Rolul medicului de familie în creşterea şanselor de supravieţuire în cancerul pulmonar

Introducere

Cancerul pulmonar este întâlnit într-o proporţie de 12,3% din totalul cazurilor de cancer la nivel global, fiind astfel cea mai răspândită formă de cancer. În anul 2000 s-au estimat aproximativ 1,2 milioane de cazuri noi⁽¹⁾.

Fumatul de tutun reprezintă principalul factor de risc pentru cancerul pulmonar, cu 80-90% dintre cazuri apărând la fumătorii de ţigări. Există variaţii semnificative geografice, rasiale şi de gen în ceea ce priveşte incidenţa, iar unele studii sugerează că femeile ar putea prezenta un risc mai mare de cancer pulmonar din cauza expunerii la carcinogenii din fumul de tutun⁽²⁾.

Riscul unui individ de a dezvolta cancer pulmonar creşte de 20 până la 30 de ori în cazul fumatului pe parcursul întregii vieţi, comparativ cu un nefumător. În timp ce prevalenţa fumatului scade în Statele Unite ale Americii, China şi Europa de Est se confruntă cu o „epidemie de fumat” care va genera zeci de milioane de cazuri noi în acest secol⁽³⁾.

Există o componentă genetică în dezvoltarea cancerului pulmonar, indiferent dacă este asociată cu susceptibilitatea individului la boală sau cu reacţia organismului la terapii biologice, indiferent de expunerea la fumul de ţigară. Cercetătorii au dezvoltat o metodă de evaluare a riscului pentru cancerul pulmonar, care include factori precum istoricul fumatului, expunerea la fumul de tutun ambiental, expunerea profesională la praf şi azbest, precum şi antecedentele familiale de cancer. Aceştia au subliniat impactul istoricului familial de cancer asupra riscului de cancer pulmonar, atât în cazul nefumătorilor, foştilor fumători, cât şi al fumătorilor activi⁽⁴⁾.

Simptomele produse de tumori intrapulmonare cuprind: răguşeala, dificultăţile în înghiţire, stridorul şi manifestările obstrucţiei venei cave superioare, împreună cu semnele şi simptomele metastazelor abdominale, neurologice şi scheletice. Alte simptome relevante sunt simptomele sistemice, cum ar fi slăbiciunea, lipsa poftei de mâncare şi oboseala⁽⁵⁾.

Materiale şi metodă

În acest studiu observaţional retrospectiv, au fost introduşi 109 pacienţi cu cancer pulmonar, care au fost preluaţi din cazuistica Secţiei de oncologie a Spitalului „Topmed” Târgu-Mureş şi a Secţiei de chirurgie 1, Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Târgu-Mureş, în intervalul calendaristic 2020-2023. Pentru caracterizarea lotului de pacienţi s-au utilizat parametri demografici, precum vârsta şi sexul, alături de următorii parametri: tipul histologic, stadiul, invazia vasculară, supravieţuire, grading tumoral şi metastaze. Acest studiu are ca scop cunoaşterea modului în care monitorizarea atât a pacienţilor cu risc de cancer pulmonar, cât şi a celor deja diagnosticaţi poate influenţa supravieţuirea.

Rezultate

În urma studiului retrospectiv efectuat pentru cei 109 pacienţi, am obţinut următoarele rezultate cu privire la stadiul în momentul diagnosticului. Pentru pacienţii cu stadiul IIA, toţi sunt încă în viaţă la ultima verificare; aşadar, nu avem informaţii despre durata de supravieţuire pentru acest grup. Pentru pacienţii cu stadiul IIB, durata de supravieţuire a variat între 1 şi 45 de luni, cu o medie de 21 de luni. Pentru stadiul IIIA, durata de supravieţuire a fost între 1 şi 36 de luni, cu o medie de 19 luni. Pentru stadiul IIIB, durata de supravieţuire a variat între 1 şi 52 de luni, cu o medie de 18 luni. Pacienţii cu stadiul IIIC au avut o durată de supravieţuire între 1 şi 44 de luni, cu o medie de 15 luni. Pentru stadiul IVA, durata de supravieţuire a fost între 1 şi 46 de luni, cu o medie de 15 luni. Pentru stadiul IVB, durata de supravieţuire a variat între 1 şi 37 de luni, cu o medie de 13 luni.

