Farmacia românească în anul 1924 (100 de ani)

Ian. 1 – În Transilvania şi Banat funcţionează 516 farmacii publice (dintre care 346 cu drept personal) şi 22 de farmacii cercuale, cele din urmă aprovizionate de patru depozite de medicamente, situate în Braşov, Arad, Sibiu şi Timişoara. În acelaşi timp, în Basarabia sunt 143, iar în Bucovina sunt 56 de farmacii publice.

În România funcţionează un depozit sanitar central militar, şapte depozite regionale sanitare şi 48 de farmacii militare.

Ian. 22 – Cu adresa ministerială nr. 2618, conform recomandării consiliului profesoral al Facultăţii de Farmacie din data de 2 ianuarie 1924, Alexandru Iteanu, doctor în farmacie de la Universitatea din Bucureşti, este numit, la 1 ianuarie, conferenţiar provizoriu de tehnică, deontologie şi legislaţie farmaceutică.

Febr. 7 – Libera practică în ţară o pot obţine numai acei farmacişti care prezintă diploma obţinută în ţară sau străinătate, cât şi certificatul de absolvire a liceului.

Febr. 12 – Decizia nr. 2655, referitoare la instituirea unei comisii de studii pe lângă Ministerul Sănătăţii şi ocrotirilor sociale, formată din medici, farmacişti şi jurişti, în vederea întocmirii proiectelor de legi pentru organizarea Ministerul Sănătăţii şi ocrotirilor sociale.

Febr. 24 – Dispoziţie privind combaterea şarlatanismului medical şi farmaceutic din ţară.

Febr. 25, Focşani – Ia fiinţă Societatea anonimă Carpaţi, pentru comerţul en detail şi cu ridicata de coloniale, băuturi spirtoase, produse agricole ş.a. Printre acţionarii fondatori se numără farmacistul Alexandru Rădulescu (ales membru în consiliul de administraţie) şi Şerban Dimitriu (cenzor).

Martie 5, Bucureşti – Este înfiinţată Societatea anonimă industrială Făclia, printre fondatori aflându-se farmacistul Leibu M. Azdril.

Martie 26, Bucureşti – Ia fiinţă Societatea anonimă pe acţiuni Omnia, având ca domeniu de activitate industria şi comerţul produselor chimico-farmaceutice, medicale, droguri, pansamente, ape minerale ş.a.(1)

Comemorări

†1899, martie 15, Iaşi – 125 ani de la moartea farm. Theofil Gottlieb Stenner (n. 2/14 sept. 1823, Braşov), împământenit (1883)

A urmat cursurile primare şi secundare în oraşul natal, obţinând Bacalaureatul (1846); a fost elev în Farmacia „La Leul de Aur” din Braşov (1849); magistru în farmacie la Viena (1852); doctor în chimie la Universitatea din Giessen, Germania (1854).

A fost solicitat de Epitropia Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi să organizeze şi să conducă spiţeria spitalului şi să analizeze apele minerale de la Slănic Moldova (1835); cu liberă practică în Moldova (1854); a fost însărcinat cu analiza tuturor apelor minerale din Moldova (1856), pe care le-a realizat (27 de izvoare din 18 staţiuni). A fost profesor de chimie şi fizică la Şcoala Gremială de Farmacie din Iaşi, inaugurată în anul 1857, cu o durată de şcolarizare de un an. A fost numit „Chimist al Statului” pentru efectuarea de analize toxicologice (1858); chimist al Direcţiei generale a serviciului sanitar pentru Moldova (1864), la recomandarea dr. C. Davila; membru în comisia de redactare a taxei farmaceutice (1864). După pensionare, a fost dirigintele farmaciei Steaua Polară din Iaşi (1894). A fost decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iaşi(2).

