ANIMALE EXOTICE

Patologia infecţioasă a ofidienilor

 Infectious pathology of ophidians

First published: 10 noiembrie 2016

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

Abstract

Ophidians are, from a taxonomic point of view, classified into families and subfamilies in which a series of species with different pathologies are included, sometimes even in the same genre. The morphobiological and behavioral dif­ferences are the reason for which the ophidians are split into two categories of which the main criterium is represented by the hunting and feeding behaviour: poisonous (poison with hemolitic main composition or poison with neurotoxic main composition) and constrictor (hunting is based on body muscle force and, sometimes, on the capacity to immobilize the prey with the mouth). The pathology of these reptiles includes a series of particularities that reffer to etiology and pathogenesis, as well as to the diagnosis and therapeutic conduct for at least two reasons: the significant anatomical and phisiological differences (from other families or orders with which they have phylogenetic bindings) and difficult or risky manipulation (especially for the poisonous species and large constrictors).

Keywords
ophidian, pathology, infectious

Rezumat

Ofidienii încadrează, din punct de vedere taxonomic, familii și subfamilii în care sunt incluse o multitudine de specii cu patologii extrem de diferite, uneori chiar în cadrul aceluiași gen. Diferențele morfobiologice și comportamentale sunt motivele pentru care ofidienii sunt, de regulă, împărțiți în două categorii în care criteriul principal este reprezentat de comportamentul de vânătoare și hrănire: veninoși (cu venin cu compoziție principală hemolitică sau cu venin cu compoziție principală neurotoxică) și constrictori (care vânează bazându-se preponderent pe forța musculaturii corporale și uneori pe capacitatea de imobilizare a prăzii cu ajutorul aparatului bucal). Patologia acestor reptile include o serie de particularități care se referă atât la etiologie și patogeneză, cât și la diagnostic și conduită terapeutică cel puțin din două motive: diferențe anatomofiziologice semnificative (chiar față de alte familii sau ordine cu care au legături filogenetice strânse) și manipularea dificilă sau chiar riscantă (în special pentru speciile veninoase și constrictorii de talie mare).

Cuvinte cheie

Pentru speciile constrictoare, importantă este capacitatea de a imobiliza și sufoca prada înainte ca aceasta să-i poată provoca leziuni cu ajutorul dinților sau al ghearelor. Frecvent, mușcăturile și zgârieturile asigură porți de pătrundere pentru diferiți factori etiologici infecțioși sau parazitari. Pentru speciile veninoase, hrănirea cu animale păstrate la congelator și decongelate incomplet înainte de hrănire determină o patologie bucală particulară și predispune la infecții virale sau bacteriene. O greșeală frecventă este cunoașterea parțială sau chiar lipsa cunoștințelor de specialitate referitoare la ecobiologia speciilor întreținute în captivitate, fapt ce conduce la erori grave față de asigurarea condițiilor de întreținere și a modului specific de hrănire. Erorile grave și repetate făcute față de ofidienii întreținuți în captivitate conduc la modificări metabolice severe, inclusiv un status imunitar deficitar, situație ce explică de ce la acești indivizi sunt diagnosticate boli care nu au fost niciodată descrise la ofidienii în libertate. Microclimatul defectuos (parametrii de temperatură, umiditate și lumină), la care se adaugă hrănirea necorespunzătoare în funcție de vârstă și specie conduc la dezechilibre digestive care au consecințe inclusiv metabolice, uneori cu patologie evolutivă, care generează probleme atât pe termen scurt, cât și pe perioade lungi de timp, frecvent manifestările clinice fiind constatate după mai multe luni de evoluție. În multe situații, prezentarea la medic se face după o perioadă lungă de la observarea semnelor inițiale, care au fost considerate minore de către proprietar, favorizând agravarea modificărilor dezvoltate în diferite țesuturi sau organe, uneori chiar decompensarea unor organe cu funcții importante pentru organism, astfel că intervenția terapeutică este un eșec. Alteori, intervenția terapeutică tardivă permite suprapunerea de factori infecțioși care complică simptomatologia, îngreunează diagnosticul corect și împiedică asigurarea unei conduite terapeutice față de factorii etiologici primari.
 