Aceste date evidenţiază variaţia semnificativă în ceea ce priveşte prognosticul şi durata de supravieţuire în funcţie de stadiul de diagnosticare al cancerului pulmonar.

Rezultatele evidenţiază faptul că monitorizarea şi diagnosticul precoce sunt esenţiale pentru îmbunătăţirea şanselor de supravieţuire. În special, constatăm o diferenţă semnificativă în durata de supravieţuire în funcţie de stadiul de diagnosticare al bolii. Pentru pacienţii diagnosticaţi în stadii incipiente, cum ar fi stadiul IIA, toţi aceştia sunt încă în viaţă la ultima verificare, fapt care subliniază eficacitatea unui diagnostic precoce în detectarea şi tratarea cancerului pulmonar.

În contrast, pentru pacienţii diagnosticaţi în stadii mai avansate, cum ar fi stadiile III şi IV, durata de supravieţuire a fost semnificativ mai scăzută. De exemplu, pentru pacienţii cu stadiul IVB, durata de supravieţuire a variat între 1 şi 37 de luni, cu o medie de 13 luni. Această variaţie evidentă în durata de supravieţuire între stadiile de diagnosticare sugerează că intervenţiile terapeutice sunt mai eficiente atunci când boala este identificată în stadii precoce.

Diagnosticul precoce permite iniţierea tratamentului într-o fază mai timpurie a bolii, ceea ce poate încetini progresia cancerului pulmonar şi poate oferi pacienţilor mai multe opţiuni de tratament. În plus, diagnosticul precoce poate facilita monitorizarea şi gestionarea adecvată a efectelor secundare ale terapiei, contribuind astfel la o calitate mai bună a vieţii pacienţilor.

Prin urmare, datele prezentate subliniază importanţa vitală a unui diagnostic precoce în managementul cancerului pulmonar. Educaţia şi conştientizarea medicilor de familie cu privire la simptomele şi factorii de risc ai cancerului pulmonar, împreună cu promovarea screeningului regulat pentru populaţia cu risc ar putea îmbunătăţi detectarea timpurie a bolii şi, implicit, supravieţuirea pacienţilor.

În urma studiului retrospectiv efectuat pentru cei 109 pacienţi, am obţinut următoarele rezultate cu privire la metastazare. Pentru pacienţii fără metastaze (M0), timpul mediu de supravieţuire este de aproximativ 39 de luni, cu o marjă de eroare de aproximativ ±4 luni. Mediana timpului de supravieţuire este de aproximativ 52 de luni. Pentru pacienţii cu metastaze în stadiul M1a, timpul mediu de supravieţuire este de aproximativ 33 de luni, cu o marjă de eroare de aproximativ ±4 luni. Pentru pacienţii cu metastaze în stadiul M1b, timpul mediu de supravieţuire este de aproximativ 29 de luni, cu o marjă de eroare de aproximativ ±3 luni. Pentru pacienţii cu metastaze în stadiul M1c, timpul mediu de supravieţuire este de aproximativ 22 de luni, cu o marjă de eroare de aproximativ ±3 luni. Mediana timpului de supravieţuire este de aproximativ 21 de luni, cu o marjă de eroare de aproximativ ±4 luni.

Aceste date demonstrează că diagnosticul precoce şi identificarea tipului specific de metastaze în cancerul pulmonar pot influenţa semnificativ prognosticul şi durata de supravieţuire a pacienţilor.

Pentru pacienţii în stadiul M0, care indică lipsa metastazelor la momentul diagnosticului, timpul mediu de supravieţuire este semnificativ mai mare, de aproximativ 39 de luni, cu o marjă de eroare de aproximativ ±4 luni. De asemenea, mediana timpului de supravieţuire este considerabil mai lungă, de aproximativ 52 de luni. Aceste rezultate sugerează că absenţa metastazelor iniţiale poate fi asociată cu un prognostic mai bun şi cu o supravieţuire mai lungă.