 

†1924, febr. 12, Bucureşti – 100 de ani de la moartea dr. chimist Alfred Nikolaus Bernath-Lendway (n. 16 oct. 1836, Zagreb), de naţionalitate austriacă, împământenit (1885), reprezentant de seamă al vieţii ştiinţifice din România

A fost profesor şi primul chimist legist, care a creat corpul de chimişti experţi în diverse ramuri ale chimiei. A fost şef al Laboratorului central; a întreprins numeroase analize hidrochimice pentru studiul izvoarelor minerale din staţiunile Călimăneşti, Căciulata, Puturoasa, Govora, Pucioasa, Vulcana, Vatra Dornei etc., rezultatele fiind publicate în ample studii de balneologie. A contribuit la instalarea Monetăriei Statului (1878), pentru care a primit Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler. A fost decorat cu Crucea „Trecerea Dunării”; Medalia „Bene Merenti” clasa I pentru meritele şi lucrările sale ştiinţifice (1880); „Steaua României” în grad de Ofiţer (1886). A fost membru de onoare al Academiei Române (1908), fiind înmormântat în Cimitirul Bellu(3).

 

†1934, martie 30, Bucureşti – 90 de ani de la moartea botanistului Marcel Brândză (n. 1 martie 1868, Iaşi), nepot al savantului Dimitrie Brândză (1846-1895)

Şi-a luat doctoratul la Paris (1891), a devenit conferenţiar la Facultatea de Farmacie din Bucureşti (1924), iar din 1927 a fost conservator al ierbarului de criptogame aparţinând Institutului Botanic din Capitală, fiind fondatorul ştiinţei botanice din România. Postum, i s-a publicat volumul Flora ilustrată a plantelor lemnoase din România (1934), excelent manual pentru determinarea acestor plante(4).

 

†1944, mart. 28, Mediaş – 80 de ani de la moartea prof. univ. chim. Petru Bogdan (n. 29 ian.  1873, Cozmeşti-Mirosloveşti, Iaşi)

Rector al Universităţii din Iaşi, academician, creator al învăţământului de chimie-fizică din România (1913), a efectuat cercetări fundamentale în domeniul electrochimiei şi al termodinamicii.

În peste patru decenii de activitate didactică, a îndrumat numeroase generaţii de chimişti şi fizicieni. A publicat, în patru volume, primul Curs de chimie fizică (1921) din România; a făcut parte din prima gruparea  revistei Viaţa românească, ocupându-se de rubrica de ştiinţă(5).

 

†1954, martie 6, Bucureşti – 70 de ani de la moartea prof. dr. Ion Vintilescu (n. 4 sept. 1881, Padina Mică, jud. Mehedinţi)

Biochimist, dr. farmacist, doctor în ştiinţe naturale, col. (r), profesor universitar la Iaşi (1913-1916) şi Bucureşti (1916-1947), conducător de doctorat, decan al Facultăţii de Farmacie (1931-1933; 1933-1936; 1941-1944), prodecan, prorector al Universităţii Bucureşti şi unul dintre primii biografi ai dr. C. Davila. În paralel cu activitatea universitară, a fost şi farmacist-şef al Aşezămintelor Brâncoveneşti din Capitală (1912-1941), în cadrul acestei instituţii organizând laboratoare moderne şi corespunzătoare pentru obţinerea unei producţii proprii. Aici a creat o veritabilă şcoală de formare şi perfecţionare a farmaciştilor; a înfiinţat Cercul de studii farmaceutice (1928) din cadrul Facultăţii de Farmacie, care a fost transformat, tot la iniţiativa sa, în Societatea de Ştiinţe Farmaceutice din România (1935), al căror preşedinte a fost. A primit decoraţii: „Carol I”, „Meritul Sanitar” cl. I, „Avântul Ţărei”, „Coroana României” cu spade în grad de Cavaler, „Bărbăţie şi Credinţă”, „Crucea comemorativă a războiului 1916-1918”, „Steaua României” în grad de Ofiţer, „Coroana României” în grad de Comandor. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu(6-8).

