SUPLIMENT DERMATOLOGIE

Herpesul genital

 Genital herpes

First published: 23 septembrie 2019

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/MED.130.4.2019.2519

Abstract

Genital herpes is an infection produced by herpes simplex virus, type 1 or 2 (HSV1 or HSV2), with sexual transmission, highly contagious and life lasting once people came in contact with it. WHO estimates that two-thirds of the world population under 50 years old (approximately 3.7 billion people) come in contact with the herpes viruses, of which 417 million are infected with HSV2. It is considered that 8 out of 10 people with genital herpes are asymptomatic. If in the past a clear distinction was made between HSV1 (which people came into contact during childhood, causing oral herpes) and HSV2 (which causes genital herpes), nowadays, due to sexual behavior changes through the lower ages at which the first sexual experience occur, due to increase in drug consumption, to changes of sexual practices and to low hygiene, this distinction cannot be made clinically. The risk of spreading this disease from men to women is twice higher than from women to men. HSV2 is more frequently encountered in women living in less developed countries. The primary physician has a major importance in detecting the disease, and in informing the patients about transmission, infectiousness, protection (the condom provides partial protection), evolution, complications, and influence on pregnancy. Sexual education in schools or through mass media is important in stopping the spread of this disease.

Keywords
genital herpes, herpes viruses, infectiousness

Rezumat

Herpesul genital este o infecţie determinată de virusul herpes simplex tip 2 sau tip 1 (HSV1 sau HSV2), cu transmitere sexuală, cu mare contagiozitate şi care, odată contractat, durează toată viaţa. OMS estimează că 2/3 din populaţia sub 50 de ani, adică aproximativ 3,7 miliarde de oameni, au contractat virusuri herpetice, din care 417 milioane sunt infectaţi cu HSV2. Se consideră că 8 din 10 persoane cu herpes genital sunt asimptomatice. Dacă în trecut se făcea o distincţie clară între HSV1 (contractat în copilărie şi care provoacă în special herpes bucal) şi HSV2 (care provoacă herpes genital), astăzi, prin schimbarea comportamentului sexual, scăderea vârstei de începere a vieţii sexuale, existenţa partenerilor multipli, creşterea consumului de droguri, modificarea practicilor sexuale şi în urma condiţiilor precare de igienă, această diferenţiere nu mai poate fi făcută clinic. Riscul de transmitere a bolii de la bărbat la femeie este de două ori mai mare decât de la femeie la bărbat. HSV2 este mai frecvent la femeile din ţările în curs de dezvoltare. Medicul de familie are un rol important în depistarea bolii, în informarea pacienţilor cu privire la modalitatea de transmitere, contagiozitate, protecţie (prezervativul oferă o protecţie parţială), evoluţie, complicaţii şi influenţa asupra sarcinii. Educaţia sexuală în şcoli sau/şi prin mass-media ar avea un rol important în limitarea transmiterii bolii.

Herpesul genital este una dintre cele mai frecvente şi mai contagioase infecţii virale de pe pământ. Agentul cauzal este virusul herpes simplex. Se cunosc peste 100 de tulpini virale găzduite de mamifere, peşti şi scoici, dintre care doar 8 sunt infectante pentru om. Virusul herpetic se găseşte pe planeta noastră de peste 100 de milioane de ani şi este perfect adaptat pentru supravieţuire – infectează celulele mucoaselor epiteliale, pe care le distruge, apoi, prin terminaţiile nervoase ale nervilor din vecinătatea leziunilor, ajunge la corpul neuronului, unde devine inactiv şi rămâne în stare latentă. În această fază, virusul herpetic este invizibil pentru sistemul imunitar al persoanei infectate.

După o perioadă variabilă de timp, virusul se multiplică în neuron, migrează pe terminaţiile neuronale, reinfectând aceeaşi zonă, zone învecinate sau alte persoane.

Cele mai frecvente tulpini ale virusului herpetic întâlnite la om sunt herpes simplex de tip 1 (HSV1), care provoacă infecţii herpetice orale, oculare şi jumătate din infecţiile herpetice genitale, şi herpes simplex de tip 2 (HSV2), care provoacă herpesul genital.