picture01
Figura 1. Evaluarea speciei și a statusului clinic

Patologia ofidienilor, determinată de etiologia in­fec­țioasă, este dominată de bacterii, virusurile constituind o categorie relativ restrânsă și mai frecvent acționează ca factori secundari, complicând patologia în bacterioze sau uneori suprapunându-se în probleme metabolice cronice. Sunt și virusuri care acționează primar, generând entități morbide bine conturate, așa cum sunt herpes-virozele „de primăvară” (trecerile bruște de la sezoane reci la sezoane calde, fără o perioadă de adaptare într-un terariu de tranziție), sau herpes-virozele generalizate la indivizii epuizați după sezoanele de reproducere (sau indivizii utilizați prea intens la reproducere), sau cu metabolism dereglat (acești indivizi stau retrași și refuză chiar și hrana preferată). În zona orofaringiană apar patologii relativ complexe ale cavității bucale, ale faringelui și ale deschiderii orale esofagiene. Consecutiv afectării acestor zone, în general se constată anorexie, salivație (uneori cu scurgeri de salivă filantă), leziuni la nivelul limbii, uneori chiar cu paralizie linguală, gingivite evolutive, iar în formele avansate se ajunge până la pierderea dinților și eroziuni bucale grave.
 

picture02
Figura 2. Stomatită cu modificări ale mucoasei și salivă filantă
picture03
Figura 3. Stomatită cu modificări ale mucoasei și salivă gelatinoasă


La ofidieni în mod particular, patologia orofaringiană are cel mai adesea etiologie bacteriană și mai rar cauze virale, fungice sau parazitare. Virozele orofaringiene evoluează mai frecvent în perioadele de trecere de la sezoanele reci la sezoanele calde, acestea favorizând acțiunea unor virusuri herpes la nivel gingival. La șerpii întreținuți în captivitate, stomatitele cu herpes-virus apar cel mai des în perioadele de reproducere, suprapunându-se peste probleme ale metabolismului general (în aceste perioade, șerpii refuză hrănirea) și o serie de disfuncții imunitare. Diagnosticarea precoce permite intervenția terapeutică rapidă, în general fiind recomandate administrări de acyclovir sub formă de unguente, care se aplică zilnic în toată regiunea bucală. Se poate utiliza chiar preventiv la femelele care inițiază perioada reproductivă, de regulă 2-3 administrări gingivale la interval de 48 de ore.
 

picture04
Figura 4. Arsuri bucale extinse

Diagnosticul tardiv presupune suprapunerea unor factori bacterieni sau micotici care complică leziunile. În aceste situații este necesară administrarea de acyclovir pe cale generală (doze de până la 80 mg/kg) în paralel cu antibiotice sau chimioterapice pentru a combate infecțiile secundare. Administrarea de doze mari de acyclovir la speciile de șerpi veninoși conduce frecvent la inapetență (refuză orice fel de hrană), fiind obligatorie administrarea de fluide prin gavaj pentru a preveni deshidratarea și pentru a limita apariția unor probleme metabolice agravante.
 

picture05
Figura 5. Dermatită cu pete violacee

Există și viroze în care intervenția terapeutică este iluzorie. Atât în boala incluziilor (IBD), cât și în paramyxoviroze, diagnosticul se stabilește histologic. În IBD este importantă diferențierea manifestărilor clinice, în general de encefalopatie evolutivă (strabism evident, tremurături ale capului, opistotonus), de iatropatiile generate prin administrarea de antiinflamatorii cortizonice consecutiv cărora apar pareze, mișcări „în manej” sau chiar răsuciri forțate ale porțiunii cervicale. În paramyxoviroză se înregistrează atât modificări respiratorii, cât și nervoase, histologic constatându-se incluzii eozinofilice în pulmon și creier, intensitatea acestor manifestări și frecvența de apariție fiind mai mari la boidele întreținute în captivitate.
 

picture06
Figura 6. Stomatită ulcerativă cronică cu etiologie bacteriană asociată

