Hackathon4Health, cel mai important hackathon pe teme de sănătate din România, a avut loc weekend-ul trecut la iniţiativa companiei Johnson & Johnson România, alături de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti (UMFCD) prin Centrul de Inovaţie şi e-Health (CieH) şi Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB). Evenimentul a fost susţinut de Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania) în calitate de parteneri strategici.
Ediţia din acest an, a patra, s-a desfăşurat online, live, într-o platformă digitală complexă care a permis atât comunicarea neîntreruptă a echipelor timp de 48 de ore, cât şi interacţiunea acestora cu mentorii din cadrul hackathonului.
Juriul competiţiei a fost alcătuit din: conf. dr. Diana Loreta Păun – consilier prezidenţial, Administraţia Prezidenţială a României, şef lucrări dr. Ştefan Busnatu - prodecan Facultatea de Medicină, coordonator Centrul de inovaţie şi eHealth, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Ciprian Păltineanu – Angel Investor & Start-up Advisor, Matei Dumitrescu – Vice President Tech Angels, Founder Smart Impact Capital & Partner ROCA X şi Georgiana Coşoveanu – Senior Manager, Government & Corporate Affairs, Janssen, Johnson & Johnson România, Project Team Leader.
Cele trei echipe şi proiectele câştigătoare: The Deliverables, MLB, SYNOVIUS, au fost formate din peste 10 participanţi din întreagă ţară.
„Hackathon4Health 2020 a însemnat două zile pline de entuziasm şi energie pozitivă alături de pasionaţi de tehnologie, mediul academic, antreprenori, autorităţi şi profesionişti din domeniul sănătăţii. Am urmărit cu real interes direcţiile de dezvoltare ale tuturor proiectelor prezentate în competiţie. Creativitatea proiectelor propuse şi structurarea acestora pot reprezenta soluţii pentru îmbunătăţirea concretă a sistemului de sănătate în România, având un potenţial şi o valoare reală în viaţa pacienţilor. În cadrul Johnson & Johnson, alături de partenerii noştri, ne bucurăm să putem contribui la dezvoltarea unor proiecte atât de inovatoare şi la susţinerea unor profesionişti implicaţi din punct de vedere ştiinţific şi academic. Felicitări tuturor participanţilor şi câştigătorilor!”, a declarat Sévan Kaloustian, Managing Director al Janssen, compania farmaceutică a Johnson & Johnson în România.
Proiectele şi echipele câştigătoare au fost selectate în baza următoarelor criterii:
1. Minimum Viable Product (MVP) – evaluarea a ceea ce echipa a reuşit să creeze în cele două zile de hackathon, respectiv demonstrarea competenţelor tehnice ale soluţiei;
2. Inovaţie – din perspectiva implementării şi a nevoii pe care proiectul o adresează;
3. Fezabilitate – posibilitatea reală de a dezvolta cât mai aproape de o versiune finală şi viabilă, având la dispoziţie 5.000 de dolari finanţare şi sesiunile mentorat;
4. Impactul potenţial al proiectului asupra sănătăţii populaţiei, în România şi la nivel global;
5. Scalabilitatea soluţiei – din perspectiva tehnologică şi metodologică, a funcţionalităţii şi adaptabilităţii şi a potenţialului de utilizare în diferite condiţii de piaţă;
6. Coeziunea echipei şi aptitudinile de business ale echipei.
„Atât prin numărul mare de participanţi, cât şi prin cele 22 de proiecte admise în competiţie din cele 80 de submisii, dar şi prin 49 de experţi din diverse domenii care au mentorat echipele, consider că această ediţie a Hackathon4Health a fost un real succes, demonstrând că interesul tinerilor noştri pentru inovare şi digitalizare este pe un trend ascendent, iar prin proiectele lor sustenabile vor genera cu siguranţă un real suport în creşterea ariei cercetării ştiinţifice medicale, în tehnologizarea sistemelor sanitare şi cu atât mai mult în modernizarea şi eficientizarea platformelor de îngrijire a pacienţilor. Ţin să transmit, în mod deosebit, mulţumiri companiei Johnson & Johnson, iniţiatorul şi dezvoltatorul acestei frumoase competiţii, precum şi reprezentanţilor Centrului de Inovaţie şi eHealth din cadrul UMF „Carol Davila” şi celor ai Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti care, printr-o armonioasă coeziune de idei şi principii, axate pe cele trei coordonate ale Universităţii noastre - iniţiere, evoluţie, excelenţă - au reuşit să ridice această competiţie la o înaltă ţinută şi nivel academic”, apreciază rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, prof. dr. Viorel Jinga.
Fiecare dintre echipele câştigătoare va primi fonduri pre-seed în valoare de 5.000 de dolari din partea Johnson & Johnson România alături de consiliere şi mentorat din partea companiei şi a Centrului de Inovaţie şi e-Health din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti pentru testarea, dezvoltarea şi lansarea aplicaţiilor şi a platformelor create în cadrul concursului, se arată într-un comunicat de presă.