Știri

Lucrările de la Maternitatea Polizu s-au finalizat


Cristina Ghioca
29 Aprilie 2025
Știri
29 Aprilie 2025

Lucrările de la Maternitatea Polizu s-au finalizat


Cristina Ghioca

Organizația Salvați Copiii România a finalizat lucrările de reabilitare pentru Secția de Terapie Intensivă, Blocul Operator și Secția Obstetrică-Ginecologie 4 din cadrul Maternității Polizu.

Lucrările de reabilitare au durat nouă luni, iar cele mai complexe intervenții au avut loc în Blocul Operator, Secția ATI și spațiile adiacente, zone care nu au mai fost renovate complet de mai bine de 40 de ani.

Investițiile totale au fost de peste 3.600.000 de euro, iar în cadrul lor a fost achiziționat inclusiv un generator electric cu o capacitate de 630 kVA, ce poate susține întreaga activitate a spitalului în caz de avarie electrică.

„Această intervenție majoră înseamnă condiții moderne de tratament, siguranță pentru paciente și personal medical, precum și un real progres în lupta împotriva mortalității materne și infantile. Proiectul reflectă un angajament colectiv – al Organizației Salvați Copiii, al companiilor partenere, al donatorilor individuali și al comunității”, a declarat Gabriela Alexandrescu președinta Salvați Copiii România.

Proiectul de modernizare a inclus înlocuirea instalațiilor electrice, termice și sanitare, a celor de gaze medicale, precum și a sistemelor de ventilație și climatizare, pentru a asigura un mediu steril adecvat intervențiilor chirurgicale de înaltă complexitate; modernizarea sălilor de operație și înlocuirea echipamentelor medicale cu unele de ultimă generație.

Pentru a asigura conformitatea cu normele în vigoare și respectarea cerințelor legale, au fost organizate consultări cu specialiști din domeniu, inclusiv arhitecți, ingineri și proiectanți.

Te-ar mai putea interesa
Știri

Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal își reia activitatea

ICUTR Cluj-Napoca este un mediu sigur pentru desfășurarea tuturor procedurilor medicale.

...

Știri

Clădirea principală a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” va fi modernizată

Primăria Municipiului Timișoara a avizat documentația pentru acest proiect important, care va aduce condiții mai bune.

...

Știri

30 de milioane de lei pentru două spitale din Maramureș

...