Tusea convulsivă – o scurtă trecere în revistă

Introducere

Pertussis sau tusea convulsivă este o infecție acută respiratorie extrem de contagioasă, determinată de Bordetella pertussis, caracterizată prin episoade severe de tuse persistentă, care se poate prelungi peste trei luni și se poate complica prin pneumonie, hipertensiune pulmonară și hemoragii cerebrale, mai ales la sugari. Până la apariția vaccinurilor, tusea convulsivă era o cauză comună de morbiditate și mortalitate la sugari. Înainte de 1970 se înregistrau anual peste trei milioane de decese la copii din această cauză⁽¹⁾. Introducerea vaccinului celular în anii 1950 a dus la un declin rapid și vizibil al cazurilor la nivel global. În timp s-a trecut la vaccinul acelular, cu o reactogenitate mult diminuată.

În SUA, numărul anual de cazuri raportate a crescut de la 4000 în anii 1980 la 48277 în 2012, cu o incidență de peste 10 cazuri la 100000 de locuitori, cel mai ridicat nivel de la mijlocul anilor 1950. În mod si­milar, incidența a înregistrat o tendință ascendentă în China, crescând de la 0,13 la 100000 de persoane în 2013 la 2,15 la 100000 în 2019.

Trăim totuși o schimbare de paradigmă: tusea convulsivă nu mai este doar o boală a copilăriei, ci una a ciclurilor epidemice la adolescenți și adulți, cu un risc critic pentru sugarii nevaccinați. În plus, pentru România, un punct critic în 2026 este recunoașterea faptului că personalul medico-sanitar nu este doar un grup la risc, ci un potențial vector nosocomial major.

Literatura medicală se adaptează din mers la noile condiții internaționale, care includ mișcarea antivaccinare, urmată de recrudescența unor patologii despre care mulți dintre noi doar am citit în trecut. A devenit extrem de reală apariția cazurilor de boli prevenibile prin vaccinare, iar medicii trebuie să se aplece asupra acestor patologii cu care omenirea se confruntă din nou. Cele mai cunoscute manuale dedicate studenților la Medicină și specialiștilor au inclus noutăți în capitolele dedicate acestor boli.

Harrison’s Principles of Internal Medicine, Ediția a 22-a (2025)

Noul capitol dedicat infecțiilor respiratorii bacteriene pune accent pe „waning immunity” (imunitatea în scădere). Tratatul confirmă că protecția postvaccinală (cu vaccin acelular) scade semnificativ după cinci-șapte ani. Aceasta explică de ce vârful incidenței s-a mutat către grupa 10-19 ani în 2025.

Rezistența la macrolide: este menționată emergența tulpinilor de B. pertussis rezistente la eritromicină/azitromicină (raportate masiv în Asia și izolat în Europa), ceea ce poate necesita trecerea la scheme cu trimetoprim-sulfametoxazol.

Mandell, Douglas, and Bennett’s Principles and Practice of Infectious Diseases (10^th Ed., 2024/2025)

Diagnosticul molecular: PCR-ul este acum standardul de aur absolut, dar tratatul avertizează asupra „țintelor de inserție” (IS481) care pot da rezultate fals pozitive prin reacție încrucișată cu alte specii de Bordetella.

Pertactin-deficient strains: se discută despre tulpini care nu mai exprimă pertactina (antigen din vaccin), o formă de adaptare a bacteriei sub presiunea vaccinală.

AAP Red Book (2024-2027)

Strategia de imunizare recomandă ferm vaccinarea fiecărei gravide la fiecare sarcină (ideal între săptămânile 27 și 36), indiferent de istoricul vaccinal anterior, pentru a asigura transferul transplacentar de anticorpi IgG.

Analiza epidemiologică: reemergența tusei convulsive (2016-2026)

Context global și european

După o perioadă de incidență scăzută în timpul pandemiei de COVID-19, tusea convulsivă a înregistrat un „rebound” agresiv^(2,3). În 2024, OMS a raportat o creștere de 5,8 ori a cazurilor globale față de 2023, atingând cifra-record de peste 940.000 de cazuri.