 

†1979, Lackhausen, Germania – 45 de ani de la moartea dr. ing. chimist Ida (Eva) (n. Tacke) Noddack (n. 1896, Germania)

A studiat la Universitatea Tehnică din Berlin, unde a obţinut doctoratul, în 1921. După căsătoria cu chimistul Walter Noddack (1893-1960), a lucrat la aceleaşi instituţii ca şi soţul ei. În 1926 a colaborat cu soţul ei şi cu O. Berg la descoperirea reniului şi a unui element pe care l-au numit masuriu (denumit mai târziu techneţiu).

A primit distincţii: Medalia „Justus Leibig” din partea Societăţii Germane de Chimie, pentru descoperirea reniului (1931); Medalia „Scheele” din partea Societăţii Suedeze de Chimie (1934); doctorat onorific la Universitatea din Hamburg (1966); Înaltul Serviciu Cruce al Republicii Federale Germane (1966); membru de onoare al Societăţii Spaniole de Fizică şi Chimie şi al Societăţii Internaţionale de Cercetare în Nutriţie(9).

 

†1999, febr. 21, Chapel Hill, Carolina de Nord, SUA – 25 de ani de la moartea Gertrudei Belle Elion (n. 23 ian. 1918, New York City, SUA), biochimist şi farmacolog

A primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu George H. Hitchings şi Sir James Black, pentru descoperirile „noilor principii importante ale tratamentului medicamentos” (1988).

Această nouă metodă s-a concentrat pe înţelegerea ţintei medicamentului, mai degrabă decât pe simpla încercare şi eroare. Munca ei a condus la crearea medicamentului antiretroviral AZT, care a fost primul utilizat pe scară largă împotriva SIDA, la dezvoltarea primului medicament imunosupresor, azatioprina, folosită pentru a combate respingerea în cazul transplanturilor de organe, şi a primului antiviral de succes, aciclovir (ACV), utilizat în tratamentul infecţiei cu herpes. Cercetările ei au contribuit la dezvoltarea următoarelor medicamente: mercaptopurina (Purinethol), primul tratament pentru leucemie, folosit şi în transplantul de organe; azatioprina (Imuran), primul agent imunosupresor, utilizat pentru transplanturi de organe; alopurinol (Zyloprim), pentru gută; pirimetamina (Daraprim), pentru malarie; trimetoprim (Proloprim, Monoprim, altele), pentru meningită, sepsis şi infecţii bacteriene ale tractului urinar şi respirator; aciclovir (Zovirax), pentru herpesul viral; nelarabine, pentru tratamentul cancerului.

A fost a cincea femeie laureată cu Premiul Nobel pentru Medicină şi a noua în ştiinţă în general şi una dintre puţinii laureaţi fără titlu de doctor, fiind singura femeie onorată cu un premiu Nobel în acel an. A fost membră a Academiei Naţionale de Ştiinţe (1990), a Institutului de Medicină şi a Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe (1991)(10).

Aniversări

1839, febr. 20, com. Cincu Mare, comitat Făgăraş – 185 de ani de la naşterea farmacistului şi medicului Theofil Gottlieb Fabini († 6 sept. 1893, Bucureşti), de naţionalitate austriacă, împământenit (1886)

Absolvent al facultăţilor de medicină şi farmacie din München, a fost proprietarul Farmaciei Apollo din Olteniţa (1863), pe care o va moşteni fiul său, farmacistul Carol Fabini (1878-1967). A fost înmormântat în Cimitirul Evanghelic din Capitală(11,12).

 

1859, feb. 7, Braşov – 165 de ani de la naşterea farm. Josef Schwetz († 19 iunie 1913, Bucureşti), împământenit (1889)

După absolvirea a patru clase gimnaziale în Braşov, s-a înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti (1874), practica de elev fiind efectuată timp de trei ani în farmacia Fortuna din Bucureşti, aparţinându-i lui Teofil Traugott Witting. După susţinerea examenului de asistent în farmacie, i s-a eliberat certificatul de asistent (1878); stadiul II de practică de asistent de doi ani l-a făcut în farmacia Apollo din Craiova, aparţinându-i lui Julius Glatz, după care a studiat la Universitatea din Viena timp de patru semestre, obţinând diploma de magistru în farmacie (1882). A revenit în ţară şi a susţinut examenul de liberă practică, fiind admis cu nota „Bine” (1883).

