MEDICINĂ INTERNĂ

Diagnosticul afecţiunilor disurice cu origine prostatică la câine

 Diagnosis of dysuric disorders of prostatic origin in dogs

First published: 05 iunie 2024

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.43.1.2024.9643

Abstract

Dysuria is the main syndrome among prostatic disorders in dogs, which frequently is registered in unsterilized individuals, especially in progression with advanced age. Despite the parsimonious clinical expressions of these disorders, the etiopathogenesis is extremely numerous, complex and often intricate, including predominantly: benign prostatic hyperplasia, prostatic and/or paraprostatic cysts, prostatitis, prostatic abscesses and, last but not least, those of neoplastic origin. These urological disorders, initially asymptomatic, later develop various symptoms, generally with a reduced degree of specificity, dominated by the tendency to constipation, tenesmus, difficulty in hind limbs moving, hematuria (initial) and stranguria (up to mechanical urinary retention).
 

Keywords
benign prostatic hyperplasia, prostatic cysts, haematuria, paraprostatic cysts

Rezumat

Disuria este principalul sindrom în cadrul afecţiunilor prostatice la câine, care apar frecvent la indivizii nesterilizaţi, odată cu înaintarea în vârstă. În pofida exprimărilor clinice parcimonioase ale acestor afecţiuni, etiopatogeneza este extrem de numeroasă, complexă şi frecvent intricată, incluzând preponderent: hiperplazia benignă de prostată, chisturile prostatice şi/‌sau paraprostatice, prostatitele, abcesele prostatice şi, nu în ultimul rând, cele cu origine neoplazică. Aceste afecţiuni urologice, iniţial asimptomatice, dezvoltă ulterior simptome diverse şi în general cu un grad redus de specificitate, dominate de tendinţa la constipaţie, tenesme, dificultăţi în deplasare, hematurie (incipientă) şi ştrangurie (până la retenţie urinară de tip mecanic).
 

Afecţiunile prostatice sunt foarte frecvente la pacienţii canini (segmentul adult/geriatric) şi se situează între principalele afecţiuni patologice care interesează aparatul urogenital.

Deseori, identificarea şi abordarea clinică a afecţiunilor prostatice nu sunt facile; aceste patologii se pot dezvolta concomitent cu alte afecţiuni sistemice/de organ, pot fi insidios asimptomatice şi frecvent subestimate de către clinicieni, deoarece multe dintre simptomele subsecvente bolilor prostatice sunt nespecifice. Modificările sistemice, precum şi cele specifice afectării tractului urinar inferior, tulburările de defecare şi tulburările senzitivo-motorii care interesează trenul posterior sunt simptome care conturează cortegiul clinic aferent afecţiunile prostatice. O abordare clinicoterapeutică judicioasă presupune un management bazat pe un algoritm de diagnostic (clinic, imagistic, hematologic şi urinar) şi protocoale terapeutice adecvate, modulate în funcţie de reversibilitatea, tipul şi severitatea injuriilor patologice produse. În această sumă de necunoscute de ordin fiziopatologic, dominante sunt cunoaşterea istoricului pacientului şi efectuarea unui examen clinic amănunţit, la care investigaţiile imagistice facilitează şi confirmă diagnosticul, tipul şi amploarea afectării prostatei şi a tractului urinar inferior şi a organelor/structurilor adiacente.

Constitutiv, la câinele mascul (nesterilizat), prostata este singura glandă sexuală (accesorie) care asigură, prin secreţiile sale, transportul spermatozoizilor spre exterior şi oferă un mediu ideal pentru dezvoltarea şi supravieţuirea acestora. Este o glandă bilobată, ovală, situată în cavitatea pelviană care înconjoară uretra şi gâtul vezicii urinare(1,4). Topografia sa este variabilă şi depinde de vârstă şi de gradul de distensie prin conţinut a vezicii urinare, marginile/extremităţile craniodorsale şi cranioventrale fiind acoperite de peritoneu. Septul median, proeminent, este bogat în ţesut conjunctiv şi fibre musculare netede care provin din capsula fibromusculară externă (bine reprezentată) şi împarte organul în doi lobi majori. Histologic, glandele sunt de tip tubuloalveolar, cu un epiteliu secretor columnar înalt şi celule bazale (sporadice). Deschiderile canalelor glandulare prostatice sunt localizate în uretră, în apropierea canalelor deferente din jurul coliculului seminal(8).

