Fibroadenomatoză mamară bilaterală - decizia de intervenţie radicală
Simona Elena Albu1, Nicolae Bacalbaşa2, Dana Terzea3, Mara Cârșote4, Ana Valea5, Cristina Vasiliu1
1. UMF „Carol Davila” Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă București
2. UMF „Carol Davila” Bucureşti, Spitalul „Cantacuzino” București
3. Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon” Bucureşti, Monza Oncoteam, București
4. Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon” București
5. UMF „I. Hațieganu”, Spitalul Judeţean Cluj-Napoca
Introducere. Fibroadenoamele multiple, sau fibroadenomaza, mai ales cea cu debut juvenil sau în adolescenţă, respectiv în perioada de tranziţie spre adult, reprezintă o entitate extrem de rară care pune probleme de diagnostic diferenţial şi de management. Deşi masele sunt uzual benigne, ocazional se pot asocia cu un potenţial de transformare malignă. De regulă, terapia este chirurgicală şi variază de la excizia locală la mastectomie bilaterală.Obiectiv. Să prezentăm un caz în care masele mamare bilaterale multiple decelate iniţial în adolescenţă au impus mastectomie bilaterală.
Datele cazului. O pacientă de 37 de ani, nefumătoare, se prezintă pentru mase tumorale decelate prin autopalparea sânului bilateral. Din antecedentele personale fiziologice reţinem menarha de la 13 ani, două naşteri pe cale naturală în urmă cu 8, respectiv 6 ani, fără utilizare de estro-progestative până în prezent. Istoricul familial este irelevant. Din antecedentele personale patologice reţinem că la vârsta de 18 ani s-au decelat ecografic multiple fibroadenoame de maximum 1-1,5 cm bilateral, dar pacienta a refuzat orice fel de investigaţii suplimentare sau intervenţie. În prezent, acuză mastalgii ocazional, prezente de câteva luni şi nelegate de menstră. Dozările hormonale, precum prolactina sau TSH-ul, sunt normale. Ecografia mamară a decelat noduli hipoeogeni de 4/4,2 cm, 1,8/1,1 cm, 0,7/0,4 cm, 1/0,8 cm, 0,7/0,5 cm (sânul drept), respectiv de 2/1,7 cm, 3/0,8 cm, 0,6/0,6 cm, 0,9/1,1 cm (sânul stâng). RMN-ul mamar a identificat aspecte similare, iar bilanţul oncologic (inclusiv scintigrama osoasă whole body) nu a identificat semne de diseminare. S-a decis mastectomie totală bilaterală, care pe baza examenului extemporaneu a permis implant bilateral în cadrul aceleiaşi intervenţii. Examenul histopatologic postoperator a confirmat hiperplazia ductală de tip cribriform şi solid, fără atipii, cu elemente de tip mastopatie fibrochistică cu ectazii ductale, metaplazie apocrină, hiperplazie papilară, adenoză simplă şi sclerozantă, mici papiloame intraductale, respectiv un fibroadenom cu pattern intra- şi pericanalicular. Imunohistochimia a decelat p63 pozitiv în celulele mioepiteliale, CK5/6 în epiteliul ductal, ER 35% pozitiv în epiteliul ductal.
Concluzie. Există extrem de puţine cazuri non-sindromice, non-Phylodes publicate până în acest moment și având o asemenea încărcătură histologică.
Noi concepte în stadializarea vieţii reproductive și a menopauzei
Mihaela Nicoleta Plotogea1,2, Marina Rodica Antonovici1,2, Ana Maria Rotaru2, Elvira Brătilă1, Roxana Elena Bohîlţea1, Claudia Mehedințu1,2
1 . UMF „Carol Davila” Bucureşti
2. Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” Bucureşti
Menopauza este un proces biologic natural, caracteristic decadei a șasea de viață, asociindu-se cu modificări hormonale, fiziologice și psihice. Stadializarea STRAW (Stages of Reproductive Aging Workshop), apărută în 2001, revizuită în 2011 și finalizată cu apariția STRAW+10, este considerată în prezent standardul de aur în ceea ce privește caracterizarea vârstei reproductive a femeii până la menopauză. Modelul STRAW propune o divizare a vieții femeii adulte în trei stadii principale: reproductiv, de tranziție menopauzală și postmenopauzală. Acestea includ un număr total de 7 stadii centrate în jurul ultimului ciclu menstrual. În evaluarea fiecărui stadiu au fost utilizați o serie de parametri, și anume: FSH, estradiol, AMH, Inhibina B, simptomatologia, fertilitatea și imagistica ovariană. O limitare a modelului original este faptul că era recomandat femeilor sănătoase, aplicarea lui nefiind destinată unor anumite subgrupuri de paciente: fumătoare, cu indice de masă corporală mai mare de 30 kg/m2, femeilor histerectomizate total, celor cu o activitate fizică intensă, cu neregularități cronice ale ciclurilor menstruale, anomalii uterine sau ovariene. În prezent, se consideră că stadializarea STRAW+10 are aplicabilitate la majoritatea femeilor, indiferent de vârstă, zona geografică, IMC sau caracteristici ale stilului de viață. O atenție particulară în 2011 a fost atribuită unor grupuri populaționale aparte. Evaluarea declinului funcției ovariene și a fertilității nu se supune acelorași reguli generale când este vorba despre tratamente agresive în contextul cancerelor, bolilor cronice, al HIV-SIDA, al tulburărilor endocrine (inclusiv sindromul ovarului polichistic) și în insuficiența ovariană prematură.