A condus farmacia Apollo din Olteniţa, a lui Theofil Fabini (1890-1897), şi Farmacia Naţională din Brăila, a lui Geoge Kaufmes (1898-1900), recunoscut ca diriginte-arendaş (1898). În 1901 a devenit proprietarul Farmaciei Române din Caracal, cumpărată de la farmacistul Josef Aureliu Ciura, ajuns în faliment, fiind recunoscut ca diriginte-proprietar de Direcţiunea Sanitară (1901). A fost decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler. A condus farmacia cu multă pricepere timp de mulţi ani, însă, îmbolnăvindu-se, a trebuit să o arendeze unor farmacişti şi să se mute la Bucureşti pentru a-şi căuta sănătatea zdruncinată din cauza muncii excesive depuse. A încetat din viaţă în urma unei grele suferinţe şi a fost înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic(13).

 

1864, ian. 17, sat Corbu, com. Buzeşti, jud. Olt – 160 de ani de la naşterea col. farmacist Constantin Merişanu († 9 iulie 1931, Bucureşti)

Chimist expert (1899), şef al Laboratorului de chimie al Armatei (1.10.1907), farmacist-şef al Armatei (1.04.1909-30.09.1921), fondator al Asociaţiei Generale a Corpului Farmaceutic (1899); membru în Comitetul consultativ sanitar al Armatei (1912), în Comisia tehnică de pe lângă Ministerul Armatei, Comisia chimico-farmaceutică, Comitetul de conducere al Societăţii farmaciştilor din România şi al Revistei Sanitare Militare. A publicat: Curs de chimie industrială (1897) şi Curs de chimie alimentară, agricolă şi industrială (1898).

I-au fost acordate nenumărate ordine şi medalii. A fost înmormântat în Cimitirul „Sfânta Vineri” din Capitală. Din iniţiativa gen. dr. farm. Gh. Grinţescu, a fost ridicat bustul în bronz al col. C. Merişanu, executat de sculptorul Ion C. Dimitriu-Bârlad, aşezat în faţa Laboratorului de chimie din cadrul Spitalului Militar Central Bucureşti(14).

 

1864, martie 5, Bucureşti – 160 de ani de la naşterea prof. univ. farm. Mihail Georgescu († 4 ian. 1935, Nisa), doctor în chimie (Berlin), la Catedra de Farmacie Chimică şi Galenică de la Şcoala Superioară de Farmacie şi la Facultatea de Farmacie din Bucureşti, decan (1.02.1925-15.02.1927).

A fost membru în Comisia chimico-farmaceutică, în comisia pentru elaborarea Farmacopeii Române, ediţia a IV-a, şi în comisia pentru redactarea taxei farmaceutice, intrată în vigoare la 15.07.1926. A publicat articole în reviste de specialitate, cum ar fi „Analiza nămolului din Lacul Techirghiol luat de la Eforie şi de la marginea satului” (1900)(15).

 

1869, martie 2, Bucureşti – 155 de ani de la naşterea farmacistului Alfred Friedrich Nirescher († 15 mai 1920, Bad Nauheim)

De religie catolică, fiul Janettei şi al farmacistului Carl Friedrich Nirescher, având certificatul de cinci clase gimnaziale, eliberat de Liceul „Galileo” din Florenţa/Italia, sub nr. 143/15 oct. 1887, a fost înscris la Şcoala Superioară de Farmacie din Bucureşti, eliberându-i-se matricola nr. 890/15 oct. 1889. A efectuat practica de elev, timp de doi ani, în farmacia Cerbul din Bucureşti, a lui Friedrich W. Zürner. A susţinut examenul de asistent în farmacie cu nota „Binişor” (5 martie 1892); a obţinut licenţa în farmacie cu nota „Prea bine” (14 ianuarie 1894) şi libera practică. A executat stagiul militar obligator ca sublocotenent (1894-1895) şi, la 30 august, a fost înaintat la gradul de farmacist de regiment (locotenent), trecut totodată în rezervă. A plecat în Elveţia, unde a urmat cursurile Universităţii din Lausanne, obţinând titlul de doctor în ştiinţe. Revenit în ţară, a luat conducerea farmaciei tatălui său, „Biserica cu Sfinţi”, din Bucureşti. A fost împământenit cu dispensă de stagiu la 31 ianuarie 1897.

