În fiecare an, la început de toamnă, pe 10 octombrie, marcăm Ziua mondială a sănătății mintale, stabilită în 1992 de către Federația Mondială de Sănătate Mintală pentru a spori gradul de conștientizare și educare al populației în privința sănătății mintale.
Prevenția în sănătatea mintală are o istorie de peste 100 de ani. La începutul secolului XX a fost lansat conceptul de igienă mintală, care a generat o serie de încercări de prevenire a tulburărilor de conduită, dar și a bolilor psihice la copii și adulți. Totuși, nu putem vorbi despre programe de prevenție bazate pe cercetări științifice decât după anii ’80. De atunci, câmpul de acțiune al prevenției științifice în domeniul sănătății mintale s-a extins cu repeziciune, prin descoperirea a tot mai multor factori de risc, dar și de protecţie împotriva maladiilor psihice, atât individuali și familiali, cât și sociali, economici și de mediu.
Promovarea sănătății mintale acționează prin conjugarea factorilor personali, sociali și de mediu pentru dezvoltarea armonioasă a sănătății fizice și psihice a oricărui individ. Prevenția tulburărilor psihice este considerată unul din scopurile și rezultatele principale ale strategiei de promovare a sănătății mintale. Prevenția presupune reducerea incidenței, a prevalenței şi recăderilor bolilor psihice, apoi reducerea duratei episoadelor de boală, prevenția repetării altor episoade şi, nu în ultimul rând, diminuarea impactului episoadelor de suferință psihică în viața persoanelor afectate, a familiilor și anturajului acestora. De menționat că cercetarea în genetică și imagistică promite să evidențieze cât mai curând markerii de risc ai bolilor psihice. Tulburările psihice având o cauzalitate multiplă, acțiunile preventive pretind un efort pluridirecțional, ce necesită angrenarea a numeroși factori din structurile medicale (nu numai cele psihiatrice), comunitare, decizionale și legislative.
Există numeroase probe care demonstrează faptul că anumite programe corect implementate pot aduce beneficii semnificative în termeni de cost și eficiență individuală și socială. Mai mult, în ultimii ani a crescut numărul cercetărilor care aduc dovezi ample, certificând eficacitatea programelor de intervenție precoce la copii și adolescenți.
Sunt vehiculate diverse „mituri” ale lipsei de rezultat (sau interes?) pentru acțiunile de prevenție în sănătatea mintală. De exemplu: este imposibil de realizat o prevenție reală a psihozelor!
(De fapt, ce încercăm să prevenim când ne propunem prevenția psihozelor? Care este momentul optim al intervenției preventive? Cărei categorii de populație ne adresăm? Oare măsurile de prevenție a psihozelor nu stigmatizează populația-țintă căreia i se aplică intervenția?)
„Mitul” costului exagerat al măsurilor de prevenție a tulburărilor psihice și al rezultatelor îndepărtate ale acestor eforturi economice apar în subsidiarul unor decizii de politică sanitară. Dacă în cazul bolilor transmisibile profilaxia funcționează defectuos, la ce să ne așteptăm în cazul bolilor netransmisibile – în speță, al celor psihice apărute la adolescenți, adulți sau chiar la persoane de vârsta a treia? Mă duce gândul la încetineala procurării unor vaccinuri, aceasta în situația în care România deține un loc de frunte în Europa în privința epidemiei de rujeolă. În cazul bolilor psihice, doar prevenția terțiară este susținută constant pentru asigurați, medicii psihiatri având permisiunea de prescriere cu compensație materială a majorității antipsihoticelor, antidepresivelor, timostabilizatoarelor etc. necesare tratamentului unor boli psihice deja diagnosticate și aflate în majoritatea cazurilor într-un stadiu evolutiv avansat. Bineînţeles că este salutară pe teritoriul României și prezența acestei măsuri de prevenție terțiară a maladiilor psihice!
