AUDIOLOGY

Influenţa patologiei auditive asupra studentului din învăţământul medical superior

 Influence of auditory pathology on the student from higher medical education

First published: 29 mai 2020

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/ORL.47.2.2020.3272

Abstract

In 2013, hearing disorders were known to affect a total number of 1.1 billion persons(1). The same study identified, based on the severity of the disorder, mild disability of audiological cause in 5% of population (between 360 and 538 million people), and moderate to severe disability in 124 million people(1). Out of all known subjects, the onset of the disability had dated back in childhood for 65 million subjects(2). Deafness or hearing loss that is left unrehabilitated may affect learning performance and even lead to dropping out of studies. The present study investigated the presence of audiological disorders that may impact studies and social integration in the student population of the University of Medicine and Pharmacy of Craiova. The study was conducted using an online questionnaire completed anonymously by students. Other points of interest were monitoring how normal-hearing students may react to fellows with audiological disability, and how these students with disability perceived their social integration and whether they felt being accepted in their group (belongingness).

Keywords
hearing loss, tinnitus, students, medical school, social integration

Rezumat

În 2013, patologiile însoţite de scăderea auzului afectau apro­xi­ma­tiv 1,1 miliarde de persoane(1). În funcţie de severitatea problemei auditive, acelaşi studiu identifica dizabilitate de cauză auditivă la 5% din populaţie (360-538 de milioane de persoane) şi dizabilitate moderată până la severă de aceeaşi cauză la 124 de milioane de persoane(1). Dintre toţi pacienţii cu patologie auditivă, debutul pro­blemelor a început în copilărie pentru 65 de milioane dintre aceştia(2). Hipoacuzia sau surditatea nereabilitată pot afecta performanţele şcolare şi pot duce la abandon şcolar precoce sau tardiv. Studiul de faţă a investigat în populaţia de studenţi din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova existenţa problemelor auditive manifeste, ce pot afecta integrarea şi per­for­manţa academică a studenţilor. Studiul a fost efectuat prin ches­tio­narea studenţilor sub protecţia anonimatului. Alte aspecte de interes au fost reacţia populaţiei de studenţi cu auz normal faţă de studenţii cu deficienţe auditive, percepţia pe care persoanele cu pro­bleme auditive o au asupra integrării lor sociale şi sentimentul de apartenenţă la grup.

Introducere

Pierderea sau scăderea auzului, cunoscută şi sub denumirea de hipoacuzie, este reprezentată de scăderea parţială sau pierderea completă a capacităţii de a auzi şi interpreta sunetele din mediul înconjurător. La copii, problemele de auz pot afecta capacitatea de a învăţa limbajul vorbit, iar la adulţi pot duce la dificultăţi în interacţiunea socială, de acasă şi de la locul de muncă(3). La unele persoane, în special la persoanele în vârstă, pierderea auzului poate duce la singurătate şi izolare socială(4). Pierderea auzului poate fi temporară sau permanentă şi poate fi depistată la una sau ambele urechi.

În 2013, patologiile însoţite de scăderea auzului afectau aproximativ 1,1 miliarde de persoane(1). Hipoacuziile cauzau dizabilitate la 5% din populaţie (360-538 de milioane de oameni) şi dizabilitate moderată până la severă la 124 de milioane de persoane(1). Pentru 65 de milioane de subiecţi, scăderea de auz a debutat în copilărie(2).

În funcţie de severitate, hipoacuziile pot fi clasificate, în funcţie de coborârea mediei pragurilor auditive la audiograma tonală, ca uşoare (de la 21 până la 40 dB), moderate (între 41 şi 55 dB), moderat-severe (între 56 şi 70 dB), severe (între 71 şi 90 dB) sau profunde (mai mare de 90 dB). Cu cât severitatea hipoacuziei este mai mare, cu atât mai mult patologia necesită reabilitare auditivă pentru buna funcţionare socială a individului.

Aproximativ jumătate din patologia auditivă globală poate fi prevenită prin măsuri de sănătate publică(4). Astfel de practici preventive includ imunizarea, îngrijirea corespunzătoare din timpul sarcinii, evitarea zgomotului puternic în timpul vieţii, mijloace de protecţie sonoră la locul de muncă şi evitarea anumitor medicamente(5). Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă tinerilor să limiteze utilizarea mijloacelor de redare media cu căşti la o oră pe zi pentru a limita expunerea la zgomot(5). Identificarea şi reabilitarea auditivă timpurie sunt deosebit de importante la copii(4). Prin reabilitare auditivă se poate înţelege folosirea protezelor auditive, fie convenţionale, fie implantabile, alături de asistenţa psihologică şi logopedică, dar accesul la proteze auditive şi reabilitare auditivă este limitat în multe zone ale lumii(4). Uneori sunt necesare mijloace de reabilitare adjuvante pentru utilizarea limbajului semnelor şi subtitrări(4).