Incidența în UE a fluctuat de la un minim istoric în 2021 la vârfuri epidemice în 2024-2025. În prima jumătate a anului 2025, în unele regiuni europene au fost raportate cele mai mari cifre din 2018 până în prezent. Majoritatea deceselor rămân concentrate la grupa de vârstă sub 1 an, cu cifre maxime la sugarii sub 3 luni.

Legătura dintre recrudescența tusei convulsive și patologiile cronice la adulți și vârstnici este tot mai clară în ultimii ani, pe baza datelor epidemiologice și clinice publicate între 2015 și 2025. Creșterea incidenței la aceste grupe de vârstă reflectă scăderea imunității post-vaccinale, subdiagnosticarea formelor atipice și impactul bolilor cronice respiratorii și cardiovasculare asupra gravității infecției.

Conform ECDC (2024), peste 70% dintre cazurile raportate în Europa în 2022 au fost la persoane ≥15 ani, în majoritate adulți și vârstnici. Valul epidemic european din 2023-2024, cu peste 32.000 de cazuri în primele trei luni ale anului 2024, a confirmat tendința de creștere la aceste grupe de vârstă⁽⁴⁾, iar cauzele identificate pentru recrudescența pertussis sunt:

• Scăderea titrului de anticorpi anti-B. pertussis la 5-10 ani după vaccinare. 
• Modificări antigenice ale B. pertussis (tulpini deficitare în pertactină, creșterea producției de toxină cu o mai bună aderență la epiteliul respirator). 
• Modificările apărute în formulele de vaccin și programe de imunizare inadecvate.
• Reducerea stimulării naturale a imunității de tip „booster” din cauza măsurilor anti-COVID-19 (izolare, mască).
• Aspectul ciclic al valurilor epidemice.
• Măsuri mai bune de supraveghere, diagnostic și conștientizare⁽⁶⁾.
• Îmbătrânirea sistemului imunitar (fenomenul de imunosenescență), cu răspuns slab la antigenele bacteriene.

Situația în România

România se confruntă cu o criză de sănătate publică marcată de scăderea acoperirii vaccinale sub pragul critic de siguranță (95%). Datele INSP privind acoperirea vaccinală publicate pe pagina instituției și preluate recent de un raport al Organizației „Salvați Copiii” și tendințele observate în 2026 indică o scădere a acoperirii vaccinale sub 70-75% la 18 luni și chiar în jurul ratei de 50% la 12 luni în medie (rate mult mai îngrijorătoare se constată în multe zone urbane și rurale), departe de ținta de 95%⁽⁵⁾.

Ca urmare, se constată unele focare comunitare unde tinerii (cu imunitate scăzută) devin vectori pentru sugarii din familie care nu au apucat să facă prima doză (la 2 luni) și nici nu sunt protejați de anticorpii de la mamă, tot ca o consecință a scăderii vaccinării în cazul gravidelor.

În 2024, 76% din cazurile confirmate în România au fost la persoane complet nevaccinate, majoritatea fiind sugari.

Etiopatogenie: rolul toxinelor în evaziunea imună

Mecanismul bacterian (agresiunea) este extrem de important, deoarece descifrarea lui permite construirea de arme de luptă împotriva bolii. De altfel, pornind de la înțelegerea mecanismelor etiopatogenice, ne putem explica funcționarea vaccinurilor, dar și de ce nu atingem o eficacitate de 100% și nici imunitate sterilizantă pe viață. Bacteria ajunge în epiteliul respirator prin aer și aderă de celule.

• Aderența:B. pertussis utilizează pertactina (PRN) și hemaglutinina filamentoasă (FHA) pentru a se ancora strict de cilii celulelor respiratorii.
• Toxina pertussis (PT): acționează prin ADP-ribozilarea proteinei Gi, ducând la acumularea necontrolată de cAMP. Aceasta perturbă semnalizarea celulară și provoacă limfocitoză masivă.
• Paralizia ciliară: prin eliberarea citotoxinei traheale (TCT), bacteria provoacă paralizia și distrugerea cililor, împiedicând clearance-ul mucociliar, oprește „covorul rulant” de mucus. În consecință, mucusul se acumulează declanșând tusea violentă pentru a-l elimina mecanic.