Managementul infecţiei cu citomegalovirus în sarcină
Claudia Mehedințu1,2, Sorin Ionescu2, Marina Rodica Antonovici1,2, Ana Maria Rotaru2, Mihaela Nicoleta Plotogea1,2
1. UMF „Carol Davila” Bucureşti
2. Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” Bucureşti
Infecția congenitală cu citomegalovirus (CMV) apare la 0,6-0,7% dintre nou-născuți și este cea mai frecventă cauză infecțioasă de handicap neurologic congenital. Transmiterea verticală se produce în aproximativ 30% din cazuri, dar fătul nu este întotdeauna afectat. Nou-născuții simptomatici la naștere au risc mult mai crescut să prezinte sechele neurologice severe. Detecția IgG și IgM specifice și aviditatea IgG par să fie cele mai de încredere teste pentru identificarea unei infecții primare, totuși interpretarea acestora în context clinic poate fi dificilă. Dacă se documentează seroconversia sau dacă markerii ultrasonografici ridică suspiciunea unei infectări a fătului, ar trebui efectuată amniocenteza pentru a confirma transmiterea verticală. În absența confirmării infecției fetale cu evidențierea anomaliilor structurale fetale, întreruperea sarcinii ar trebui descurajată. Prognosticul fetal este în primul rând corelat cu prezența afectării cerebrale. În ciuda obținerii de rezultate promițătoare la administrarea medicației antivirale și a globulinei hiperimune (HIG), rezultatele trebuie interpretate cu grijă. Screeningul pentru CMV ar trebui rezervat gravidelor la care se suspectează o infecție primară sau pentru femeile din categoriile cu risc crescut, deci indicațiile sunt foarte largi. Magnitudinea infecției congenitale cu CMV și valoarea intervențiilor pentru prevenirea transmiterii sau pentru diminuarea sechelelor trebuie stabilite anterior implementării măsurilor de sănătate publică. În această lucrare sunt revizuite aspecte ale infecției cu CMV la femeia gravidă și la copilul acesteia.
Dubla marcare imunocitochimică p16/ki67 utilizată pentru detecţia precancerului de col uterin
Alexandru Baroș1,2, Mihaela Badea, Roxana Bohîlțea1,2, Monica Cîrstoiu1,2
1. UMF „Carol Davila” Bucureşti
2. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Departamentul Obstetrică-Ginecologie
Obiective. Evidenţierea eficacităţii colorației imunocitochimice duale p16/ki67, care reprezintă soluția ce s-a dezvoltat în ultimii ani pentru acuratețea depistării precancerului de col uterin și care combină o sensibilitate înaltă cu o specificitate înaltă.Metodă. Analiza unui lot de 551 de paciente, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 72 de ani, privind utilitatea dublei marcări imunocitochimice p16/ki67.
Rezultate. Criteriile de excludere au fost reprezentate de citologiile cu leziuni de grad înalt, lipsa datelor anamnestice şi clinice, lipsa analizei HPV. Indicaţiile testului imunocitochimic CINtec PLUS au fost reprezentate de citologie ASC-US şi L-SIL<30 de ani, citologie negativă/test HPV pozitiv indiferent de vârstă. Pentru 307 paciente incluse în lot, testarea imunocitochimică p16/ki67 a fost negativă, iar pentru restul de 244 de paciente, coloraţia imunocitochimică a ieșit pozitivă.