În anumite ţări, cei care folosesc limbajul semnelor şi sunt membri ai culturii surde (Deaf Culture) sunt consideraţi „diferiţi”, şi nu „bolnavi”(6). Cei mai mulţi membri ai culturii surde se opun încercărilor de a vindeca surditatea(7), iar unii din această comunitate sunt îngrijoraţi de implanturile cohleare, deoarece au potenţialul de a le elimina cultura(7). Termenul „deficienţă de auz” este adesea considerat ca având o conotaţie negativă, deoarece evidenţiază ceea ce oamenii nu pot face(6,7).

În ciuda acestor aspecte, hipoacuzia sau surditatea nereabilitată auditiv în populaţia tânără pot afecta performanţele şcolare şi pot duce la abandon şcolar precoce sau tardiv. Fie că deficienţele auditive individuale sunt percepute ca o diferenţă sau ca o dizabilitate, mediile sociale actuale sunt dinamice, mediile de lucru sunt solicitante, iar domeniile care necesită pregătire academică sunt deseori prohibite pentru persoanele nereabilitate din punct de vedere auditiv.

Asociat scăderii auzului, unele persoane hipoacuzice prezintă şi tinitus (sau acufene), definit ca percepţia unui sunet atunci când el nu este prezent în mediul extern. Deşi este descris adesea ca un sunet ascuţit (ţiuit), formele de prezentare sau de descriere variază de la clicuri la bâzâit, zumzet sau chiar şuierături(8,9). Sunetul descris poate fi slab sau puternic, gros sau înalt şi poate să fie perceput la una sau la ambele urechi(9). La unele persoane, tinitusul poate afecta concentrarea din activităţilor zilnice sau poate provoca anxietate şi/sau depresie(9). Tinitusul poate fi asociat cu diverse grade de pierdere a auzului, dar apare şi la pacienţi cu auz normal(9).

Tinitusul este relativ comun, afectând aproximativ 10-15% din oameni(10). Cu toate acestea, cei mai mulţi îl tolerează bine, constituind o problemă semnificativă doar în 1-2% dintre cazuri(10).

Mai mult decât o boală, tinitusul este un simptom care poate rezulta din diverse cauze subiacente. O cauză comună este hipoacuzia indusă de expunerea la zgomot(9). Alte cauze includ infecţii ale urechii, boli ale inimii sau vaselor de sânge, boala Ménière, tumori cerebrale, expunerea la anumite medicamente, traumatisme cerebrale, stres emoţional sau banala ceară din conductul auditiv extern, dacă este în contact cu membrana timpanică(9). Tinitusul este mai frecvent la pacienţii cu personalitate depresivă(11).

Prevenţia acufenelor presupune evitarea zgomotului puternic pe termen lung(9) şi a afecţiunilor otologice. Dacă se cunoaşte afecţiunea de bază, tratarea acesteia poate duce uneori la ameliorarea tinitusului. În caz contrar, managementul pacienţilor cu tinitus implică terapie ocupaţională(10), având în vedere că în 2013 nu exista niciun protocol terapeutic medicamentos standardizat cu intenţie curativă în nicio ţară dezvoltată(11).

Scopul studiului

Studiul de faţă a a avut ca scop investigarea în po­pu­laţia de studenţi din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova a existenţei problemelor auditive manifeste ce pot afecta integrarea şi performanţa academică a studenţilor. Un alt aspect de interes a fost impactul psihosocial pe care problemele auditive îl au asupra subiecţilor afectaţi. Am urmărit inclusiv senzaţia de apartenenţă la grup a indivizilor cu probleme, cât şi percepţia cadrelor didactice asupra studenţilor cu probleme.

Patologia auditivă urmărită în studiul nostru a fost reprezentată de hipoacuzie şi tinitus.

Studiul a dorit să urmărească dacă în populaţia din în­văţământul medical superior au acces persoane rea­bi­li­tate auditiv, cum se face integrarea lor şi dacă per­for­man­ţa acestor indivizi este comparabilă cu cea a indivizi­lor cu auz normal.

