Urina – aspect citologic şi noţiuni de microbiologie

Examenul citologic

Examinarea sedimentului urinar este recomandată în situaţiile în care se suspectează o patologie a tractului urinar sau un proces proliferativ la nivelul tractului urinar inferior, fiind cea mai bună metodă pentru distingerea unei inflamaţii, a unei infecţii (în corelaţie cu examenul bacteriologic) sau a unei proliferări celulare (benigne sau maligne). De asemenea, poate confirma sau infirma un rezultat pozitiv pe testul dipstick pentru hemoglobină sau sânge, făcând diferenţa dintre o hemoragie şi o contaminare.

Urina ar trebui examinată cât mai rapid posibil după recoltare, din cauza apariţiei artefactelor (liza celulară, formarea cristalelor in vitro). În cazul în care proba este examinată ulterior, se recomandă a fi refrigerată, însă înaintea refrigerării trebuie adusă la temperatura camerei.

Din punctul de vedere al metodelor de recoltare, cistocenteza reprezintă metoda cea mai corectă, în condiţii sterile (pentru examenul bacteriologic). Pentru examenul citologic, urina se poate recolta şi prin intermediul sondei sau prin „free catch”. Probele se conservă în tuburi cu EDTA pentru a evita liza celulară, formarea in vitro a cristalelor, precum şi dezvoltarea bacteriilor.

În cazul pacienţilor cu suspiciune de proces neoplazic (în principiu, carcinom tranziţional la nivelul vezicii urinare), literatura de specialitate semnalează faptul că doar în 20% din cazuri celulele tumorale se desprind şi pot fi identificate în probele de urină. Pentru un diagnostic de certitudine, se recomandă uretrocistoscopie, cu biopsie şi examen histopatologic.

Cele mai frecvente patologii identificate în urma examenelor citologice sunt: cistita catarală/purulentă, cistita cronic-activă, patologia tubulară renală, cristaluria, infecţia urinară şi procesele proliferative (polip sau carcinom tranziţional).

Examenele microbiologice (bacteriologie şi micologie)

Examinarea microbiologică a probelor de urină înaintea instituirii unui tratament are o importanţă maximă, susţinând astfel utilizarea raţională a substanţelor antimicrobiene pentru a evita inducerea rezistenţei multiple la antibiotice.

Recoltarea probelor

Pentru examinarea din punct de vedere bacteriologic a vezicii urinare, cistocenteza este metoda corespunzătoare de recoltare a probelor de urină, în condiţii sterile. Ulterior, proba va fi transferată într-un recipient steril, înlocuind acul folosit pentru recoltare cu unul nou.

Pentru determinarea prezenţei bacteriilor la nivelul tractului urinar se pot folosi şi cateterizarea sau metoda „free catch”. A se avea în vedere faptul că urina colectată prin aceste metode poate fi poluată cu microorganisme de la nivelul tractului genital sau de la nivel cutanat.

Un diagnostic bacteriologic urinar corect şi concludent se obţine numai dacă urina a fost recoltată de la un pacient care nu a primit terapie antimicrobiană cu cel puţin 5 zile înainte de recoltarea probelor.

Transportul şi conservarea probelor

Probele se vor trimite către laborator în recipiente sterile sau pe medii de transport! Pentru cultura bacteriană, urina nu se recoltează pe tuburi cu EDTA, deoarece dezvoltarea bacteriilor poate fi inhibată de această substanţă.

În cazul în care cultura nu se poate prelucra imediat, se recomandă refrigerarea acesteia. Congelarea probei va duce la distrugerea bacteriilor. Proba refrigerată poate fi însămânţată la maximum 12 ore de la recoltare. Probele recoltate pe medii de transport vor fi mai bine conservate şi pot fi păstrate fără a influenţa rezultatul, timp de 72 de ore fără refrigerare.

Interpretarea rezultatelor

La nivelul tractului urinar nu există o floră bacteriană rezidentă.

Rezultatul negativ: De ce la examenul citologic avem bacterii, dar cultura este negativă?

Tractul urinar prezintă bariere naturale de protecţie împotriva bacteriilor. Microorganismele slab patogene ce intră în contact cu un epiteliu urinar intact nu vor supravieţui sau nu vor putea produce infecţii şi vor fi eliminate prin urină.
 

Rezultatul pozitiv: Izolarea şi identificarea unor tulpini potenţial patogene în urină nu indică 100% prezenţa unei infecţii urinare active. Se recomandă corelarea rezultatelor cu tabloul clinic, anamneza pacientului, metoda de recoltare şi examene complementare.

Principalele specii bacteriene identificate în literatura de specialitate

Principalele specii bacteriene identificate în infecţiile urinare la câine şi pisică fac parte din genurile Escherichia, Pseudomonas, Proteus, Staphylococcus şi Klebsiella. Acestea pot provoca infecţii primare, se pot suprapune peste afecţiuni preexistente (litiază, formaţiuni neoplazice, inflamaţii, alte leziuni proliferative) sau pot apărea după utilizarea în timp îndelungat a glucocorticoizilor.

Escherichia coli este specia cel mai frecvent identificată, agentul patogen provenind din flora normală a tubului digestiv.

Pseudomonas spp., Klebsiella spp., Proteus spp. şi Staphylococcus spp. sunt identificate în cistite şi pielonefrite şi sunt implicate în formarea struviţilor.

Examenul micologic

Agenţii micotici sunt identificaţi rar în urină. Levurile din genul Candida pot fi identificate în urma tratamentelor îndelungate cu antibiotice.  

Conflict of interests: The authors declare no conflict of interests.