Din aceeași categorie
Consiliul Județean Cluj și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au semnat contractul de finanțare pentru proiectul de extindere, modernizare și dotare a Ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, informează un comunicat de presă.
Cu o valoare totală de peste 23 de milioane de lei, proiectul cu finanțare europeană vizează și construirea unui Centru Integrat de Screening și Prevenție.
„Proiectul urmărește construirea unei infrastructuri care să asigure optimizarea accesului, cu șanse egale, al populației eligibile la programe de screening și consultații preventive, precum și investigații complexe pentru un diagnostic precoce”, se arată în comunicatul de presă.
Lucrările privind construirea Centrului de Screening vizează extinderea pe verticală a corpului A cu o structură nouă care va avea legătură directă cu corpul B al Ambulatoriului Integrat. Noul corp de clădire va avea, între altele, cabinete de consultații dar și de screening și prevenție, zonă de spitalizare de zi destinată supravegherii și monitorizării postintervenție a pacienților care realizează teste de screening prin investigații complexe și pentru persoanele care efectuează examinări ce completează testele de screening pentru un diagnostic precoce, săli de tratament, dar și o zonă de relaxare în aer liber la nivelul etajului II.
spitalul de boli infectioase clujambulatoriufonduri europenemodernizare
Cabinete stomatologice moderne în ambulatoriul Spitalului „Grigore Alexandrescu”
La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București s-au finalizat lucrările de reabilitare și dotare cu echipamente moderne a cabinetelor stomatologice din ambulatoriu.
...Servicii de internare continuă pentru pacienți acuți non-chirurgicali prin Enayati Hospital
Secția de Medicină Internă din cadrul Enayati Hospital va oferi servicii de internarea continuă pentru pacienți acuți non-chirurgical. Costul spitalizării poate fi decontat parțial.
...Creștere majoră a fondurilor europene de care beneficiază Ministerul Sănătății
Anul acesta, Ministerul Sănătății beneficiază de 5 miliarde de lei fonduri europene nerambursabile. Suma este dublă față de cea din 2025.
...
