Actualităţi în frauda alimentară – uleiul de măsline

Introducere

Frauda alimentară reprezintă una dintre cele mai semnificative provocări ale lanțului agroalimentar modern, afectând atât integritatea pieței, cât și siguranța consumatorilor. Globalizarea comerțului, complexitatea lanțurilor de aprovizionare și presiunea economică asupra producătorilor au creat un context favorabil apariției și diversificării practicilor frauduloase. Aceste acțiuni deliberate urmăresc obținerea unui avantaj economic prin alterarea compoziției, calității sau originii alimentelor, încălcând legislația și subminând încrederea publicului în sistemul alimentar. Autorități internaționale precum Comisia Europeană, U.S. Food and Drug Administration (FDA) și The Food and Agriculture Organization (FAO) subliniază caracterul intenționat al fraudei alimentare și riscurile asociate, care pot varia de la pierderi economice până la consecințe grave asupra sănătății publice^(1,2,3).

Înțelegerea fenomenului presupune analizarea metodelor de adulterare, a produselor vulnerabile și a impactului economic și medical al acestor practici. Totodată, dezvoltarea unor sisteme de prevenție precum Threat Assessment and Critical Control Points (TACCP) și Vulnerability Assessment and Critical Control Points (VACCP) reflectă necesitatea unei abordări proactive în identificarea amenințărilor și vulnerabilităților din lanțul alimentar^(1-7). Un exemplu emblematic al complexității fraudei alimentare îl reprezintă uleiul de măsline, un produs frecvent falsificat datorită valorii sale ridicate și variabilității naturale a compoziției sale chimice. Studierea acestui caz oferă o perspectivă relevantă asupra mecanismelor de adulterare, a metodelor de detecție și a criteriilor practice pe care consumatorii le pot utiliza pentru a evalua autenticitatea produselor.

Scopul acestui articol este de conștientizare asupra riscurilor de consum și de a sprijini consumatorul în alegerea celui mai potrivit ulei de măsline disponibil în comerț, prin prezentarea unor criterii practice utile în situațiile în care nu se poate realiza o analiză specifică a uleiului.

Metodologie

Acest editorial se bazează pe analiza critică a documentelor instituționale (FAO, EFSA, FDA), a rapoartelor europene privind frauda alimentară (Food Fraud Network, 2019-2023), precum și a literaturii de specialitate relevante, incluzând lucrări de referință în domeniul autenticității uleiului de măsline.

Rezultate

Pentru a înțelege conceptul fraudei alimentare, trebuie să studiem definiția acestuia de către autoritățile care descriu această infracţiune. Comisia Europeană descrie frauda alimentară astfel: „Activitățile frauduloase se caracterizează prin natura lor intenționată și prin scopul final de a obține un câștig economic. Ele încalcă regulile, cerințele și legislația lanțului agroalimentar și se fac în detrimentul clientului imediat sau final, fie că este vorba despre o altă afacere din lanțul de aprovizionare, fie despre un consumator. În majoritatea cazurilor, frauda alimentară generează riscuri pentru sănătatea oamenilor, animalelor sau plantelor, pentru bunăstarea animalelor și pentru mediu și ignoră principiile morale și etice”⁽¹⁾; FDA o definește astfel: „Adulterarea motivată economic (EMA) apare când cineva omite în mod intenționat, elimină sau înlocuiește un ingredient valoros sau o componentă a unui aliment. EMA apare și când cineva adaugă o substanță într-un aliment pentru a-l face să pară mai bun sau de o valoare mai mare. De exemplu, când producătorii adaugă un ulei vegetal mai ieftin într-un ulei de măsline scump, dar vând produsul ca fiind 100% ulei de măsline, își înșală clienții. Ne referim la acest tip de EMA ca fiind fraudă alimentară”⁽²⁾. Descrierea FAO: „Frauda alimentară apare când un furnizor de alimente își induce intenționat în eroare clientul cu privire la calitatea și conținutul alimentelor pe care acesta le achiziționează. Deși frauda alimentară este adesea motivată de profit, unele forme de fraudă alimentară pot reprezenta și o amenințare directă la adresa sănătății clienților și consumatorilor”⁽³⁾.

