Resuscitarea cardiopulmonară

Protocoalele de resuscitare cardiopulmonară pentru medicina veterinară au fost elaborate pornind de la ghidurile similare din medicina umană. La baza acestor ghiduri şi protocoale stă iniţiativa grupului RECOVER. Grupul este format dintr-o echipă de specialişti în domeniul urgenţelor veterinare, cu scopul de a dezvolta şi disemina ghiduri de resuscitare cardiopulmonară (RCP) bazate pe dovezi ştiinţifice. Este foarte importantă recunoaşterea rapidă a stopului cardiorespirator: pacientul nu răspunde la stimuli, nu respiră spontan şi nu prezintă puls. Resuscitarea cardiopulmonară trebuie iniţiată imediat, asigurând suportul vital de bază, respectiv manoperele de bază (basic life support), apoi continuată cu suportul vital avansat (manopere suplimentare).

I. Suportul vital de bază (Basic Life Support; C-A-B)

C. Controlul circulaţiei – un pacient în stop cardiorespirator are nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, pentru a asigura un debit cardiac minim, vital pentru creier şi cord. Masajul cardiac extern iniţiat rapid şi menţinut continuu cu 100-120 de compresiuni pe minut poate determina apariţia unui flux sangvin prin creşterea presiunii intratoracice şi prin compresia directă a cordului. Se compresează 1/3 până la 1/2 din torace, cu o singură mână pentru animalele mici şi foarte mici sau cu ambele mâini pentru celelalte. Defibrilarea întrerupe depolarizarea-repolarizarea anormală care apare în timpul fibrilaţiei ventriculare şi se poate realiza cu ajutorul defibrilatorului extern sau intern direct la nivelul cordului ori se poate aplica un şoc mecanic precordial (în fibrilaţii ventriculare, tahicardie ventriculară). Se va lua în considerare o singură lovitură precordială (se aplică o lovitură cu podul palmei în centrul toracelui), în lipsa unui defibrilator. Se apreciază apoi pe pacientul monitorizat eficienţa transformării într-un ritm sinusal.
 

A. Asiguraţi o cale aeriană – cea mai sigură cale aeriană se obţine prin intubaţie orotraheală rapidă, poziţionare corectă şi fixare a sondei. Pacientul se va ventila cu 10-12 respiraţii pe minut, evitând hiperventilaţia, care poate determina creşterea presiunii intratoracice şi micşorarea reîntoarcerii venoase. În cazul în care nu se reuşeşte intubaţia, se poate recurge la traheotomie de urgenţă.
 

B. Controlul respiraţiei – scopul ventilaţiei în timpul resuscitării este acela de a menţine oxigenarea, raţiune pentru care s-a stabilit optim un nivel de 10-12 respiraţii pe minut, la un volum de 10 ml/kg (verificaţi balonul de respiraţie sau flowmetrul aparatului de oxigenare). Între ventilaţii şi compresii se menţine un raport de 30/2.
 

Un ciclu de resuscitare durează două minute, apoi se REEVALUEAZĂ pacientul şi se decide dacă se continuă resuscitarea sau se trece la MANOPERELE SUPLIMENTARE (SUPORT VITAL AVANSAT).
 

II. Manopere suplimentare (suport vital avansat)

D. Medicaţia de urgenţă se va administra pe cale intravenoasă (pentru eficienţă, în cazul administrării venoase periferice se recomandă completarea cu un bolus de fluide), intraosoasă sau intratraheală (adrenalină în doze de 3-10 ori mai mari, diluată în 1-5 ml pentru o adsorbţie mai bună şi administrată direct pe tub). Calea intracardiacă nu este o opţiune pentru administrarea medicaţiei în urgenţe!

E. ECG şi evaluaţi asistola/fibrilaţii/tahicardie ventriculară/bradicardie. Dacă circulaţia şi res­pi­ra­ţia sunt restabilite, treceţi la suportul post-resuscitare; (f)= monitorizare + medicaţie. Post-resuscitare, monitorizaţi în funcţie de situaţie frecvenţa respiratorie, cardiacă, pulsul, timpul de reumplere capilară (TRC), culoarea mucoaselor, nivelul de conştienţă, reflexul pupilar, CO₂ expirat, saturaţia în oxigen, gazele, electroliţii, pH-ul sangvin, proteinele totale, glicemia, producţia urinară. Se vor administra fluide, se vor corecta dez­echilibrele electrolitice şi acido-bazice, cauzele stopului cardiorespirator.  

Conflict of interests: The authors declare no conflict of interests.