Particularităţi privind histostructura aparatului digestiv postdiafragmatic la suine

Introducere

Tractul digestiv împreună cu ficatul și vezica biliară reprezintă componente esențiale ale metabolismului și homeostaziei nutriționale, iar particularitățile anatomice și histologice ale acestor organe reflectă adaptarea speciei la o dietă omnivoră. Sistemul său digestiv prezintă numeroase asemănări anatomice și fiziologice cu cel uman, fiind astfel un model relevant pentru studiile privind absorbția nutrienților, funcția hepatică și fiziologia biliară (Swindle et al., 2012). Analiza histologică a intestinului subțire, intestinului gros, ficatului și vezicii biliare oferă informații esențiale despre funcția organelor, adaptările acestora și răspunsul la provocări dietetice sau patologice (Alfaro et al., 2025; Moeser et al., 2007).

Ficatul prezintă o structură lobulară clară, cu septuri conjunctive interlobulare bine dezvoltate și triade portale proeminente, care susțin metabolismul hepatic intens și detoxifierea organismului. Hepatocitele sunt poligonale, uneori binucleate, iar sinusoidele hepatice și celulele Kupffer permit un schimb eficient de substanțe între sânge și parenchim (Choudhury, 2019; Raita, 2014).

Intestinul subțire are vilozități înalte și subțiri, criptele Lieberkühn profunde și celule caliciforme și enteroendocrine bine reprezentate, plăcile Peyer sunt mari și bine dezvoltate. Intestinul gros prezintă criptele Lieberkühn abundente și celulele caliciforme numeroase, asigurând absorbția apei și mucusul protector necesar tranzitului (Cheng, 2023). Ficatul la suine este utilizat pe scară largă în cercetarea preclinică datorită asemănărilor sale anatomice, fiziologice și genetice cu ficatul uman, iar evaluările histologice stereologice permit estimări cantitative precise ale modificărilor tisulare (Lada et al., 2020). Fiecare regiune a tractului digestiv postdiafragmatic la suine este adaptată rolului său specific în digestie și absorbție, prezentând modificări histologice care susțin eficiența proceselor digestive (Trautmann et al., 2015).

Aceste adaptări structurale sunt fundamentale nu doar pentru funcția fiziologică normală, ci și pentru interpretarea modificărilor patologice provocate de diete dezechilibrate, toxine sau agenți infecțioși. Înțelegerea histologiei și morfologiei tractului digestiv la suine este esențială pentru medicina veterinară, nutriție și cercetare experimentală.

Materiale și metodă

Cercetările au fost efectuate pe intestin subțire, intestin gros, ficat și vezica biliară de la suine clinic sănătoase. Țesuturile au fost prelucrate histologic, secționate, colorate și examinate. Secțiunile au fost colorate după următoarele metode de colorare: hematoxilină eozină și Mallory. Examinarea preparatelor microscopice a fost efectuată cu microscopul optic de laborator echipat cu dispozitiv de fotografiere pentru efectuarea microfotografiilor, iar ulterior prelucrarea computerizată a imaginilor microscopice obținute.

Rezultate și discuție

În urma cercetărilor efectuate, s-a observat că intestinul subțire la suine prezintă o mucoasă prevăzută cu structuri care cresc semnificativ suprafața de absorbție, incluzând pliurile circulare și vilozitățile intestinale (figura 1). Pliurile circulare sunt rare în ileon, iar în porțiunea terminală sunt absente. În secțiunile realizate se observă că vilozitățile intestinale au aspect digitiform, iar epiteliul este simplu prismatic, cu enterocite, celule caliciforme și celule argentafine.

Cu obiectivul 40x se observă că enterocitele prezintă un platou striat îngust la celulele de la baza vilozităților și mai înalt la enterocitele de la vârful vilozităților.

