Din aceeași categorie
În contextul în care unitățile de primiri urgențe din spitalele publice românești sunt supraaglomerate, Enayati Hospital lansează un serviciu nou: internare continuă pentru pacienți acuți non-chirurgicali, în cadrul Secției de Medicină Internă.
„Extinderea serviciilor către pacienții acuți este un pas firesc, pornind de la realitatea pe care o vedem zi de zi în practică. Sunt numeroase situațiile în care pacienții au nevoie de internare, dar nu ajung la timp într-un cadru potrivit pentru monitorizare și tratament. În Enayati Hospital, abordarea este una integrată. Medicina Internă are un rol esențial în stabilirea unui diagnostic corect și în gestionarea cazurilor complexe, mai ales atunci când simptomele sunt multiple sau nespecifice. Prin acest serviciu, ne dorim să intervenim imediat și să oferim pacienților șansa unui tratament corect, înainte ca afecțiunile pe care le au să se agraveze”, a declarat dr. Florentina Mehic, directorul medical al unității sanitare.
Prin introducerea acestor servicii noi, Enayati Hospital încearcă să răspundă nevoilor acelor pacienți care nu se încadrează în categoria urgențelor majore, dar care au nevoie urgentă de monitorizare și tratament, și care adesea rămân într-o zonă „gri” — prea gravi pentru ambulatoriu, prea ”stabili” pentru urgență. Costul spitalizării poate fi parțial acoperit prin bilet de trimitere eliberat de medicul de familie sau de un medic specialist.
„Vedem frecvent pacienți care ajung la noi după episoade acute gestionate incomplet sau după externări rapide din alte unități medicale. Prin internarea și monitorizarea atentă în regim continuu, reușim nu doar să stabilizăm pacientul, ci și să optimizăm tratamentul și să prevenim complicațiile ulterioare”, a completat dr. Florentina Mehic.
Secția de Medicină Internă a spitalului gestionează cazuri complexe, cu abordare multidisciplinară, inclusiv: BPOC exacerbat, pneumonii, insuficiență respiratorie acută, decompensare de insuficiență cardiacă, puseu hipertensiv, colică renală, litiază, pielonefrită, colică biliară, gastroenterocolite acute, ciroză hepatică, lombalgii severe sau dezechilibre electrolitice.
enayati hospitalinternarepacienti acutispitalizareambulatoriu
Ambulatoriul spitalului „Agrippa Ionescu”, dat în folosință
La Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a fost inaugurat noul ambulatoriu de specialitate.
...Medicii de ambulatoriu: Autoritățile trebuie să-și respecte promisiunile
Reprezentanții medicilor din Ambulatoriu cer publicarea unui calendar ferm de aplicare a creșterii valorii punctului per serviciu medical, în condițiile în care majorarea anunțată pentru 1 august nu a fost implementată.
...Consultații în ambulatoriu fără bilet de trimitere pentru unii pacienți cronici
Un ordin comun al Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate va permite efectuarea consultațiilor în ambulatoriu fără bilet de trimitere pentru pacienții cronici înscriși în unele programe n...