Concluzii. Prin utilizarea testării imunocitochimice p16/ki67 se eficientizează conduita medicală în trierea sau supravegherea pacientelor tinere cu rezultate citologice LSIL sau ASC-US cu HPV risc înalt pozitiv, se evită colposcopiile care nu sunt necesare (indicațiile de colposcopie se restrâng la cazurile CINtec PLUS pozitive), în felul acesta limitându-se gesturile invazive la nulipare, iar rezultatele CINtec PLUS negative se supraveghează citologic și viral la 12 luni.
Endometrioza extrapelviană - incidenţă, importanţa problemei, prezentarea unor cazuri rare
Andreea Grațiana Boiangiu1, Iulia Nicolescu2, Nicoleta Clim1, Oana Alina Solomon (Conț)1, George Alexandru Filipescu1,3
1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgență „Elias”, București
2. Secția de Pneumologie, Spitalul Universitar de Urgență „Elias”, București
3. UMF „Carol Davila”, București
Endometrioza a fost descrisă prima dată în anii 1800. Până în prezent au fost elaborate mai multe teorii ale genezei de leziuni endometriozice. Au fost demonstrate corelații între severitatea durerii și gradul de invazie a endometriozei în țesuturi, precum și privind statusul imunoinflamator. Sistemul nervos, prin implicarea filetor nervoase nociceptive, este direct implicat în patogeneza durerii din endometrioză, iar leziunile de endometrioză profundă sunt considerate singurele asociate constant cu durerea cronică pelviană. Printre sediile endometriozei extrapelviene se numără: peretele abdominal cicatriceal sau indemn, tractul urinar, tractul gastrointestinal, cavitatea toracică, sistemul nervos central. Dintre sediile extrapelviene, endometrioza toracică reprezintă un caz frecvent, sindromul de endometrioză toracică fiind descris prima dată de Barnes în 1953, iar endometrioza peretelui abdominal este cea mai frecventă formă extrapelviană. Vom prezenta o serie de cazuri rare de endometrioză extrapelviană ce vor ilustra importanța problemei, precum și necesitatea abdordului pluridisciplinar al acestei patologii complexe.
Conduita terapeutică în cazul parturientei cu sifilis
Elena Alina Bordea, Manuela Neagu, Ciprian Cristescu
1. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” Bucureşti,
2. UMF „Carol Davila” Bucureşti
Introducere. Sifilisul este o boală curabilă încă din 1928, după descoperirea penicilinei. Cu toate acestea, sifilisul rămâne o problemă majoră de sănătate, de aceea toate femeile gravide ar trebui testate încă de la prima consultaţie antenatală. În România există un număr mare de gravide care se prezintă la camera de gardă în travaliu având serologie necunoscută. Conduita terapeutică a parturientei cu sifilis este provocatoare prin faptul că mama poate transmite infecţia fătului în timpul naşterii.Material şi metodă. În acest studiu retrospectiv, observaţional, au fost incluse toate gravidele care s-au prezentat la camera de gardă a Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” între 1 ianuarie 2015 şi 31 decembrie 2016 cu serologie pentru sifilis necunoscută. Din cele 391 de paciente cu serologie necunoscută, 19 paciente s-au dovedit a fi cu serologie TPHA pozitivă în urma testelor rapide anti-TP efectuate la internare. Obiectivul primar a fost să se determine conduita terapeutică optimă atunci când se primeşte la camera de gardă o gravidă în travaliu cu serologie TPHA pozitivă.
Rezultate. Pe o perioadă de 2 ani, în Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” s-au născut 7272 de copii. 391 de paciente (5,4%) s-au prezentat la camera de gardă în travaliu, cu serologie necunoscută pentru sifilis. Dintre acestea, 19 paciente (4,9%) au avut serologie TPHA pozitivă. Pentru 16 paciente (84,2%) sarcina a fost finalizată prin naştere pe cale vaginală, iar restul de 3 paciente (15,8%) au necesitat operaţie cezariană pentru debut de suferinţă fetală. Toate cele 19 paciente cu serologie TPHA pozitivă au avut şi serologie VDRL pozitivă. În urma acestui rezultat, pacientele au primit tratament cu penicilină G, 2,4 milioane unităţi i.m., cu repetarea dozei la 7 zile.
Concluzii. Toate parturientele cu serologie necunoscută pentru sifilis ar trebui testate la internare. Toate gravidele în travaliu care se dovedesc a avea serologie pozitivă pentru sifilis necesită monitorizare cardiotocografică continuă, pentru că ar putea avea un risc mai mare de anomalii cardiace fetale. Gravidele cu serologie pozitivă pentru sifilis ar putea avea o incidenţă mai mare de terminare a naşterii prin operaţie cezariană. Operaţia cezariană reprezintă o cale de naştere mai bună, prin evitarea contactului nou-născutului cu leziunile genitale materne.