A fost membru fondator al Băncii Târgul Moşilor din Bucureşti, fiind ales în primul ei consiliu de administraţie (12 mai 1911). A fost membru în Comisia chimico-farmaceutică şi în Consiliul de Igienă al jud. Ilfov, fiind decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler.

A decedat în Bad Nauheim, Germania, la 15 mai 1920, fiind adus în ţară şi înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti(16,17).

 

1874, ian. 13, Broşteni, jud. Neamţ – 150 de ani de la naşterea col. (r) farmacist Ioan Grinţescu († 1 iulie 1963, Bucureşti), doctor în ştiinţe naturale, prof. univ. la Bucureşti şi Cluj

În timpul Primului Război Mondial, a fost mobilizat de la 16 august 1916 până la 14 martie 1919; primele 10 luni le-a făcut pe front, cu Ambulanţa Corpului 4 Armată şi la spitalele de contagioşi ale acestui corp. Din 5 mai 1917, împreună cu Vasile Vârgolici, a fost însărcinat să meargă la Londra şi Petrograd, pentru a urmări şi expedia în ţară materialele sanitare comandate de guvernul român de la Iaşi prin legaţiile din ţările respective.

A fost decorat cu „Răsplata muncii pentru învăţământ” cl. I; „Meritul Sanitar” cl. a II-a; „Avântul Ţărei”; medalia „Carol I”; „Bărbăţie şi Credinţă” cl. I; „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918” şi Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler. A fost înmormântat în Cimitirul Evanghelic din Capitală(18).

 

1889, martie 22 Iaşi – 135 de ani de la naşterea prof. chim. Margareta Poni († 12 sept. 1973, Iaşi)

Fiică a savantului Petru Poni (1841-1925) şi a poetei Matilda Cugler-Poni (1851-1931), profesor la universitate, unde a condus Catedra de chimie anorganică, cât şi la Institutul Politehnic din Iaşi, s-a numărat printre fondatorii Filialei din Iaşi a Academiei Române (1949) şi ai Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, în cadrul căruia, timp de peste două decenii, a funcţionat ca şef de secţie. A elaborat peste 80 de lucrări ştiinţifice, fiind distinsă cu titlul de profesor universitar emerit(19).

 

1909, ian. 14, sat Puntea-de-Greci, com. Petreşti, jud. Dâmboviţa – 115 ani de la naşterea prof. dr. doc. farm. Petre Ionescu-Stoian († 23 aprilie 1985, Bucureşti)

Fondatorul, organizatorul şi directorul Institutului pentru Controlul de Stat al Medicamentului şi Cercetări Farmaceutice (ICSMCF), Bucureşti (1956-1976), a fost una din cele mai memorabile figuri ale vieţii ştiinţifice şi profesionale farmaceutice româneşti.

Înfiinţarea ICSMCF a constituit un moment deosebit de important în direcţia asigurării controlului medicamentului şi a creării bazei corespunzătoare pentru cercetarea farmaceutică. Prof. dr. Petre Ionescu-Stoian, împreună cu colaboratorii săi, a organizat un institut exemplar pe care l-a condus timp de 20 de ani (1956-1976), introducând cele mai moderne metode pentru a asigura calitatea medicamentului românesc şi controlul celui din import, preocupându-se şi de formarea cadrelor ca specialişti cu înaltă calificare. Ca un binemeritat omagiu adus prof. dr. Petre Ionescu-Stoian, prin O.M.S. nr. 55/10 ian. 1996, ICSMCF i-a purtat numele, până la 1 ianuarie 1999, când s-a transformat în Agenţia Naţională a Medicamentului, instituţie publică, în subordinea Ministerului Sănătăţii, conform Ordonanţei Guvernului României nr. 125/1998(20).