Fiziologic, dezvoltarea şi menţinerea activităţii secretorii prostatice sunt asigurate de producţia de hormoni androgeni. Testosteronul pătrunde în celulele prostatei prin difuzie şi este metabolizat în alţi steroizi de către enzime. Cea mai mare parte a testosteronului este transformat în dihidrotestosteron de către 5α-reductaza din prostată. Dihidrotestosteronul se leagă şi activează receptorii citoplasmatici pentru androgeni, cu o afinitate mai mare decât testosteronul. Un alt hormon implicat în dezvoltarea prostatei este 17β-estradiolul, care este sintetizat de aromatază(4,8). Acest estrogen acţionează în sinergie cu androgenii. Mai mult, arginin-esteraza, specifică prostatei canine, principalul produs de secreţie al prostatei, este cea mai abundentă proteină din lichidul prostatic al câinelui şi reprezintă peste 90% din proteinele plasmei seminale la această specie.

Incidenţa afecţiunilor prostatice (hormonodependente/hormon-inductoare) este maximă în cazul pacienţilor canini intacţi hormonali (nesterilizaţi), aceasta fiind aproape inexistentă în cazul masculilor sterilizaţi, deoarece după orhidectomie nivelul hormonilor androgeni scade, prostata suferind astfel un proces de atrofiere (involuţie prostatică).

Diferitele afecţiuni prostatice, precum hipertrofia benignă de prostată, chisturile prostatice, abcesele prostatice, prostatitele, chisturile paraprostatice, dar şi tumorile prostatice(5), determină următoarele semne clinice principale: hematuria, stranguria – toate acestea fiind determinate de compresiunea din exterior a uretrei, făcând astfel imposibilă eliminarea conţinutului vezical, la acest nivel dezvoltându-se invariabil tulburări excretorii şi modificări iniţial locale, precum cistita, din cauza reziduului vezical (frecvent remanent), veritabil mediu de cultură pentru agenţii bacterieni (condiţionat patogeni) la nivelul vezicii urinare(9). Ulterior, infecţia poate recunoaşte o extensie antegradă la nivelul tractului urinar superior, prin uretere afectând componentele morfologice ale parenchimului renal sau cel mai adesea acumularea de urină, care face imposibilă evacuarea conţinutului din uretere în vezica urinară, determinând uretero-hidronefroză(10).

În grupul de studiu inclus în această referinţă, alcătuit din 56 de pacienţi (din diferite rase şi aparţinând grupelor de vârstă adult/senior/geriatric), prezentaţi cu simptomatologie specifică afecţiunilor tractului urogenital, pe lângă examinarea clinică şi paraclinică aferentă s-a procedat la examinarea ultrasonografică, folosind sonde microconvexe, cu sonde de înaltă frecvenţă (cuprinse între 7,5 şi 12 MHz).

Dominantele clinice, caracteristice disuriei cu origine prostatică, au fost reprezentate de: adoptarea cu dificultate a decubitului (în special sternoabdominal), agitaţie, strangurie, stări de nelinişte/anxietate ce preced micţiunea, adoptarea frecventă a poziţiei de micţiune, hematuria (iniţială/incipientă), defecări dureroase (însoţite de tenesme), chiar pierderi involuntare de urină.

Datele de literatură menţionează faptul că hiperplazia (hipertrofia) benignă de prostată este cea mai frecventă afecţiune prostatică diagnosticată la câine şi afectează aproximativ 80% dintre câinii masculi intacţi cu vârsta de peste 5 ani şi peste 95% dintre câinii masculi intacţi cu vârsta de peste 9 ani(3,8,10,16). Această afecţiune constă în mărirea difuză, simetrică, a prostatei, care creşte spre exterior, ca urmare a proceselor hiperplazice, dar şi hipertrofice.