Un alt „mit” care ar trebui eliminat din mentalitatea decidenților, dar și a populației, inclusiv a psihiatrilor, este acela ce consideră că, întotdeauna, o tulburare psihică este o boală care se întinde pe o durată foarte lungă, poate chiar pe întreaga durată a vieții. Este necesară o schimbare de paradigmă în abordarea problemelor de sănătate mintală, comutând conceptul de boală psihică de lungă durată pe cel al unei condiții medicale pasagere, care ar putea fi vindecată sau remisă prin accesul rapid la tratamentele bazate pe evidențe clinice. Cu o intervenție terapeutică promptă, există posibilitatea ca evoluția tulburărilor psihice să fie scurtată, așa cum s-a întâmplat în cazul unor boli somatice. Să ne gândim la situația bolii canceroase, care în trecut era depistată în majoritatea cazurilor într-un stadiu avansat, tratamentul având rezultate foarte slabe. În mod similar, dacă ne întoarcem cu gândul la situația tratamentului bolilor psihice în anii comunismului și o comparăm cu situaţia din prezent, nu putem să nu constatăm schimbări benefice în evoluția unor boli psihice considerate dezastruoase altă dată pentru destinul pacienților. Mă refer mai ales la schizofrenie, la tulburarea afectivă bipolară, chiar la alcoolismul cronic. Schimbările care s-au impus au fost generate în mare parte de diagnosticul precoce și de aplicarea corectă a algoritmilor de tratament.
Cu toate acestea, am constatat în anii precedenți un interes mai scăzut pentru prevenție decât pentru tratament, fapt care nu este atât de evident la alte specialități medicale, aceasta în situația în care se preconizează că depresia unipolară va fi declarată a doua cauză de morbiditate în anul 2020, reprezentând 5,7% din indicele DALY, fiind devansată doar de boala cardiacă ischemică.
De aceea, este salutară inițiativa Ministerului Sănătății de a derula între 2017 şi 2018 un număr de 15 programe naționale cu impact asupra sănătății publice, incluzând și Programul național de sănătate mintală și profilaxie în patologia psihiatrică. Acest program se focalizează pe acțiuni adresate copiilor, adolescenților și părinților acestora, dar mai ales ne bucură faptul că este orientat și spre atragerea medicilor de familie în acțiunile de profilaxie a depresiei. Îmi exprim totuși regretul că încă nu există în România un program de strategie națională pentru prevenția sinuciderilor.
Sunt necesare acțiuni de advocacy pe lângă autoritățile centrale și regionale pentru a implementa cât mai multe programe de prevenție de lung parcurs. Poate în acest fel se va stopa creșterea de la an la an a incidenței unor tulburări psihice, cu o adresabilitate specială pentru tineri și cu un grav impact social (adicțiile, ADHD, depresia, suicidul).
P.S. Rațiu Family Charitable Foundation și Centrul Rațiu pentru Democrație au lansat, în România, anul acesta, Premiul Elisabeth Pilkington Rațiu pentru Sănătate Mintală.
Prevenția în sănătatea mintală are o istorie de peste 100 de ani. La începutul secolului XX a fost lansat conceptul de igienă mintală, care a generat o serie de încercări de prevenire a tulburărilor de conduită, dar și a bolilor psihice la copii și adulți. Totuși, nu putem vorbi despre programe de prevenție bazate pe cercetări științifice decât după anii ’80. De atunci, câmpul de acțiune al prevenției științifice în domeniul sănătății mintale s-a extins cu repeziciune, prin descoperirea a tot mai multor factori de risc, dar și de protecţie împotriva maladiilor psihice, atât individuali și familiali, cât și sociali, economici și de mediu.
Promovarea sănătății mintale acționează prin conjugarea factorilor personali, sociali și de mediu pentru dezvoltarea armonioasă a sănătății fizice și psihice a oricărui individ. Prevenția tulburărilor psihice este considerată unul din scopurile și rezultatele principale ale strategiei de promovare a sănătății mintale. Prevenția presupune reducerea incidenței, a prevalenței şi recăderilor bolilor psihice, apoi reducerea duratei episoadelor de boală, prevenția repetării altor episoade şi, nu în ultimul rând, diminuarea impactului episoadelor de suferință psihică în viața persoanelor afectate, a familiilor și anturajului acestora. De menționat că cercetarea în genetică și imagistică promite să evidențieze cât mai curând markerii de risc ai bolilor psihice. Tulburările psihice având o cauzalitate multiplă, acțiunile preventive pretind un efort pluridirecțional, ce necesită angrenarea a numeroși factori din structurile medicale (nu numai cele psihiatrice), comunitare, decizionale și legislative.
Există numeroase probe care demonstrează faptul că anumite programe corect implementate pot aduce beneficii semnificative în termeni de cost și eficiență individuală și socială. Mai mult, în ultimii ani a crescut numărul cercetărilor care aduc dovezi ample, certificând eficacitatea programelor de intervenție precoce la copii și adolescenți.
Sunt vehiculate diverse „mituri” ale lipsei de rezultat (sau interes?) pentru acțiunile de prevenție în sănătatea mintală. De exemplu: este imposibil de realizat o prevenție reală a psihozelor!
