Patru asistente medicale din Bihor, una din Satu Mare şi una din Sălaj au primit, sâmbătă, premiul „Dr. Mózes Carol”. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila şi cel al Dezvoltării, Cseke Attila, au înmânat diplomele.


După doi ani de pauză, a avut loc a zecea ediţie a decernării premiilor „Dr. Mózes Carol ” pentru cei mai buni asistenţi medicali, arată, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Cseke Attila. El este cel care a iniţiat acordarea acestei distincţii.

Cseke Attila a precizat că alegerea temei nu a fost deloc dificilă, fiind recompensaţi „cei mai buni dintre cei buni” pentru implicarea lor profesională şi sufletească în traversarea crizei sanitare, informează Agerpres.

Festivitatea decernării celor şase premii a cuprins pentru fiecare câte un Laudatio şi un scurt mesaj din partea asistentelor premiate. Acestea sunt Olimpia Pantya - UPU - SMURD, Spitalul judeţean Oradea, Crina Ungur - Servciciul de Ambulanţă Bihor, Cristina Szalo - asistenta şefă a Secţiei ATI Spitalul Judeţeen, Nicoleta Hins - Spitalul Beiuş, Corina Cociotă - Spitalul de urgenţă Satu-Mare şi Maria Mate - Spitalul Judeţean Zalău.

„Dacă ne dorim un sistem medical care să răspundă, într-adevăr, nevoilor oamenilor din această ţară, cred că trebuie să facem un efort să îmbunătăţim aceste două zone: accesul la servicii de sănătate, pe de o parte şi să ne gândim la sănătatea comunităţii, pe de altă parte. Eu cred şi există astfel de modele în alte ţări dezvoltate, unde sănătatea comunităţii este una a asistenţilor medicali şi să reuşim să dezvoltăm reţeaua centrelor comunitare”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

El a mai spus că asistenţii medicali au nevoie nu doar de recunoaştere, ci şi de sprijin în dezvoltarea abilităţilor lor profesionale, iar Ministerul Sănătăţii se implică, încercând să găsească soluţii pentru specializarea asistenţilor, care „să fie o realitate şi nu o formalitate, cum s-a întâmplat de multe ori”.

Evenimentul de decernare a premiilor a avut loc în sala mare a Primăriei Oradea, alături de cei doi miniştri fiind prezenţi preşedintele Fundaţiei pentru Sănătate, doctorul Aurel Mohan, viceprimarul municipiului Oradea, Arina Moş, managerul Spitalului Judeţean, doctorul Gheorghe Carp, precum şi preşedintele Filialei Bihor a Ordinului asistenţilor medicali (OAMGMAMR), Iuliana Busuiog.

„Am trecut prin evenimente cumplite, dramatice, în ultimii doi de zile. I-am văzut obosiţi, implicaţi, suferind pentru fiecare pacient pe care nu-l mai puteau ajuta. Dăruirea lor, devotamentul şi spiritul de sacrificiu merită într-adevăr recunoştinţa noastră. Aceste premii sunt un simbol, de fapt un omagiu adus tuturor asistenţilor medicali pentru contribuţia lor adusă la sănătatea populaţiei”, a spus Iuliana Busuiog.

 Sursă foto: Facebook Cseke Attila


ORL