Menţionez că pentru întocmirea acestui studiu nu au fost încălcate drepturile omului, nu s-au prelucrat date cu caracter personal, respectându-se astfel legislaţia în vigoare, cu aprobarea Consiliului de etică al Facultăţii de Medicină din Craiova.

Materiale şi metodă

Perioada de desfăşurare a studiului a fost de 11 luni. Adresabilitatea proiectului de cercetare a fost către întreaga populaţie de studenţi, indiferent de anul de studiu, studenţi ai facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Asistenţă Medicală şi BFKT.

Am considerat că un abord anonim asupra populaţiei de studiu (studenţii) este cel mai potrivit. Posibilitatea includerii în mod anonim în studiu a subiecţilor este încurajatoare atunci când este vorba de probleme personale ce pot fi percepute de individul în cauză ca o dizabilitate sau un dezavantaj faţă de restul colegilor. Am ales astfel ca metodă de studiu completarea de către subiecţi a unui chestionar anonim, ale cărui răspunsuri să poată fi raportate şi studiate în mod statistic semnificativ.

Platforma Google Docs prezintă un acces deosebit de facil, întrucât chestionarele încărcate pe această platformă pot fi cu uşurinţă distribuite în mediul online, mediu de comunicare preferenţial pentru societăţile şi grupările de studenţi la momentul actual. Completarea este făcută cu la fel de multă uşurinţă de pe un laptop, tabletă sau smartphone (dispozitive personale) cu acces la internet. Informarea asupra studiului în desfăşurare şi distribuirea chestionarului în populaţia de studenţi s-au făcut prin platformele de comunicare online şi social media. Distribuirea în mediul online a chestionarului a fost facilitată de întreaga echipă de cercetare, dar şi de implicarea societăţilor de studenţi.

Au fost urmărite mai multe elemente de interes, conform prezentării anterioare, elemente de interes ce au trebuit să fie rezumate prin întrebări concise. Am urmărit:

1. Incidenţa hipoacuziei în populaţia generală a stu­den­ţilor.

2. Incidenţa tinitusului în populaţia generală a stu­den­ţilor.

3. Informarea generală a populaţiei de studenţi cu afecţiuni auditive asupra posibilităţii de a fi urmăriţi din punct de vedere medical.

4. Impactul pe care patologia auditivă îl are asupra studentului:

a. în legătură cu performanţele academice;

b. în relaţie cu ceilalţi studenţi;

c. în relaţie cu cadrele didactice.

5. Posibilitatea abandonului procesului academic de învăţământ din cauza dificultăţilor întâmpinate pe parcursul studiilor.

6. Existenţa fenomenului de bullying sau a tulburărilor de integrare socială.

Am decis ca acest chestionar să cuprindă două părţi, o parte iniţială, informativă, şi o parte secundară, cu întrebări, pentru ca participanţii la studiu să aibă ocazia de a refuza participarea sau completarea chestionarului din start, dacă nu sunt de acord, în mod formal, cu cercetarea în sine. Am considerat această primă parte ca fiind consimţământul informat al respondentului. În introducere au fost prezentate intenţiile cercetării, cine conduce cercetarea şi a fost oferită o modalitate de contact în cazul în care individul are întrebări suplimentare. Partea a doua a chestionarului s-a concentrat pe întrebări simple şi concise, care să evalueze aspectele enumerate în lista de mai sus.

Figura 1. Chestionarul online de evaluare auditivă – partea informativă
Figura 1. Chestionarul online de evaluare auditivă – partea informativă

Rezultate şi discuţie

Populaţia academică a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova numără, cu excepţia cadrelor di­dac­tice şi a personalului auxiliar, 4500 de studenţi şi doctoranzi (anul universitar 2018-2019). Am înregis­trat 112 respondenţi (2,48%) din totalul populaţiei vi­za­te. Deşi chestionarul a fost disponibil online timp de 11 luni, este greu de controlat la câţi studenţi din to­tal a ajuns informaţia. Considerăm din această cauză că raportările incidenţei patologiei auditive cu referire la populaţia globală nu pot fi făcute cu încredere sta­tis­tică.