Infecţiile cu HSV1 sunt dobândite în copilărie. După o primoinfecţie orofaringiană, virusul colonizează ganglionul nervului trigemen, unde rămâne în stare latentă.

Herpesul genital, boală cu transmitere sexuală, este foarte comun în toată lumea. Prin modificarea obiceiurilor sexuale, începerea timpurie a relaţiilor sexuale, existenţa partenerilor multipli, igienă precară, consum de droguri, clinic nu se mai face diferenţa între cele două tipuri de virusuri herpetice.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că două treimi din populaţia globului sub 50 de ani, adică aproximativ 3,7 miliarde de oameni, au contractat virusul herpetic, iar din aceştia, 417 milioane au HSV2.

Infecţia cu HSV2 este mai frecventă în ţările în curs de dezvoltare.

Herpesul genital poate coexista cu alte boli cu transmitere sexuală – HIV, sifilis, gonoree, trichomoniază.

În România, după gonoree, herpesul genital este a doua boală cu transmitere sexuală, cu o creştere de 30% în ultimii ani la populaţia tânără.

Virusul herpetic pătrunde în organism prin contact sexual vaginal, orogenital, anal şi prin contact genital apropiat. Transmiterea se poate face şi de la persoane fără leziuni vizibile.

HSV1 genital se transmite prin contact orogenital de la o persoană cu afectare orală sau pe cale de a o dezvolta.

O altă modalitate de transmitere este prin degete sau mâini afectate, care intră în contact cu zona genitală personală sau a altei persoane.

În afara organismului, virusul supravieţuieşte scurt timp, astfel încât transmiterea prin obiecte contaminate este excepţională.

Riscul de transmitere a bolii de la bărbat la femeie este de două ori mai mare decât de la femeie la bărbat.

Opt din zece persoane infectate cu herpes simplex sunt asimptomatice.

După o perioadă de incubaţie de 4 zile, cu variaţii între 2 şi 12 zile, simptomatologia prezintă variaţii individuale, de la semne discrete, manifestate prin senzaţie de arsură, prurit sau usturime la poarta de intrare (organe genitale, rect, cavitate bucală), până la afectarea stării generale, cu febră, mialgii, cefalee, fotofobie, iar local apar vezicule cu lichid clar, grupate, pe un fond eritematos, dureros. În evoluţie, veziculele se sparg, rezultând o zonă cu leziuni ulceroase, foarte dureroase, însoţite de adenopatie dureroasă locoregională.

La persoanele imunodeprimate, manifestarea herpesului genital este dramatică, cu alterarea stării generale şi ulcere mari hiperkeratozice.

Asocierea herpes genital – sarcină poate avea urmări nefaste şi poate fi provocată de oricare tip de virus herpetic. Infectarea în primele săptămâni de sarcină poate duce la avort; în infectarea la o vârstă mai mare a sarcinii, impactul asupra fătului se manifestă prin microcefalie sau hidrocefalie, microftalmie, keratoconjunctivită şi retinită. Herpesul neonatal poate fi dobândit intrapartum, prin trecerea fătului prin canalul cervical.

Infecţiile congenitale se întâlnesc în 1/2000-5000 de naşteri.

Vindecarea leziunilor din primoinfecţia necomplicată are loc în aproximativ 2-4 săptămâni.

Primul episod este întotdeauna mai spectaculos şi cu evoluţie mai lungă.

Dacă au apărut simptome, nu înseamnă că infecţia a avut loc recent.

Herpesul genital este o boală recurentă.

La primul atac, încărcătura virală este mai mare, la fel şi contagiozitatea.

La femei, manifestările sunt mai dureroase decât la bărbaţi şi pot fi însoţite de disurie din cauza trecerii urinei peste leziunile ulceroase.

Persoanele infectate cu HSV2 au un prim episod de herpes genital mai uşor decât cele infectate cu HSV1 şi pot avea 4-6 recurenţe pe an.

Atacurile recurente sunt mai puţin grave, iar erupţia herpetică reapare la mai puţin de 1% din bolnavi.

