„Numărul alarmant de mişcări şi campanii în spaţiul public care încearcă, sub pretextul informării, să inducă frica faţă de vaccinuri la cetăţenii români a dus la o scădere drastică a ratei de vaccinare. Acest fenomen a condus la izbucnirea celei mai mari epidemii de rujeolă din ultimele decenii. Considerând acest lucru inacceptabil, studenţii la Medicină au dorit să tragă un semnal de alarmă asupra situaţiei precare în care se află rata de imunizare a populaţiei, aceasta fiind o datorie civică, care asigură nu doar protecţia individului imunizat, ci şi a întregii populaţii. Eficienţa campaniei a depins de contribuţia tuturor actorilor în sănătate, aceasta aducând laolaltă studenţi, medici şi numeroşi profesionişti, atât din domeniul medical, cât şi din afara acestuia.

În perioada martie-mai 2018, Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) a derulat o campanie de informare asupra vaccinării, în mediul online, dar şi în presa scrisă. În acest demers, FASMR a avut atât sprijinul unor personalităţi din domeniul medical şi academic, cât şi susţinerea Administraţiei Prezidenţiale. Mijloacele de diseminare a informaţiei corecte şi reale despre imunizare au fost prin: clipuri de promovare, interviuri informative, infografice cu date şi statistici relevante. Astfel, în urma diseminării în mediul online a tuturor materialelor, am ajuns la următoarele rezultate: clipul de promovare şi lansare al campaniei a avut un impact pe reţelele de socializare de 270000 de utilizatori, având 100000 de vizualizări, iar infograficele campaniei au ajuns la cifre de peste 400000 de vizualizări pe reţelele de socializare, cu un număr total de distribuiri de peste 4500 la nivel naţional.“ (Teodor Cristian Blidaru, preşedintele Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti)

Am ales să includ cuvintele lui Teodor Blidaru, din analiza făcută de viitorii noştri colegi. Situaţia este ceva mai complicată. Având experienţa gestionării mai multor epidemii (dintre care două epidemii de rujeolă, una cu mai mult de 27000 de cazuri), precum şi experienţa coordonării celei mai mari campanii de vaccinare din ultimii zeci de ani, cunosc problemele în profunzime(1-5). În perioada octombrie 1998 – ianuarie 1999 au fost vaccinaţi peste 2000000 de copii, raportându-se 128 de evenimente, dintre care doar 16 au putut fi incluse în „reacţii postvaccinale“ (toate fiind trecătoare). Dacă proiectele şi activităţile organizate sub coordonarea mea(6-8) ar fi fost continuate, cel mai probabil problemele de astăzi ar fi fost cu mult mai mici. Având însă în vedere situaţia actuală, iniţiativa studenţilor medicinişti este una care merită toate laudele; este important să fie susţinută şi să continue. Cu ocazia acestei acţiuni, colegii mai tineri m-au rugat să răspund la câteva întrebări într‑un scurt interviu care va fi prezentat în continuare(9). Răspunsurile sunt formulate pentru a fi înţelese de persoane fără pregătire medicală. Echipa viitorilor colegi a decis să ofere o diplomă colegilor mai mari care au sprijinit această iniţiativă.

Ce conţine un vaccin şi care sunt beneficiile acestuia?

Depinde cum punem problema. Am putea să discutăm pentru colegii medici sau pentru publicul larg. Răspunsul nu este foarte simplu, pentru că sunt foarte multe feluri de vaccinuri şi de aici pornesc unele dintre neînţelegeri. Orice vaccin conţine o substanţă dintr-un microorganism, fie bacterie, fie virus, care duce la o stimulare a răspunsului imun în aşa fel încât persoana care se va întâlni cu respectivul microb să nu mai facă boala. Cu alte cuvinte, este o structură luată dintr-un microb care poate face rău sau foarte mult rău şi care se administrează unei persoane pentru a nu face boala respectivă.

Care sunt riscurile reale ale vaccinării şi care sunt şansele de îmbolnăvire în urma vaccinării?