Factori de risc ante- și perinatali implicaţi în dezvoltarea tulburărilor din spectrul autismului la copii
M. Boț1,2, S. Vlădăreanu1,2, A. Burnei-Rusu1,2, A. Tecuci1,2, M. Zvâncă1,2, A. Petca1,2
1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie, Spitalul Universitar de Urgență „Elias” București
2. UMF „Carol Davila” București
Etiologia autismului este necunoscută, deşi cercetări multiple în ceea ce priveşte identificarea unor factori implicaţi în anumite perioade ale gestaţiei au fost efectuate în centre de cercetare epidemiologică în ultimii 40 de ani. În prezent, se crede că mecanismul care stă la baza dezvoltării tulburărilor din spectrul autismului este cel mai probabil poligenic şi că factorii de mediu pot interacţiona cu factori genetici pentru a creşte riscul. Cu toate că mecanismele neuropatologice sunt descrise evaziv, studiile au arătat că există anomalii macroscopice, microscopice şi funcţionale ale creierului acestor copii. Aceste anomalii cerebrale diferite sugerează că etiologia relevantă poate fi în perioada ante- şi peripartum sau în copilăria timpurie. O metaanaliză recentă a centralizat 60 de studii care au analizat asocierea dintre factorii perinatali, neonatali şi autism. Factorii identificaţi ca având un risc crescut de autism sunt: deficitul de acid folic în primul trimestru al sarcinii, infecţia cu Rubella în cursul sarcinii, tabagismul, gravidele cu indice de masă corporală crescut, tiroidita autoimună a gravidei, prezentaţiile anormale, suferinţa fetală, traumatismele obstetricale, naşterile multiple, hemoragiile materne, naşterea în timpul verii, feţi cu greutate mică la naştere, feţi mici pentru vârsta gestaţională, feţi cu malformaţii congenitale, aspiraţie de meconium, scorul APGAR scăzut la 5 minute, dificultăţile de hrănire în perioada neonatală, anemia neonatală, incompatibilitatea în sistem Rh şi ABO cu izoimunizare şi hiperbilirubinemia.
HTA gestaţională asociată cu sindrom HELLP și decolare severă bilaterală de retină - prezentare de caz
M. Boț1,2, C. Oprescu1, S. Vlădăreanu1,2, A. Burnei-Rusu1,2, A. Petca1,2, M. Zvâncă1,2
1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie, Spitalul Universitar de Urgență „Elias” București
2. UMF „Carol Davila” București
Preeclampsia este complicaţia obstetricală care afectează 5% din femeile gravide. Sindromul HELLP este un sindrom clinic, dar mai ales de laborator, care complică 20% din cazurile de preeclampsie severă. Decolarea de retină este o complicaţie foarte rar întâlnită, la 0,2-2% dintre pacientele cu preeclampsie şi la 0,9% dintre cele care dezvoltă sindrom HELLP. Sistemul vizual poate fi afectat în diferite grade concomitent cu decolarea de retină ca o complicaţie majoră, însă aceste cazuri sunt rar întâlnite. Decolarea de retină ca o complicaţie a sindromului HELLP este de obicei bilaterală şi cu un grad înalt de severitate, iar explicaţia patologică este ischemia coroidală secundară unui vasospasm arterial intens. Vom prezenta cazul unei gravide de 22 de ani, primigestă, primipară, cu sarcină de 33 de săptămâni în evoluţie, care s-a prezentat la UPU „Elias” pentru pierdere de lichid amniotic, contracţii uterine dureroase rare, nesistematizate, sângerare vaginală indoloră redusă (anamnestic, la domiciliu) şi TA 145/80 mm Hg. La 2 ore de la internare, gravida pierde sânge roşu în cantitate moderată pe cale vaginală, iar ecografic se vizualizează o arie de decolare placentară. Se decide şi se practică operaţie cezariană în urgenţă, cu extragerea unui făt viu, IA - 9. La 4 ore postoperator, pacienta prezintă stare generală alterată, cu fosfene, scotoame, somnolenţă şi cefalee şi TA 155/90 mmHg, cu parametri biochimici sugestivi pentru diagnosticul de sindrom HELLP, HLG modificată cu leucocitoză marcată, fiind transferată în secţia ATI. Conform examenului oftalmologic şi al CT-ului ocular bilateral, se stabileşte diagnosticul de decolare severă bilaterală de retină, cu zone extinse de hemoragie retiniană. Se instituie tratament antibiotic, antihipertensiv şi corticoterapie sistemică. Evoluţia ulterioară a fost lent favorabilă, cu îmbunătăţirea acuităţii vizuale şi reducerea dimensiunilor hemoragiilor retiniene. Leucocitoza marcată s-a menţinut timp de 3 săptămâni post-partum, fiind considerată posibil reactivă de sarcină, iar acuitatea vizuală a fost mult îmbunătăţită la externare. La 2 luni post-partum, acuitatea vizuală este recuperată în proporţie de 70-80% la ambii ochi.
