Odată cu creşterea exponenţială a cazurilor de infectări cu COVID-19, suprasolicitarea sistemului medical din România va atinge cote alarmante. De aceea, Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria a ales să intre urgent în luptă, punându-se în slujba sistemului medical de stat şi a pacienţilor vulnerabili. Fundaţia a deschis un FOND DE NECESITATE cu scop imediat de a ajuta la diminuarea presiunii asupra sistemul de sănătate.

Concret, fondurile vor fi folosite la limitarea răspândirii şi reducerea riscului de contaminare cu coronavirus, prin susţinerea imediată a bolnavilor din comunităţile vulnerabile şi a acelora care aglomerează camerele de gardă din spitalele de stat sau Serviciul de Ambulanţă pentru consultaţii care se pot face şi în policlinici.

CE FACE FUNDAŢIA?

La nivelul Fundaţiei Inovaţii Sociale Regina Maria, au fost luate următoarelor măsuri pentru limitarea prezentărilor care nu sunt necesare la spitalele de stat:

  • În Policlinica Socială Baba Novac, personalul medical se străduieşte să asigure pacienţilor neasiguraţi cronici sau în grad de risc medicamente şi tot ce este necesar din punct de vedere medical pentru minimum 2 luni, pentru a le limita cât mai mult deplasările, asigurându-se că toţi pacienţii de acest tip sunt izolaţi, dar într-o stare generală de sănătate stabilă.

În acelaşi timp, personalul medical de aici va asigura suport telefonic şi va dispune prezentarea pacienţilor la Policlinică numai în cazuri de urgenţă, cu alte simptomatologii decât cele respiratorii, pentru a evita apelarea nenecesară la ambulanţă, prezentări la camera de gardă sau la secţiile de consultaţii în ambulatoriu ale spitalelor de stat.

  • În Policlinica Sala Palatului, se oferă servicii medicale generale pentru vârstnici şi pentru toţi bolnavii cronici care au nevoie de controale periodice obligatorii, în condiţii de maximă precauţie, cu risc minim de îmbolnăvire, oferind acestor pacienţi posibilitatea de a evita aglomeraţia din camerele de gardă ale spitalelor de stat şi diminuând în mod direct presiunea pe sistemul medical de stat.

Tot aici, se face un triaj telefonic şi se oferă sfaturi medicale telefonice, gratuite, pentru vârstnici şi bolnavii cronici cu scopul de a limita deplasarea acestora în afara domiciliului.

Prin aceste măsuri, Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria doreşte să reducă riscul de contaminare cu coronavirus în comunităţile vulnerabile, şi, evident, să limiteze în acest fel răspândirea în restul societăţii.

UNDE VOR AJUNGE DONAŢIILE ŞI SPONSORIZĂRILE?

Fondurile rezultate din donaţii şi sponsorizări vor fi utilizate pentru achiziţionarea de medicamente, pentru efectuarea analizelor de laborator şi pentru consultaţii acordate bolnavilor sociali neasiguraţi.

De asemenea, se vor achiziţiona echipamente de protecţie pentru personalul medical din policlinici, care vor fi cei mai expuşi la virus şi care necesită înnoirea echipamentului de protecţie la fiecare interacţiune cu pacientul: halate, mănuşi sterile, măşti, ochelari de protecţie, dezinfectanţi, etc.

NEVOI PUNCTUALE ALE SPITALELOR

Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria a identificat, pentru moment, că există în aproape toate spitalele de stat ventilatoare defecte, care, dacă ar fi reparate, ar putea să crească baza de echipamente de acest fel cu 50%!

  • În acest moment, Fundaţia doreşte să repare cele 8 ventilatore din Spitalul „Matei Balş” şi 3 din Spitalul „Victor Babeş”, care au fost deja investigate şi care într-un timp foarte scurt pot salva vieţi.
  • În acelaşi timp, vor fi servisate şi cele 50 de ventilatoare funcţionale, pentru a fi pregătite pentru activitatea viitoare.
  • O primă reparaţie a acestor 8 ventilatoare şi servisarea celor 50 de ventilatoare funcţionale se estimează la aproximativ 51.000 de euro.

CUM PUTEŢI CONTRIBUI LA FONDUL DE NECESITATE?