Știri

Peste 10.200 de participanți înscriși la Congresul UMF „Carol Davila” din București

Găzduit la Palatul Parlamentului, congresul își propune să consolideze colaborarea interdisciplinară.


Florentina Ionescu
22 Octombrie 2026
Știri
22 Octombrie 2026

Peste 10.200 de participanți înscriși la Congresul UMF „Carol Davila” din București

Găzduit la Palatul Parlamentului, congresul își propune să consolideze colaborarea interdisciplinară.


Florentina Ionescu

Peste 10.200 de participanți s-au înscris la Congresul UMF „Carol Davila” din București, care se desfășoară în perioada 22–24 octombrie 2026.

 

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București organizează, în perioada 22–24 octombrie 2026, cea de-a XIV-a ediție a Congresului Universității, desfășurată sub tema „Perspective Interdisciplinare”.

Cu peste 10.200 de participanți înscriși, evenimentul se anunță a fi una dintre manifestările academice și științifice de amploare ale comunității medicale, reunind specialiști din multiple domenii, cadre universitare, cercetători și invitați internaționali pentru un dialog dedicat progresului medicinei și farmaciei.

Găzduit la Palatul Parlamentului, congresul își propune să consolideze colaborarea interdisciplinară, să promoveze rezultatele cercetării științifice și să faciliteze schimbul de experiență între mediul academic și practica medicală, în beneficiul pacienților și al societății, potrivit unui comunicat de presă al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București. 

Tema acestei ediții a congresului este „Perspective Interdisciplinare” 

„Congresul Universității de Medicină și Farmacie «Carol Davila» reprezintă un reper important pentru comunitatea medicală și academică, un spațiu al dialogului științific și al colaborării interdisciplinare, în care ideile, experiența și rezultatele cercetării se întâlnesc pentru a contribui la progresul medicinei. Tema acestei ediții, «Perspective Interdisciplinare», reflectă convingerea noastră că medicina viitorului se construiește prin cooperare, inovare și integrarea cunoștințelor din multiple domenii” a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Acesta a subliniat că „participarea a peste 10.200 de persoane, la această nouă ediție, confirmă interesul pentru acest demers și responsabilitatea pe care o avem, ca universitate de prestigiu, de a susține excelența în educație, cercetare și practica medicală. Ne bucurăm să găzduim personalități științifice de renume internațional și să oferim, totodată, tinerilor cercetători oportunitatea de a-și prezenta rezultatele și de a-și afirma potențialul. Obiectivul nostru este ca acest congres să consolideze parteneriate, să stimuleze noi direcții de cercetare și să contribuie, prin transferul cunoașterii în practica medicală, la îmbunătățirea sănătății și a calității vieții pacienților”.

Medicina devine tot mai precisă, dar și tot mai complexă 

La rândul său, prof. dr. Simona Ruță, prorector pentru cercetare științifică al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a precizat: „Medicina devine tot mai precisă, dar și tot mai complexă: algoritmii de inteligență artificială, datele genomice și tehnologiile 3D ajung acum în clinică mai repede decât ne puteam imagina și ne obligă să regândim modul de învățare și de transmitere a cunoștințelor. Congresul din acest an pune față în față aceste inovații cu marile provocări de sănătate publică și aduce în plan câteva dintre proiectele majore dezvoltate de Universitate: SearchVasc – Centrul de Excelență în Cercetare Avansată Translațională în Boli Cardiovasculare și Neurovasculare, Rogen – Dezvoltarea cercetării genomice în România sau CLARA – «Controlul cancerului de coL uterin prin acces echitabil la seRvicii de cAlitate: consolidarea capacității programului național de screening». Ne bucurăm să avem alături personalități de vârf ale medicinei internaționale și, mai ales, tineri cercetători care vor duce mai departe excelența științifică a școlii medicale românești.”

Ceremonia oficială de deschidere și momente de recunoaștere a excelenței 

Unul dintre momentele centrale ale evenimentului îl reprezintă ceremonia oficială de deschidere, programată joi, 22 octombrie, în intervalul 18:00-20:00, în Sala I.I.C. Brătianu de la Palatul Parlamentului. Evenimentul va marca debutul festiv al congresului și va reuni reprezentanți ai comunității academice, personalități ale lumii medicale și invitați din partea instituțiilor partenere. 

Programul științific al congresului poate fi consultat pe site-ul oficial: www.congresumf.ro/program.

Medic

CONGRES UMF CAROL DAVILACONGRES UMFCDUMF CAROL DAVILA BUCURESTIPROF. DR. VIOREL JINGA
Te-ar mai putea interesa
Știri

Peste 1.400 de absolvenți ai Facultății de Medicină depun astăzi Jurământul lui Hipocrate

Este un jurământ care vorbește despre responsabilitate, respect pentru profesie și pentru pacient, integritate și valorile care trebuie să însoțească actul medical.

...

Știri

A fost publicat Metarankingul național 2025: ce loc ocupă UMF „Carol Davila”

Prin această clasare, UMF „Carol Davila” își reafirmă misiunea de a promova excelența în educație și cercetare medicală.

...

Știri

UMFCD, primul loc între toate instituțiile din România în SCImago Institutions Rankings 2026

Această performanță remarcabilă marchează o evoluție semnificativă față de anul precedent.

...