Evaluarea riscului de apariţie a istmocelului în funcţie de tipul de sutură a tranșei uterine în operaţia de cezariană
Bogdan Botezatu, Elisa Nică, Dan Buzoianu
Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” Bucureşti
Introducere. Operația de cezariană este din ce în ce mai folosită în obstetrica modernă, sutura tranșei uterine fiind efectuată prin surje sau fire separate, neexistând un standard.Obiective. Una din complicațiile tardive este reprezentată de apariția istmocelului uterin, secundar cicatrizării vicioase a peretelui uterin anterior. Ne propunem să aflăm dacă există diferențe semnificative în ceea ce privește riscul apariției acestei complicații, în funcție de tipul de sutură folosit, surjet/fire separate.
Metodă. Au fost examinate 100 de paciente, cu cezariană în antecedente, 50 cu sutura tranșei uterine cu surjet, iar la 50 s-a efectuat sutura cu fire separate, ce menajează vascularizația istmului. Toate pacientele au fost evaluate la 8 săptămâni postoperator.
Rezultate. La pacientele având sutura cu fire separate, rata de apariție a istmocelului este cu aproximativ 42% mai redusă decât la cele cu surjet, cu mențiunea că durata intervenției se prelungește cu circa 16%.
Concluzii. Studiul nostru evidențiază că sutura tranșei uterine prin fire separate predispune semnificativ statistic mai puțin la apariția istmocelului decât sutura prin surjet.
Prevenţia sindromului de hiperstimulare ovariană
Anca Burnei-Rusu, Carmen Cristea, Vlad Zamfirescu, Mihaela Boţ, Alina Marin, Simona Vlădăreanu
Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias” Bucureşti
Sindromul de hiperstimulare ovariană (OHSS) este cea mai gravă complicaţie a stimulării ovariene controlate în cadrul tehnicilor de reproducere asistată şi este asociat cu morbiditate ridicată şi potenţială mortalitate. A fost raportată o frecvenţă de 20-33% pentru cazurile uşoare, de 3-6% pentru cazurile moderate şi de 0,1-2% pentru cazurile severe. Managementul acestei situaţii pune accentul pe identificarea pacientelor cu risc pentru dezvoltarea sindromului de hiperstimulare ovariană: un episod precedent, răspuns ovarian exagerat la gonadotropine şi sindromul ovarelor polichistice (PCOS). Pentru a minimiza incidenţa OHSS sunt discutate utilizarea protocolului GnRH antagonist/agonist şi segmentarea tratamentului din fertilizarea in vitro. Astfel, a fost demonstrat beneficiul utilizării protocolului GnRH antagonist, prin reducerea ratei de OHSS, neinfluenţând numărul sarcinilor şi al născuţilor vii, alături de un trigger GnRH agonist. Acesta din urmă reduce apariţia timpurie a OHSS, dar va scădea rata sarcinilor dacă nu va fi administrat simultan cu o doză scăzută de hCG, cu scopul de a modifica faza luteală. A fost evidenţiat faptul că, la femeile cu stimulare ovariană cu CFA sau rFSH, în cadrul unui protocol GnRH antagonist, rata de OHSS moderat sau sever a fost semnificativ mai mare la grupul cu risc. Administrarea unei doze duble de GnRH antagonist, în ziua precedentă administrării de hCG, coroborată cu reducerea dozei de rFSH, la pacientele cu risc, reprezintă o strategie preventivă sigură şi eficace pentru OHSS, fără a compromite rezultatele reproducerii. Regimuri individualizate de stimulare ovariană, folosind doza şi durata minimă de terapie cu gonadotropine necesare dezvoltării foliculare şi a sarcinii, asigură evitarea riscului de OHSS.Analgezia în travaliu - experienţa clinicii noastre
Alina Bușan1, Manuela Neagu1,2, Oana Podașcă1, Dana Predescu1, Alina Frangulea1, Corina Moisa1
1. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” București
2. UMF „Carol Davila” București
Introducere. Managementul durerii în travaliu reprezintă o problemă importantă a obstetricii moderne, căutându-se mereu noi mijloace de obţinere a unui travaliu nedureros. Analgezia regională peridurală reprezintă în acest moment standardul de aur pentru analgezia în travaliu. Aceasta se montează de către medicul anestezist la debutul travaliului şi asigură o analgezie pe toată perioada lui. Entonoxul - o combinaţie de N2O şi O2 în raport 1:1, un gaz inodor, incolor şi insipid - reprezintă o metodă nouă de analgezie de scurtă durată. Acesta se autoadministrează de către pacientă în timpul travaliului.Obiective. Scopul acestui studiu a fost cercetarea complianţei pacientelor la utilizarea acestor două metode de analgezie, a avantajelor şi dezavantajelor fiecăreia dintre metode, precum şi a efectelor secundare ale acestora.