Din perspectiva acestor informații, putem descrie frauda alimentară ca pe o activitate prin care un aliment este adulterat în mod direct din motive economice.

Adulterare frauduloasă

Alimentele pot fi modificate în mai multe feluri pentru a le schimba caracteristicile în scopul activităților frauduloase. Printre metodele cele mai folosite se numără:

• diluarea – procesul prin care prin care un lichid cu o valoare ridicată este amestecat cu un lichid cu valoare mai mică;
• substituirea este procesul prin care o parte din aliment este înlocuită cu ingrediente mai ieftine;
• mascarea este metoda prin care calitatea scăzută a unui produs este ascunsă;
• etichetarea falsă este atunci când pe ambalaj apare o afirmație falsă în legătură cu alimentul, pentru câștiguri economice;
• îmbunătățirea neaprobată este procesul prin care un produs este modificat prin adăugarea unor ingrediente nedeclarate sau necunoscute;
• contrafacerea apare atunci când un aliment imită sau copiază un alt aliment fără a avea aceleași caracteristici;
• expresia „piața gri” exprimă vânzarea alimentelor fără a fi raportate^(1,2).

Alimente falsificate pentru motive economice

Alimentele cele mai susceptibile pentru activităţi frauduloase pot fi prezente în dieta zilnică a individului modern. De exemplu, uleiul de măsline poate fi diluat cu alt ulei mai ieftin, peștele congelat poate fi o altă specie decât cea declarată pe etichetă, alimentele simple pot fi vândute ca alimente organice sau ecologice, laptele substituit cu melamină, mierea organică – cu sirop de zahăr, vin, cafea, ceai sau condimente contrafăcute, sucurile de fructe diluate cu zahăr adăugat ilegal, carnea tocată de vită poate conține carne de cal etc.⁽⁴⁾

Efecte economice și medicale

Frauda alimentară afectează 1% din industria alimentară globală, experții FDA estimând o pagubă anuală de 10-40 de miliarde de dolari. EMA nu este doar o problemă economică, ci și de sănătate, alimentele adulterate putând conține alergeni sau chiar substanțe toxice dăunătoare sănătății sau cauzatoare de moarte^(2,5).

În 2008, mai multe companii din China au adăugat melamină în formulele de lapte pentru sugari, crescând conținutul de azot al formulei, acesta fiind corelat cu cantitatea sa proteică; astfel, analizele de laborator au confirmat o cantitate mai crescută de azot. Peste 300000 de îmbolnăviri, 50000 de spitalizări și șase decese au apărut din cauza acestor formule cu melamină, prin inducerea de insuficiență renală la sugari⁽⁶⁾.

Strategii de prevenire: TACCP și VACCP

Conceptul Hazard Analysis Critical Control Point (HACCP) este bine cunoscut ca fiind fundația pentru sistemele de siguranță alimentară, în deceniul anterior apărând două sisteme de management al siguranței alimentare: TACCP și VACCP^(7,8).

TACCP (Threat Assessment Critical Control Point) este un sistem de evaluare a amenințărilor, menit să oprească acțiunile deliberate de contaminare a alimentelor, precum sabotajul sau terorismul alimentar. TACCP a fost înlocuit de termenul mai cuprinzător „food defense”^(7,8).

VACCP (Vulnerability Assessment Critical Control Point) este sistemul prin care sunt identificate punctele vulnerabile ale unui produs sau ingredient. Vulnerabilitatea crescută a unei aliment crește și probabilitatea de a fi afectat de frauda alimentară cu impact asupra consumatorului, brandului sau economiei din care face parte. VACCP este de multe ori înlocuit cu termenul „food fraud”^(7,8).

