Pro sau contra aşa-zisei „Legi 2 Mai”?

„Domnule Preşedinte, sunt un medic psihiatru român care în ultimii douăzeci de ani a profesat la toate nivelurile instituţionale, în proiecte şi instituţii care s-au ocupat cu fenomenul drogurilor (legale şi ilegale) şi al dependenţei în România. Am lucrat în Centrul Naţional de Sănătate Mintală al Ministerului Sănătăţii, am coordonat înfiinţarea celor două servicii de tratament substitutiv pentru pacienţii dependenţi de heroină din cadrul Spitalului «Prof. Dr. Alexandru Obregia» din Bucureşti, am lucrat direct cu mii de consumatori, atât în acţiuni de stradă, cât şi în diverse centre de tratament ambulatorii şi spitaliceşti, de stat şi private, am redactat capitole în ghidurile de tratament al dependenţei de substanţe, sunt acreditat de Ministerul Sănătăţii să formez şi am format sute de profesionişti din sănătate în domeniul prevenirii şi tratamentului dependenţelor...”

 

Astfel îşi începea medicul Eugen Hriscu scrisoarea deschisă adresată lui Klaus Iohannis, preşedintele României, avertizându-l că semnarea a două proiecte de lege privind problema consumului de droguri în ţara noastră va avea „consecinţe dezastruoase în ce priveşte sănătatea publică şi chiar ordinea publică în România”.

Cu toate acestea, aflăm din presă că „miercuri, 20 martie 2024, Klaus Iohannis, preşedintele României, a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri”.

Care au fost argumentele PRO ale decidenţilor politici pentru a impune completarea celor două legi menţionate anterior?

Spicuiesc din declaraţiile doamnei ministru Alina Gorghiu din 20 noiembrie 2023: „Pe parcursul anului 2022, 810 inculpaţi au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiuni de trafic de droguri (intern sau internaţional). Dintre aceştia, 402 au fost condamnaţi la pedepse cu executare în regim de detenţie, iar pentru 379 de persoane, instanţele au pronunţat hotărâri de condamnare cu suspendarea executării pedepsei. Vorbim de aproape 47% dintre traficanţii de droguri care, deşi condamnaţi, nu fac închisoare. Pornind de la aceste lucruri, e absolut necesar să votăm această iniţiativă legislativă. Numai în primele 10 luni ale anului 2023 au fost înregistrate 10780 de dosare având ca obiect drogurile, faţă de 8484 în aceeaşi perioadă a anului anterior.”

Într-o declaraţie anterioară, tot doamna Gorghiu menţiona: „Modernizarea legislaţiei în acest domeniu este cu atât mai importantă cu cât, la finalul lui 2022, Agenţia UE Antidrog monitoriza 930 de noi substanţe psihoactive (NSP). Aceste substanţe chimice, realizate în laboratoare clandestine, produc efecte mult mai grave asupra sănătăţii decât drogurile tradiţionale, iar preţul lor este mai accesibil comparativ cu cel al drogurilor de mare risc, ceea ce le face să devină atractiv de experimentat pentru tineri.”

Iată care sunt argumentele CONTRA trimise preşedintelui de către psihiatrul Eugen Hriscu:

„În ambele legi, persoanele vizate sunt «dealerii», iniţiatorii sperând astfel în descurajarea activităţii de distribuire a drogurilor în populaţie. Totuşi, în ambele cazuri se face apel la Legea 143/2000, o lege veche în care termenul «dealer» este definit extrem de imprecis, astfel: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept.

De-a lungul timpului, noi, profesioniştii din sănătate care ne ocupăm cu acest domeniu, am încercat să convingem Ministerul de Interne şi alte instituţii cu atribuţii în domeniu cu privire la necesitatea de a clarifica acest termen prin introducerea de cantităţi minime, care să facă diferenţierea între consumator şi vânzător... Ne găsim astăzi în situaţia în care 80% din miile de capturi anuale ale DIICOT sunt sub 5 grame de substanţă. Cum ne arată şi experienţa altor state în acest domeniu, ceea ce legislaţia din România numeşte dealeri sunt de fapt consumatori dependenţi proveniţi adesea din păturile sărace ale populaţiei, care ajung să distribuie mici cantităţi de substanţă pentru a-şi susţine dependenţa.”

Crearea unui registru naţional care să impună obligativitatea urmăririi persoanelor condamnate pentru trafic de droguri timp de cinci până la zece ani după ispăşirea condamnării creează, după opinia celor care contestă cele două modificări ale legilor amintite anterior, o situaţie de stigmatizare şi discriminare a persoanelor care consumă droguri, în condiţiile în care în ţara noastră încă există o lipsă a serviciilor medicale şi sociale de prevenţie şi tratament al dependenţei de substanţele psihoactive^[1].

Acum ne aflăm în situaţia în care zarurile au fost deja aruncate, decretul privind promulgarea pentru modificarea Legii nr. 194/2011 şi, respectiv, pentru completarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal a fost semnat. Ce ne rămâne de făcut? Cred că este nevoie de o opinie a majorităţii psihiatrilor despre această problemă. Sau măcar a celor care fac parte din Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie, care, până în acest moment, nu şi-au exprimat părerea privind cele două legi puse în discuţie.

 

¹ARAS – Asociaţia Română Anti-SIDA; Asociaţia ACCEPT; Asociaţia Sens Pozitiv; European Center for Public Initiatives; Vlad Zaha – specialist criminolog; Eugen Hriscu – medic psihiatru, specialist în domeniul tratării dependenţelor acreditat de Ministerul Sănătăţii; RHRN – Reţeaua Română de Reducere a Riscurilor