Cartea doamnei profesor Doina Cozman este rezultatul decantării unei experienţe profesionale de excepţie, care include peste 40 de ani de activitate clinică, terapeutică, de cercetare, pedagogică şi, nu în ultimul rând, literară. Lucrarea intitulată Omul portocaliu este construită în jurul unor întâlniri vindecătoare care au avut loc pe „podul terapeutic”, această metaforă fiind construită de autoare pentru a redefini, încorporând şi dezvoltând, conceptul de alianţă terapeutică (epuizat, din cauza utilizării excesive, de semnificaţia sa principală, cea de element catalizator al unei schimbări autentice, prin implicarea celor doi actanţi). Cartea de faţă oferă exemple concrete despre modul în care acest pod poate fi construit, atunci când specialistul în sănătate mintală îşi doreşte să ofere alinare suferinţei pacienţilor săi, iar autoarea defineşte cadrul interacţiunii dintre terapeut şi pacient astfel: „Dacă tămăduitorul porneşte pe pod cu faţa înainte, avându-l în vizor pe cel ce vine spre el, suferindul porneşte pe pod cu spatele. El merge cumva în orb, fără să ştie câţi paşi are de făcut până va ajunge la cel ce îi oferă darul eliberării de suferinţă” (p. 9).
Pacientele şi pacienţii din această lucrare sunt persoane vii, ancorate într-o suferinţă descrisă atent, cu ochiul expert al clinicianului, dar şi al omului-vindecător, cel care îşi asumă traversarea podului împreună cu suferindul. Chiar dacă majoritatea cazurilor sunt prototipuri, după cum ne dezvăluie doamna profesor Cozman, discursul pacienţilor este spontan, autentic, cititorul având senzaţia că este prezent alături de medic şi ia parte la deconstrucţia suferinţei şi la reconstrucţia sau redescoperirea valorilor centrale şi obiectivelor fundamentale ale celui aflat în impas. Acest spaţiu al întâlnirii nu este în mod necesar un cabinet medical, pentru că, după cum se arată în carte, intervenţiile terapeutice se pot desfăşura în orice mediu care facilitează dezvăluirea aspectelor obscure care întreţin problema sau conflictul interior. Astfel, orice loc unde este posibilă construirea unei relaţii de încredere cu terapeutul (chiar şi o banală cafenea sau un atelier de pictură parţial abandonat) devine aproape sacru, prin faptul că este parte a procesului de tămăduire. În acest sens, specialistul este eliberat de obligativitatea desfăşurării actului vindecător într-un cadru formal, pentru că momentele de întâlnire ale celor doi participanţi şi calităţile lor umane sunt elementele fundamentale ale schimbării terapeutice.
Pe parcursul lucrării, cititorului îi sunt prezentate cu eleganţă narativă şi atent integrate în studiile de caz elemente de semiologie psihiatrică, istoria psihiatriei, concepte de psihanaliză şi terapie cognitiv-comportamentală, tehnici de artterapie, suicidologie, filosofie, sociologie etc. Având în vedere bogăţia de informaţii pe care o cuprinde, cartea permite o lectură în chei diferite. O primă lectură, cea în cheie epistemologică, evidenţiază nevoia ca tămăduitorul, cel format în scopul alinării suferinţei pacienţilor, să posede o cunoaştere extinsă asupra posibilelor cauze ale problemelor de sănătate mintală (integrând psihopatologia, psihologia medicală, psihologia clinică, neurobiologia etc.), asupra tehnicilor de interviu potrivite şi asupra intervenţiilor terapeutice posibile. Astfel, scopul specialistului ar trebui să fie adecvarea metodelor de interviu, diagnostic şi tratament la aspectele particulare ale pacientului, evitând soluţiile simpliste şi rutiniere. Ca urmare, această lucrare este o invitaţie la conceptualizarea fiecărui caz în parte, a surprinderii unicităţii fiecărui pacient, dar şi un îndemn către specialişti de îmbogăţire continuă a cunoştinţelor de specialitate şi de rafinare permanentă a metodelor de lucru cu pacienţii. Combinarea diferitelor tehnici terapeutice ori a diferitelor metode de interviu şi de investigaţie clinică asigură suferinzilor mai multe şanse de a fi înţeleşi, dar şi de a se recupera, iar tămăduitorilor le oferă posibilitatea de a ajuta mai eficient persoanele aflate în criză. Astfel, în carte sunt descrise şi aplicate la caz cele mai importante metode terapeutice, de la medicaţia antipsihotică la tehnicile de desensibilizare prin expunere progresivă, de la consiliere familială la artterapie, de la psihoterapia individuală eclectică la biblioterapie, de la narcoanaliză la intervenţia în criză. De asemenea, rigoarea diagnosticului stabilit conform criteriilor clasificărilor nosologice contemporane este îmbinată, în cadrul cărţii, cu detaliate descrieri fenomenologice, precum cele întâlnite în psihiatria clasică germană, fiind sugerată astfel nevoia îmbinării metodelor nomotetice şi idiografice de diagnoză. Autoarea invită tinerii specialişti în sănătate mintală la construcţia individuală a unui Weltanschauung care să le permită oferirea unui sens superior interacţiunii cu persoanele suferinde, sens care nu poate fi obţinut decât printr-o cunoaştere extinsă, profundă, a rolului extrem de important pe care îl joacă psihiatrul/psihoterapeutul în viaţa pacienţilor săi.