Afecțiunile cu etiologie bacteriană sunt centrate pe germeni Gram-negativi. În general acționează specii de Pseudomonas, Aeromonas sau Klebsiella, fie singure, fie asociate. În majoritatea situațiilor, din leziuni sunt izolate Pseudomonas aeruginosa, mai rar Pseudomonas fluorescens sau Aeromonas hydrophila. Atât Pseudomonas, cât și Aeromonas fac parte din flora normală care populează tractusul digestiv (inclusiv zona oro-faringiană) la ofidieni. Mai mulți specialiști consideră că intervin o serie de factori favorizanți care permit acestor specii bacteriene să determine infecții. În general, la șerpii constrictori, factorii primari sunt mușcăturile sau zgârieturile provocate de pradă în cazurile în care acestea sunt încă vii sau agonice, iar șerpii se grăbesc să o înghită (la constrictorii de dimensiuni mari sunt relativ frecvente leziunile provocate de șobolani sau iepuri care în momentul introducerii în terariu se comportă paradoxal și devin extrem de agresivi). La Viperidae am constatat în două episoade cu mai multe cazuri letale (Vipera ammodytes) că factorul primar era reprezentat de administrarea de șoareci decongelați incomplet care generau „arsuri” bucale și chiar o serie de leziuni în momentul înghițirii. Administrarea de șoareci vii a condus brusc la stoparea cazurilor letale.
 

picture07
Figura 7. Debridarea blândă a mucoasei și îndepărtarea secrețiilor

Pseudomonozele evoluează cu precădere la schimbările de sezon, în urma epuizărilor cauzate de împerechere (de regulă la masculi) și la pui după primul sau al doilea năpârlit (când apar și transformări morfofiziologice importante). Uneori se pot transmite prin mușcăturilor rozătoarelor cu care se hrănesc atunci când acestea prezintă la rândul lor pseudomonoză. Uneori în pseudomonoză pot să apară dermatite cu tendință de extindere (formarea unor pete negre sau violacee mai evidente pe pielea proaspăt năpârlită), evoluția fiind gravă în special la speciile decorative (șarpe șorecar american, șarpe coral, balaur sau șarpe alunar).

Asocierea cu Aeromonas sau Klebsiella determină și simptomatologie respiratorie, iar la nivelul mucoasei oro-faringiene apar eroziuni și depozite vâscoase abundente, care uneori pot conduce la obliterare și asfixie. Atrage atenția dispneea și refuzul hranei, iar la examinarea clinică a zonei orofaringiene sunt evidente modificările mucoasei și uneori chiar ale dinților (sângerări la nivelul coletului sau chiar căderea spontană a dinților).

Atât Pseudomonas, cât și Aeromonas determină stomatite cu inflamarea puternică a mucoaselor, cu peteșii sau sufuziuni extinse, depozite linguale și gingivale cu aspect cazeos. În formele cronicizate pot fi detectate hemoragii gingivale spontane și scurgerea de salivă cu aspect filant, uneori amestecată cu sânge. La pitoni au fost descrise stomatite cu depozite fibrinoase, cu aspect necrotic la nivelul limbii și gingiilor. Exsudatul însămânțat pe medii de cultură a permis izolarea speciei Salmonella arizonae.

La viperide și colubride au fost identificate și descrise cazuri de stomatită ulcerativă, cu chistizarea glandelor orofaringiene, evoluția fiind letală. Examenul bacteriologic a relevat că patogenul a fost Serratia marcescens, specie care face parte din flora normală orofaringiană a ofidienilor, fiind dificil de stabilit mecanismul patogenetic care a permis bacteriei să determine patologia respectivă.

În toate bacteriozele orofaringiene trebuie instituit rapid tratament antiinfecțios de lungă durată (10-14 zile). Fiind implicate în general specii Gram-negative, se pot utiliza macrolide (2,5-3 mg/kg), cefalosporine (circa 40 mg/kg până la 80 mg/kg) sau quinolone (cca 10 mg/kg). Este obligatorie terapia locală prin badijonări cu clorhexidină și betadină zilnic, iar pentru a evita suprapunerea micozelor se recomandă badijonarea zonei orofaringiene cu o soluție slabă de acid acetic (0,5-1%) la 48 de ore. În situația cronicizărilor în care se constată formarea de depozite groase și aderente pe mucoase, este importantă debridarea, folosind tamponarea blândă cu apă oxigenată (aceasta asigurând și reducerea hemoragiilor locale). În cazurile grave sunt obligatorii fluidoterapia (20-25 ml/kg) și hrănirea forțată prin gavaj (ca alternativă se poate utiliza stimularea apetitului prin administrarea unei doze unice de metronidazol 100-125 mg). În stomatitele cu erodare a mucoaselor și salivare abundentă se poate folosi atropinizarea (0,04 mg/kg) în doză unică sau repetată la 48 de ore. Este esențială înțelegerea patogeniei pentru a putea descoperi factorii primari care au permis grefarea bacteriilor, prevenind recidivele (mai ales bacteriozele), fiind esențială verificarea parametrilor de microclimat din terariu, corectarea acestora asigurând succesul terapeutic.