După un prim episod, virusul herpetic rămâne în organism în stare latentă şi se reactivează în momentul scăderii imunităţii, în caz de menstruaţie, stres, oboseală extremă, boală, fricţiune în timpul contactului sexual, masturbare, lenjerie incomodă, expunere la lumina UV.

Complicaţiile herpesului pot fi redutabile, mai ales la imunodeprimaţi, şi constau în meningism (28%), meningită aseptică (5%), encefalită herpetică, encefalită neonatală, mielită, monoartrită, trombocitopenie, necroză suprarenaliană, mioglobinurie şi diseminare viscerală multiplă.

Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice şi de laborator.

Cea mai bună metodă de confirmare a infecţiei herpetice este determinarea rapidă a HSV-ADN (metodă de 3-4 ori mai sensibilă decât izolarea virusului în cultură).

HSV-ADN în leziune este utilă în diagnosticul diferenţial al leziunilor cutanate.

HSV-ADN în sânge – viremia HSV este tranzitorie, se întâlneşte la un număr redus de pacienţi cu herpes genital, dar este foarte importantă pentru predicţia bolii diseminate la imunodeprimaţi.

HSV-ADN în LCR este metoda gold standard pentru diagnosticul infecţiilor HSV-SNC.

Profilaxia herpesului este dificilă, cu rezultate incerte, ţinând cont că boala este transmisibilă şi fără leziuni vizibile. Nu există vaccin specific, iar sistemul imunitar nu recunoaşte virusul în perioadele de latenţă. Prezervativul nu oferă protecţie totală.

Tratamentul antiviral existent la momentul actual nu reuşeşte să elimine virusul din organism, ci doar grăbeşte vindecarea în faza acută. Este reprezentat de aciclovir şi valaciclovir, brivudină, isoprinosine, pentru stoparea replicării virale şi reducerea severităţii erupţiei. Plasturii antiherpetici şi unguentele cu aciclovir au rol în limitarea extinderii leziunilor şi micşorarea contagiozităţii.

În faza acută se evită contactul sexual până la dispariţia leziunilor, apoi se foloseşte prezervativul pentru limitarea contagiozităţii. Se folosesc antiinflamatoare şi analgezice pentru calmarea durerilor, vitamine din grupul B pentru a reduce inflamaţia fibrelor nervoase infestate cu virus herpetic, curăţarea zonei afectate cu soluţie salină călduţă, comprese cu gheaţă pe zona dureroasă şi lenjerie lejeră.

Concluzii. Luând în considerare creşterea incidenţei herpesului genital la populaţia tânără, chiar adolescenţi, medicul de familie are un rol important în conştientizarea pacienţilor cu privire la modul de transmitere, la faptul că este o boală recurentă, care nu se vindecă niciodată, la implicaţiile asupra stării de sănătate, a sarcinii şi a complicaţiilor posibile. Educaţia sexuală ar trebui să facă subiectul unui program naţional, finanţat corespunzător, astfel încât să ducă la limitarea bolilor cu transmitere sexuală. 

 

Conflict of interests: The authors declare no conflict of interests

Bibliografie

  1. Berrington WR, et al. Clinical Correlates of Herpes Simplex Virus Viremia among Hospitalized Adults. Clinical Infectiuos Diseases. 2009; vol. 49, no. 9, 1295-1301. 
  2. Boivin G. Diagnosis of herpesvirus infections of the central nervous system. Herpes. 2004 Jun; 11 Suppl 2:48A-56A.
  3. Schiffer JT. Herpes Simplex Virus. In: Mandell, Douglas, and Bennett’s Principles and Practice of Infectious Diseases, 7th edition. Churchill Livingstone, Elsevier, 2010; 1943-1955.
  4. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate, 2015. Ref Type: Catalog.
  5. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog Herpes Simplex Virus (HSV), Molecular Detection, PCR (www.mayomedicallaboratories.com).
  6. Costello M, Yungbluth M. Viral Infections. In: Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods, 21st Edition. Saunders-Elsevier, 2006; 980-989.
  7. www.arasnet.ro
  8. www.romedic.ro
  9. www.sexis.ro