Numărul persoanelor diagnosticate deja cu hipoacuzie la momentul completării chestionarului, din populaţia academică vizată, este de 4 persoane – 0,08%. Incidenţa hipoacuziei în populaţia generală este de 18,5%(1). Deşi suprapunerea populaţiei generale de la nivel global peste populaţia academică de studenţi nu este superpozabilă statistic, putem cu uşurinţă concluziona că accesul persoanelor cu probleme auditive în cadrul învăţământului superior medical din România este aproape prohibit.

Din totalul respondenţilor, 48 (42,9%) nu consideră că au o problemă legată de o pierdere de auz. Dintre aceştia, maximum 9 subiecţi îşi regăsesc problema în cadrul manifestării tinitusului. Diferenţa, 39 de respondenţi, completează chestionarul fără a afirma că au o problemă de auz sau tinitus prezent. Considerăm acest sublot ca fiind reprezentativ pentru personalitatea ipohondră a studenţilor din mediul academic medical sau ca lot de răspunsuri eronate. El nu va fi preluat în continuare pentru studiul statistic.

Nouă respondenţi (8,03%) consideră că suferă de această problemă, majoritatea însă răspunzând negativ sau chiar evitând să răspundă întru totul la această întrebare (23 de respondenţi din totalul de 112). Corelând posibilitatea de apariţie a tinitusului cu tipologia de personalitate anxios-depresivă, cu burnoutul din mediul academic, considerăm că procentul este mic, frecvenţa generală a tinitusului în populaţie fiind de 12,5%(10), iar studiul nostru descoperind o incidenţă de doar 0,2%. O altă explicaţie pentru acest procent mic poate fi însă lipsa de informare medicală a problemei în cauză. Lotul mic de respondenţi nu este relevant statistic, aşa că nu putem concluziona decisiv asupra acestor date.

54,1% (46 de respondenţi) consideră că problema lor auditivă a debutat în perioada studiului la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova. Poate fi un procent aparent controversat, însă dacă ne raportăm la cazurile cu adevărat diagnosticate cu hipoacuzie sau tinitus (13 respondenţi), procentul este nesemnificativ statistic.

Un singur respondent din studiul nostru a confirmat că este reabilitat auditiv. Procentul este mic şi arată în mod suplimentar că accesul la învăţământul superior este prohibit persoanelor reabilitate auditiv prin mijloace protetice. Este imposibil de stabilit însă dacă accesul către mediul academic medical pentru persoanele reabilitate auditiv este greu din cauza performanţelor şcolare slabe sau din cauza lipsei de reabilitare auditive întru totul. Europa de Est şi România sunt zone cunoscute pentru atitudinea fobică şi/sau discriminatorie faţă de mijloacele de reabilitare auditive protetice şi purtători(12).

Figura 2. Procentul de răspunsuri la prima întrebare a chestionarului
Figura 2. Procentul de răspunsuri la prima întrebare a chestionarului


 

Figura 3. Procentul de răspunsuri la a doua întrebare a chestionarului
Figura 3. Procentul de răspunsuri la a doua întrebare a chestionarului


 

Figura 4. Rezultate la chestionarea legată de tinitus
Figura 4. Rezultate la chestionarea legată de tinitus


 

Figura 5. Debutul problemei auditive
Figura 5. Debutul problemei auditive


 

Figura 6. Răspunsurile la întrebarea privitoare la reabilitarea auditivă
Figura 6. Răspunsurile la întrebarea privitoare la reabilitarea auditivă


 

Figura 7. Raportarea la populaţia cu auz normal
Figura 7. Raportarea la populaţia cu auz normal

Raportul inegal dintre respondenţi la această întrebare, asociat cu rata mică de persoane cu patologie de auz confirmată (13 subiecţi cu hipoacuzie confirmată şi tinitus manifest), ar putea arăta lipsa unui răspuns statistic semnificativ la întrebare. Dacă luăm în considerare însă răspunsurile individuale ale fiecărui respondent, vom afla că toţi cei 13 subiecţi cu patologie auditivă (100 %) au confirmat cu răspunsul „Da” la această întrebare. Putem concluziona astfel că pentru persoanele cu probleme auditive procesul de învăţământ superior medical este net mai solicitant decât pentru o persoană cu auz normal.