Mecanismul vaccinal (apărarea): vaccinul acelular conține antigene specifice = antigene purificate (PT inactivată, pertactină, fimbrii) care induc:

• Anticorpi IgG anti-PT (toxina pertussis) – aceștia neutralizează toxina înainte ca aceasta să pătrundă în celule și să perturbe semnalizarea celulară (inhibarea proteinei G).
• Antrenarea limfocitelor B și T – permite un răspuns rapid la reexpunere, reducând semnificativ încărcătura bacteriană și, implicit, contagiozitatea.

Imunitatea indusă de vaccinul acelular scade rapid în patru-șapte ani (waning immunity), explicând necesitatea rapelurilor (booster) la adulți și gravide.

Date clinice

Evoluția clasică a tusei convulsive (pertussis) cuprinde trei stadii distincte, însă prezentarea variază dramatic în funcție de vârstă și statusul vaccinal.

Stadializarea clasică

1. Stadiul cataral (una-două săptămâni): simptome nespecifice de infecție de căi respiratorii superioare (rinoree, lăcrimare, febră ușoară). Acesta este momentul de maximă contagiozitate.

2. Stadiul paroxistic (două-șase săptămâni): tuse în salve (paroxisme), urmată de un inspir profund zgomotos („reducție” sau whoop). Frecvent asociat cu vărsături după tuse și cianoză.

3. Stadiul de convalescență (săptămâni/luni): ameliorarea graduală a episoadelor de tuse.

Particularități pe grupe de vârstă

• Sugarul mic (<6 luni): absența tusei tipice. Manifestările principale sunt apneea, bradicardia și episoadele de sufocare/cianoză. Risc major de moarte subită. Se observă semnele de insuficiență respiratorie severă, cianoza periorală și momentele de apnee. Sugarii nu au forța musculară pentru a produce sunetul tipic de „reducție” (whoop), prezentându-se adesea direct cu epuizare respiratorie.
• La copilul mic se pot observa paroxismele de tuse (serii rapide de tuse fără inspir între ele), urmate de inspirul profund, șuierător. Pot apărea hemoragii subconjunctivale din cauza presiunii crescute în timpul acceselor.
• Adultul/vârstnicul: „tusea de 100 de zile”. Singurul simptom poate fi tusea persistentă, iritativă, fără caracter paroxistic, adesea nocturnă. Prezentarea este adesea cea a unui pacient epuizat, cu tuse care persistă de săptămâni (tusea de 100 de zile). La vârstnici, riscul principal este suprainfecția bacteriană (pneumonia), vizibilă prin starea generală alterată.
• Colegiul American al Medicilor Pneumologi recomandă evaluarea a patru criterii clinice esențiale pentru susținerea sau excluderea diagnosticului de tuse convulsivă la adulți: tuse paroxistică, episoade emetice declanșate de accese de tuse, stridor inspirator tipic, absența febrei.
• Indicatori clinici sugestivi pentru tuse convulsivă la adulți:
  • Tuse paroxistică neproductivă cu o durată de ≥7 zile
  • Rinită necomplicată
  • Tuse paroxistică urmată de stridor inspirator
  • Apnee
  • Episoade emetice declanșate de accese de tuse
  • Hemoragie subconjunctivală
  • Cianoză
  • Tulburări de somn
  • Transpirație abundentă.