Este importantă intervenția rapidă și în special menținerea hidratării (administrarea intracelomică în urgență de fluide complexe, circa 15-25 ml/kg GV/zi). Pentru reechilibrarea hidroelectrolitică de durată și pentru hrănire se vor face gavaje cu fluide nutritive complexe (jumătate din volumul gastric al individului administrat la 4-5 zile). Antibioterapia va ține cont de rata metabolică, temperatura ambientală (pentru majoritatea speciilor de constrictori fiind recomandat intervalul de 30-32°C) și farmacodinamia substanței utilizate. În cazurile cu refuz total de hrană se vor administra i.m., iar acolo unde indivizii acceptă hrănirea, este de preferat administrarea orală (în hrană) care asigură absorbție lentă și titru ridicat pe o perioadă mai lungă. Administrarea orală este de preferat și în stomatitele cu depozite gelatinoase și eroziuni la nivelul mucoasei. În aceste situații este recomandată asocierea metronidazolului sub formă de pensulații sau badijonări după debridarea riguroasă.

O patologie separată se dezvoltă ca urmare a infecțiilor cu Escherichia coli sau specii de Salmonella spp. și Clostridium spp. Se constată clinic enterite sau gastroenterite, afecțiuni respiratorii (în asocierile cu Clostridium spp.) sau afecțiuni ale tractusului urogenital inferior (în asocierile cu Escherichia coli). Unii autori descriu și modificări tegumentare severe datorate formelor septicemice la care se asociază Bacteroides spp. În toate aceste situații este recomandată antibioterapia sistemică și topică cu asocieri de antibiotice și chimioterapice cu spectru larg pentru a preveni infecțiile secundare. În formele septicemice este importantă supravegherea medicală pentru a preveni crizele asfixice (asigurarea de lavaje bucale periodice cu soluții saline asociate cu antibiotice și chimioterapice) și pentru a interveni rapid în crizele tetanice.

În evoluțiile patologice care implică și dermatite este recomandată administrarea regulată de antibiotice până la primul năpârlit „cu piele întreagă”. În salmonelozele septicemice sunt importante prevenirea și supravegherea șocului hipovolemic, prin administrarea de fluide complexe.
 

picture08
Figura 8. Gavaj - introducerea sondei gastrice

Dintre bolile cu etiologie micotică, cel mai frecvent sunt diagnosticate dermatitele cu evoluție cronică. În general, dermatitele micotice evoluează localizat (afectarea unor zone circumscrise cu contur relativ regulat) și trebuie diferențiate de dermatitele veziculoase cu etiologie bacteriană determinate de Pseudomonas spp. sau Aeromonas spp. Dermatitele micotice nu au tendințe expansive la ofidieni, iar administrarea topică de produse cu fluconazol sau clotrimazol câteva săptămâni va remedia situația. Se consideră că boala s-a remis atunci când solzii sunt normali după năpârlire.
 