Pe de altă parte, pacienţii cu metastaze în diferite stadii (M1a, M1b, M1c) prezintă o scădere progresivă a timpului mediu de supravieţuire, reflectând extinderea bolii. De exemplu, pentru pacienţii cu metastaze M1c, timpul mediu de supravieţuire este de aproximativ 22 de luni, cu o marjă de eroare de aproximativ ±3 luni. Această tendinţă descrescătoare a timpului de supravieţuire sugerează că identificarea precoce a metastazelor şi intervenţia terapeutică pot fi critice în gestionarea şi îmbunătăţirea prognosticului pentru aceşti pacienţi.

Aşadar, datele evidenţiază importanţa evaluării complete a extinderii cancerului pulmonar, inclusiv identificarea şi caracterizarea metastazelor, pentru a ghida deciziile terapeutice şi pentru a îmbunătăţi supravieţuirea pacienţilor. Diagnosticul precoce şi tratamentul adecvat pot juca un rol vital în gestionarea cancerului pulmonar şi în îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor afectaţi.

Discuţie

Rolul educaţiei medicale continue este fundamental în evoluţia şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale. În centrul acestui proces stă medicul de familie, figura centrală în îngrijirea sănătăţii populaţiei.

Medicul de familie joacă un rol esenţial în transmiterea informaţiilor şi îndrumarea pacienţilor în ceea ce priveşte prevenţia, diagnosticul precoce şi managementul adecvat al bolilor. Prin intermediul formelor de educaţie medicală continuă, medicul de familie îşi actualizează cunoştinţele şi îşi îmbunătăţeşte competenţele, ceea ce îi permite să ofere îngrijire medicală de înaltă calitate şi să devină un partener de încredere pentru pacienţi în gestionarea sănătăţii lor.

Prin intermediul educaţiei medicale continue, medicul de familie devine un promotor al sănătăţii, încurajând pacienţii să adopte stiluri de viaţă sănătoase şi să se implice activ în propria lor îngrijire medicală.

Rolul medicului de familie în promovarea sănătăţii şi prevenirea bolilor este indispensabil, iar educaţia medicală continuă reprezintă un instrument esenţial în menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii îngrijirii medicale oferite populaţiei. Prin investiţia în formarea continuă a cadrelor medicale, putem construi un sistem de sănătate mai solid şi mai eficient, capabil să răspundă nevoilor şi provocărilor din ce în ce mai complexe ale societăţii contemporane.

Concluzii

Acest studiu a evidenţiat beneficiile esenţiale aduse de medicul de familie în ceea ce priveşte supravieţuirea pacienţilor diagnosticaţi cu cancer pulmonar. Analiza a demonstrat că observarea şi interpretarea atentă a primelor semne şi simptome de către medicul de familie conduc la instituirea unui diagnostic precoce şi, implicit, la îmbunătăţirea prognosticului pacienţilor.

Prin intermediul unei abordări atente şi bine informate, medicul de familie poate recunoaşte indiciile subtile ale cancerului pulmonar în stadiile incipiente, permiţând astfel iniţierea unui proces de diagnostic şi tratament mai rapid şi mai eficient. Acest lucru este crucial, întrucât un diagnostic precoce oferă pacienţilor şansa unei intervenţii terapeutice mai eficace şi, implicit, a unei supravieţuiri mai lungi.

Este important să subliniem că rolul medicului de familie nu se limitează doar la identificarea simptomelor suspecte, ci include şi coordonarea investigaţiilor suplimentare şi a consultaţiilor cu specialişti în vederea confirmării diagnosticului şi a planificării tratamentului adecvat. Astfel, medicul de familie devine un pivot central în parcursul medical al pacientului, asigurându-se că acesta beneficiază de îngrijirea adecvată şi de suportul necesar pe tot parcursul bolii.

Implicarea activă şi bine informată a medicului de familie în detectarea precoce a cancerului pulmonar are un impact semnificativ asupra supravieţuirii pacienţilor. Educaţia continuă şi actualizarea constantă a cunoştinţelor medicale sunt imperative pentru a asigura că medicii de familie sunt pregătiţi să identifice şi să gestioneze corect afecţiunile oncologice, contribuind astfel la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a speranţei de viaţă a pacienţilor.   

Autor pentru corespondenţă: Mărioara-Alexandra Marinca E-mail: marincaalexandra@yahoo.com

CONFLICT DE INTERESE: niciunul declarat.

SUPORT FINANCIAR: niciunul declarat.

Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.