REPRODUCŢIE

Mamitele la vaca de lapte

 Mastitis in dairy cow

First published: 29 martie 2022

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.35.1.6228

Abstract

Modern dairy cows are the fruit of centuries of breeding and breeding to increase the quantity and quality of milk. Recently, farmers have turned their attention to an undesirable consequence of selection to improve milk production – the susceptibility of the mammary gland to infections. Mamitis or Mastitis is a major disease with the greatest impact on the economy of dairy farms around the world, associated with decreased milk production, impaired quality, increased costs of veterinary treatments, distortion of noncompliant milk, decreased animal longevity, increasing the rate of reform, affecting animal welfare, overworking employees and maintaining the infectious pressure on the herd.

Keywords
mastitis, cow, milk production

Rezumat

Vacile de lapte moderne reprezintă rodul secolelor de creştere şi ameliorare pentru mărirea cantităţii şi calităţii laptelui. Recent, fermierii şi-au îndreptat atenţia către o consecinţă nedorită a selecţiei pentru îmbunătăţirea producţiei de lapte – susceptibilitatea glandei mamare la infecţii. Mamitele sau mastitele reprezintă afecţiunea majoră cu cel mai mare impact asupra economiei fermelor de vaci de lapte din întreaga lume, asociindu-se cu scăderea producţiei de lapte, deprecierea calităţii acestuia, creşterea costurilor tratamentelor sanitar-veterinare, denaturarea laptelui neconform, scăderea longevităţii animalelor, creşterea ratei de reformă, afectarea bunăstării animale, munca suplimentară a angajaţilor şi menţinerea presiunii infecţioase în cadrul efectivului de animale.

În funcţie de manifestare, mamitele se împart în clinice şi subclinice, cele din urmă fiind lipsite de simptome.

În ceea ce priveşte mamitele clinice, acestea pot atinge o incidenţă între 13% şi 40%, iar repercusiunile economice pot depăşi 1000 $/an în anumite ţări. Anual, în Statele Unite ale Americii, pierderile din cauza mamitelor la vacă depăşesc 2 miliarde de dolari. La nivelul ţării noastre, pierderile financiare pot ajunge la 200 de euro/an/vacă cu mamită.

Numeroşi factori dependenţi de gazdă, de agentul patogen şi de factorii de mediu influenţează dezvoltarea mamitelor. Cu toate acestea, inflamaţia glandei mamare este deseori o consecinţă a ataşării, invaziei şi colonizării glandei mamare de către unul sau mai mulţi germeni contagioşi (Staphylococcus aureus, Streptococcus agalactiae, Corynebacterium bovis, Mycoplasma bovis etc.) şi din mediul înconjurător (coliformi, Streptococcus spp. şi Staphylococcus spp. coagulazo-negativi), aceştia fiind consideraţi factori determinanţi.

În general, se crede că germenii patogeni pătrund în uger prin traversarea canalului papilar în momentul în care mamelonul vine în contact direct cu aşternutul. De la nivelul canalului papilar, bacteriile ajung intramamar prin refularea laptelui în timpul mulsului, ca urmare a fluctuaţiilor presiunii de vacuum a instalaţiei de muls. Aderarea şi invadarea la nivelul epiteliului mamar permit bacteriilor să persiste intracelular sau să şunteze mecanismele imune de apărare şi acţiunea substanţelor antibacteriene.

Mamitele clinice se caracterizează prin modificări inflamatorii vizibile la nivelul ţesutului mamar, precum înroşirea, edemaţierea, durerea, colorarea anormală a laptelui (apos, roşiatic, sângeriu) şi modificarea consistenţei (coaguli sau grunji). Totodată, mamitele clinice pot fi acute, subacute şi cronice. Dacă cele acute se caracterizează prin semne clinice sistemice (febră, anorexie, şoc) şi locale, cele cronice prezintă o recurenţă care trenează, cu episoade de acutizare de-a lungul a mai multe luni. În acelaşi timp, mamitele clinice sunt principala cauză a reformării vacilor prin prisma patologiei glandei mamare, ca urmare a persistenţei inflamaţiei în ţesutul mamar. Cu toate acestea, mamitele subacute sunt cele mai frecvente şi se caracterizează prin semne inflamatorii locale minore şi modificări vizibile ale secreţiei (coaguli mici).