1909, febr. 3, sat Boca, com. Broşteni, jud. Mehedinţi – 115 ani de la naşterea prof. dr. doc. Dumitru Constantinescu († 18 ian. 2002, Bucureşti)

A fost profesor titular la disciplina de Botanică farmaceutică (1968), şef de catedră (1970), decan al Facultăţii de Farmacie din Bucureşti (1968-1972), conducător de doctorate, membru fondator al revistei Farmacia (1953), fiind cooptat în colegiul de redacţie pentru cercetarea legată de studiul şi valorificarea plantelor medicinale. A organizat şi participat la lucrările mai multor conferinţe naţionale de farmacie (1957-1960) ca preşedinte al Secţiei de plante medicinale. A fost secretar general al Comisiei de coordonare a cercetărilor în domeniul plantelor medicinale din cadrul Academiei R.P.R.; secretar general al Comitetului Farmacopeii, pentru Farmacopeea Română, ediţiile a VII-a (1956) şi a VIII-a (1966); membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România (1969), al Academiei de Farmacie din Franţa (1977) şi al altor societăţi ştiinţifice de prestigiu. I s-au decernat premii: „Foulon”, al Academiei de Ştiinţe din Franţa (1964, Paris), „Emanoil Teodorescu”, al Academiei R.P.R. (1967), şi distincţii: „Coroana României” în grad de Cavaler, „Steaua României” cu spade în grad de Cavaler, „Steaua Republicii Populare Române” cl. V, „Ordinul Muncii” cl. a II-a, „Evidenţiat în munca medico-sanitară”. A fost înmormântat în Cimitirul Ghencea Militar din Bucureşti(21).

 

1909, martie 1, Timişoara – 115 ani de la naşterea prof. dr. doc. Iosif Selmiciu († 13 martie 1972, Iaşi), creator de şcoală de chimie farmaceutică

S-a înscris la Facultatea de Farmacie din Cluj (1929), pe care a continuat-o la Leipzig, în Germania, unde a susţinut şi examenul de licenţă (1934). A lucrat ca farmacist la Timişoara şi Bucureşti (1935-1945); şef de secţie şi director ştiinţific la Institutul de Cercetări Chimico-Farmaceutice (ICCF) (1947); cercetător în Laboratorul de Cercetări al Grupului Industrial de Chimie Bucureşti (1949); doctor în farmacie, cu menţiunea Magna cum laudae, în urma susţinerii tezei cu titlul „Cercetări asupra preparării gluconatului de calciu, pe cale chimică, biochimică şi electrochimică”, sub conducerea prof. dr. docent Alexandru Mavrodin (1949). A fost asistent universitar la Catedra de chimie farmaceutică a Facultăţii de Farmacie din Bucureşti (1949-1950); şef de laborator la Institutul de Chimie al Academiei Române, Departamentul de chimie farmaceutică (1950-1955). A fost desemnat de statul român să organizeze, în calitate de specialist,institutele de cercetări chimico-farmaceutice din Shanghai şi Tien-Tsin, Republica Populară Chineză (1956-1958); a fost director adjunct ştiinţific la ICCF Bucureşti (1960-1965); conferenţiar şi şeful Disciplinei de Chimie farmaceutică de la Facultatea de Farmacie din Iaşi şi doctor docent (1965); dreptul de a conduce doctorate în specialitatea Chimie farmaceutică (1966); profesor titular la aceeaşi disciplină (1968).