picture09
Figura 9. Gavaj - introducerea amestecului terapeutic

Micozele orofaringiene nu sunt foarte des diagnosticate la ofidieni. De regulă, se produc candidoze bucale la șerpii vivipari în ultima perioadă de creștere a puilor, când femelele încetează hrănirea (situații mai frecvente la specii de viperide și colubride) și manifestă disfuncții imunitare severe. Se pot produce candidoze sau aspergiloze orofaringiene care manifestă tendința de extindere la nivel sistemic în cazul cazării șerpilor în terarii care nu oferă condiții optime de microclimat (în general, acestea apar dacă umiditatea este prea mare sau temperatura este prea scăzută). În cazul viperidelor am constatat cazuri de stomatite cu Chrysosporium spp. care se grefează pe leziunile generate de administrarea hranei în formă congelată (nu este complet decongelată și rămân cristale mari de gheață) sau de hrana care conține fragmente ascuțite de oase. Diagnosticul este relativ simplu, clinic fiind ușor de identificat glositele și gingivitele cu depozite albicioase abundente, formarea de crevase pe toată suprafața mucoaselor, uneori fiind identificate chiar sângerări bucale spontane. Se recoltează tampoane de exsudat faringian și se confirmă diagnosticul prin examene de laborator. Protocoalele terapeutice trebuie să includă administrarea de antifungice (fluconazol 5 mg/kg, ketoconazol 25 mg/kg sau nistatină 100.000 U.I./kg), asociate cu antibiotice cu spectru larg pentru a preveni asocierile bacteriene secundare. În formele avansate, șerpii nu se mai pot hrăni, fiind necesară susținerea metabolică cu fluide administrate prin gavaj. Sunt importante debridarea și îndepărtarea depozitelor formate pe mucoase și badijonarea sau ungerea cu unguente cu antifungice (eventual asociate și cu antibiotice cu spectru larg).  

Bibliografie

1. Cooper J.E., Jackson O.F. - Diseases of the Reptilia, vol. 2, San Diego, 1981, Academic press.
2. Garner M., Raymond J.T., Norhauser R.W. et al - Eight cases of inclusion body disease in captive palm vipers (Bothriechis marchi), Proc AAYV, New Orleans, LA, 2000.
3. Girling S.J, Raiti P. - BSAVA Manual of reptiles, 2nd. BSAVA Publications, Gloucester, 2004.
4. Jacobson E.R. - Snakes, Vet Clin North Am Small Anim Pract 23:1179, 1993.
5. Jacobson E.R., Gaskin J.M. - Adenovirus-like Infection in a boa constrictor, J Am Vet Med Assoc 187:1226, 1985.
6. Jacobson E.R. – Infectious disease and pathology of reptiles, CRC Press Taylor & Francis Group, Boca Raton, 2007.
7. Mattison C. -  A - Z of snake keeping, Sterling Publishing Co. Inc., New York, 1990.
8. Schumacher J., Jacobson E.R., Gaskin J.M. et. al – Adenovirus Infection in two rosy boas (Lichanura trivirgata), J Zoo Wild Med 23(3):461, 1994.
9. Schumacher J. - Viral diseases. In: Reptile medicine and surgery, Ed. Mader, Saunders Elsevier, St. Louis, 1996.
10. Shawn P. M. - Common reptile diseases and treatment, Ed. Blackwell Science, 0-86542-553-1, 1996. 

Articole din ediţiile anterioare

BOLI INTERNE - TERAPEUTICĂ | Ediţia 1 26 / 2017

Elemente de farmacoterapia urgenţelor în practica medicală veterinară

Romeo T. Cristina, Andreia Bianca Chirilă

Prezentul material este structurat ca un ghid util pentru practicianul veterinar, în ceea ce privește identificarea și aplicarea unei stategii farm...

10 aprilie 2017
PATOLOGIE EXOTICĂ | Ediţia 1 35 / 2022

Orientări clinice în patologia generală a ofidienilor întreţinuţi în captivitate

Laurențiu Tudor

Patologia reptilelor include o serie de particularităţi ce se referă atât la etiologie şi patogeneză, cât şi la diagnostic şi conduită terapeutică....

29 martie 2022
CARDIOLOGIE | Ediţia 2 / 2015

Cardiomiopatia dilatativă la câine

Dr. Radu Andrei Baisan

Cardiomiopatia dilatativă este una dintre cele mai comune patologii cardiace întâlnite la câine. Poate fi primară, fiind denumită și idiopatică, sa...

02 august 2017
PATOLOGIE EXOTICĂ | Ediţia 2 31 / 2018

Elemente patologice generale ale iguanidelor întreţinute în captivitate

Laurențiu Tudor

Majoritatea speciilor de Iguanidae prezintă o dezvoltare somatică rapidă ce atrage atenţia asupra necesităţilor multiple pe care trebuie să le avem...

28 iunie 2018