Figura 8. Răspunsurile la întrebarea numărul 6
Figura 8. Răspunsurile la întrebarea numărul 6


 

Figura 9. Răspunsurile la întrebarea numărul 7
Figura 9. Răspunsurile la întrebarea numărul 7


 

Figura 10. Răspunsurile la întrebarea numărul 8 – aspecte sociale şi de integrare socială
Figura 10. Răspunsurile la întrebarea numărul 8 – aspecte sociale şi de integrare socială


 

Figura 11. Răspunsurile cu privire la un potenţial abandon al studiilor din cauza problemelor de auz
Figura 11. Răspunsurile cu privire la un potenţial abandon al studiilor din cauza problemelor de auz

Un număr mare de respondenţi, 74 (66,1%), afirmă că unele cadre didactice vorbesc prea încet. Dintre cei 112 respondenţi, 47 (42%) consideră că este nevoie să ceară colegilor din apropiere să le repete ce se discută în timpul lucrării practice sau al cursului. Acest procent ridicat nu îl considerăm datorat tulburărilor de auz, ci neatenţiei studenţilor sau faptului că, într-adevăr, unele cadre didactice nu vorbesc suficient de tare, probabil raportat la sălile de curs în care predau.

Răspunsurile la această întrebare vin în completarea întrebării anterioare. Majoritatea au confirmat că problemele de înţelegere auditivă apar în timpul unui curs (69 de răspunsuri din 112 – 61,6%). Fenomenul este probabil prezent din cauza volumului mare al sălilor de curs, al existenţei aspectului de reverberaţie a vocii, al neajustării intensităţii vocii, oboselii vocale etc. Afirmaţia este pur deductivă, deoarece, în cele mai multe cazuri, cursurile sunt ţinute în amfiteatre – încăperi largi, în care vocea vorbitorului poate fi mascată de zgomotul de fond, cu atât mai mult cu cât acustica încăperii este mai slabă şi cu cât vorbitorul nu face un efort vocal suplimentar. Audiologia ne confirmă această problemă, valabilă atât pentru subiecţii cu auz normal, cât şi pentru subiecţii cu patologii auditive – disiparea undelor sonore în spaţii cu acustică slabă se face inegal şi este invers corelată cu intensitatea vocii vorbitorului, dar şi legată de poziţionarea acestuia(13).

Răspunsurile la întrebarea cu numărul 8 sunt apa­rent încurajatoare, întrucât cea mai mare parte a res­pon­denţilor raportează că nu resimt niciun fel de discriminare – 106 subiecţi (94,6%). Rezultatele individuale ale respondenţilor sunt însă îngrijorătoare. Singura persoană reabilitată auditiv care a participat anonim la studiul nostru raportează că se simte discriminată şi din partea colegilor, şi din partea cadrelor didactice. Cinci respondenţi, şi ei cu tulburări auditive legate fie de prezenţa tinitusului, fie a hipoacuziei, raportează individual că resimt discriminare din partea colegilor. Aceste răspunsuri ne orientează către concluzia că, deşi există puţine persoane cu probleme auditive în mediul academic medical, ele experimentează tulburări de integrare socială şi se simt discriminate. La fel de îngrijorător este că unica persoană din studiul nostru care beneficiază de reabilitare auditivă raportează discriminare din partea cadrelor didactice.

Răspunsurile la întrebarea numărul 9 sunt corelate cu cele de la întrebarea anterioară, reflectând exact acelaşi tip de rezultat. Persoanele cel mai probabil cu tulburări auditive minore şi/sau cu auz normal nu s-au gândit niciodată să abandoneze studiul în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova. În contrast, rezultatele individuale ne arată că singura persoană reabilitată auditiv şi încă două persoane care au răspuns afirmativ ca având deja patologii diagnosticate de auz s-au gândit la acest aspect al abandonului.

Concluzii

Accesul persoanelor cu patologie auditivă (reabilitate auditiv sau nu) în învăţământul medical superior pare a fi prohibit.

Tinitusul este o problemă existentă în cadrul stu­den­ţi­lor, dar aparent puţin înţeleasă. Nouă studenţi raportează tinitus, însă doar 23 de respondenţi din totalul de 112 răspund la întrebarea legată de prezenţa tinitusului, restul evitând-o, deşi este furnizată definiţia acestui simptom. Disproporţionalitatea lotului de respondenţi face răspunsul irelevant din punct de vedere statistic, aşa că nu putem concluziona decisiv asupra acestui aspect. Numărul persoanelor care îl raportează este totuşi mai mare decât al persoanelor cu hipoacuzie diagnosticată (9 faţă de 4). Considerăm că este nevoie atât de investigaţii suplimentare în această direcţie, cât şi de informarea studenţilor asupra problematicii tinitusului, a expunerii la zgomot, dar şi a fenomenului de burnout ce îl poate provoca.

