Procesul de îngrijire a muribundului este ultima fază a asistenţei medicale în cazul pacientului cu o boală gravă. Medicul care este prezent la ritualul „trecerii” este învestit, până în ultima clipă, atât de către bolnav, cât şi de către familia acestuia, cu o aură de taumaturg. El – medicul – este simbolul posibilităţilor neexplorate, el „hotărăşte”, în mare parte, destinul pacientului sau, în orice caz, mediază sfârşitul inevitabil, de pe poziţia unui veritabil sacerdot.
Cei mai mulţi medici sunt conştienţi de acest rol, pe care şi-l asumă atât din datorie profesională, cât şi din perspectivă umană (şi nu de puţine ori religioasă).
Tendinţa de a asemăna pacientul cu o maşinărie pe cale să se oprească, ca un corp golit de orice esenţă omenească, este tot mai rară.
În timp ce îngrijirea paliativă încearcă în general a îmbunătăţi calitatea vieţii în orice stadiu al bolii, psihiatria paliativă are sarcina de îmbunătăţire a sănătăţii mintale în egală măsură, cu grijă pentru problemele somatice. Îngrijirea paliativă este o disciplină medicală nouă care are nevoie de standardizarea practicii în domeniu şi de utilizarea celor mai actuale informaţii din literatura de specialitate. Trebuie remarcat faptul că, în prezent, există şi noi abordări farmacologice ale tulburărilor psihice severe ale pacientului în stadiul terminal, prin introducerea unor substanţe noi pentru atenuarea simptomatologiei critice sau a durerii cronice (psihedelice, canabis, ketamină etc.).
Mai mult, psihiatria paliativă, fiind un domeniu în evoluţie, se concentrează pe tulburările mintale severe, refractare, care adesea manifestă rezistenţă la tratamentele psihiatrice şi psihosociale convenţionale. Putem spune că majoritatea cazurilor ce necesită îngrijiri terminale de psihiatrie paliativă se includ în clusterul celor „3 D” din sindroamele psihiatrice: depresia, demenţa, deliriumul.
Observăm că acum stigma este asociată nu numai cu bolile psihice, ci şi cu îngrijirea paliativă în cazul lor, fiind percepută ca o ultimă soluţie atunci când nu mai este nimic de făcut. De fapt, îngrijirea paliativă ar trebui înţeleasă ca o verigă logică în cadrul continuumului de asistenţă medicală a cazului psihiatric. Poate că aceasta este bariera care stă în calea accesului universal la îngrijiri paliative sau la îngrijirile de la sfârşitul vieţii în cazul pacienţilor ce suferă de boli psihice grave. Recunoaştem că nevoia de paliaţie rămâne un obiectiv greu de atins, în prezent în ţara noastră fiind încă de neatins. O altă barieră ar putea fi reprezentată de faptul că serviciile de sănătate somatică sunt separate de serviciile de sănătate mintală, creându-se (de multe ori) o adevărată blocadă sistemică în calea îngrijirii paliative integrate pentru pacienţii cu boli psihice severe. Alături de pacienţii aflaţi în această categorie, să ne amintim că suferă şi membrii familiei, îngrijitorii sau profesioniştii din acest domeniu medical. Greu ne putem abţine de la a ne gândi că se depun atât de multe eforturi pentru o evoluţie a unor cazuri cu un rezultat negativ.
Un serviciu de asistenţă paliativă trebuie să funcţioneze şi pe principiile carităţii, unde atitudinea, comportamentul, dialogul empatic şi compasiunea sunt pe primul loc. Un astfel de serviciu este un spaţiu al colaborării interprofesionale, nu numai al diverselor specialităţi medicale, ci şi cu profesioniştii sufletului şi spiritului.
Este necesară o redefinire a conceptului de calitate a vieţii, care trebuie să cuprindă în complexitatea sa şi realităţile generate de evoluţia bolilor mintale severe. Modelul bio-psiho-socio-spiritual, care constituie un model holistic de abordare a pacientului (inclusiv a pacientului psihiatric), este de dorit a fi accesibil tuturor celor aflaţi în suferinţă.
P.S. Ne bucură apariţia, în octombrie 2022, a modificărilor şi adăugirilor la Regulamentul de organizare, funcţionare şi autorizare a serviciilor de îngrijiri paliative, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 253/2018.
Premise legislative există. Dorim aplicarea lor în practică!