Odată cu vârsta, raportul estrogen/testosteron creşte, prostata devine mai sensibilă la acţiunea androgenilor, astfel că schimbările metabolice determină hiperplazia glandulară şi metaplazia scuamoasă a prostatei. În mod frecvent, câinii cu hiperplazie benignă sunt asimptomatici, semnele clinice care apar ulterior fiind reprezentate, cel mai frecvent, de o secreţie uretrală seroasă până la sangvinolentă (frecvent semnalată anamnestic de către deţinătorii/proprietarii acestor indivizi), produsă de un ţesut hiperplastic cu vascularizaţie crescută. În unele cazuri, această secreţie excedentară cu caracter patologic difuzează antegrad la nivel colului şi vezicii urinare (explicând hematuria).

Tenesmele, tendinţa la constipaţie şi alterările capacităţii de continenţă a urinei pot surveni şi consecutiv prostatomegaliei cu alte origini, cum ar fi chisturile multiple infracentimetrice/chisturile supracentimetrice –frecvent asociate cu hiperplazia prostatei, tumorilor de prostată şi chisturilor paraprostatice.

Investigaţiile paraclinice, în special hemoleucograma, pot fi utile în identificarea prezenţei inductoare sau asociate proceselor inflamatorii urinare a leucocitozei cu neutrofilie şi, respectiv, rezultatele cu orientare diagnostică apreciabilă obţinute în urma examenului de urină (sumar/sediment urinar, respectiv urocultură şi antibiogramă).

Din ansamblul investigaţiilor imagistice, de referinţă, prin acurateţea, sensibilitatea şi specificitatea modificărilor de volum, structură şi densitate structurală, ecografia se situează pe loc prioritar (standard de aur în practica medicală veterinară) în identificarea, aprecierea gradului şi extensiei proceselor patologice de la nivelul prostatei, cauză a disuriei la câine.

Investigaţiile ecografice au surprins la nivelul prostatei modificări de volum (raportat la limitele de variaţie morfologică a prostatei în raport cu polimorfismul raselor de câine), modificări de contur, modificări de ecostructură – neomogenităţi, de la formaţiuni/zone anecogene, proprii acumulărilor lichidiene (însoţite de fenomenele artefactuale specifice, de întărire posterioară şi umbrire laterală) , până la aspecte care definesc fibrozele şi calcificările prostatice (hiperreflective, însoţite de fenomen de umbrire posterioară), modificări de ecogenitate (prostata fiind, prin definiţie, parenchimul glandular cu cea mai înaltă ecogenitate în cadrul ecogenităţii structurilor de la nivel abdominal/pelvian).

Cele mai frecvente modificări ecografice înregistrate au fost reprezentate de prostatomegalie, cu păstrarea relativă a omogenităţii structurale, dar cu largi variaţii ale ecogenităţii (rămânând în zona reflectanţei crescute) parenchimului prostatic(3). La pacienţii geriatrici, odată cu hiperplazia benignă de prostată, la nivel parenchimatos, frecvent au fost înregistrate fenomene de substituţie conjunctivă (fibroză), chiar calcificări punctiforme (milimetrice/inframilimetrice) caracterizate prin prezenţa unor discrete hiperecogenităţi, inducând prostatei un aspect uneori de tip uşor neomogen.

În cazurile de prostomegalie severă, vidanjul vezical se efectuează cu dificultate, inducând un comportament micţional de tip disuric, fenomen atribuibil compresiunilor externe exercitate asupra uretrei intraprostatice. La examenul ecografic se decelează cu uşurinţă distensia uretrei prostatice (atât în examinarea longitudinală, cât şi în cea transversală – evidenţierea lumenului uretral), consecutivă proceselor de ordin compresiv/limitativ funcţional.