Diagnosticul pozitiv și diferențial

1. Anamneză: contact cu o persoană care tușește de mult timp (adesea un adolescent sau adult din familie).

2. Laborator:

• Cultura bacteriană⁽⁷⁾ = standardul de aur. Se recoltează tampon nazofaringian sau aspirat nazal. Se plasează pe medii speciale de cultură pentru identificarea Bordetella pertussis. Este cea mai eficientă în primele două săptămâni de la debutul simptomelor, înainte de administrarea antibioticelor. Rezultatele apar în trei-șapte zile, dar sensibilitatea scade după inițierea tratamentului.
• PCR: metoda de elecție în primele trei săptămâni de tuse, având sensibilitate maximă. Detectează materialul genetic al bacteriei în probele nazofaringiene și oferă rezultate rapide (în câteva ore). Utilă în primele trei-patru săptămâni de la debutul simptomelor, inclusiv după începerea tratamentului antibiotic.
• Serologie (IgG anti-PT): utilă după trei-patru săptămâni de tuse (când PCR devine negativ). Un titru ridicat în absența vaccinării recente confirmă diagnosticul. Se măsoară nivelurile de anticorpi IgG și IgA împotriva toxinei pertussis. Interpretarea trebuie făcută în contextul istoricului de vaccinare, deoarece anticorpii pot persista după imunizare⁽⁸⁾.
• Hemoleucogramă: limfocitoză absolută (frecventă la copii, adesea absentă la adulți).
• Radiografie toracică: pentru excluderea com­pli­ca­țiilor (pneumonie).
• Pulsoximetrie: la sugari, pentru monitorizarea apneei.

3. Diagnostic diferențial

• infecții virale: RSV, adenovirus, parainfluenza (pot mima stadiul cataral);
• bacteriene:Mycoplasma pneumoniae, Chlamydia pneumoniae (tuse persistentă);
• noninfecțioase: aspirație de corp străin (debut brusc), astm bronșic, reflux gastroesofagian, fibroză chistică.

Impactul infecției cu B. pertussis asupra pa­to­lo­gii­lor cronice la adulți și vârstnici

A. Boli respiratorii cronice

Pacienții cu BPOC și astm bronșic: studii multicentrice (2020-2024) au estimat că 10-15% dintre exacerbările de BPOC la vârstnici pot fi declanșate de B. pertussis confirmată serologic sau prin PCR. Aceștia pot prezenta:

• o formă de boală mai severă, cu durată mai lungă a tusei (șase-opt săptămâni);
• risc crescut de exacerbări acute și pneumonie secundară;
• rată scăzută de recunoaștere clinică, tusea fiind adesea atribuită bolii cronice de fond.

B. Patologii cardiovasculare

Infecția cu B. pertussis poate agrava parametrii funcției cardiace la pacienții de peste 70 de ani, mai ales în primele patru săptămâni de la debutul simptomelor. La pacienții cu insuficiență cardiacă sau hipertensiune pulmonară, accesele violente de tuse:

pot duce la creșteri acute ale presiunii intratoracice, cu risc de sincopă tusigenă;

pot precipita tulburări de ritm sau episoade ischemice;

cresc riscul de hemoragii subconjunctivale și hipertensiune tranzitorie.

C. Boli neurologice și metabolice

Persoanele cu diabet zaharat și boală Parkinson prezintă o recuperare mai lentă, uneori cu persistența tusei reziduale mai mult de trei luni, probabil prin mecanisme neuroreflexe exacerbate.

Consecințe epidemiologice și clinice

• Adulții și vârstnicii cu boli cronice, fiind adesea asimptomatici sau cu tuse ușoară, pot deveni rezervoare de infecție pentru copiii mici. 
• Infecția la această populație are o mortalitate scăzută (<1%), dar o morbiditate crescută, necesitând frecvent internare (în special la bolnavii cu comorbidități pulmonare sau cardiace). 
• Studiile OMS și ECDC arată că vârsta medie a cazurilor spitalizate a crescut constant, de la 9 ani în 2000 la 38 de ani în 2023.

Recomandări de sănătate publică pentru adulți și vârstnici (vaccinare)

• Rapel dTpa la fiecare 10 ani pentru adulți. 
• Vaccinare postexpunere (în 21 de zile) pentru contacții nevaccinați sau cu ultim rapel >10 ani. 

Tratament (recomandări actuale)

• Prima linie: azitromicină (cinci zile) sau claritromicină (șapte zile).
• Alternativă (rezistență sau alergie): trimetoprim-sulfametoxazol.

Personalul medico-sanitar – de la verigă slabă la scut imunologic

În contextul reemergenței B. pertussis, personalul medical reprezintă o categorie aparte. Din cauza expunerii profesionale constante și a scăderii imunității în timp (waning immunity), medicii și asistenții pot dezvolta forme paucisimptomatice de tuse convulsivă, pe care le transmit pacienților vulnerabili (sugari, imunodeprimați).