În ceea ce priveşte factorii favorizanţi care pot conduce la starea de boală, putem incrimina:

  • leziunile de la nivelul pielii ugerului (impetigo, hiperkeratoza canalelor papilare, deşirări sau sfacelări);

  • carenţele vitamino-minerale din hrană (vacile cu un scor corporal crescut tind să consume mai puţin tain, acest lucru conducând la diferite tulburări metabolice, precum deplasarea de abomas, hipocalcemia şi cetoza, care, consecutiv, vor scădea imunitatea organismului animal, iar femela devine susceptibilă pentru mamită);

  • boli care debilitează organismul (IBR, BVD);

  • aspectele legate de adăpost (asocierea dintre frig şi umezeală, ventilaţia necorespunzătoare, tipul de pardoseală de pe cuşetă etc.);

  • aspectele legate de managementul mulsului (autosuptul sau suptul realizat de către congenere între partidele de muls, calitatea vacuumului şi numărul de pulsaţii, confortul din sala de muls etc.).

În cele ce urmează vor fi detaliate ultimele două categorii de factori favorizanţi, cu debut în sfera tipului de aşternut de pe cuşetele de odihnă. În funcţie de tipul de exploataţie discutăm despre cuşete din pământ, lemn sau beton (cum este cazul celor din sistem tradiţional) sau cuşete cu aşternut din paie, nisip, rumeguş preschimbabil periodic, aşternut permanent împrospătat bianual cu paie, după sacrificarea suprafeţei de odihnă şi, nu în ultimul rând, cuşete din saltea textilă. Anumiţi autori au constatat o corelaţie pozitivă între grosimea aşternutului din boxele de fătare şi creşterea incidenţei mamitelor după fătare.

Privitor la aşternutul din nisip, se cunoaşte că acesta este printre cele mai sigure şi mai confortabile suprafeţe pentru glanda mamară, prin prisma mediului nefavorabil creşterii şi dezvoltării germenilor patogeni, doar că este nevoie de un sistem de eliminare a dejecţiilor pe bază de perne de apă pentru a îndepărta nisipul risipit în afara cuşetelor.

Printre cele mai comune sisteme folosite la noi în ţară se numără şi cuşetele cu aşternut permanent din paie de grâu sau orz. Avantajul acestora este că sunt relativ ieftine şi au capacitate crescută de absorbţie, dar glanda mamară nu este ferită de o posibilă contaminare. Mai rar întâlnite în România sunt cuşetele cu aşternut din rumeguş. Principalul neajuns al acestui tip de aşternut este acela că lemnul – şi mai cu seamă lemnul putred – reprezintă un mediu ideal de dezvoltare a bacteriilor din genul Klebsiella, bacterie incriminată şi ea în apariţia mamitelor clinice. Atât în cazul aşternutului de paie, cât şi al celui de rumeguş, germeni precum E. coli şi Streprococcus uberis se pot multiplica fără probleme.

Raportându-ne la aspectele legate de managementul mulsului, putem spune că acestea cântăresc cel mai mult în apariţia mamitelor clinice şi subclinice, mai ales atunci când femelele intră în lactaţie.

Vacile care prezintă ticul suptului dau mari bătăi de cap fermierilor, nu doar prin reducerea cantităţii de lapte, dar mai ales din cauza apariţiei mamitelor la acele femele care sunt supte între mulsorile de peste zi. Există situaţii când acest tic se diminuează odată cu aplicarea de dispozitive înţepătoare la nivelul botului, alteori când se realizează amputarea parţială a limbii pentru a împiedica suptul.

Trebuie acordată o importanţă deosebită igienei mulsului (mâinile mulgătorilor, ustensilele de şters mameloanele, manşoanele de muls) şi bunei funcţionări a instalaţiei de muls. Este bine să existe o educaţie a mulgătorilor în privinţa igienei personale ori de câte ori se începe un nou muls; totodată, aceştia trebuie să fie verificaţi periodic din punct de vedere medical pentru excluderea diferitelor boli cu transmitere prin contact fizic interspecific şi nu numai.