Chisturile prostatice şi chisturile paraprostatice, uşor de diagnosticat, se prezintă sub forma unor formaţiuni rotund/ovoide (cu conţinut omogen transsonic şi întărire posterioară), însoţind adesea hiperplazia de prostată(3,12). Acestea prezintă o clasificare amplă, enumerând: chisturi de retenţie, chisturi asociate hiperplaziei benigne sau metaplaziei scuamoase şi chisturi paraprostatice. Ecografic, chisturile prostatice se caracterizează prin prezenţa în parenchim a unor structuri veziculare cu conţinut anecogen, delimitate de un perete fin (subţire) hiperecogen, care generează distal fenomenul de întărire posterioară şi lateral, cel de umbrire laterală(3,10,13).

Chisturile paraprostatice apar în urma dilataţiei canalelor Müller(3,16). Acestea sunt mai voluminoase comparativ cu chisturile prostatice; de asemenea, adesea, acestea pot fi separate de parenchimul prostatic. Membrana chistică este de dimensiuni variabile, hiperecogenă(2).

Prostatita, din punct de vedere etiopatogenetic, este cel mai frecvent indusă de bacterii, iar contaminarea se realizează preponderent pe cale ascendentă(7). Aspectul ecografic al prostatitelor nu diferă esenţial de cel al hiperplaziei benigne de prostată. În schimb, în funcţie de evoluţia multifocală a procesului inflamator, simetria parenchimatoasă poate suferi modificări(3,6). Se pot observa structuri de tip vezicular de diferite dimensiuni (abcese) care conţin un lichid ecogen delimitat de o membrană ecogenă (peretele abcesului) bine reprezentată (frecvent anfractuoasă intern)(14).

Neoplaziile prostatice sunt destul de rar întâlnite la pacienţii canini, putând fi înregistrate chiar şi la masculii sterilizaţi, histopatologic acestea fiind reprezentate cel mai frecvent de adenocarcinomul prostatic şi carcinomul cu celule tranziţionale al uretrei prostatice. Neoplazia prostatică este o boală de o malignitate crescută, recunoscând o incidenţă de 5-7% din bolile prostatice la câine(1,5,8,11). Prognosticul este de obicei slab, din cauza probabilităţii mari de metastazare, a şanselor mici de diagnosticare timpurie şi a opţiunilor de tratament pe termen lung, recunoscând o eficienţă terapeutică minimă. În aceste situaţii, la examenul ecografic, prostata este mărită în volum, cu contur neregulat şi ecostructură neomogenă (fiind întâlnite şi la câine prezenţa leziunilor de tip calcinoză/pseudolitiazice). Diagnosticul diferenţial faţă de prostatite se face pe baza sensibilităţii la tuşeul rectal, în funcţie de modificările hemoleucogramei, de biopsia prostatică ecoghidată (examene bacteriologice), iar în cazul tumorilor prostatice, pe baza examenului citologic asupra probelor obţinute prin puncţie ecoghidată (FNA), ştiut fiind faptul că, de asemenea, procesul neoplazic tinde să se extindă către uretră, respectiv către colul vezicii urinare(15).   

 

Figura 1. Prostată (secţiune longitudinală). Aspect hipertrofic (mult mărită în volum, cu ecostructură uşor neomogenă), vezica urinară cu conţinut având celularitate crescută (stânga imaginii) şi prezenţa unui urolit de dimensiuni infracentimetrice la nivelul colului vezical (săgeată)
Figura 1. Prostată (secţiune longitudinală). Aspect hipertrofic (mult mărită în volum, cu ecostructură uşor neomogenă), vezica urinară cu conţinut având celularitate crescută (stânga imaginii) şi prezenţa unui urolit de dimensiuni infracentimetrice la nivelul colului vezical (săgeată)


 

