor, frumoasă, inteligentă, cu o licență în istorie, se va ocupa îndeaproape de educația copilului“.

Virgil Huzum a debutat cu versuri în Anuarul Societății de Lectură „Gr. Alexandrescu“ din cursul superior al Liceului „Unirea“ din Focșani. Tânărul poet a crescut, totuși, în marea farmacie a tatălui său, „cea mai puternică din Focșani“, iar „poezia“, visul său, este lăsată pe mai târziu. Familia a hotărât: „Vei urma farmacia!“. A urmat cursurile Facultății de Farmacie din București (1923-1929), când a fost și președinte al Societății Studenților în Farmacie. Primul volum de pastișe și parodii a apărut sub titlul „À la manière de...“ (Ed. Învățătorul român, Focșani, 1926), criticul literar Eugen Lovinescu semnalându-l în a sa Istorie a literaturii române contemporane; a publicat volumul de versuri Bolta bizantină la Ed. Socec, București (1929), și între 1926 și 1931 a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din București, finalizând cu o licență magna cum laude.

La 28 oct. 1931, Ion și Virgil Huzum au semnat „un act de asociațiune“ pe cinci ani, „în scopul de a exercita profesiunea de farmacist în orașul Focșani“, cu firma „Farmacia I. Huzum & Fiu“, iar după moartea tatălui va fi dirigintele acestei farmacii (1934-1949) până la naționalizare. În 1937 a primit premiul Societății Scriitorilor Români (SSR). A luat parte la cel de-al Doilea Război Mondial, fiind citat pentru faptele sale de vitejie (1941). A scris versurile și a compus muzica pentru „Marșul vânătorilor de munte“. În 1973 i-a apărut volumul de poezie Mirajul sunetelor la Ed. Cartea Românească(8,9).

 

† 1997, sept. 14, București – 20 de ani de la moartea dr. farm. Elena Lili Matilda Aiteanu (n. 6.08.1924, Sibiu).

Absolventă a Liceului Carmen Sylva din București (1943); licențiată a Facultății de Farmacie din București (1949); farmacistă-șefă de regiune la Timișoara (1955); cercetător științific principal gradul III la Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului și Cercetări Farmaceutice (ICSMCF) (1956-1969); Doctor în Științe farmaceutice al Facultății de Farmacie din București (1970) cu teza intitulată Contribuții la studiul spectrofotometric în UV al unor peniciline de semisinteză, a elaborat peste 50 de lucrări științifice, comunicate sau publicate în țară și străinătate; secretar științific al Secției a IV-a (Cercetări farmaceutice) din Academia de Științe Medicale (1969-1982), girând apoi întreaga cercetare medicală din România; a editat la Timișoara publicația Caiet farmaceutic (1951-1955); secretar al Secției de Farmacie pe țară din cadrul Societății Științelor Medicale și redactor responsabil adjunct al revistei Farmacia (1955-1958); coautoare la trei brevete de invenții: „Metodă spectrofotometrică de determinare a rezistenței penicilinelor și cefalosporinelor de semisinteză la mediul acid și la acțiunea penicilinazei“ (1972), „Procedeu de preparare a unor comprimate cu acțiune prelungită“ (1974) și „Metodă fizico-chimică de determinare a purității antibioticului Cefalotină“ (1979); s-a implicat în buna desfășurare a conferințelor naționale de farmacie din București (1958; 1963), ca și a celor trei congrese naționale de farmacie din București (1968; 1973; 1979); autoare, coordonatoare și colaboratoare a celor trei ediții bilingve ale Indexului bibliografic al lucrărilor științifice medicale și farmaceutice, vol. I (1970-1977), vol. II (1978-1982) și vol. III (1983-1988), lucrare care reprezintă o premieră românească; autoarea capitolului „Institute de cercetare“ din cadrul lucrării Istoria științelor farmaceutice în România, coordonatori prof. dr. doc. Josif Spielmann, dr. farm. Graziella Baicu, Ed. Medicală Amaltea, Buc. 1994(10,11).

 

†1997, sept. 10, Cluj-Napoca – 20 de ani de la moartea farmacistului dr. docent, prof. universitar Ioan Simiti (1.10.1928, com. Hașchioi, jud. Durostor, Dobrogea).