Materiale şi metode. Am selectat un lot de 350 de parturiente care au născut pe cale vaginală în clinica noastră în cursul anului 2016 şi care au primit una din cele două metode de analgezie. Dintre acestea, aproximativ o treime au beneficiat de administrarea de Entonox.
Rezultate. Am observat că în lotul cu administrare de analgezie peridurală s-a obţinut analgezie de durată în cele mai multe cazuri, complianţa pacientelor a fost crescută, însă dezavantajele sunt necesitatea personalului medical specializat pentru montarea periduralei şi un număr mai mare de naşteri asistate instrumental decât în cazul administrării Entonoxului. Pe de altă parte, Entonoxul, deşi eficient în majoritatea cazurilor, prezintă o complianţă mai scăzută din partea pacientelor. Această metodă nu necesită personal medical specializat pentru administrare, dar implică o bună cooperare a pacientei. Printre dezavantajele metodei, se numără lipsa sincronizării parturientei, rezultând astfel o analgezie mai slabă decât în cazul periduralei.
Concluzii. Ambele metode sunt eficiente în asigurarea analgeziei, având atât avantaje, cât şi dezavantaje. Faptul că amândouă pot fi utilizate în clinica noastră, în funcţie de profilul pacientei, este un bonus în managementul travaliului.
High-intensity focused ultrasound - new nonsurgical approach for the treatment of uterine fibroids
Nicoleta Clim1, Horaţiu Haradja3, Amelia Milulescu1,2, Oana Solomon1, George Alexandru Filipescu1,2
1. Obstetrics and Gynaecology Department, “Elias” Emergency University Hospital, Bucharest, Romania
2. “Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Bucharest, Romania
3. Obstetrics and Gynaecology Department, Ilfov County Emergency Hospital, Romania
High-Intensity Focused Ultrasound (HIFU) represents the therapeutic applications of ultrasound used in order to destroy tumors by delivering localized hyperthermia and tissue necrosis. This procedure uses lower frequencies than medical diagnostic ultrasound (from 0.250 to 2 MHz), but significantly higher energies. Guided by ultrasound or magnetic resonance imaging (MRI), HIFU has been successfully applied in the treatment of cancer to destroy solid tumors of the bone, brain, breast, liver, pancreas, rectum, kidney, testicles, prostate. In gynaecology, HIFU is used in fibroids as a relatively new nonsurgical procedure, and is the subject of research in adenomyosis. Several absolute contraindications should be considered before planning this procedure: pregnancy, cervical myoma, subserous/submucous myoma, posterior wall myoma diameter ≤3.5 cm, fast-growing myoma, uterine cancers, thick lower-abdominal scar, and previous radiotherapy on lower-abdomen over the dosage of 45 Gy. The ideal candidate for uterine fibroid HIFU treatment should meet the following criteria: intramural myoma, single, located in anterior uterine wall, diameter between 4-10 cm, with subcutaneous fat thickness <4 cm, no lower-abdominal surgery history, no pelvic inflammation, no IUD and no induced abortion history. With required preparation and sedation, under ultrasound guidance, 60-80% ablation can be obtained. Control ultrasound should be performed at 1, 3, 6, and 12 months after procedure, as well as pelvic MRI at 6, 12, and 24 months. Myoma volume reduction to 25% at 1 year is considered to be a successful treatment.