În ceea ce priveşte ustensilele de şters mameloanele, trebuie să spunem că au rolul de a îndepărta substanţele bactericide aplicate înainte de debutul mulsului propriu-zis (pre-dipping). Astfel, lavetele din hârtie trebuie să fie de unică folosinţă, pentru a nu contamina şi alte mameloane. În cazul celor textile, acestea vor fi spălate după fiecare muls, la temperaturi înalte.

Tot după fiecare muls trebuie realizate o toaletă riguroasă şi a instalaţiei de muls şi schimbarea filtrului de lapte. Dacă instalaţiile de muls au un sistem automat de spălare, în cazul aparatelor de muls, igienizarea trebuie să se facă manual şi cât mai riguros.

În cazul femelelor multipare, perioada de înţărcare şi a repausului mamar poate reprezenta debutul mamitelor, manifestate clinic la începutul lactaţiei. Se recomandă ca perioada de repaus mamar să fie între 45 şi 60 de zile. Înţărcarea se va realiza treptat şi nu brusc, deoarece determină remanenţa unei cantităţi crescute de lapte în cisterna mamară, care va creşte presiunea asupra mameloanelor. Se va ţine cont deopotrivă şi de schimbarea raţiei în concordanţă directă cu cele două perioade ale înţărcării (far-off şi close-up). Totodată, leucocitele încep să pătrundă în glanda mamară în prima săptămână după înţărcare, neasigurând protecţie de la început. Dopul de keratină este perfect format abia după 1-2 săptămâni de la înţărcare, în timp ce 5-23% dintre mameloane rămân deschise mai mult de 6 săptămâni după momentul înţărcării.

Atunci când vacile suferă de mamite clinice, diagnosticul este mai facil, ca urmarea a semnelor clinice identificate de către examinator.

În cazul femelelor cu semne fruste de boală, se poate identifica în momentul debutului mulsului modificarea calităţii laptelui (prezenţa de grunji de cazeină, modificarea culorii, disconfort etc.). Chiar şi aşa, pentru identificarea germenilor patogeni sunt necesare examene bacteriologice şi realizarea de antibiograme pentru stabilirea susceptibilităţii la substanţele antimicrobiene.

La fermele dotate cu sisteme performante (dispozitive auriculare care trimit informaţii în timp real la unitatea centrală, pedometre etc.) se poate identifica imediat dacă o femelă suferă de mamită, ca urmare a reducerii cantităţii de lapte, a apariţiei febrei, a reducerii activităţii locomotorii etc.

În cazul diagnosticării mamitelor mai pot fi folosite şi alte sisteme, precum: numărarea celulelor somatice, termografierea ugerului, California Mastitis Test (CMT), cartoane impregnate cu albastru de bromtimol, teste ELISA sau testarea conductivităţii laptelui.

În ceea ce priveşte abordarea terapeutică a mamitelor, piaţa farmaceutică abundă de o sumedenie de substanţe, mare majoritate pe bază de antibiotice. În ultima vreme, ca urmare a semnalului de alarmă tras de Uniunea Europeană şi de diferite ONG-uri, se doreşte reducerea consumului de antibiotice în fermele de vaci de lapte şi nu numai, pentru a stopa antibiorezistenţa. În acest sens, pe lângă tratamentul clasic cu antibiotice pe cale intramamară (pentru vaci în lactaţie – „lactating cow”), asociat sau nu cu administrarea pe cale generală, se poate recurge şi la folosirea de substanţe adjuvante precum ozonul, substanţele cu efect imunostimulator sau diferitele enzime ce distrug coagulii de cazeină, după fiecare muls, până la remiterea semnelor clinice.

În funcţie de gravitatea manifestării clinice, se poate recurge la administrarea parenterală de antiinflamatorii nesteroidiene şi de fluido- şi vitaminoterapie. În general, rata de vindecare a mamitelor clinice se situează sub 25%, nu din cauza antibiorezistenţei, ci mai degrabă ca rezultat al izolării bacteriilor din focar.

Recent, în scop de cercetare, s-a folosit cu rezulate încurajatoare lizostafina, enzimă stafilolitică secretată de Staphylococcus simulans, la vacile transgenice, cu scopul de a preveni ataşarea stafilococilor de ţesutul secretor mamar (figura 1).
 