Uleiul de măsline

Consiliul Internațional al Uleiului de Măsline descrie uleiurile de măsline ca: „uleiurile obținute din fructul măslinului (Olea europaea L.) exclusiv prin mijloace mecanice sau alte procedee fizice, în condiții, în special termice, care nu produc modificări ale uleiului și care nu implică niciun tratament în afară de spălare, decantare, centrifugare și filtrare”⁽⁹⁾.

Consiliul descrie mai multe feluri de uleiuri, cum ar fi:

• ulei extravirgin cu o aciditate ≤ 0,8 g/100 g
• ulei virgin obișnuit cu aciditate ≤ 3,3 g/100 g
• ulei de măsline rafinat obținut prin rafinarea uleiului virgin fără modificarea structurii lipidice, cu o aciditate ≤ 0,3 g/100 g
• ulei de măsline prin amestec de ulei rafinat și uleiuri virgine apte pentru consum, cu aciditate ≤ 1 g/100 g⁽⁹⁾.

Până la 80% din uleiul de măsline extravirgin italian poate fi adulterat, prin adăugarea unor uleiuri vegetale mai ieftine, de exemplu ulei de palmier, rafinate sau procesate. Rafinarea uleiului de măsline reduce proprietățile sale nutriționale.

Există două tipuri principale de adulterare a uleiului de măsline extravirgin: prin adăugarea unor uleiuri de calitate inferioară (cum ar fi uleiul de măsline rafinat sau uleiul de măsline din turte) ori adăugarea unor uleiuri din alte specii de plante (cum ar fi uleiul de palmier sau uleiul de floarea-soarelui)⁽⁴⁾.

Uleiurile comestibile au o compoziție complexă, fiind formate din triacilgliceroli, steroli, pigmenți, compuși volatili și fenolici, precum și alte componente. Compoziția lipidică este specifică fiecărei specii, ceea ce permite identificarea adulterării. De exemplu, filbertonul indică ulei de alune, brassicasterolul este tipic uleiului de rapiță, iar sesamolul, sesamina și sesamolinul sunt markeri ai uleiului de susan. Astfel, compoziția chimică poate servi drept marker analitic, deoarece fiecare ulei are un profil caracteristic bine cunoscut⁽⁴⁾.

De asemenea, unele uleiuri de măsline extravirgine prezintă caracteristici specifice soiului sau regiunii, ceea ce le face vulnerabile la fraude legate de origine fals declarată.

Aceste caracteristici chimice pot fi identificate utilizând o multitudine de analize și tehnici de laborator, cum ar fi spectroscopia, spectrometria, cromatografia și alte metode analitice biochimice și moleculare⁽⁴⁾.

În absența posibilității de a realiza analize fizicochimice sau senzoriale standardizate, consumatorul poate apela la o serie de indicatori practici care oferă indicii privind autenticitatea uleiului de măsline. Un prim element relevant este data recoltei, menționată de regulă doar de producătorii autentici; aceasta ar trebui să se situeze în intervalul ultimelor 18 luni, pentru a garanta prospețimea și stabilitatea produsului.

Un alt criteriu important îl reprezintă tipul ambalajului. Deoarece expunerea la lumină accelerează procesele de oxidare și degradare a compușilor fenolici, uleiul extravirgin de calitate este comercializat în recipiente opace, precum sticla închisă la culoare sau cutiile metalice.

Evaluarea profilului senzorial constituie, de asemenea, un instrument util. Încălzirea ușoară a unei mici cantități de ulei într-un pahar permite eliberarea compușilor volatili. Un ulei autentic prezintă arome fructate, vegetale sau nucate, în timp ce mirosurile de mucegai, rânced sau metalic indică degradare sau neconformitate.

Uleiul de măsline autentic nu prezintă gust fad sau gras; dimpotrivă, acesta se caracterizează prin note ierboase și fructate, însoțite de o senzație picantă și ușor piperată în partea posterioară a gâtului, datorată compușilor fenolici specifici.

