Vaccinuri, vaccinare, supraveghere – esenţiale în prevenirea şi controlul bolilor infecţioase

Ne aflăm astăzi la 44 ani de la momentul în care A 27-a Adunare a Organizaţiei Mondiale Sănătăţii, având la bază programul de eradicare a variolei, a stabilit Programul extins de imunizare (EPI) – lansat pentru a asigura că toţi copiii, în toate ţările de pe mapamond, vor beneficia de vaccinare şi astfel se vor preveni maladii şi sechele ale acestora. A fost evenimentul în cadrul căruia s-au făcut recomandări de includere a vaccinurilor pentru a proteja împotriva a şase boli: difterie, pertussis şi tetanos (vaccinul DTP), pojar, poliomielită şi tuberculoză (vaccinul BCG).

Din datele ştiinţifice acumulate şi publicate (în documente speciale, rapoarte, articole, cărţi), precum şi datorită progreselor realizate în diferitele ţări ale lumii, concluzia emisă de experţii naţionali şi internaţionali este că „imunizarea reprezintă unul dintre cele mai sigure, mai rentabile şi mai puternice mijloace de prevenire a deceselor şi de îmbunătăţire a vieţii“. Ca atare, în jumătatea de secol care a trecut, toate ţările au inclus în programele naţionale de sănătate publică vaccinarea, numărul de antigene utilizate crescând în comparaţie cu decizia luată în 1974.  La nivel mondial, programele de imunizare ating, în medie, peste 80% dintre copiii cu vârsta mai mică de un an, cu toate că recomandările privind prevenirea izbucnirilor epidemice sau a epidemiilor sunt pentru o acoperire vaccinală mai mare.

Dacă în urmă cu circa 60 de ani a existat ipoteza (eronată) că bolile infecţioase vor putea fi stăpânite/eliminate/eradicate având ca „arme“ antibioticele şi vaccinurile, în special după 1998 s-a ales calea corespunzătoare de urmat. Este de menţionat că echipa Ministerului Sănătăţii din România din acea perioadă a avut o contribuţie importantă. 

Emiterea Deciziei nr. 2119/98/CE, a Parlamentului European şi a Consiliului, privind bolile transmisibile (infecţioase) care vor fi incluse în mod progresiv în reţeaua de supraveghere, a subliniat importanţa epidemiologiei şi microbiologiei în acest proces. Merită să cităm art. 5 al Deciziei Comisiei, publicată în anul 2000: „Definiţiile de caz, natura şi tipul datelor care trebuie culese şi transmise, precum şi metodele de supraveghere epidemiologică şi microbiologică sunt stabilite pentru fiecare reţea de supraveghere specială integrată în sau creată pentru reţeaua comunitară. Definiţiile de caz şi metodele de supraveghere sunt şi ele stabilite pentru acele boli pentru care schimbul de informaţii se face doar pe baza declaraţiilor de caz“. Decizia a stabilit importanţa celor două specialităţi şi necesitatea cooperării între acestea.

Există o serie de documente oficiale elaborate la nivel naţional şi european; unele se pot îmbunătăţi, altele sunt foarte utile şi trebuie urmate. Sistemul de supraveghere în domeniul bolilor infecţioase trebuie să funcţioneze fără reproş, la comandă, după reguli bine stabilite şi neapărat într-un mod colegial (spiritul de echipă este esenţial). Comanda şi spiritul colegial nu se anulează reciproc – trebuie să se potenţeze.