Figura 1. Staphylococcus aureus intră în glanda mamară pe cale diatelică şi foloseşte laptele ca nutrient pentru multiplicare şi ca vehicul pentru diseminarea în ductele şi în alveolele ţesutului secretor. În glanda mamară normală (stânga jos), bacteriile lezează şi colonizează epiteliul, declanşând răspunsul inflamator. În glanda mamară ale cărei celule epiteliale secretă lizostafină (dreapta jos), stafilococii sunt ucişi înainte ca să afecteze ţestul mamar şi să inducă inflamaţia
Figura 1. Staphylococcus aureus intră în glanda mamară pe cale diatelică şi foloseşte laptele ca nutrient pentru multiplicare şi ca vehicul pentru diseminarea în ductele şi în alveolele ţesutului secretor. În glanda mamară normală (stânga jos), bacteriile lezează şi colonizează epiteliul, declanşând răspunsul inflamator. În glanda mamară ale cărei celule epiteliale secretă lizostafină (dreapta jos), stafilococii sunt ucişi înainte ca să afecteze ţestul mamar şi să inducă inflamaţia

Există situaţii în care mamitele sunt refractare la orice tip de germen şi atunci se poate recurge la atrofierea voită a sfertului afectat sau direct la reformarea femelei.

Sunt obligatorii izolarea şi identificarea femelelor afectate de mamită pentru a fi mulse în partidă separată, după mulgerea vacilor clinic sănătoase.

Din punct de vedere profilactic, trebuie să se acorde o importanţă capitală momentului în care femelele sunt înţărcate şi se află în repaus mamar. Astfel, după ultimul muls, se va recurge la introducerea pe cale diatelică de substanţe antibiotice cu specificaţia pe seringă DC („dry cow” – vacă înţărcată) în fiecare mamelon şi aplicarea de sigilii mamelonare la femelele care au fost indemne de mamite până la momentul înţărcării.

Este obligatorie aseptizarea fiecărui orificiu papilar înainte de introducerea antibioticelor destinate pentru înţărcare. În caz contrar, acesta poate reprezenta momentul de însămânţare a germenilor bacterieni.

Din punct de vedere imunoprofilactic, sunt disponibile la ora actuală vaccinuri bivalente sau tetravalente care se administrează înainte de fătare şi în timpul lactaţiei, cu repetare din 6 în 6 luni. Totodată, au fost incluse în managementul înţărcării şi substanţe pe bază de cabergolină cu efect antagonizant pentru prolactică, pentru a reduce producţia de lapte. Din cauza raportului cost-beneficiu, aceste abordări nu sunt foarte larg răspândite la noi în ţară.

Pentru a creşte tonicitatea sfincterului papilar se recomandă administrarea unui tain echilibrat în timpul perioadei de înţărcare (atât în perioada de far off, cât şi în cea de close up), care să menţină un raport cationi:anioni negativ pentru a preveni afecţiuni metabolice precum hipocalcemia, cetoza şi deplasarea de abomas.

În acelaşi timp, trebuie asigurată o cantitate optimă de seleniu, cupru, zinc, vitaminele E şi A sau betacaroten pentru menţinerea activităţii normale a sistemului imunitar şi a epiteliilor. În corelaţie cu statusul nutriţional, se va recurge la menţinerea unui scor corporal optim pentru perioada de înţărcare.

Se va realiza ecornarea vacilor care împung pentru a limita traumatismele la nivelul glandei mamare, femelele nu vor fi aglomerate pe cuşete pentru a nu călca pe mameloanele congenerelor în momentul ridicării şi se va combate ticul mulsului prin diferite mijloace.

Se va avea în vedere ajustarea ventilaţiei, a temperaturii mediului ambiental şi a umidităţii din grajd şi din boxele de fătare. Totodată, aşternutul va fi schimbat periodic pentru a rămâne uscat sau va fi stropit cu substanţe antiseptice pentru limitarea dezvoltării germenilor patogeni.

În cazul vacilor cu mamite cronice se va recomanda reformarea acestora pentru a se reduce costurile cu ele şi presiunea infecţioasă constantă din cadrul fermei.