Sunt două întrebări distincte şi fiecare trebuie tratată separat. În primul rând, nici eu şi nici alte persoane nu putem să spunem că nu există riscuri ale vaccinării. Acesta este un lucru pe care, dacă l-am afirma, am spune un neadevăr şi ar fi incorect. Orice lucru are riscuri. Ca atare, aş lua un exemplu pe care îl dau relativ frecvent. Cât de mari sunt riscurile de a lua un preparat antiinflamator, care poate duce la ulcer gastric, la gastrită? Nimeni nu protestează că există aceste medicamente. Care sunt riscurile de a lua un preparat anticancer? Doamne păzeşte să aibă cineva cancer! Medicamentele oncologice au foarte multe riscuri, iar persoanele care din nefericire au această patologie iau această terapie cu multe riscuri, cu foarte multe reacţii adverse. Cu toate acestea, din nou, lumea nu protestează împotriva acestor riscuri. Vaccinurile pot avea reacţii adverse. Efectele adverse ale vaccinurilor sunt relativ rare, adică sunt vaccinuri pentru care efectele adverse sunt în proporţie de 1/1000000, pentru altele 1/100000, aşadar sunt relativ rare. Faţă de ce? Faţă de frecvenţa bolii în lipsa vaccinării. Există riscul de a face o reacţie adversă care poate fi, din păcate, uneori, severă. Este corect să spunem, nu putem să negăm adevărul, există potenţialul unor reacţii adverse. Însă a face hepatită B, a face, Doamne păzeşte, ciroză, a face cancer hepato-celular, este cu mult mai grav decât ceea ce s-ar putea întâmpla prin administrarea vaccinului. Ca atare, suntem siliţi să punem în balanţă beneficiile şi efectele adverse. Din ceea ce eu ştiu astăzi, în februarie 2018, nu s-a descoperit o metodă preventivă mai bună decât vaccinarea. Aceasta este realitatea, pe care până la urmă nu o poate nega nimeni. Îmi pare rău că sunt persoane care găsesc nod în papură diverselor lucruri, dar pentru a proceda corect ar trebui să se informeze. Nu te poţi îmbolnăvi după administrarea unui vaccin care este inactivat. Au fost foarte multe discuţii, inclusiv în acest sens. De exemplu, în anii ’90, când în România s-a introdus vaccinarea împotriva hepatitei B, s-au răspândit zvonuri că, dacă vei face vaccinul împotriva hepatitei B, vei face hepatită B. Or, vaccinul acesta fiind realizat prin inginerie genetică dintr-o anumită tulpină de ciupercă producătoare, nu conţinea nimic viu. Aşadar, nu poţi să te îmbolnăveşti dacă primeşti ceva care este fie splitat (cum este vaccinul gripal), fie distrus sau inactivat. Sunt şi anumite vaccinuri la administrarea cărora pot apărea probleme, de exemplu dacă vaccinul este viu şi se administrează în condiţii necorespunzătoare unei gazde (de exemplu, vaccinul rubeolic administrat unei femei însărcinate). Dar aceste lucruri sunt bine cunoscute de către cei care fac vaccinarea şi ştiu cui să administreze, cui să nu administreze, în ce perioade se pot administra şi în care nu. Un vaccin nu duce la boală dacă se procedează corect.

Există o înrăutăţire a situaţiei vaccinării în România, în ultimii ani?

Mă bazez în acest răspuns pe datele care pot fi disponibile pe site-ul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, unde se menţionează că există o scădere a ratei vaccinărilor în ultimii ani. Desigur, pentru a şti mai bine care este situaţia, ar trebui să se facă studii care să respecte toate rigorile epidemiologice şi atunci am putea şti mult mai bine, pentru că s-a lucrat pe eşantioane reprezentative şi am avea un răspuns judeţean, regional, naţional, dar în mod aparent există o scădere a dorinţei oamenilor de a se vaccina, de a-şi duce copiii la vaccinare. Este un lucru observat nu doar în ţara noastră, dar parcă în ţara noastră este un pic mai rapidă această modificare şi nu este un lucru bun.

Credeţi că ar exista soluţii pentru a creşte rata de vaccinare?

