SKEPSYS

Anxietatea – ce, cum, când şi de ce?

Andrei Buciuta

20 Noiembrie 2020

Anxietatea este o emoţie caracterizată de o stare interioară de nelinişte, cu ruminaţii intense şi acompaniată de comportamente relevatoare pentru aceasta. Unul dintre simptomele-cheie care indică existenţa anxietăţii este aprehensiunea – o teamă vagă determinată de presupunerea posibilităţii unui pericol. Deşi seamănă cu frica, cel puţin la suprafaţă, diferenţele sunt foarte bine conturate. Frica este un răspuns cognitiv şi emoţional fiziologic la o ameninţare şi declanşează reacţia de „fight-or-flight” (luptă sau fugi). Anxietatea se aseamănă cu frica, ca percepţie subiectivă şi ca reacţie declanşată, dar obiectul ameninţării nu există sau este exagerat. David Barlow defineşte anxietatea ca o stare emoţională orientată spre viitor în care persoana nu este pregătită să încerce să facă faţă unei situaţii negative(1). Diferenţele dintre frică şi anxietate pot fi grupate pe patru mari domenii – durata, orientarea temporală, specificitatea ameninţării şi comportamentul generat. Frica este o reacţie scurtă, orientată în prezent faţă de o ameninţare bine delimitată şi facilitează evitarea ei, pe când anxietatea are o durată lungă, este orientată în viitor faţă de o ameninţare difuză şi promovează o grijă excesivă care nu permite crearea unui mecanism de „coping” constructiv(2).

Adiţional simptomelor subiective trăite de persoanele cu anxietate, aceasta se manifestă şi prin multiple acuze somatice, care de cele mai multe ori obligă la un diagnostic diferenţial cu o multitudine de patologii somatice: parestezii, fasciculaţii, vertij, dureri abdominale, senzaţii de greaţă, diaree, dispnee, palpitaţii, durere precordială, transpiraţii abundente, prurit etc.

Deşi la o primă vedere anxietatea pare un mecanism dezadaptativ, psihologia evoluţionară sugerează că are un rol esenţial în prevenirea pericolelor prin angrenarea în activităţi cu risc redus, căutarea siguranţei şi realizarea corespunzătoare a diferitelor activităţi. Aceasta devine dezadaptativă în momentul în care intervine în buna funcţionare cotidiană. Acest continuum complică problematica anxietăţii şi obligă la plasarea ei atât în contextul social, cât şi cultural(3).

Contextul cultural joacă un rol foarte important în anxietate. Deşi anxietatea socială implică o teamă de a nu fi judecat de alţii, în Japonia şi Coreea se manifestă sub forma temerii de a nu jigni sau deranja alte persoane, teama fiind concentrată pe o altă persoană, şi nu pe sine. De asemenea, în cazul persoanelor educate, de cele mai multe ori anxietatea are ca obiect o potenţială patologie (infarct cardiac, accident vascular cerebral etc.)(4).

Contextul social în anxietate de cele mai multe ori relevă cauza declanşatoare. Acest context poate fi divizat în microsocial şi macrosocial. La nivel microsocial, persoana este pusă în centrul familiei, a cercului de prieteni, dar şi a colectivului de la locul de muncă şi a locului de muncă în sine. Toate acestea pot constitui sursa primară a anxietăţii şi pot fi ţinta aprehensiunii. Macrocosmosul social este reprezentat de locul de reşedinţă, ţara în care trăieşte persoana, evenimentele politice, economice, sociale care se desfăşoară şi care pot sau nu să influenţeze persoana respectivă. Un exemplu de fenomen social care poate genera anxietate este imigraţia masivă spre Europa generată de conflictele din Siria, dar şi conflictul în sine pentru ţările din regiune şi nu numai(5).

Un alt fenomen, pe care îl experimentăm chiar în clipa de faţă, este pandemia. Întrebarea este: anxietatea legată de pandemie este una adaptativă sau e dezadaptativă? Are impact asupra funcţionalităţii, având în vedere faptul că întreg mediul social şi de muncă este alterat? Probabil, impactul real al acestei probleme mondiale va putea fi observat doar după trecerea acesteia, când reperele după care ne ghidam vor reveni mai aproape de poziţia iniţială

Exercitiu
Exercitiu
Solutie
Solutie

Bibliografie


  1. Barlow DH. Unraveling the mysteries of anxiety and its disorders from the perspective of emotion theory. American Psychologist. 2000 Nov;55(11):1247.

  2. Sylvers P, Lilienfeld SO, LaPrairie JL. Differences between trait fear and trait anxiety: Implications for psychopathology. Clinical Psychology Review. 2011 Feb 1;31(1):122-37.

  3. Bateson M, Brilot B, Nettle D. Anxiety: an evolutionary approach. The Canadian Journal of Psychiatry. 2011 Dec;56(12):707-15.

  4. Hofmann SG, Anu Asnaani MA, Hinton DE. Cultural aspects in social anxiety and social anxiety disorder. Depression and Anxiety. 2010 Dec;27(12):1117-27.

  5. Georgiadou E, Zbidat A, Schmitt GM, Erim Y. Prevalence of mental distress among Syrian refugees with residence permission in Germany: a registry-based study. Frontiers in Psychiatry. 2018 Aug 28;9:393.

Articole din ediția curentă

IN MEMORIAM

Virgil Enătescu şi Alexandru Dan Ilieş

...

Retrospectiva 2020 a evenimentelor ştiinţifice în domeniul psihiatriei şi sănătăţii mintale din România

...
PSYHIATRY&ART&CULTURE

Ion Vianu

Carla Costescu
Avântul dat de învăţăturile tatălui şi profesorului său, precum şi pasiunea timpurie pentru lectură, „când descoperă bibliotecile publice”, îl iniţiază de la o vârstă fragedă într-o nişă a intelectualilor pasionaţi. ...
Articole din edițiile anterioare

ORIGINAL ARTICLE

Comportamentul suicidar în perioada prepandemică şi intrapandemică în România (I)

Doina Cozman, Dana-Cristina Herţa, Cristian Calomfirescu, Claudia Dima, Andrei Buciuta
Pandemia este deopotrivă o problematică acută de sănătate publică la nivel mondial, din punctul de vedere al patologiei infecţioase, dar şi al impactului asupra nivelului de stres şi, implicit, asupra sănătăţii mintale. ...
ORIGINAL ARTICLE

Factori genetici în adicţii

Andrei Buciuta, Horia George Coman
Adicţiile reprezintă o problemă de sănătate publică la nivel mondial. Empiric, dar şi prin studii de heritabilitate, a fost demonstrată existenţa unui factor de risc genetic în dezvoltarea şi menţinerea adicţiilor şi a comportamentului adictiv. Deşi progresele ştiinţifice din ultimii ani sunt importante, impl...
ORIGINAL ARTICLE

Internările consumatorilor de droguri în spitalele de psihiatrie din România (2018-2021)

Andrei Buciuta, Horia Coman, Doina Cozman
Substanţele psihoactive reprezintă o problemă importantă de sănătate publică, în special ţinând cont de trendul ascendent al numărului de cazuri din ultimii ani....