Trasabilitatea este un alt indicator esențial. Produsele de calitate declară în mod clar o singură țară de origine (de exemplu, „Produs în Italia”). Formulări precum „Ambalat în Italia” pot indica amestecuri de uleiuri provenite din mai multe state, ceea ce reduce controlul asupra originii reale a materiei prime.

De asemenea, prețul poate constitui un semnal orientativ: uleiul extravirgin autentic presupune costuri ridicate de producție și recoltare, motiv pentru care un preț neobișnuit de scăzut poate sugera o calitate inferioară sau chiar adulterare.

În ceea ce privește testele empirice, testul refrigerării presupune păstrarea uleiului în frigider timp de 24 de ore. Uleiul de măsline pur tinde să se solidifice sau să devină tulbure, datorită conținutului ridicat de acizi grași mononesaturați. Totuși, acest test nu este universal aplicabil tuturor soiurilor și nu poate fi considerat un criteriu definitiv de autenticitate.

În 2023, autoritățile din Spania și Italia, împreună cu Europol, au destructurat o rețea internațională implicată în falsificarea uleiului de măsline, în cursul operațiunii OPSON^(10-14).

Rețeaua producea și comercializa peste 260000 de litri de ulei etichetat fraudulos ca „extravirgin”, dar considerat nepotrivit pentru consum, calitatea grăsimilor fiind atât de slabă încât cazul a fost denumit „Omegabad” ⁽¹⁵⁾. Metoda de fraudare implica amestecarea uleiului de calitate superioară cu ulei lampant și falsificarea documentelor pentru a modifica categoria produsului. Trasabilitatea era eliminată intenționat, iar uleiuri de categorie inferioară erau transformate pe hârtie în produse premium^(16,18).

Investigația a început după nereguli descoperite într-un transport de ulei în Manzanares, Spania, ceea ce a condus la identificarea unei companii cu filiale în Spania și Italia, implicată în modificarea documentelor și în reclasificarea frauduloasă a uleiurilor lampante ca „virgin” și „extravirgin”^(16,17). În noiembrie-decembrie 2023, perchezițiile efectuate de Guardia Civil, Carabinieri și Europol au dus la arestarea a 11 persoane, confiscarea a 16 rezervoare cu 260000 de litri de ulei adulterat, peste 5200 de litri pregătiți pentru vânzare și 91000 de euro în numerar^(10,19). În Italia, trei fabrici din Sicilia și Toscana au fost investigate, însă Europol nu a făcut publice numele companiilor implicate^(18,19).

Concluzii

Frauda alimentară rămâne una dintre cele mai complexe și periculoase provocări ale lanțului agroalimentar modern, iar uleiul de măsline extravirgin reprezintă un exemplu emblematic al vulnerabilității produselor cu valoare ridicată. Analiza definițiilor instituționale (Comisia Europeană, FDA, FAO), a mecanismelor de adulterare și a impactului economic și sanitar demonstrează caracterul profund intenționat al acestor practici și necesitatea unor sisteme robuste de prevenție precum TACCP și VACCP. Studiul dedicat uleiului de măsline evidențiază atât diversitatea metodelor de falsificare, cât și importanța markerilor chimici și a tehnicilor analitice în detectarea adulterării.

Totuși, în absența accesului la analize de laborator, consumatorul poate utiliza criterii practice, precum data recoltei, ambalajul, profilul senzorial, trasabilitatea și prețul, pentru a evalua autenticitatea produsului. În ansamblu, acest articol subliniază că protejarea consumatorului depinde atât de instrumentele instituționale, cât și de capacitatea acestuia de a recunoaște indicatorii de calitate și autenticitate ai uleiului de măsline.  

Autor corespondent:  Nagy Szilárd E-mail: nagyszilard2035@gmail.com

CONFLICT OF INTEREST: none declared.

FINANCIAL SUPPORT: none declared.

This work is permanently accessible online free of charge and published under the CC-BY.