Știri

ASSMB face demersuri pentru a continua proiectul Spitalului Metropolitan

Consilierii municipali vor dezbate în şedinţa de joi, 29 septembrie, preluarea în administrare de către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB) a terenului situat în Şoseaua Pipera nr. 55 şi nr. 63-65 şi a documentaţiei tehnico-economice pentru realizarea Spitalului Metropolitan Bucureşti.
26 Septembrie 2022
Știri
26 Septembrie 2022

ASSMB face demersuri pentru a continua proiectul Spitalului Metropolitan

Consilierii municipali vor dezbate în şedinţa de joi, 29 septembrie, preluarea în administrare de către Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB) a terenului situat în Şoseaua Pipera nr. 55 şi nr. 63-65 şi a documentaţiei tehnico-economice pentru realizarea Spitalului Metropolitan Bucureşti.


Potrivit referatului de aprobare, municipalitatea are ca obiectiv execuţia în Capitală a unui spital metropolitan conform standardelor europene, informează Agerpres.

„Realizarea acestui obiectiv de investiţii va avea avantajul că va fi construit de la zero şi toate secţiile care vor fi cuprinse în realizarea obiectivului vor respecta normele legale, astfel rezultând calitatea actului medical foarte ridicată, iar aparatura achiziţionată va fi la standarde de ultima generaţie. Spitalul Metropolitan va avea în vedere realizarea de secţii pentru care în Bucureşti există deficit de paturi, respectiv oncologie, radioterapie, neurologie, terapie intensivă, recuperare medicală, etc, generând foarte multe locuri de muncă, estimarea fiind de câteva mii”, se explică în document.

La iunie 2020 a fast aprobat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) Spital Metropolitan cu Funcţiuni Complementare, Centru de Excelenţă, Campus Universitar - Şoseaua Pipera nr. 55 şi nr. 63-65, Sector 2.

Tot în 2020 a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie lucrări cu asocierea dintre Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti şi Campania Municipală Consolidări S.A. Nu a fost emis ordinul de începere, iar contractul a încetat prin notificarea de denunţare cu nr. 738/07. 10.2021.

ASSMB a transmis o adresă către PMB prin care cere transmiterea terenului şi documentaţiei aferente construcţiei spitalului.

„Având în vedere faptul că structura medicală proiectată a Spitalului Metropolitan se va compune prin realocarea paturilor de spital din unităţile medicale administrate de către ASSMB, vă rugăm să iniţiaţi un proiect de hotărâre privind transmiterea de către Municipiul Bucureşti a Documentaţiei Tehnico-Economice şi a terenului aferent obiectivului de investiţii «Realizare Spital Metropolitan cu funcţii complementare, centru de excelenţă, campus universitar», în vederea implementării proiectului”, se arăta în adresă.

În luna mai, într-un interviu acordat Agerpres, viceprimarul Capitalei Horia Tomescu îşi exprima susţinerea pentru continuarea Spitalului Metropolitan, menţionând însă că acesta presupune costuri foarte mari şi faptul că se caută finanţare externă.

 



Psihiatru (2)

demersuri assmbcontinuare proiectspital metropolitanpreluare teren
Te-ar mai putea interesa
Comunicate de presă

AREPMF marchează Săptămâna Mondială a Imunizării prin continuarea proiectului Protect LifeRo

Săptămâna Mondială a Imunizării, desfăşurată în ultima săptămână din aprilie, are scopul de a evidenţia importanţa imunizării, aceasta fiind una dintre cele mai eficiente modalităţi de prevenire a bolilor infecţioase şi de îmbunătăţire a ca...

Comunicate de presă

Dăruieşte Viaţă anunţă finalizarea spitalului şi continuarea proiectului cu un campus medical

Asociaţia Dăruieşte Viaţă anunţă finalizarea spitalului şi transmite că va continua proiectul cu a doua clădire, pentru a crea un adevărat campus medical la Spitalul Marie Curie, cu spaţii de cercetare, de training şi locuri de cazare pentr...

Știri

CJ Arad continuă proiectul Complexului Matern-Pediatrie, retras de Guvern din PNRR

Consiliul Judeţean (CJ) Arad continuă proiectul construirii unui complex matern-pediatrie, estimat la 115 milioane de euro, care iniţial a fost pe lista de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). În luna septembrie...