Din aceeași categorie
Facultatea de Medicină a UMF „Carol Davila" din București organizează astăzi un eveniment special. Peste 1.400 de absolvenți vor depune astăzi Jurământul lui Hipocrate.
Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București organizează astăzi, 23 septembrie, de la ora 14:00, pe Arena Națională, unul dintre cele mai importante și emoționante momente din parcursul celor peste 1.400 de absolvenți ai promoției 2020-2026: ceremonia de depunere a Jurământului lui Hipocrate.
După anii de studiu și formare, o nouă generație ajunge în fața unui moment cu o puternică semnificație profesională și umană. Este finalul unei etape, dar mai ales începutul unui nou drum în Medicină, se arată într-o informare transmisă redacției.
În fața profesorilor, familiilor și colegilor, cei peste 1.400 de absolvenți vor rosti cuvintele unui jurământ care vorbește despre responsabilitate, respect pentru profesie și pentru pacient, integritate și valorile care trebuie să însoțească actul medical.
În cadrul ceremoniei de astăzi, vor lua cuvântul: prof. dr. Cătălin Cîrstoiu, decanul Facultății de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București; prof. dr. Viorel Jinga, rector Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București; prof. dr. Dragoș Vinereanu, președintele Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București; prof. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România; și reprezentanți ai studenților.
Ziua de azi va surprinde emoția unei generații aflate la începutul unui nou drum, poveștile tinerilor care au ales Medicina și mesajele profesorilor care au contribuit la formarea lor.
Mesajul decanului Facultății de Medicină
Prof. dr. Cătălin Cîrstoiu a transmis, cu acest prilej, încă de ieri un mesaj pe pagina sa oficială de Facebook:
„Facultatea de Medicină din cadrul UMF «Carol Davila» din București își dorește să aibă o voce tot mai prezentă în comunitatea academică, medicală și în societate și, în același timp, să fie mai aproape de propria comunitate – studenți, cadre didactice, medici, absolvenți și toți cei care fac parte din viața Facultății noastre - Facultatea de Medicină din cadrul UMF «Carol Davila». În acest sens, am creat pagina oficială de Facebook a Facultății de Medicină, un spațiu prin care ne dorim să comunicăm mai mult despre oamenii noștri, proiectele, evenimentele, performanțele și inițiativele Facultății, dar și despre valorile pe care le construim și le ducem mai departe împreună în societate. www.facebook.com/FacultateMedicinaUMFCD Vă invit să urmăriți pagina, să îi dați Like și Share și, mai ales, să fiți parte activă a acestei comunități. Ne dorim să construim împreună o voce puternică și relevantă a Facultății de Medicină, care să reflecte cât mai bine oamenii, activitatea și valoarea comunității noastre. Vă mulțumesc și vă invit să fim împreună și aici!”.
Sursa foto-simbol: https://www.pexels.com/photo/graduate-celebrating-achievement-outdoors-at-sunset-32787073/
FACULTATEA DE MEDICINAABSOLVENTI MEDICINACĂTĂLIN CÎRSTOIUDECANPROF. DR. VIOREL JINGAVIOREL JINGADEPUNERE JURAMANTJURAMANTUL LUI HIPOCRATE
„Zilele IOB, reper al excelenței profesionale”
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din București și-a deschis porțile pentru toți profesioniștii din Sănătate.
...A fost publicat Metarankingul național 2025: ce loc ocupă UMF „Carol Davila”
Prin această clasare, UMF „Carol Davila” își reafirmă misiunea de a promova excelența în educație și cercetare medicală.
...UMFCD, primul loc între toate instituțiile din România în SCImago Institutions Rankings 2026
Această performanță remarcabilă marchează o evoluție semnificativă față de anul precedent.
...