Corionul vilozităților conține țesut conjunctiv bogat în fibre elastice și fibre de reticulină (figura 2). Se observă numeroase celule imune reprezentate de limfocite, macrofage, mastocite şi plasmocite. Cu obiectivul 40x se observă fibre musculare netede din mușchiul Brucke, care conferă contractilitate vilozităților. Chiliferul central, deschis în rețeaua de vase limfatice de la baza vilozității, apare larg și prezintă un endoteliu cu pori mici, lipsit de o membrană bazală.

În secțiunile realizate se observă că glandele Lieberkühn sunt glande tubulare drepte situate la baza vilozităților și conțin enterocite, celule caliciforme, celule argentafine și celule nediferențiate.

Celulele Paneth lipsesc la porc, iar celulele nediferențiate asigură regenerarea epiteliului.

Submucoasa conține țesut conjunctiv lax, vascularizat și inervat de plexul Meissner, cu infiltrații limfoide și plăci Peyer (figura 3).

Musculoasa prezintă două straturi de fibre musculare netede (circular intern și longitudinal extern), cu plex nervos mienteric Auerbach, asigurând peristaltismul și mișcările de pendulare (Dănacu, 2016).

Seroasa este alcătuită din țesut conjunctiv mezotelial peritoneal.

Cu obiectivul 40x se observă că celulele caliciforme au aspect de cupă; acestea sunt celule mucoase deschise, secretă mucus și conțin un nucleu heterocromatic (figura 4). În porțiunea bazală, acestea sunt înguste, iar la polul apical apar dilatate și conțin numeroase granule de secreție.

În preparatele examinate se observă că mucoasa colonului este alcătuită dintr-un epiteliu simplu prismatic cu platou striat, populat predominant de enterocite și un număr foarte mare de celule caliciforme.

Cu obiectivele 10x şi 40x se observă că epiteliul formează numeroase invaginări tubulare, organizate în criptele Lieberkühn, structuri bogate în celule caliciforme, esențiale pentru lubrifierea și protecția lumenului intestinal (figurile 5, 6 şi 7).

Lamina propria conține un volum redus de țesut conjunctiv, în principal datorită densității crescute a glandelor. La suine se observă că aceasta este abundent infiltrată cu țesut limfoid, prezent sub formă difuză sau ca foliculi limfatici solitari, reprezentând o componentă importantă a sistemului imunitar asociat mucoaselor.

Musculara mucoasei apare slab dezvoltată în colon. În preparatele examinate se observă că submucoasa este formată din țesut conjunctiv dens, care conține limfonoduli, plexuri vasculare și nervoase. Tunica musculară este alcătuită din două straturi de fibre musculare netede: unul circular intern și unul longitudinal extern (Raita, 2018).

La exterior, colonul este acoperit de seroasă, constituită din mezoteliu peritoneal și un strat subseros de țesut conjunctiv lax.

În figura 8 se observă că ficatul este alcătuit din capsulă conjunctivă și parenchim organizat în unități structurale funcționale. Se observă capsula externă, formată din țesut conjunctiv fibros ce acoperă integral suprafața organului.

Cu obiectivul 10x se observă că parenchimul prezintă septuri de țesut conjunctiv care subdivizează organul în lobi și lobuli hepatici. Lobulul hepatic clasic este unitatea structurală fundamentală, având formă poligonală (variabilă, adesea hexagonală) și fiind centrat de vena centrolobulară. La periferia fiecărui lobul se găsesc spațiile portale (spațiile Kiernan), delimitate de fibre conjunctive. În aceste zone interlobulare se identifică ramuri interlobulare ale arterei hepatice și venei porte, canalicule biliare și vase limfatice. Microscopic, se observă că parenchimul hepatic apare organizat în cordoane de hepatocite orientate radial de la vena centrolobulară către periferia lobulului. Spațiile dintre cordoane sunt ocupate de sinusoidele hepatice, tapetate de celule endoteliale discontinue și de celulele Kupffer, componente importante ale sistemului fagocitar mononuclear.

