Din aceeași categorie
Comisia Europeană, şefii agenţiilor pentru medicamente şi Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) au publicat în 16 decembrie 2024 o actualizare a Listei de medicamente critice a Uniunii Europene, în vederea evitării potenţialelor deficite de aprovizionare la nivelul UE, se arată într-un comunicat de presă de pe site-ul anm.ro.
Versiunea actuală reflectă rezultatul revizuirii a 2200 de grupe şi combinaţii de substanţe active, care reprezintă 75% din medicamentele autorizate în UE, pe baza activităţii şi a răspunsurilor transmise de către autorităţile în domeniu din fiecare stat membru pe parcursul anului 2024.
De asemenea, în procesul de revizuire a Listei de medicamente critice au fost consultate peste 30 de organizaţii, reprezentând asociaţii de pacienţi, profesionişti din domeniul sănătăţii şi industrie.
Lista actuală conţine 270 de substanţe active, cu informaţii legate de calea de administrare şi data includerii, care corespund unor medicamente de uz uman atât inovatoare, cât şi generice, inclusiv medicamente pentru boli rare, şi care acoperă o gamă largă de domenii terapeutice. Faţă de lista anterioară au fost incluse noi substanţe active care aparţin grupelor terapeutice: agenţi antineoplazici, vaccinuri, imunosupresoare, antiinfecţioase de uz sistemic, radiofarmaceutice de uz terapeutic.
Lista îşi propune ca, prin Reţeaua europeană de reglementare a medicamentelor, să acorde prioritate medicamentelor critice în vederea întreprinderii unor acţiuni la nivelul Uniunii Europene, care vizează consolidarea lanţului lor de aprovizionare şi minimizarea riscului de întrerupere a aprovizionării.
Lista poate fi consultată accesând următorul link: www.ema.europa.eu.
Conferinţă privind drepturile pacienţilor şi bolile rare în UE, la Oradea
Florentina Ionescu
La începutul lunii februarie va avea loc, la Oradea, o conferinţă pe tema drepturilor pacienţilor cu boli rare şi bolile rare în Uniunea Europeană.
...CMSR vine cu precizări despre actualizarea normelor în publicitatea stomatologică
Florentina Ionescu
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) continuă eforturile de armonizare şi modernizare a cadrului de exercitare a acestei profesii în ţara noastră.
...