Colegiul Farmaciştilor din România a decis alocarea sumei de 50.000 de lei cu titlul de ajutor financiar acordat judeţelor aflate la graniţă şi care solicită acest lucru. Suma e menită să susţină efortului colegiilor teritoriale, pentru achiziţionarea de medicamente şi materiale sanitare pentru centrele/taberele de refugiaţi, dar şi pentru populaţia rămasă în Ucraina.


Decizia urmează a fi supusă aprobării Consiliului Naţional, se arată într-un comunicat al Colegiului Farmaciştilor din România.

„În aceste timpuri dramatice, pe care nu ar fi trebuit să le trăim, suntem profund impresionaţi de drama prin care poporul ucrainean vecin este nevoit să treacă. Solidaritatea şi empatia ne definesc ca români, dar şi ca profesionişti, aşa încât colegii noştri din judeţele de la graniţă se  mobilizează pentru a ajuta”, se spune în comunicat. „Suntem în permanentă legătură cu instituţiile statului (DSU, DSP), autorităţile centrale şi locale, pentru a identifica nevoile pe care aceşti oameni le au”.

Reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor din România spun că au primit numeroase semnale de la colegi, care s-au implicat sau doresc să-şi ofere ajutorul. Membrii Biroului Executiv s-au întrunit şi au dezbătut modalităţile prin care Colegiul poate susţine efortul umanitar, şi s-a hotărât alocarea sumei de 50.000 de lei.

„Mulţumim colegilor farmacişti din judeţele aflate la graniţă (MM, SM, SV, BT, TL, GL), pentru implicare şi voluntariat!”, se mai arată în document.

 

Farmacist