Sintagma „certitudine dovedită ştiinţific” este aproape un oximoron. Atitudinea fundamentală a ştiinţei este să menţină uşa deschisă îndoielii. Ştiinţa a progresat tocmai pentru că am fost tot timpul dispuşi să ne punem întrebări şi să punem la îndoială chiar premisele cunoaşterii. Deci, ştiinţa de calitate, ca şi medicina, nu e niciodată „sigură”. Absenţa certitudinii face concluziile să fie mai demne de încredere. Certitudinea orbeşte medicul sau cercetătorul şi-l împiedică să observe dovezile noi şi aparent contradictorii care pot să apară.
Incapacitatea de a aprecia valoarea incertitudinii este la originea multor prostii şi nefericiri. Suntem siguri că Pământul va continua să se încălzească dacă nu facem nimic? Suntem siguri de detaliile legilor evoluţiei? Suntem siguri că medicina modernă este mai bună decât cea tradiţională? Nu, nu suntem sută la sută siguri în niciunul din aceste cazuri. Dar dacă din cauza incertitudinii tragem concluzia că nu trebuie să ne pese de schimbarea climatică, sau că lumea a fost creată când şi cum scrie în Biblie, sau că medicina tradiţională e la fel de eficientă ca şi cea modernă, atunci suntem pur şi simplu proşti. Cu toate astea, mult prea mulţi oameni trag astfel de concluzii pentru că ei cred că absenţa certitudinii este o dovadă de slăbiciune. Din contră, lipsa certitudinii este sursa primară de cunoaştere pentru că ne stimulează să cercetăm şi să aflăm cum putem aduce incertitudinea la niveluri suportabile.Toate cunoştinţele noastre, chiar şi cele mai solide, au un grad de incertitudine. Sunt absolut sigur care e numele meu, dar după un ictus sau un traumatism cranio-cerebral s-ar putea să nu mai fiu aşa sigur. Cunoaşterea însăşi are o natură probabilistică, lucru bine explicat de filozofia pragmatică.
Ca medici trebuie să înţelegem bine probabilităţile şi mai ales că nu avem şi nici nu ne trebuie certitudini dovedite ştiinţific, ci doar un grad acceptabil de probabilitate pentru a stabili un diagnostic şi un tratament eficient. Certitudinea în medicină duce la aroganţă, iar aroganţa medicului este cel mai des periculoasă pentru pacient.
Bibliografie
- Oană SC, Bruckner IV, Gurghean A. Diagnosticul clinic în ambulatoriu, Ed. All, Bucureşti, 2017.
Articole din ediția curentă
SUPLIMENT - DIABET
Infecţiile piciorului diabetic
Vasilica Ungureanu
Infecţiile piciorului diabetic (IPD) reprezintă cele mai comune probleme pe care le întâmpină pacientul diabetic, reprezentând o complicaţie costisitoare a ulcerelor cutanate sau a traumatismelor la aceşti pacienţi, o cauză majoră de morbiditate şi mortalitate. Aceste infecţii includ ţesutul cutanat, ţ...
SUPLIMENT - DIABET
Corelaţii între diabetul zaharat şi tulburările de dinamică sexuală
Remus Şipoş
Tulburările de dinamică sexuală masculine sunt asociate cu o serie de factori de risc cardiovascular, cum ar fi hipertensiunea arterială, dislipidemia, diabetul zaharat sau fumatul. Diabetul zaharat este o cauză frecventă a disfuncţiei erectile, prin mecanisme complexe. Se consideră că diabetul dublează ri...
SUPLIMENT - DIABET
Diabetul zaharat în sarcină. Elemente de management şi complicaţii, de la etapa preconcepţională la cea postnatală
Silvia Dumitrescu
În ultimii ani se înregistrează la nivel mondial o creştere alarmantă a numărului pacientelor cu obezitate şi diabet zaharat asociat obezităţii. Ca urmare, numărul pacientelor de vârstă fertilă car...Articole din edițiile anterioare
EDITORIAL
Ajută-ţi medicul!
Cristian Sever Oană
Are medicul nevoie de ajutor în exercitarea misiunii sale? În practica medicală modernă are nevoie atât de ajutor, cât şi de ajutoare. Paternalismul medical s-a întemeiat pe un imens orgoliu pentru că fondatorul, Asclepios, fiul lui Apolo, era totuşi semizeu....
EDITORIAL