Date statistice privind acoperirea vaccinală la personalul medico-sanitar (2016-2026)

Deși programele de vaccinare infantilă împotriva Bordetella pertussis sunt bine stabilite, protecția adulților – în special a persoanelor din categoriile profesionale cu risc crescut precum personalul medical – rămâne insuficientă. Scăderea imunității la 5-10 ani după vaccinare crește riscul transmiterii infecției către sugari și pacienți vulnerabili, motiv pentru care, în ultimii ani, OMS și ECDC au recomandat rapeluri periodice cu vaccin combinat dTpa (difterie-tetanos-pertussis acelular) pentru cadrele medicale.

Conform raportului ECDC (2024) și evaluării rapide din mai 2024 privind creșterea cazurilor de pertussis în UE/SEE, 22 de state europene au introdus programe de imunizare maternă, iar 10 țări includ rapeluri pentru adulți și personal medical în schemele naționale. Acoperirea vaccinală în rândul personalului medico-sanitar rămâne totuși suboptimală la nivel global, fiind marcată de o „ezitare vaccinală” paradoxală pentru dozele de rapel (booster).

Cele mai eficiente programe sunt raportate în:

• Franța – vaccinarea personalului medical este obligatorie din 2022 pentru lucrătorii din pediatrie, neo­natologie și spitale materno-infantile; acoperirea estimată este >85%.
• Marea Britanie – recomandă rapel dTpa la fiecare 10 ani pentru personalul medical, cu acoperire de 70-75%.
• Germania – obligativitate parțială (sectoare de risc pediatric, ATI, maternitate); acoperire estimată: 60-65%.
• Țările nordice – campanii de rapel pentru personalul medical din unități de îngrijire neonatală, cu acoperire >80%.
• În ansamblu, media europeană de vaccinare a personalului medical împotriva pertussis este de aproximativ 60%, cu mari variații între țări. Lipsa unui sistem unitar de raportare și disponibilitatea limitată a dozelor combinate dTpa în unele state contribuie la diferențe semnificative.

Situația în România

• În România, vaccinarea personalului medical contra pertussiseste recomandată de Ministerul Sănătății pentru toți adulții, o dată la 10 ani, inclusiv personalul medico-sanitar. 
• Conform datelor epidemiologice interne și sondajelor profesionale (Institutul Național de Sănătate Publică, 2023-2024), acoperirea vaccinală dTpa în rândul personalului medical este estimată la sub 40%, cu valori mai ridicate în spitalele din centrele universitare (50-55%) și mai mici la nivelul spitalelor județene (<30%). 
• În absența unei campanii naționale coerente, rapelul antipertussis la adult se administrează sporadic, doar în contextul recentei introduse compensări de 100%.

În România, până în 2024, tusea convulsivă era percepută de personalul medical ca o „boală a trecutului”. Studiile recente arată că peste 60% din personalul medico-sanitar din unitățile de primiri urgențe și pediatrie nu au efectuat un rapel dTap în ultimii 10 ani.

Vaccinarea personalului medico-sanitar este importantă din cel puțin patru motive.

• Protecția pacienților: prevenirea transmiterii bacteriei către nou-născuții care nu au împlinit vârsta primei doze (2 luni).
• Continuitatea serviciilor: evitarea scoaterii din circuitul profesional a personalului infectat (izolare obligatorie cinci zile sub tratament antibiotic).
• Povara economică: un singur caz de pertussis într-o secție de neonatologie poate declanșa costuri enorme de profilaxie postexpunere pentru toți contacții.
• Studiile efectuate în spitale europene arată că peste 30% dintre infecțiile cu Bordetella pertussis la sugari au avut surse probabile în personalul medical adult nevaccinat.

Strategii de prevenție

Creșterea acoperirii vaccinale împotriva tusei convulsive în România, după scăderile semnificative raportate în perioada 2020-2025, este o prioritate de sănătate publică care necesită acțiune coordonată între autorități, profesioniștii din sănătate și societatea civilă. România se situează sub media europeană la acoperirea vaccinării dTPa (sub 65% la copii în unele județe și mult sub necesar la adulți și personal medical, conform datelor ECDC 2024 și raportărilor naționale).