Cu obiectivul 40x se observă că între cordoanele Remak se află vase capilare, alcătuite din celule endoteliale fenestrate, denumite capilare sinusoide hepatice (figura 9).

În preparatele histologice examinate se observă că hepatocitele sunt celule cu aspect poliedric care pot prezenta unul, doi sau trei nuclei de formă sferoidală, eucromatici. Citoplasma este bazofilă, cu corpii Berg evidenți. Sinusoidele hepatice sunt largi, iar în peretele lor au fost observate celule endoteliale și celulele Kupffer. Celulele Kupffer sau macrofagele capilarelor sinusoide sunt localizate la nivelul suprafeței luminale a celulelor endoteliale în sinusoidele hepatice.

Structural, peretele vezicii biliare este alcătuit din mucoasă, musculoasă și seroasă.

Cu obiectivul 4x se observă că mucoasa vezicii biliare este plisată, iar epiteliul este simplu prismatic, cu microvili la polul apical. Pliurile mucoase sunt înalte și dese, uneori ramificate (figurile 10 şi 11). Lamina propria este alcătuită din țesut conjunctiv lax care prezintă numeroase fibre de reticulină. Tunica musculară este formată din fibre musculare netede, organizate în fascicule.

Concluzii

1. În preparatele histologice examinate se observă că în ileon sunt prezente vilozități mai scurte, uneori ramificate cu celule caliciforme numeroase. Lamina propria este dens infiltrată limfoplasmocitar, iar musculara mucoasei apare bine dezvoltată, cu fibre longitudinale predominante. Submucoasa conține vase mari și plexul submucos (Meissner). Plăcile Peyer apar extrem de dezvoltate în ileon, fiind întinse pe lungimi mari, adesea sub formă de benzi continue compuse din foliculi limfoizi mari, bine diferențiați, cu infiltrare limfocitară abundentă. Musculara prezintă stratul circular relativ gros, iar plexul Auerbach este bine reprezentat. Seroasa este prezentă pe cea mai mare parte a intestinului, iar țesutul conjunctiv subseros este bine vascularizat.

2. În intestinul gros la porc, mucoasa prezintă un epiteliu columnar simplu, cu două tipuri celulare majore: enterocite, cu rol în absorbție, şi celulele caliciforme, mult mai numeroase. Criptele Lieberkühn sunt adânci și paralele, iar în porțiunea distală criptele sunt mai lungi și bogate în celule caliciforme. Lamina propria conține țesut conjunctiv lax cu infiltrat limfoplasmocitar fiziologic şi foliculi limfoizi frecvenți, uneori grupați. Musculara mucoasei este bine conturată, continuă. Submucoasa conține plexul submucos (Meissner), țesut conjunctiv abundent şi foliculi limfatici solitari sau grupați. Musculara prezintă stratul circular intern bine dezvoltat. Stratul longitudinal extern poate fi ușor îngroșat pe anumite porțiuni. La exterior este acoperit de seroasă.

3. În ficatul de la porc, lobulii clasici sunt bine conturați. Între lobuli, septurile conjunctive găzduiesc triade portale mari, vase limfatice bine conturate şi fibre nervoase. Ductele biliare au epiteliu cuboidal, bine delimitat. Țesutul conjunctiv abundent face ca structurile să fie clar separate și ușor de identificat în secțiunile histologice.

4. În secțiunile examinate din vezica biliară, mucoasa prezintă un epiteliu columnar simplu înalt, cu microvili dezvoltați.

La suine, pliurile mucoase sunt înalte și ramificate, aspect mai pronunțat decât la alte specii. Tunica musculară este bine dezvoltată, cu fibre musculare netede dispuse neregulat, dar suficient de compacte.

Porțiunea aderențială la ficat este acoperită de adventice, iar restul organului este acoperit de seroasă.

Autor corespondent: Valerica Dănacu E-mail: valericadanacu@yahoo.com

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.