Figura 2. Vezica urinară şi prostata (secţiune longitudinală). Hipertrofia prostatei (mult mărită în volum), dilataţia uretrei prostatice (evidenţiată prin prezenţa conţinutului). Contur regulat, ecogenitate relativ omogenă
Figura 2. Vezica urinară şi prostata (secţiune longitudinală). Hipertrofia prostatei (mult mărită în volum), dilataţia uretrei prostatice (evidenţiată prin prezenţa conţinutului). Contur regulat, ecogenitate relativ omogenă

 

Figura 3. Prostată (secţiune longitudinală). Aspect hipertrofic/hiperplazic (mult mărită în volum, cu ecostructură uşor neomogenă), cu uretra prostatică dilatată
Figura 3. Prostată (secţiune longitudinală). Aspect hipertrofic/hiperplazic (mult mărită în volum, cu ecostructură uşor neomogenă), cu uretra prostatică dilatată

 

Figura 4. Prostată (secţiune longitudinală). Aspect hipertrofic, neomogen din punctul de vedere al ecostructurii; se observă prezenţa chisturilor de diferite dimensiuni
Figura 4. Prostată (secţiune longitudinală). Aspect hipertrofic, neomogen din punctul de vedere al ecostructurii; se observă prezenţa chisturilor de diferite dimensiuni

 

Figura 5. Distensia uretrei prostatice (secţiune longitudinală). Prezenţa intralumenală a unui element litiazic care destinde uretra pelviană (prin prezenţa conţinutului). Prostată cu ecostructură şi ecogenitate relativ normale
Figura 5. Distensia uretrei prostatice (secţiune longitudinală). Prezenţa intralumenală a unui element litiazic care destinde uretra pelviană (prin prezenţa conţinutului). Prostată cu ecostructură şi ecogenitate relativ normale


 

Figura 6. Hipertrofie de prostată. Prostată mult mărită în volum (93,7 mm diametru), cu prezenţa unor dilataţii chistice supracentimetrice (conţinut anecogen cu discret fenomen de întărire posterioară)
Figura 6. Hipertrofie de prostată. Prostată mult mărită în volum (93,7 mm diametru), cu prezenţa unor dilataţii chistice supracentimetrice (conţinut anecogen cu discret fenomen de întărire posterioară)
Figura 7. Abces prostatic de mari dimensiuni. Prezenţa la nivelul parenchimului prostatic a unei colecţii încapsulate (perete ecogen, anfractuos, bine reprezentat), cu conţinut transsonic şi elemente corpusculare în masa acumulatului anecogen (secţiune longitudinală). Se observă compresiunea la nivelul gâtului vezical (cu retenţie urinară de tip mecanic) şi distensia uretrei prostatice
Figura 7. Abces prostatic de mari dimensiuni. Prezenţa la nivelul parenchimului prostatic a unei colecţii încapsulate (perete ecogen, anfractuos, bine reprezentat), cu conţinut transsonic şi elemente corpusculare în masa acumulatului anecogen (secţiune longitudinală). Se observă compresiunea la nivelul gâtului vezical (cu retenţie urinară de tip mecanic) şi distensia uretrei prostatice


 

Figura 8. Hipertrofie de prostată, chisturi prostatice şi chist paraprostatic gigant (CHIST PP). Prostată mult mărită în volum, de aspect neomogen (dilataţii chistice infracentimetrice intraglandular), cu prezenţa la nivelul polului anterior a unei dilataţii chistice de mari dimensiuni (peste 50 mm în diametru) – cu conţinut omogen anecogen (transsonic)
Figura 8. Hipertrofie de prostată, chisturi prostatice şi chist paraprostatic gigant (CHIST PP). Prostată mult mărită în volum, de aspect neomogen (dilataţii chistice infracentimetrice intraglandular), cu prezenţa la nivelul polului anterior a unei dilataţii chistice de mari dimensiuni (peste 50 mm în diametru) – cu conţinut omogen anecogen (transsonic)


Autor corespondent: Andrei Codreanu, e-mail: andreicod99@gmail.com

 

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.

 

Bibliografie

  1. Smith J. Canine prostatic disease: a review of anatomy, pathology, diagnosis, and treatment. Theriogenology. 2008 Aug;70(3):375-83.

