Aspecte epidemiologice ale infecţiei cu Mycoplasma pneumoniae în patologia pediatrică

Aspecte epidemiologice ale infecţiei cu Mycoplasma pneumoniae în patologia pediatrică

Infecțiile acute ale aparatului respirator sunt de departe cel mai des întâlnite infecții regăsite la om. Virusurile reprezintă etiologia cea mai frecventă a infecţiilor acute respiratorii (70-90%), îndeosebi la populația pediatrică. Tehnicile de biologie moleculară au arătat că virusurile cu tropism respirator produc mult mai frecvent îmbolnăviri la copil comparativ cu adultul⁽¹⁾.

Infecțiile acute respiratorii reprezintă una dintre principalele cauze de morbidi­tate şi mortalitate în întreaga lume, atât la copii, cât și la adulți. Acestea sunt res­ponsabile pentru costuri ridicate înregis­trate în sistemele de sănătate, dar şi în societate, ca urmare a vizitelor la medic/consultațiilor medicale, investigațiilor paraclinice și imagistice, tratamentelor inițiate, spitalizărilor frecvente şi absenteismului școlar sau de la locul de muncă în cazul părinților.

O analiză recentă dată publicității a arătat că principalele cauze de deces^(2,3) la copiii cu vârsta mai mică de 5 ani sunt prematuritatea, asfixia și trauma neonatală, afecțiunile acute respiratorii şi bolile acute digestive. Dintre bolile infecțioase, pneumonia acută reprezintă cauza principală a mortalității la copii⁽²⁾.

Într-o publicație recentă⁽⁴⁾ care abor­dea­ză pneumonia acută co­mu­ni­ta­ră (PAC) la copii din perspectivă epi­de­mio­­lo­gi­că, se menționează că aproxima­tiv 30-70% din agenții pato­geni sunt vi­ru­suri, 7-17% sunt bacterii atipice și 2-8% sunt bacterii tipice. Etiologia pneumoniilor bacteriene atipice la copii este dominată de germeni precum Mycoplasma pneumoniae, Chlamydia pneumoniae, Legionella pneumoniae şi Ureaplasma urealyticum⁽⁵⁾.

Mycoplasma pneumoniae este cea mai frecventă cauză bacteriană atipică de pneumonie acută comunitară la populația pediatrică⁽⁶⁾, incidența cazurilor variind între 8% şi 40%⁽⁷⁾ la copiii de peste 5 ani. Au fost descrise incidențe crescute (până la 35%) inclusiv la copii sub 5 ani⁽⁶⁾. Vârfurile epidemice de Mycoplasma pneumoniae tind să apară la fiecare patru până la şapte ani⁽⁷⁾. Rapoartele efectuate de laboratoare din Ma­rea Bri­ta­nie în sezonul de iarnă 2023-2024 au indicat o perioadă epidemică de infecții cu Mycoplasma pneumoniae, determinările din  luna ianuarie 2024 depășind de trei ori determinările obținute în epidemia precedentă din 2019-2020⁽⁸⁾. Această creștere poate fi explicată parțial și prin schimbările în metodele de testare care au avut loc în timpul pandemiei de COVID-19. În sezonul de iarnă 2023-2024, 89,4% (2318 din 2593) din confirmările de laborator pentru Mycoplasma pneumoniae au fost determinate folosind teste PCR, com­pa­ra­­tiv cu 32,6% (302 din 927) în perioada 2019-2020, când metodele serologice au predominat⁽⁸⁾. În sezonul de iarnă 2023-2024, determinările de laborator ale bacteriei au înregistrat cele mai mari valori la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 9 ani, urmați de cei cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani.

O creștere a incidenței cazurilor de in­fec­ție cu Mycoplasma pneumoniae a fost raportată şi de Centrul de control și prevenție al bolilor (CDC) din SUA. Ast­fel, procentajul a crescut de la 1% la 7,2% în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă în­tre 2 și 4 ani și de la 3,6% la 7,4% în rân­dul copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 17 ani în această perioadă. Creșterea nu­mă­ru­lui de copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 4 ani este notabilă, deoarece M. pneumoniae nu a fost recunoscută în mod tradițional drept cauză principală a pneumoniei acute comunitare la această gru­pă de vârstă⁽⁹⁾.

