Luna octombrie a acestui an a fost extrem de interesantă, într-un an interesant la nivel mondial. Un an al proceselor electorale, un an în care foarte multe naţiuni îşi aleg un viitor prin perspectiva exercitării dreptului la vot. Se poate considera că, pe baza aceloraşi principii, alegerea conducerii Colegiului Medicilor din România, la nivel teritorial şi naţional, reprezintă în principiu cam acelaşi lucru, totuşi diferenţele ar trebui să fie majore.
Alegerea colegilor care să reprezinte interesele profesionale ale corpului medical, la nivel local şi naţional, ar trebui să se desfăşoare într-un climat total diferit de cel al proceselor electorale care implică factorul politic. Şi totuşi, deşi de foarte multe ori pot fi auzite afirmaţii de genul că o formaţiune politică care ajunge să conducă destinele unei naţiuni nu este legitimă din cauza numărului mic de electori care au fost prezenţi la urne, alegerile din cadrul Colegiului Medicilor din România au avut nevoie de un tur doi, din cauza lipsei de cvorum în primul tur. Se doreşte existenţa unui for profesional puternic care să reprezinte şi să ajute medicii să se poată dezvolta profesional şi să profeseze în condiţii decente. De ce oare nu se reuşeşte acordarea legitimităţii organizaţiei profesionale medicale prin exercitarea unui drept de vot pe care îl conferă profesia de medic?
De asemenea, pot fi auzite foarte multe discuţii legate de specialităţile care să fie mai bine sau mai slab reprezentate în cadrul structurilor de conducere. Evident că fiecare specialitate are specificul ei, dar vorbim de un for profesional care este al tuturor medicilor, indiferent de specialitatea pe care o au. În acest context, ar trebui să se considere că cel mai bine este a nu se uita de respectul reciproc, de respectul pe care este bine să îl câştigăm interdisciplinar prin conduita pe care o avem faţă de pacient şi faţă de colegi.
Un aspect aparte, în acest scrutin al Colegiului Medicilor din România, a fost reprezentat de „sarabanda invalidărilor”. Există o zicală care afirmă că „cine nu are bătrâni să îşi cumpere”, dar a apărut o teamă că unele persoane ar putea îmbătrâni „pe funcţie”. În opinia multora, această teamă ar fi complet nejustificată, deoarece accederea spre diferite funcţii este condiţionată de un proces electoral, colegial, al corpului medical. Totuşi, o experienţă organizaţională dobândită pe parcursul unor mandate şi validată de votul colegilor nu este tocmai de ignorat. Procesul electoral pentru Colegiul Medicilor din România s-a încheiat, dar procesele, în diversele lor forme, nu neapărat juridice, continuă.
În final, corpul medical din România şi-a ales sau s-a ales cu un for de profesionişti care să îl reprezinte în relaţia cu pacienţii şi instituţiile statului. Cei care vor conduce destinele medicilor prin intermediul Colegiului Medicilor din România ar trebui să dea dovadă de unitate prin diversitate, ar trebui să reprezinte interesele medicilor, indiferent de specialitate, pentru a putea apăra drepturile pacienţilor.