De remarcat contribuţia sa în domeniul medicamentelor chimioterapice tuberculostatice: realizarea, în colaborare cu prof. C.N. Ionescu ş.a., a sintezei hidrazidei acidului izonicotinic (HIN) şi a tehnologiei de obţinere industrială a acestui valoros medicament. A întreprins cercetări ulterioare în scopul atenuării toxicităţii acestuia şi la formularea de asocieri cu acizii pirazin-mono şi dicarboxilic; a participat la elaborarea Etoksidului, a medicamentelor antimalarice (Clorochin, Primachin, Daraprim), alături de analgezice şi antireumatice (salicilamidă, fenilbutazonă, noraminofenazonă); vitamine (acid nicotinic, vitamina B1); anticoagulante (4-oxicumarină, pelentan); antibiotice (peniciline, cefalosporine, tetracicline solubile, derivaţi de eritromicină). Cunoscător a şapte limbi străine (germană, engleză, franceză, italiană, maghiară, rusă şi sârbă), avea o vastă cultură ştiinţifică, filozofică şi literară, fiind admirator al muzicii şi talentat artist plastic(22).

 

1914, martie 17, com. Copalnic Mărăştur (în prezent jud. Maramureş) – 110 ani de la naşterea dr. farm. Alexiu Fodor († 4 ian. 1960, Baia Mare)

A fost student la Facultatea de Medicină din Cluj şi Bucureşti; şi-a desfăşurat activitatea la Catedra de biochimie a Universităţii „Regele Ferdinand” din Cluj (1936-1938), apoi la Catedra de biochimie a Facultăţii de Medicină (1938-1940) şi la Spitalul Militar din Târgu Mureş (1940). A condus Farmacia „Sfânta Maria”, din Baia Mare, moştenită de la tatăl său, Nicolae Fodor (1941-1949), apoi a lucrat la Farmacia din cartierul Ferneziu din Baia Mare (1949-1952) şi la Farmacia Spitalului de Stat din Baia Mare (1952-1960), când a încetat din viaţă, la doar 44 de ani, în urma unei boli grave incurabile(23).

 

1924, martie 19, Râşnov – 100 de ani de la naşterea prof. univ. dr. chim. Maria Brezeanu († 19 apr. 2005, Bucureşti)

Chimistă, prof. universitar la Bucureşti, a fost membru corespondent (1991, dec. 18) şi titular (1993, martie 23) al Academiei Române, preşedinta Secţiei de ştiinţe chimice a Academiei Române, membră în Biroul de conducere al Societăţii de Chimie din România; membră în colegiile de redacţie ale Revue Roumaine de Chimie şi Romanian Chemical Quarterly Reviews.

A obţinut Premiul Ministerului Învăţământului pentru activitatea de cercetare ştiinţifică (1961ş i 1963) şi Premiul „G. Spacu” al Academiei Române pentru lucrarea Combinaţii complexe polinucleare şi aplicaţiile lor (1990)(24,25).

Aniversări-comemorări

1904, febr. 25, Lizton, Indiana, SUA – 110 ani de la naştere şi 50 ani de la moartea Adellei Davis († 31 mai 1974, Los Angeles, California, SUA), scriitoare şi nutriţionistă

Considerată „cel mai faimos nutriţionist de la începutul şi până la mijlocul secolului XX”, a  susţinut sănătatea îmbunătăţită printr-o alimentaţie mai bună. A scris un manual timpuriu despre nutriţie, Vitality Through Planned Nutrition (1942), urmat de patru cărţi, cel mai bine vândute printre consumatori, care lăudau valoarea alimentelor naturale şi criticau dieta americanului obişnuit. Cărţile ei s-au vândut în peste 10 milioane de exemplare şi au contribuit la modelarea obiceiurilor alimentare ale Americii: Let’s Cook it Right (1947); Să avem copii sănătoşi (1951, 1972); Să mâncăm corect pentru a ne menţine în formă (1954, 1970); Să ne facem bine (1965)(26).  

 .

Autor corespondent: Maria-Gabriela Suliman, e-mail: suliman.maria@gmail.com

Conflict de interese: niciunul declarat.

Suport financiar: niciunul declarat.

Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.