Sindrom Poland atipic la un nou-născut de sex feminin - prezentare de caz
Gheorghița Sardescu1, Adelina Loredana Dan2, Diana-Elena Comandașu2, Ciprian-Andrei Coroleucă2, Cătălin-Bogdan Coroleucă2, Elvira Brătilă2
1. Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” Bucureşti, Departamentul de Neonatologie
2. UMF „Carol Davila” București, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie
Sindromul Poland reprezintă o boală congenitală rară, definită ca agenezia sau hipotrofia unilaterală a mușchiului pectoral asociată cu diferite malformații ale toracelui sau membrelor superioare ipsilateral. Boala are o incidență scăzută, de 1-3 la 100.000 de copii, afectând predominant pacienții de sex masculin, cu un raport de 3:1. Ca o caracteristică a bolii, în 75% din cazuri anomaliile sunt prezente pe partea dreaptă a corpului. Ipoteza etiopatogeniei include perturbarea fluxului sangvin de la nivelul arterei subclavii proximal de originea arterei toracice și distal de originea arterei vertebrale în jurul celei de-a șasea săptămâni de dezvoltare fetală. Prezentăm cazul atipic al unui nou-născut de sex feminin, după operaţie cezariană efectuată la Spitalul de Urgență „Sf. Pantelimon” din București la 39 de săptămâni de gestație, care a prezentat asimetrie importantă a peretelui toracic asociată cu malformații ale membrelor superioare pe partea stângă. Parametrii respiratori şi cardiovasculari la naştere au fost în limite normale, însă examenul clinic a decelat asimetrie stânga-dreapta, cu absenţa congenitală a muşchiului pectoral mare pe partea stângă, agenezie costală şi athelie. Nou-născutul a prezentat, de asemenea, sindactilie parţială cutanată la degetele trei și patru de la mâna stângă. Radiografia toracică a confirmat absenţa arcurilor costale anterioare de la nivel vertebral T3 la T10. În ciuda unor studii genetice recente care prezintă modele de transmitere ereditară, cazul nostru a apărut ca eveniment sporadic. Aspectele particulare ale cazului sunt reprezentate de sexul feminin al nou-născutului și localizarea anomaliilor pe partea stângă, care apar în aproximativ un sfert din toate cazurile. Acestea îi conferă caracterul atipic şi în acelaşi timp foarte rar, fiind raportate în literatură doar câteva sute de asemenea cazuri. Având în vedere că parametrii vitali post-partum au prezentat valori normale, managementul terapeutic în cazul prezentat este reprezentat de un follow-up regulat, apariția manifestărilor clinice, inclusiv complicaţii hematologice, impunând tratamentul chirurgical. Reconstrucția peretelui toracic presupune o planificare multidisciplinară riguroasă, planificarea intervenției necesitând anticiparea atât a riscurilor, cât și a beneficiilor postoperatorii.
Variaţii morfologice ale tumorilor mucinoase ovariene
Maria Comănescu1, Anca Potecă1, Alexandru Comănescu2, Teodor Potecă1, Mihai Mitran1
1. UMF „Carol Davila” Bucureşti
2. UMF Craiova
Tumorile mucinoase ovariene reprezintă un spectru amplu de neoplazii, de la cele benigne până la cele maligne, fiind diferite de celelalte subtipuri de tumori epiteliale ovariene, atât din punct de vedere histologic, cât şi molecular. Evaluarea tumorilor mucinoase ovariene necesită corelarea datelor clinice, a aspectelor imagistice, cu statusul ovarului contralateral, prezenţa sau absenţa mucinei intraperitoneale şi aspectul macroscopic al apendicelui. Deşi în cele mai multe cazuri diagnosticul pozitiv al unei leziuni benigne nu pune probleme, diagnosticul diferenţial între o tumoare primară ovariană şi o metastază este dificil de realizat intraoperator sau în examenul histologic clasic. La jumătatea spectrului între benign şi malign se găsesc tumorile proliferative atipice mucinoase, foarte heterogene din punct de vedere histologic, ce pot prezenta aspecte combinate de leziuni benigne şi borderline şi uneori arii de carcinom intraepitelial sau chiar microinvazie. Prognosticul şi managementul terapeutic sunt diferite pentru fiecare entitate histologică, de aceea diagnosticul pozitiv este esenţial.
Tehnica operaţiei cezariene „în 3 fire” - avantaje și rezultate pe termen scurt, mediu și lung
Oana Alina Solomon (Conț)1, Andreea Grațiana Boiangiu1, Nicoleta Clim1, Mihaela Ichim1, George Alexandru Filipescu1,2
1. Clinica de Obstetrică-Ginecologie, Spitalul Universitar de Urgență „Elias“ București
2. UMF „Carol Davila” București
Introducere. Operația cezariană rămâne cea mai frecventă intervenție chirurgicală din domeniul obstetricii și ginecologiei, dar și cea mai veche, iar ultimii ani au dovedit o creștere la nivel global a folosirii ei. Cu toate acestea, încă nu există un consens în ceea ce privește tehnica chirurgicală.Obiective. Propunem prezentarea tehnicii „în 3 fire” Misgav-Ladach, a avantajelor acesteia și a rezultatelor pe termen scurt, mediu și lung, comparativ cu tehnica operației cezariene clasice Pfannenstiel-Kerr.