Absolvent al Facultății de Farmacie din IMF Cluj-Napoca cu examen de stat (1951); Doctor în Științe farmaceutice (1960) și Doctor docent al IMF Cluj-Napoca (1972); preparator (1951-1952), profesor (1968-1997), profesor consultant la Disciplina Chimie organică a Facultății de Farmacie din Cluj-Napoca (1994-1997); autor a peste 130 de lucrări, cu precădere din domeniul chimiei heterociclice, publicate în reviste din țară și de peste hotare; a inițiat și coordonat colecția Biblioteca farmacistului (14 vol.) la Ed. Dacia din Cluj-Napoca; a creat și valoroasa bază de date, colecția de biografii intitulată Figuri reprezentative ale medicinei și farmaciei clujene (vol. I/1980, vol. II/1984, vol. III/1986, vol. IV/1988), operă pe care marele profesor nu și-a scris numele; a sprijinit înființarea și organizarea Laboratorului de Analize, Servicii și Microproducție de Medicamente al Institutului de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca“(1 aug. 1977)(12,13).

Aniversări

1802, iulie – 215 ani de la nașterea lui Francisc Xaverius Pruzinschi (†17.04.1874, București), primul farmacist-șef al Oștirii (1837-1874).

Organizatorul Serviciului farmaceutic militar românesc, pionier, deschizător de drumuri în organizarea farmaceutică militară și primul profesor din învățământul superior farmaceutic din Principatele Române, roadele muncii sale s-au pus în evidență în timpul războiului pentru independență, prin elevii săi, prin sistemul de organizare, aprovizionare și contabilitate farmaceutică, personalitatea sa prelungindu-și influența până în secolul XX(14).

 

1862, sept. 15, com. Tartlau/Prejmer, comitat Brașov – 155 de ani de la nașterea farmacistului german Michael Heinrich Bieltz (†1936, nov. 3, Roșiorii de Vede).

Doctor în științe al Universității din Bruxelles, chimist auxiliar la Institutul Chimic Universitar, condus de A.N. Bernath-Lendway, a înființat la București Fabrica de produse chimice dr. M. Bieltz & Co. (22.02.1902), membru fondator al societății pe acțiuni „Banca Slatina“ (2.04.1908), consilier comunal la colegiul I Slatina(7).

 

1867, iulie 18, Râmnicu-Sărat (150 de ani) – S-a născut Ștefan S. Minovici (†29.12.1935 București, înhumat la Morăști, Argeș, Biserica „Sf. Ștefan“), viitorul prof. dr. de chimie analitică la Școala Superioară de Farmacie din București (1897-1923) și primul decan al Facultății de Farmacie, nou înființată (1.10.1923-1.02.1925).

Pentru prima dată în România, a exemplificat științific cu aparatul de fotografiat „de concepție proprie“ identificarea documentelor sau actelor testimoniale și a bancnotelor falsificate. În lucrarea publicată în limba germană („Aparat de fotografiat universal pentru identificarea și cercetarea falsurilor în înscrisuri“), a expus rezultatul cercetărilor sale privind calitatea cernelurilor și tehnica „îmbătrânirii“, în combinație cu reacțiile chimice ș.a. În prodigioasa activitate de chimist și farmacist a excelat în paralel și în „cercetările de grafoscopie, care pe atunci era îngemănată cu grafologia în fotografia judiciară, cu traseologia etc.“ A întocmit, cu rigoare și competență, peste 1000 de expertize grafice. A prezentat comunicarea Falsurile în scrieri și fotografia în serviciul justiției la cel de al IV-lea Congres internațional de chimie aplicată (23-27 iulie 1900, Paris); a susținut conferința „Grafologia judiciară“ (1907) și tot în acest an a început editarea și publicarea Manualului de Chimie analitică în cinci volume (ultimul în 1915); Doctor honoris causa al Facultății de Farmacie din București (1932); a inițiat constituirea Societății Române de Grafologie cu două secții: Psihologie grafică și Expertiză grafică, vicepreședinte C.I. Parhon (1934). În urma distrugerii bisericii din Morăști, Argeș, ridicată de el, a suferit o fatală congestie cerebrală (27.12.1935), a murit peste două zile, fiind înhumat la cimitirul Bellu și apoi reînhumat la Biserica „Sf. Ștefan“, ctitorită și finisată de soția sa. Inspectoratul Poliției Române și Asociația Criminaliștilor din România au organizat în București (2004) simpozionul cu tema „Rolul și contribuția probelor criminalistice și medico-legale în stabilirea adevărului“, în cadrul căruia prof. dr. Lazăr Cârjan a susținut conferința „Frații Minovici, ctitori ai criminalisticii românești“(15,3).

 

1942, sept. 18, sat Petrilaca, com. Cuci, jud. Mureș – 75 de ani de la nașterea farmacistei Elena Pop (†7 aug. 2011, Baia Mare).