Lectura în cheie ontologică a textului se referă la perspectiva autoarei asupra pacienţilor ca fiinţe aflate în impas, care au nevoie de sprijin pentru a se regăsi, pentru a-şi accesa resursele, ori pentru a da un sens experienţelor prin care trec. Din această perspectivă, pacienţii nu sunt persoane care poartă anumite etichete diagnostice şi care necesită un tratament standardizat, ci devin fiinţe care au rămas blocate într-un anumit punct al evoluţiei şi care pot ajunge, la un moment dat, prin autostigmatizare, resemnare ori descurajare, în situaţii-limită, inclusiv la suicid. În accepţiunea lui J.P. Sartre, pe care doamna profesor Cozman îl menţionează în lucrarea sa, libertatea absolută a omului este o precondiţie a găsirii unui sens individual al vieţii. Problema sensului nu poate fi însă rezolvată de foarte multe ori la nivel individual, iar la persoanele care se află într-o suferinţă clinică această problemă poate avea o rezolvare fatală, în absenţa unei îndrumări adecvate din partea specialistului. Analiza suicidului altruist versus egoist, după E. Durkheim, este ilustrată în cartea de faţă printr-un caz deosebit de interesant, cu o conotaţie individuală, dar şi socială aparte. Din cazurile în care este explorată tema suicidologiei, se arată cum altruismul şi afilierea, ca mecanisme defensive funcţionale, reflectate în participarea la activităţi de tip voluntariat pentru ajutarea persoanelor aflate în criză, pot avea rol terapeutic.
A treia lectură, cea din perspectiva practicianului, în cheie terapeutică şi clinică, arată că scopul interacţiunii dintre specialistul în sănătate mintală şi pacienţii săi nu este doar remisiunea simptomelor şi nici chiar recuperarea funcţională, ci sprijinirea celor suferinzi în descoperirea propriilor resurse evolutive şi a valorificării acestora pe drumul recuperării. De exemplu, doamna profesor Cozman ilustrează în seria de cazuri prezentate cum agorafobia, cu tot impactul său funcţional invalidant, poate să-şi aibă cauza în conflictele intramaritale, cum fetişismul se originează în amintiri traumatice din copilăriesau cum tulburările psihotice pot irumpe dintr-o neîmplinire afectivă. De asemenea, relaţia complicată dintre tulburarea de stres posttraumatic, tulburarea bipolară şi suicid este abordată pe fundalul unei importante teme sociale, iar sindromul amotivaţional instalat în urma consumului îndelungat de canabis se constituie într-un prilej de accesare a resurselor creative ale persoanei respective, ea depăşind cu succes prin artterapie acest impas. Terapeutul acţionează în aceste cazuri oferind pacienţilor căi de a-şi înţelege vulnerabilităţile, de a-şi întări prin exersare abilităţile personale, de a se deschide către ceilalţi, de a se proiecta în viitor cu părţile lor bune, sănătoase, dar şi de a accepta ceea ce este cronic şi necesită tratament permanent.
În concluzie, Omul portocaliu este, în primul rând, o lucrare despre oameni şi întâlnirile lor vindecătoare, capabile să schimbe nu doar evoluţia unor tulburări mintale, ci chiar destine. Cartea poate fi considerată, în esenţă, o pledoarie pentru întoarcerea la umanism, la abordarea celor care suferă de tulburări mintale nu doar la nivel simptomatologic, ci la un nivel superior, integrat, de fiinţe aflate în situaţii-limită. Specialistul, în accepţiunea doamnei profesor Cozman, nu este profesionistul care prescrie medicamente sau programează pacientul în mod regulat la şedinţe de psihoterapie, ci Tămăduitorul, cel care construieşte un pod terapeutic către oamenii aflaţi în situaţii dificile, asigurându-se astfel că suferindul va fi sprijinit pe tot parcursul anevoiosului drum al regăsirii de sine. Este de menţionat că lucrarea nu se adresează doar specialiştilor, ci şi publicului larg, întrucât conţine o dimensiune de educaţie pentru sănătate mintală deosebit de importantă. În acest fel, persoanele aflate în situaţii-limită sunt invitate să iasă din capcana autoculpabilizării ori din vârtejul ideilor de incurabilitate, fiind chemate să observe cum, dacă acceptă invitaţia autoarei de a păşi pe podul terapeutic, suferinţa lor poate să-şi găsească mult dorita alinare.
Şef lucrări dr. Octavian Vasiliu