Material și metodă. Studiu comparativ retrospectiv efectuat de-a lungul a 5 ani în Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Universitar de Urgență „Elias” și evaluarea bazelor de date medicale Cochrane și Medline.
Rezultate. Timpul operator, cantitatea de analgezice folosite postoperator, complicațiile infecțioase ale plăgii și apariția sindromului aderențial s-au dovedit mai scăzute în cazul operației cezariene folosind tehnica Misgav-Ladach („în 3 fire”), comparativ cu tehnica clasică Pfannenstiel-Kerr.
Concluzii. Tehnica „în 3 fire” este mai rapidă, mai bună din punct de vedere al raportului cost/eficiență și al rezultatelor pe termen scurt și lung, motiv pentru care aceasta trebuie implementată pe o scară cât mai largă.
Modalităţi de identificare a ganglionului santinelă în cadrul chirurgiei minim invazive pentru cancerul de col uterin
C.B. Coroleucă1, C.P. Brătilă2, C.A. Coroleucă1, D. Comandașu1, Ruxandra Stănculescu1, Costin Berceanu3, M. Mitran3, E. Brătilă1
1. Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București, UMF „Carol Davila” București
2. Spitalul de Chirurgie Minim Invazivă Euroclinic, UMF „Carol Davila”, București
3. Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu" București
Obiectiv. Scopul acestei lucrări este de a prezenta experiența autorilor privind rata de detecție a ganglionului santinelă în cazurile operate utilizând tehnica de injectare cu colorant intravital și de a le compara cu datele din literatură privind tehnica de fluorescență cu verde de indocianină sub spectru infraroșu.Material și metodă. În lotul studiat au fost incluse 55 de paciente cu cancer cervical incipient. Am analizat rata de detecție pentru identificarea ganglionului santinelă. Aceste date au fost comparate cu date din literatură privind tehnica de fluorescență cu verde de indocianină sub spectru infraroșu.
Rezultate. Tehnica de identificare laparoscopică a ganglionului santinelă cu injectare de verde de indocianină sub spectru infraroșu are o rată de detecție bilaterală ridicată, comparabilă cu tehnica de injectare cu albastru intravital. Datele recente din literatura de specialitate subliniază importanța navigării moleculare în timp real în identificarea ganglionului santinelă.
Concluzii. Tehnica de identificare a ganglionului santinelă utilizând tehnica cu injectare cu verdele de indocianină și examinarea în spectru infraroșu poate să fie considerată o alternativă în identificarea ganglionului santinelă în cancerul de col uterin. Navigarea moleculară în timp real poate să aibă un impact pozitiv asupra supraviețuirii pe termen lung, ducând la scăderea mortalității.
Procedee de refacere a inelului pericervical în funcţie de defectul anatomic asociat
Ciprian-Andrei Coroleucă1, Elvira Brătilă1, Mihai Mitran1, Cătălin-Bogdan Coroleucă1, Diana Comandașu1, Ruxandra Stănculescu1, Claudia Mehedințu1, Petre Brătilă3
1. UMF „Carol Davila”, Departamentul de Obstetrică-Ginecologie, București
2. UMF „Carol Davila”, Departamentul de Chirurgie Minim Invazivă - Spitalul „Euroclinic” București
Introducere. Prolapsul organelor pelviene afectează compartimentul pelvian anterior, posterior și apical și determină o afectare marcantă a calității vieții pacientelor. Lucrarea își propune o schematizare a tehnicilor chirurgicale utilizate în tratamentul tulburărilor de statică pelviană în funcție de defectul anatomic asociat.Material și metodă. În perioada ianuarie 2014 - decembrie 2016 am realizat un studiu retrospectiv care a inclus 250 de paciente cu prolps genital. Tratamentul chirurgical aplicat a avut ca obiectiv stabilizarea inelului pericervical și s-a realizat prin următoarele tehnici (singulare sau combinate): cura cistocelului prin procedeul ATOM (anterior trans-obturator mesh) cu 2 și 4 brațe, culdoplastie McCall și colposuspensie la ligamentul sacrospinos.
Rezultate. Sunt prezentate tipul defectului anatomic pelvian, procedura chirurgicală utilizată, complicațiile intra-/postoperatorii, precum și rezultatele (anatomice și funcționale) la distanță.
Concluzii. Chirurgia reconstructivă a perineului trebuie individualizată fiecărui caz în parte, scopul final fiind reprezentat de restabilirea anatomiei pelviperineale.