Măsurile profilactice din perioada de lactaţie includ:

  • Verificarea periodică a parametrilor instalaţiei de muls

    • Valorile vacuumului şi uniformitatea lui (60:40 – muls:masaj)

Înălţimea la care se află furtunul de pulsaţie
în raport cu pardoseala pe care se află femela (m)

Vacuum (kPa)

1,8

48

1,6

46-48

1,4

44-46

1,2

42-44

Conductă joasă

40-42

    • Frecvenţa pulsaţiilor (se recomandă o rată de 50-60 de pulsaţii/minut)

    • Mulsul în gol

    • Integritatea manşoanelor şi înlocuirea celor din cauciuc cu cele de silicon pentru a prelungi durata de viaţă

    • Dezinfectarea instalaţiilor de muls.

  • Evaluarea procedurilor de muls:

    • Se va evita supraaglomerarea vacilor în sala de aşteptare şi se vor oferi condiţii optime de bunăstare (adăpători şi ventilaţie optimă)

    • Imersarea în soluţii spumante antiseptice

    • Menţinerea soluţiei pentru câteva zeci de secunde

    • Îndepărtarea soluţiei cu lavete unice de unică folosinţă

    • Mulgerea primelor 2-3 jeturi de lapte din fiecare mamelon

    • Realizarea masajului eliberării de oxitocină necesar eliberării laptelui

    • Ataşarea cât mai corectă a paharelor de muls pentru a preveni admisia de aer

    • Mulsul complet şi rapid (sub 7 minute)

    • Închiderea vacuumului înainte de detaşarea paharelor de muls

    • După finalizarea mulsului, se va impersa fiecare mamelon în soluţii antiseptice cosmetizante, iar excesul se va îndepărta.

  • Asigurarea furajării după întoarcerea de la muls pentru ca vacile să nu adopte decubitul, deoarece sfincterul papilar are nevoie de 30-60 de minute pentru refacerea tonicităţii şi închiderea propriu-zisă.

  • Examinarea ugerului şi a laptelui la fiecare muls.

Cu cât femelele sunt mai înalt productive, cu atât presiunea agenţilor infecţioşi asupra aparatului genital feminin şi a glandei mamare este mai mare, dar acest lucru poate fi combătut prin bifarea unor măsuri sine qua non:

  • asigurarea unui microclimat favorabil în adăpost şi la păşune;

  • limitarea altor patologii care să conducă la imunosupresarea organismului;

  • asigurarea unui aşternut curat şi uscat care să limiteze grefarea germenilor pe mameloane;

  • tunderea anuală sau pârlirea bianuală a învelişului pilos care acoperă ugerul pentru a limita adeziunea dejecţiilor la acest nivel;

  • mulgerea corectă indiferent de sistemul de exploatare, iar în cazul sistemului gospodăresc, înlocuirea unturii animale aplicate pe mameloane (conduce la deshidratare) cu vaselină;

  • aplicarea procedurilor profilactice de dinainte şi de după muls;

  • izolarea sau excluderea femelelor cu forme grave de mamită;

  • screening periodic al parametrilor sălii de muls. Deseori, în momentul în care un furtun de vaccum nu este integru, se va auzi nu zgomot caracteristic şi, în acelaşi timp, vacile care au fost mulse la acelaşi post de muls vor prezenta mamită pe acelaşi sfert mamar;

  • screening periodic al calităţii laptelui (Controlul Oficial al Producţiei);

  • aplicarea de terapii ţintite asupra germenului patogen cauzator de boală după realizarea examenului bacteriologic şi a antibiogramei. 

Bibliografie

  1. Serieys F. Le tarissement des vaches laitieres, Ed. La France Agricole, 2015.
  2. Arcangioli MA, Guerin-Faublee V, Puyt J-D, Prouillac C. Antibiotherapie bovine, Ed. Med’com, 2013.
  3. Cheng WN, Han SG. Bovine mastitis: risk factors, therapeutic strategies, and alternative treatments - a review. Asian-Australasian Journal of Animal Sciences. 2020;33(11):1699-1713.
  4. Dego OK. Bovine Mastitis: Part I, Animal Reproduction in Veterinary Medicine, 2020, doi:10.5772/intechopen.93483.