O singură persoană din 112 respondenţi raportează că este reabilitată auditiv. Procentul este covârşitor de mic faţă de incidenţa hipoacuziei cu indicaţie de reabilitare din populaţia generală. Acest argument întăreşte faptul că accesul persoanelor cu probleme de auz în mediile academice este îngreunat.

Toţi respondenţii cu probleme auditive (hipoacuzie şi tinitus plus încă un respondent cu probleme auditive nediagnosticate – 14 subiecţi) raportează în cadrul chestionarului că performanţa lor în mediul academic medical este afectată, faţă de colegii lor care nu au probleme auditive manifeste.

Unicul respondent reabilitat auditiv a raportat că se simte discriminat atât din partea colegilor, cât şi a cadrelor didactice.

Trei respondenţi cu patologie auditivă deja diagnosticată au raportat că s-au gândit cel puţin o dată la abandonarea studiilor medicale superioare din cauza problemelor auditive.

Considerăm necesare informarea şi sensibilizarea atât a cadrelor didactice, cât şi a studenţilor asupra existenţei şi impactului tulburărilor de auz în populaţia academică, întrucât integrarea membrilor cu astfel de probleme în viaţa academică şi medicală ţine de interacţiunea armonioasă a participanţilor la procesul de învăţământ.

Conflicts of interests: The authors declare no conflict of interests.

Bibliografie

  1. Global Burden of Disease Study 2013 Collaborators. Global, regional, and national incidence, prevalence, and years lived with disability for 301 acute and chronic diseases and injuries in 188 countries, 1990-2013: a systematic analysis for the Global Burden of Disease Study 2013. Lancet. 2015 Aug; 386 (9995):743-800.

  2. Elzouki AY. Textbook of clinical pediatrics (2nd ed.). Berlin: Springer. 2012; p. 602.

  3. Lasak JM, Allen P, McVay T, Lewis D. Hearing loss: diagnosis and management. Primary Care. 2014 March; 41 (1):19-31.

  4. Deafness and hearing loss. Fact sheet No.300. March 2015. Archived from the original on 16 May 2015.

  5. 1.1 billion people at risk of hearing loss. WHO highlights serious threat posed by exposure to recreational noise (PDF). WHO International. 27 February 2015; Archived (PDF) from the original on 1 May 2015.

  6. Community and Culture – Frequently Asked Questions. National Association of the Deaf. (nad.org.). Archived from the original on 27 December 2015.

  7. Understanding Deafness: Not Everyone Wants to Be ’Fixed’. www.theatlantic.com. The Atlantic. 2013-08-09. Archived from the original on 2015-07-30.

  8. Levine RA, Oron Y. Tinnitus“. The Human Auditory System – Fundamental Organization and Clinical Disorders. Handbook of Clinical Neurology. 2015; 129. pp. 409-31.

  9. Tinnitus. NIH – National Institute on Deafness and Other Communication Disorders (NIDCD). 6 March 2017. Archived from the original on 3 April 2019.

  10. Langguth B, Kreuzer PM, Kleinjung T, De Ridder D. Tinnitus: causes and clinical management. The Lancet Neurology. Sep 2013; 12 (9):920-30.

  11. Baguley D, McFerran D, Hall D. Tinnitus (PDF). The Lancet. 2013 Nov 9; 382(9904): 1600-07.

  12. Bentler RA, Duve MR. Comparison of Hearing Aids Over the 20th Century. Ear & Hearing. 2000; 21 (6):625-639.

  13. The Propagation of Sound. Archived from the original on 30 April 2015. Retrieved: 26 June 2015.

Articole din ediţiile anterioare

AUDIOLOGY | Ediţia 4 45 / 2019

Abordarea audiologică a pacientului cu tinitus

Anca Modan, Conf. univ. dr. Mădălina Georgescu

În marea majoritate a cazurilor, tinitusul este subiectiv, fiind definit ca percepţia doar de către pacient a unor sunete in­vo­lun­tare, care nu a...

13 decembrie 2019
AUDIOLOGIE | Ediţia 4 / 2016

Particularităţile tinitusului la copii și adolescenţi

Alexandra Boloș, Sebastian Cozma, Andreea Silvana Szalontay

Tinitusul reprezintă o manifestare otologică comună, dar probabil și una dintre cele mai supărătoare. Aceasta determină o serie de consecințe somat...

27 noiembrie 2016