Mândru mi-s!...

Majoritatea oameni­lor au o părere foarte bună despre ei înșiși. Aceasta este substanța unui feno­men deseori amuzant, dar și mai adesea periculos, pe care psihologia socială îl numește eroarea în beneficiu propriu (self-serving bias).

Dar să vedem care sunt caracteristicile acestei erori sistematice de autoapreciere:
1. Accepți cu mărinimie responsabilitatea pentru un succes, dar respingi ca denigratoare responsabilitatea pentru un eșec.
Oamenii acceptă cu bucurie să fie creditați cu faptul că victoria se datorează talentului și eforturilor lor perseverente. Eșecul este întotdeauna datorat celorlalți, ghinionului sau faptului că problema era oricum de nerezolvat. Dacă rezolvi un careu de cuvinte încrucișate se cheamă că ai abilități verbale ieșite din comun. Dacă te blochezi, fie definiția e greșită, fie e vorba de un regionalism obscur și ieșit de mult din uz. Dacă joci fotbal, victoria ți se datorează, chiar dacă tu n-ai dat niciun gol. Dacă ai pierdut meciul, arbitrul în colaborare cu vremea și starea terenului au complotat împotriva ta și a echipei. La examen, dacă iei o notă mare, nu înseamnă că ai picat din întâmplare pe subiect, ci eforturile și inteligența ta au rezolvat subiectul. Dacă pici examenul, evident că profesorul îți poartă pică! Churchill, care nu a terminat niciodată universitatea, spunea că profesorii se vorbeau între ei ca să-l întrebe doar lucrurile pe care nu le știa. Această observație este deja o dovadă de umor și inteligență! „De ce trebuie să mi se întâmple tocmai mie asta?” este o întrebare pe care toți ne-o punem când o dăm în bară, dar uităm să ne-o punem când avem succes.
2. Te situezi confortabil peste medie.
Chestiunea cu media arată cât suntem de nepricepuți la cifre. La tinerețe, această eroare este... mai frecventă (era să zic peste medie!). La întrebarea „Cum te descurci la socializarea cu alții?”, dintre cei 829.000 de tineri americani anchetați, 0 (zero) au răspuns că sunt sub medie, iar 25% au spus că se situează în primii 1%! Comparativ cu colegii lor, mulți își închipuiau că sunt mai inteligenți, mai arătoși, mai lipsiți de prejudecăți, mai drepți, mai sănătoși și că probabil vor trăi mai mult. Asta este ca în bancul lui Freud despre soțul care i-a spus soției: „Dacă unul din noi moare, eu mă mut la Paris”.
La maturitate, eroarea se mai atenuează, dar e departe de a se vindeca. Nouă din zece șoferi presupun că abilitatea lor de a conduce este peste medie. Când cuplurile consolidate sunt întrebate cu cât participă fiecare dintre soți la treburile casei, suma depășește frecvent și lejer 100%.
Eroarea în beneficiu propriu, optimismul iluzoriu, autojustificarea și eroarea în grup ne amintesc ceea ce religia și literatura bună ne spun de mult: fudulia precede întotdeauna un eșec! Desigur, faptul că ne percepem favorabil individual și în grup ne protejează împotriva depresiei, atenuează stresul și menține speranța. Dar asta implică niște costuri, precum discordia în cuplu, blocarea negocierilor, disprețul partenerului, iluzia de popor ales și, în ultimă instanță, războiul. A fi conștient de eroarea în beneficiu propriu nu ne îndeamnă la falsă modestie, ci la umilința de a recunoaște, pe lângă talentele noastre, și talentele celorlalți.   n

Lecturi suplimentare: David G. Myers - A Friendly Letter to Skeptics and Atheists.