  2. Codreanu MD, Popa AM, Codreanu I, Nae R. Clinical and ultrasound features in dysuric dogs. Agrolife Scientific Journal. 2017 Dec 1;6(2):67-72.

  3. Codreanu MD. Tratat de ultrasonografie veterinară. Editura Medicală, Bucureşti, 2021.

  4. Leis-Filho AF, Fonseca-Alves CE. Anatomy, histology, and physiology of the canine prostate gland. Veterinary Anatomy and Physiology. 2018 Nov;47-67.

  5. Johnston SD, Kamolpatana K, Root-Kustritz MV, Johnston GR. Prostatic disorders in the dog. Anim Reprod Sci. 2000 Jul 2;60-61:405-15.

  6. White RAS, Herrtage ME, Dennis R. The diagnosis and management of paraprostatic and prostatic retention cysts in the dog. Journal of Small Animal Practice. 1987;28(7):551-574.

  7. Black GM, Ling GV, Nyland TG, Baker T. Prevalence of prostatic cysts in adult, large-breed dogs. J Am Anim Hosp Assoc. 1998 Mar-Apr;34(2):177-80.

  8. Smith J. Canine prostatic disease: a review of anatomy, pathology, diagnosis, and treatment. Theriogenology. 2008 Aug;70(3):375-83.

  9. Krawiec DR. Canine prostate disease. J Am Vet Med Assoc. 1994 May 15;204(10):1561-4.

  10. Krawiec DR, Heflin D. Study of prostatic disease in dogs: 177 cases (1981-1986). J Am Vet Med Assoc. 1992 Apr 15;200(8):1119-22.

  11. Rawlings CA, Mahaffey MB, Barsanti JA, Quandt JE, Oliver JE Jr, Crowell WA, Downs MO, Stampley AR, Allen SW. Use of partial prostatectomy for treatment of prostatic abscesses and cysts in dogs. J Am Vet Med Assoc. 1997 Oct 1;211(7):868-71.

  12. Boland LE, Hardie RJ, Gregory SP, Lamb CR. Ultrasound-guided percutaneous drainage as the primary treatment for prostatic abscesses and cysts in dogs. J Am Anim Hosp Assoc. 2003 Mar-Apr;39(2):151-9.

  13. Stowater JL, Lamb CR. Ultrasonographic features of paraprostatic cysts in nine dogs. Veterinary Radiology. 1898;30(5):232-239.

  14. Renfrew H, Barrett EL, Bradley KJ, Barr FJ. Radiographic and ultrasonographic features of canine paraprostatic cysts. Vet Radiol Ultrasound. 2008 Sep-Oct;49(5):444-8.

  15. Bray JP, White RA, Williams JM. Partial resection and omentalization: a new technique for management of prostatic retention cysts in dogs. Vet Surg. 1997 May-Jun;26(3):202-9Preda (Constantinescu) V, Roşca M, Codreanu I, Cristian AM, Codreanu M. Clinical-Diagnostic Coordinates in Prostatic and Paraprostatic Cysts in Dogs. Veterinary Medicine. 2022;68(1):120-124.

Articole din ediţiile anterioare

IMAGISTICĂ | Ediţia 3 37 / 2022

Coordonate imagistice în patologia vezicală litiazică la animalele de companie

Niculae Tudor, Andrei Codreanu

Patologia vezicală litiazică este o afecţiune des întâlnită în practica medicală veterinară, cu o incidenţă crescută şi o exprimare hematurică ce r...

23 septembrie 2022
MEDICINĂ INTERNĂ | Ediţia 1 35 / 2022

Sindromul hematuric în afecţiunile cu etiologie neoplazică la animalele de companie

Maria Roşca, Alexandra Cristian, Ramiro Simion, Iuliana Codreanu

Sindromul hematuric la animalele de companie este o patologie frecvent întâlnită, cu etiologie complexă: litiază renală, litiază vezicală, inflamaţ...

29 martie 2022