Absolventă a Facultății de Farmacie Cluj, internă în Farmacia Institutului de Igienă Cluj (1964-1966), a fost repartizată în jud. Maramureș (Farmacia nr. 11 Baia-Sprie, nr. 50; 73 și 2 Baia Mare). A deschis la Baia Mare farmacia „Helena“, prima farmacie privată cu un laborator de microproducție farmaceutică (1990), iar în 1992, împreună cu soțul, dr. Coriolan Pop, a înființat prima companie farmaceutică A.C. Helcor, care în prezent fabrică peste 110 produse, din care 60 de medicamente generice care acoperă nouă clase terapeutice și 50 de vitamine și suplimente alimentare. Fundația care-i poartă numele a organizat un muzeu de istoria farmaciei, cu motoul: „Sănătate, știință, educație, excelență, caritate“(17).

1897, sept. 16, Tulcea – 120 de ani de la nașterea prof. dr. docent farm. chimist, toxicolog Nicolae I. Ioanid (†15.11.1990, București).

 

1902, iulie 26, Râmnicu Sărat – 115 ani de la nașterea Valeriei Ev. Ioanid, căsătorită Doroș (†30 aug. 1988, Rm. Sărat, cimitirul „Eternitatea“), viitoarea farmacistă (cu examen de licență și dreptul de liberă practică din 1931)(3).

 

1912, iulie 23, Străoanii de Jos, jud. Putna – 105 ani de la nașterea col. dr. farmacist, chimist Constantin Apreotesei (†18 sept. 2011, București).

Inventator, istoriograf de seamă al farmaciei militare românești, oglindite în Revista sanitară militară, Farmacia și Revista de istoria farmaciei(16).

Aniversări-comemorări

1852, aug. 28, București – 165 de ani de la nașterea farmacistului Victor Thüringer și 85 de ani de la moarte (†10.03.1932, București), fiul farmacistului Wilhelm Thüringer și al Franciscăi.

A efectuat practica obligatorie de trei ani în farmacia „Ursul“ din București, a lui Andreas Frank (1868-1871); a susținut examenul de asistent, după care a urmat stagiul de asistent (doi ani) în farmacia „Cerbul“ din Capitală, a lui Friedrich W. Zürner; licențiat al Școlii superioare de farmacie din București și cu libera practică din 1875, a lucrat în farmaciile Frank și Thoiss din București, în cea condusă de Guido Hermann la Vöslau, din apropierea Vienei.

A luat conducerea farmaciei „Ochiul lui Dumnezeu“ (1880), de pe Calea Victoriei din București, proprietatea lui Carol Schuster; a obținut cetățenia română (1886), iar în 1887 a fost înscris în rezervă ca farmacist sublocotenent, repartizat la corpul 2 armată. La 15 iunie 1895 a cumpărat de la farmacistul Alex. Vârlănescu farmacia „Camera Deputaților“ din Bd. Elisabeta nr. 34, București, căreia i-a schimbat numele în „Progresul“, transformând-o într-un adevărat laborator științific, devenind una dintre cele mai frecventate și de vază din Capitală; recunoscut ca diriginte-proprietar al farmaciei (9.05.1900); a mai deținut o farmacie-filială în Slănic-Prahova.

A participat la fondarea societății anonime pe acțiuni Vinicultura (1897) și a societății Centrala, pentru industria produselor medico-farmaceutice și comerț cu droguri, făcând parte din primul consiliu de administrație al acesteia (1899); a fost ales vicepreședinte al Asociației generale a corpului farmaceutic din România (1903); fiind un excelent organizator, s-a evidențiat în calitatea de comisar al Societății Farmaciștilor din România, cu prilejul expoziției pentru răspândirea științelor din 1903 și al expoziției jubiliare din 1906, când s-a ocupat de aranjarea pavilionului Farmaciei Române, calificat drept o realizare de excepție. Ca membru al Societății Farmaciștilor din România a fost unul dintre cei mai activi din comitetul de conducere al societății, deținând funcția de arhivar; a făcut parte din comisia de redactare a taxei farmaceutice, ocupându-se de elaborarea grupei Preparate galenice, împreună cu alți colegi farmaciști (1909); a fost decorat cu ordinul Coroana României în grad de cavaler. Fiul său, Victor V. Thüringer, a obținut licența în Farmacie la București (1911) și titlul de Doctor în Farmacie la universitatea din Geneva (1914). În 1932, la martie 10, în București, a decedat în str. Gen. Lahovary nr. 77, culoarea Galben, și a fost înmormântat în cavoul familiei din cimitirul evanghelic(18).