Din aceeași categorie
Pe 26 și 27 septembrie 2025, Bucureștiul devine din nou capitala analizei comportamentale aplicate (ABA). Astfel, orașul va găzdui cea de-a 14-a ediție a Conferinței Internaționale ABA, organizată de Autism Voice și Help Autism.
Sub conceptul Beond Behavior. Shaping the Future of ABA/ Dincolo de comportament – ABA fără limite: De la terapie la revoluția comportamentului uman, conferința din acest an aduce în prim-plan extinderea aplicabilității ABA dincolo de terapia în autism, spre domenii precum educație, sport, business, leadership și sănătate mintală, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
Știința schimbării comportamentale
După aproape 20 de ani de practică în România și odată cu recunoașterea oficială a profesiei de analist comportamental, ABA își confirmă relevanța ca știință a schimbării comportamentale, cu impact real în viața oamenilor, la nivel individual, organizațional și social.
„La această ediție a Conferinței ABA, voi avea alături un adult cu autism care, în urma unui program intensiv ABA, trăiește astăzi o viață împlinită și sunt convinsă că va fi o sursă de inspirație pentru toți cei prezenți. În fiecare an, Conferința Internațională ABA devine un punct de întâlnire esențial pentru profesioniști și un spațiu unic de dialog și colaborare, consolidând conexiunile care susțin dezvoltarea ABA ca știință în România și crescându-i vizibilitatea. ABA înseamnă intervenții care schimbă vieți, adaptate la realitățile și nevoile fiecărei persoane. La ediția din 2025, ne propunem nu doar să prezentăm cercetări și bune practici, ci și să inspirăm o comunitate mai unită, mai asumată și mai pregătită să ducă analiza comportamentală aplicată la un nou nivel de impact și relevanță.”, spune psih. Anca Dumitrescu, președinta Autism Voice și coordonator științific al conferinței.
Teme curajoase și inovatoare
Ediția 2025 a Conferinței Internaționale ABA aduce în prim-plan o serie de teme curajoase și inovatoare, menite să provoace gândirea, să deschidă perspective și să răspundă nevoilor reale ale comunității:
• Autismul văzut din interior: Adolescenții iau cuvântul – dialoguri sincere cu tineri diagnosticați cu autism, despre experiența lor de viață, relația cu terapia și modul în care își doresc să fie înțeleși.
• Educația sexuală la adolescenții cu TSA – abordări adaptate, bazate pe cercetări și bune practici;
• Dezvoltarea gândirii simbolice și a jocului – strategii pentru stimularea creativității și a comunicării;
• Intervenții pentru anxietate și opoziționism – soluții validate științific pentru provocări emoționale și comportamentale;
• Tulburările de neurodezvoltare și disforia de gen – o conversație deschisă despre experiențele persoanelor aflate la intersecția dintre aceste două realități, despre provocările lor zilnice și despre cum pot fi sprijinite cu empatie, respect și înțelegere, astfel încât să se simtă în siguranță și acceptate.
• De la intenție la impact: inteligență adaptivă în organizații – cum transformăm intențiile bune dintr-o organizație în rezultate reale, prin procese adaptabile și o mai bună înțelegere a oamenilor și a dinamicii echipelor pentru a deveni mai eficiente, mai motivate și mai conectate la obiectivele comune.
• Reimaginarea educației prin știința comportamentului și suport inteligent – O privire asupra modului în care tehnologia și principiile științei comportamentului pot lucra împreună pentru a oferi elevilor sprijin personalizat și experiențe de învățare mai eficiente.
• Controverse și clarificări: Ce (nu) este ABA? Întrebări incomode, răspunsuri necesare – panel de discuții cu analiștii comportamentali
• Etica și terminologia corectă în practica ABA – repere pentru o abordare respectuoasă și echitabilă.
Incluziunea nu mai este o excepție, ci o normalitate
ABA nu este exclusiv despre intervenția terapeutică, afirmă Daniela Bololoi, președinta Help Autism: „Este știința care modelează comportamente și îmbunătățește calitatea vieții la toate nivelurile – individual, organizațional și social. La ediția din acest an, vorbim despre ABA în autism, în școli, în companii și îmbunătățirea abilitaților de leadership și sănătate mintală (anxietate, depresie, tulburări emoționale și de relaționare). De peste 15 ani, luptăm pentru drepturile copiilor și adulților cu autism, pentru ca fiecare voce să fie auzită și fiecare potențial, valorificat. Conferința Internațională ABA este locul unde putem transforma vocea noastră comună într-o forță de schimbare. Pentru o societate in care incluziunea nu mai este o excepție, ci o normalitate”.
Oportunități de învățare și colaborare
Pe lângă conținutul tehnic și practic, Conferința Internațională ABA 2025 oferă participanților oportunități valoroase de socializare și colaborare cu specialiști internaționali și locali de top. Conferința Internațională ABA 2025 se adresează nu doar specialiștilor în analiză comportamentală și terapeuților, ci și profesorilor, antrenorilor, liderilor de echipă, managerilor de resurse umane, psihologilor, părinților și tuturor celor interesați să înțeleagă și să aplice principiile științei comportamentului în propriul domeniu.
Conferința este organizată în format hibrid, ceea ce le permite participanților să ia parte la sesiunile și activitățile programate fie fizic, la fața locului, fie online, de oriunde din lume.
Organizatori și parteneri
Conferința este organizată de Autism Voice și Help Autism, două organizații active și recunoscute la nivel național pentru contribuția lor susținută la îmbunătățirea serviciilor de terapie pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist și la formarea specialiștilor în analiza comportamentală aplicată.
Programul complet al conferinței, detalii despre lectori și înscriere sunt disponibile pe site-ul dedicat: www.conferinta-aba.ro.
conferinta ABAAutism VoiceABATSAcomportamentbucurestianaliza comportamentala aplicataterapieautismHelp Autismanca dumitrescuMedic.ro București: comunicarea în medicina de familie intră într-o nouă etapă
Datele arată că 17% dintre români nici măcar nu au auzit de teste de screening pentru prevenția cancerului.
...Noaptea Cercetătorilor Europeni are loc între 25 și 27 septembrie
În București vor avea loc demonstrații și ateliere la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
...10% dintre nou-născuții Maternității Sibiu au nevoie de terapie intensivă
Vor fi cu 20% mai multe paturi pentru terapie intensivă pentru bebelușii născuți aici.
...