În 2025, Ministerul Sănătății a semnalat un „declin periculos al încrederii în vaccinuri”, iar recrudescența locală a focarelor de Bordetella pertussis la copii și pro­fe­sio­niștii din sănătate a evidențiat fragilitatea sistemului preventiv.

Actorii principali implicați

• Ministerul Sănătății și INSP trebuie să elaboreze un program național integrat pentru vaccinare de rapel (inclusiv pentru adulți și personal medical) și să se asigure că facilitează existența de stocuri continue de vaccinuri dTpa și lanț logistic funcțional. În acest sens, implementarea mecanismului de compensare a fost o direcție bună, dar nu suficientă. Sunt necesare acțiuni de educație și conștientizare în rândul populației, inclusiv al personalului medico-sanitar, prin examene preventive, inclusiv bilanț odată cu examenul anual de medicina muncii. 
• Colegiul Medicilor și organizațiile profesionale medicale pot implementa campanii interne de imunizare pentru personalul medical și au autoritatea morală și profesională de a restabili încrederea publicului în actul medical. 
• Medicii de familie reprezintă veriga critică: ei pot identifica neimunizații, programa rapelurile și înregistra statusul vaccinal electronic. Fiind personal-cheie, trebuie susținuți prin bonificații și formare continuă pentru consilierea în vederea vaccinării. Existența unui grup de lucru dedicat în rândul Societății Naționale de Medicina Familiei constituie un avantaj, prin implicarea membrilor săi în acțiuni de conștientizare populațională, în numeroase activități de formare profesională, atât fizic, itinerant, cât și online.
• Ministerul Educației are un rol esențial pentru educația sanitară în școli, reintroducerea modulelor despre imunitate și prevenție și combaterea dezinformării la adolescenți. 
• Mass-media, ONG-urile și liderii de opinie pot oferi platforme de comunicare pozitivă despre vaccinare (modelele de succes: campaniile pro-HPV și pro-COVID-19 din 2021-2022). 

Elemente de strategie care pot fi implementate imediat:

• Registrul Național Electronic de Vaccinare extins pentru toate vârstele, cu îmbunătățirea accesului pentru toți medicii vaccinatori, cunoscut fiind că nu toți medicii de familie din România au contracte de vaccinare.
• Integrarea programărilor vaccinale automatizate în platformele digitale ale cabinetelor, cu notificări SMS și rapoarte lunare. 
• Campanie de comunicare publică transparentă, bazată pe date epidemiologice, nu pe coerciție. 
• Formarea medicilor de familie și a altor medici vaccinatori în tehnici de comunicare empatică și combatere a dezinformării, cu mobilizare prin intermediul direcțiilor de sănătate publică și formatori acreditați.
• Evaluarea anuală a indicatorilor de acoperire vaccinală la nivel județean și publicarea rapoartelor transparente. 
• Introducerea vaccinărilor în pachetele de servicii preventive decontate de CNAS și în strategiile de comunicare a serviciilor preventive. 
• Integrarea campaniilor de vaccinare antipertussis cu cele antigripale și antipneumococice plus cea anti-COVID-19 (strategii de vaccinare combinată). 
• Campanii multimedia susținute de autorități, bazate pe povești reale (copii afectați de tuse convulsivă, impact asupra familiilor). 
• Introducerea de stimulente financiare pentru medicii cu implicare în educația pacienților, cu o rată mare de vaccinare în lista pacienților, cu eliminarea biasurilor și descurajarea refuzului de înscriere în liste a pacienților care resping vaccinarea. 
• Alianță public-privată pentru asigurarea stocurilor de vaccinuri, transport sigur și campanii de conștientizare. 
• Implicarea asociațiilor de pacienți cronici și geriatrici în promovarea rapelului dTpa, precum și a altor vaccinuri cuprinse în schema de vaccinare a vârstnicului, oferite în regim compensat. 
• Preluarea modelelor de succes din alte state. Franța și Marea Britanie: obligativitate pentru personalul medical și gravide (ceea ce a dus la creșterea acoperirii >85%). Germania: campania federală „Schutz durch Auffrischung” („Protecție prin revaccinare”), cu afișe în farmacii și cabinete, dublând rata rapelurilor între 2015 și 2023. Polonia și Portugalia au redus focarele pediatrice cu 50% după introducerea rapelurilor la 10 ani. 
• Permiterea delegării responsabilității vaccinale către asistente comunitare formate, cu plata suplimentară per doză administrată. 
• Campanii de recunoaștere publică a cabinetelor performante, în parteneriat cu DSP și autoritățile locale – o formă de valorizare profesională.