În Danemarca, infecțiile și spi­ta­li­ză­ri­le produse de M. pneumoniae au crescut de trei ori în 2023-2024 comparativ cu sezoanele pre-COVID-19, indicând o scă­de­re a imunității în timpul pandemiei de COVID-19⁽¹⁰⁾. Totodată s-a observat că, deși severitatea infecțiilor cu M. pneu­moniae nu s-a schimbat în sezonul 2023-2024, s-a înregistrat o creștere de cinci ori a manifestărilor cutanate/erup­ții­lor cutanate și mucozitei induse de această bacterie, îndeosebi la copii și ado­lescenți⁽¹⁰⁾.

Mycoplasma pneumoniae este o bacterie atipică de mici dimensiuni, având o for­mă filamentoasă, cu caracter parazitar (multiplicare intracelulară), care nu crește pe medii uzuale de cultură⁽⁵⁾. Este o bacterie facultativ anaerobă, care nu are perete celular, nu se colorează Gram, prezentând rezistență la agenți antimicrobieni inhibitori ai peretelui celular. Pneumonia este cea mai comună manifestare clinică a infecției cu M. pneumoniae la școlari. Infecția se caracterizează printr-un debut insidios, uneori cu febră (temperatură sub 39ºC), tuse seacă, paroxistică, ce se accentuează progresiv, cefalee, mialgii, frisoane şi odinofagie. Cea mai frecventă asociere clinică este reprezentată de pneumonie şi erupții cutanate variate (rash maculoeritematos, maculopapulos, maculobulos).

Formele severe de boală se asociază cu manifestări extrapulmonare care apar ca urmare a unui răspuns imun exa­cer­bat sau a unei invazii. Cele mai se­ve­re manifestări extrapulmonare sunt de­ter­mi­nă­rile neurologice (me­nin­gi­tă acută, encefalită, mielită acută trans­ver­să, ataxie cerebeloasă, po­li­ra­di­cu­lo­ne­vri­tă etc.), hematologice (anemii hemoliti­ce, trombocitopenie etc.) şi cardicace (miocardită, boală Kawasaki etc.).

Diagnosticul pozitiv se stabilește prin diferite metode⁽⁵⁾:

1. Serologie – IgM/IgG M. pneu­­mo­­niae

• IgM încep să crească la aproximativ 7-9 zile după infecție, atingând vârful la 3-6 săptămâni și persistând mai multe luni.
• IgG încep să crească și ating vârful la aproximativ două săptămâni după titrurile IgM și persistă mai mulţi ani.
• Atât anticorpii IgM, cât și cei IgG pot fi negativi la începutul evoluției bolii. IgG nu oferă protecție pe termen lung.
• O creștere de ≥4 ori a titrurilor, la distanță de 3-4 săptămâni, indică infecție acută.

2. Teste de detecție moleculară (RT-PCR specific, RT-PCR multiplex).

3. Teste de detecție a antigenului (ELISA).

Pneumonia determinată de Mycoplas­ma pneumoniae survenită la copii va fi abordată, din punct de vedere te­ra­peu­tic, prin tratament simptomatic, re­echi­li­bra­re hidroelectrolitică (după caz) şi oxi­ge­noterapie (în caz de insuficiență respiratorie).

Fiind vorba de o bacterie atipică, aco­pe­rirea antibiotică⁽⁷⁾ va cuprinde: an­tibio­tice macrolide, tetracicline și fluo­ro­chinolone care sunt active împotriva M. pneumoniaein vitro; în plus, antibioticele macrolide pot avea efecte antiinflamatorii. Precizăm că macrolidele și tetraciclinele au un risc mai mic de efecte adverse severe comparativ cu fluorochinolonele. Posibilitatea de rezistență la macrolide trebuie luată în considerare la copiii cu suspiciune de infecție cu M. pneumoniae care nu răspund așa cum era de așteptat la terapia cu macrolide, în special când copilul este grav bolnav și/sau are antecedente de expunere anterioară la macrolide⁽⁷⁾.

În concluzie, se poate afirma că M. pneumoniae este unul dintre cei mai frecvenți agenți patogeni care produc pneumonie acută comunitară, în special în rândul copiilor și adolescenților. Pandemia de COVID-19 a compromis nivelul de imunitate din cadrul comunităților, rezultând o vulnerabilitate crescută la infecţiile cu M. pneumoniae.

Deși pneumonia cu M. pneumoniae este în general considerată o boală autolimitantă, unii indivizi pot prezenta manifestări clinice severe⁽¹¹⁾. Gravitatea bolii este asociată cu dereglarea imunității și cu rezistența la macrolide⁽¹¹⁾.

Există o diferență geografică în ceea ce privește rezistența la medicamente a bacteriei. În Asia, ratele de rezistență sunt substanțial mai mari în comparație cu Europa și America⁽⁴⁾.