(De fapt, ce încercăm să prevenim când ne propunem prevenția psihozelor? Care este momentul optim al intervenției preventive? Cărei categorii de populație ne adresăm? Oare măsurile de prevenție a psihozelor nu stigmatizează populația-țintă căreia i se aplică intervenția?)
„Mitul” costului exagerat al măsurilor de prevenție a tulburărilor psihice și al rezultatelor îndepărtate ale acestor eforturi economice apar în subsidiarul unor decizii de politică sanitară. Dacă în cazul bolilor transmisibile profilaxia funcționează defectuos, la ce să ne așteptăm în cazul bolilor netransmisibile – în speță, al celor psihice apărute la adolescenți, adulți sau chiar la persoane de vârsta a treia? Mă duce gândul la încetineala procurării unor vaccinuri, aceasta în situația în care România deține un loc de frunte în Europa în privința epidemiei de rujeolă. În cazul bolilor psihice, doar prevenția terțiară este susținută constant pentru asigurați, medicii psihiatri având permisiunea de prescriere cu compensație materială a majorității antipsihoticelor, antidepresivelor, timostabilizatoarelor etc. necesare tratamentului unor boli psihice deja diagnosticate și aflate în majoritatea cazurilor într-un stadiu evolutiv avansat. Bineînţeles că este salutară pe teritoriul României și prezența acestei măsuri de prevenție terțiară a maladiilor psihice!
Un alt „mit” care ar trebui eliminat din mentalitatea decidenților, dar și a populației, inclusiv a psihiatrilor, este acela ce consideră că, întotdeauna, o tulburare psihică este o boală care se întinde pe o durată foarte lungă, poate chiar pe întreaga durată a vieții. Este necesară o schimbare de paradigmă în abordarea problemelor de sănătate mintală, comutând conceptul de boală psihică de lungă durată pe cel al unei condiții medicale pasagere, care ar putea fi vindecată sau remisă prin accesul rapid la tratamentele bazate pe evidențe clinice. Cu o intervenție terapeutică promptă, există posibilitatea ca evoluția tulburărilor psihice să fie scurtată, așa cum s-a întâmplat în cazul unor boli somatice. Să ne gândim la situația bolii canceroase, care în trecut era depistată în majoritatea cazurilor într-un stadiu avansat, tratamentul având rezultate foarte slabe. În mod similar, dacă ne întoarcem cu gândul la situația tratamentului bolilor psihice în anii comunismului și o comparăm cu situaţia din prezent, nu putem să nu constatăm schimbări benefice în evoluția unor boli psihice considerate dezastruoase altă dată pentru destinul pacienților. Mă refer mai ales la schizofrenie, la tulburarea afectivă bipolară, chiar la alcoolismul cronic. Schimbările care s-au impus au fost generate în mare parte de diagnosticul precoce și de aplicarea corectă a algoritmilor de tratament.
Cu toate acestea, am constatat în anii precedenți un interes mai scăzut pentru prevenție decât pentru tratament, fapt care nu este atât de evident la alte specialități medicale, aceasta în situația în care se preconizează că depresia unipolară va fi declarată a doua cauză de morbiditate în anul 2020, reprezentând 5,7% din indicele DALY, fiind devansată doar de boala cardiacă ischemică.
De aceea, este salutară inițiativa Ministerului Sănătății de a derula între 2017 şi 2018 un număr de 15 programe naționale cu impact asupra sănătății publice, incluzând și Programul național de sănătate mintală și profilaxie în patologia psihiatrică. Acest program se focalizează pe acțiuni adresate copiilor, adolescenților și părinților acestora, dar mai ales ne bucură faptul că este orientat și spre atragerea medicilor de familie în acțiunile de profilaxie a depresiei. Îmi exprim totuși regretul că încă nu există în România un program de strategie națională pentru prevenția sinuciderilor.
Sunt necesare acțiuni de advocacy pe lângă autoritățile centrale și regionale pentru a implementa cât mai multe programe de prevenție de lung parcurs. Poate în acest fel se va stopa creșterea de la an la an a incidenței unor tulburări psihice, cu o adresabilitate specială pentru tineri și cu un grav impact social (adicțiile, ADHD, depresia, suicidul).
P.S. Rațiu Family Charitable Foundation și Centrul Rațiu pentru Democrație au lansat, în România, anul acesta, Premiul Elisabeth Pilkington Rațiu pentru Sănătate Mintală.