Pentru România, recâștigarea acoperirii vaccinale dTPa la rate promițătoare pentru o bună protecție este posibilă doar printr-o strategie multianuală, supravegheată de Ministerul Sănătății, care:

• să restabilească încrederea publicului în sursele oficiale; 
• să reprofesionalizeze comunicarea medicală la nivelul populației; 
• să integreze vaccinarea în cultura preventivă națională.

Vaccinarea gravidei constituie un subiect încă dureros în România. Teoretic, se recomandă ferm vaccinarea fiecărei gravide la fiecare sarcină (ideal între săptămânile 27 și 36), indiferent de istoricul vaccinal anterior, pentru a asigura transferul transplacentar de anticorpi IgG. Recomandarea este implementată atât în programele de consultație prenatală publicate oficial, cât și în normele contractului-cadru, în cadrul consultațiilor din timpul sarcinii. Se asigură gratuitatea vaccinurilor recomandate în sarcină (vaccin gripal, vaccin dTpa); sperăm că, în perspectivă, și vaccinul VSR, și vaccinul COVID-19, dacă va reveni în România.

Cu toate că legislația recomandă ferm vaccinarea gravidei, practic, aceasta este extrem de rar realizată, atât în rândul medicilor de familie, cât și în rândul medicilor obstetricieni care îngrijesc gravidele. Cu toate că toți medicii aflați în contract cu casele de asigurări pot prescrie gratuit vaccinurile în timpul sarcinii, marea majoritate a rețetelor de vaccin sunt prescrise de medicii de familie. Gravidele nu primesc un document de legătură între medicii care supraveghează sarcina (Carnetul gravidei), ceea ce nu creează o abordare unitară, în ciuda recomandărilor oficiale de îngrijire prenatală. Există o deplasare a interesului de îngrijire către medicul obstetrician în dauna consultațiilor preventive la medicul de familie, ceea ce duce la o rată de vaccinare extrem de mică a gravidelor, care nu mai vin la consulturi la cabinetul de MF, unde li se și administrează vaccinul. 

Concluzii – recomandări practice
pentru clinicieni (2026)

• Identificarea „tusei de 100 de zile” la adult: orice adult cu tuse persistentă mai mult de două săptămâni, fără o cauză clară, trebuie testat prin PCR (aspirat/exsudat), util doar în primele trei săptămâni. După această perioadă, diagnosticul se bazează pe titrul de anticorpi anti-PT (IgG).
• Nu așteptați „whoopul” (tusea măgărească): la adolescenți și adulți, singurul simptom poate fi tusea persistentă, iritativă, care se agravează noaptea.
• Vaccinarea de strategie (cocooning): toți membrii familiei care vor intra în contact cu un nou-născut trebuie vaccinați cu cel puțin două săptămâni înainte de naștere.
• Compensarea dTap în România: din 2024, vaccinul dTap este disponibil pe rețetă compensată pentru adulți (o dată la 10 ani) și pentru gravide. Este responsabilitatea medicului de familie să informeze pacienții despre acest drept.

Reemergența tusei convulsive nu este un eșec al vaccinului în sine, ci un eșec al acoperirii vac­cinale și al conștientizării faptului că imunitatea nu este per­ma­nentă.

Personalul medico-sanitar trebuie să fie lider în adoptarea rapelului o dată la zece ani pentru a rupe lanțul de transmitere. Reapariția tusei convulsive în Europa în perioada 2023-2025 a evidențiat necesitatea protejării cadrelor medicale ca grup strategic în prevenția transmiterii nosocomiale. 

Vaccinarea personalului medical cu dTpa este un instrument critic de prevenție, esențial pentru reducerea mortalității și morbidității infantile prin tuse convulsivă. 

Autor corespondent:  Sandra-Adalgiza Alexiu E-mail: sandra.alexiu@amf-b.ro

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.