Întotdeauna există soluţii. Mai ales că am avut şi perioade în care nu exista un procent de persoane care să spună nu vaccinării. Sigur că cineva ar putea să zică „era pe vremea când era totul obligatoriu!“. Lumea vorbeşte fără să ştie… aşadar, ar trebui să vorbească cei care au trăit înainte de ’89, care au participat la campanii de vaccinare. Este păcat că sunt oameni care vorbesc în necunoştinţă de cauză. Faptul că lumea, în perioada 1990-2000, se vaccina fără să protesteze şi fără să existe manifestări antivaccinare nu era datorită unei obligativităţi. Colegii noştri din direcţiile de sănătate publică şi din institutele de sănătate publică din diversele părţi ale ţării aveau discuţii cu medicii de familie, cu pacienţii, cu părinţii. Lumea înţelegea şi nu existau astfel de proteste. Ele au crescut treptat, inclusiv prin accesul la aşa-zisele surse de informare din Internet. Au apărut cărţi care conţin atât de multe erori, încât îţi este foarte greu să le citeşti. De fiecare dată când pomenesc o carte, care este foarte în vogă (nu am să îi spun numele), spun că este extrem de greu de citit pentru că este o carte (scrisă de un medic) care conţine lucruri bune şi lucruri greşite, amestecate, încât cititorul care nu are pregătire medicală nu poate să le discearnă. Se amestecă idei. De exemplu, se pune întrebarea: de ce ne mai vaccinăm antipolio dacă nu mai există infecţii cu virusul polio? Ar trebui ca persoanele care vorbesc despre aşa ceva să citească datele epidemiologice, să vadă dacă mai există sau nu polio în lume, să vadă ce se întâmplă dacă o persoană face poliomielită, nefiind vaccinată şi neavând prevenire faţă de această boală. Nu vreau să ne întoarcem la perioadele când se foloseau plămânii de oţel, perioadele când lumea era afectată, inclusiv până la deces. Este un efort mare, e drept, ca să vaccinezi faţă de o boală care aparent nu mai există, dar deocamdată nu a dispărut. Cu alte cuvinte, să nu amestecăm lucrurile bune cu lucrurile greşite, pentru că cititorul neavizat va înţelege aşa cum poate şi, din păcate, aceste pseudoinformaţii se răspândesc la părinţi, care ţin cont de sfaturile greşite şi ajung cu copilul de 2 ani fără vaccinări în perioada 0 luni - 2 ani; sau poate că în spital au făcut un vaccin, vaccinul care se face în maternitate în primele zile, apoi deloc. Este bine că ei au supravieţuit, că nu s-au îmbolnăvit, mulţumim lui Dumnezeu că este aşa, nimeni nu îşi doreşte ca un copil, sau un adult, sau un tânăr medic, student, să se îmbolnăvească, dar asta nu înseamnă că nu se pot îmbolnăvi, riscurile există, nu pot fi negate.

Din punct de vedere istoric, ce rol a avut Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" în vaccinarea din România?

Profesorul Cantacuzino poate fi considerat un ­geniu. Ceea ce profesorul Cantacuzino a făcut la vremea ­respectivă, dar şi alţi profesori, profesorul Babeş şi alţi profesori de atunci, au fost lucruri care au mers la limita dintre real şi miraculos. De exemplu, că despre aceasta se discută frecvent şi merită să se discute frecvent, a existat anul 1913. În acest an 1913 eram încă în timp de război şi, din nefericire, Armata Română suferea mai mult din cauza holerei decât din cauza agresiunilor militare. A fost o epidemie de holeră. E greu în război să păstrezi toate condiţiile, să respecţi igiena, şi în momentul în care apare un caz el se poate răspândi, iar cazurile secundare pot să apară şi se pot răspândi relativ uşor. Ei bine, în 1913 profesorul Cantacuzino a făcut ceva ce nu făcuse nimeni până în ziua aceea, şi anume a spus „vom vaccina în timpul epidemiei“. Din lucruri pe care nu le-am citit, nu le-am văzut cu ochii mei, dar mi-au fost relatate, se pare că profesorul a fost printre primii care în faţa oştirii s-a lăsat vaccinat. În fine, s-a realizat vaccinarea şi epidemia de holeră a putut să fie stăpânită. Aceasta a intrat în istoria medicală a lumii prin marea experienţă românească, pentru că s-a vaccinat în timp de epidemie, ceea ce până atunci nu se făcuse. Ulterior, profesorul a fondat acest institut, Institutul „Cantacuzino“, în 1921. Institutul şi-a făcut datoria faţă de populaţia civilă în timp de pace sau în momentele de restrişte, producând o sumedenie de vaccinuri, seruri terapeutice şi multe alte preparate. Dacă este să socotim ce s-a întâmplat de-a lungul timpului, aş putea spune – şi nu greşesc, cred că se poate face un calcul – că produsele Institutului „Cantacuzino“ au salvat milioane de vieţi şi au salvat oameni de la suferinţă pentru foarte mulţi ani de acum încolo. Dacă este să punem în balanţă ce s-ar fi întâmplat pentru pacienţii cu polio, tetanos, pentru pacienţii cu alte boli (difterie, tuse convulsivă etc.) şi am face o socoteală cum facem astăzi folosind acei indicatori de sănătate, am putea aduna multe milioane de zile, de luni salvate. Cu alte cuvinte, este vorba despre o mare istorie.  

Conflict of interests: The author declares no conflict of interests.