Din aceeași categorie
Astfel, în cadrul unei convorbiri telefonice cu col. dr. Valeriu Gheorghiţă, referitoare la vaccinarea cadrelor medicale din ambulatoriul de specialitate indiferent de forma de organizare, acesta a dat asigurări ferme că este luat în considerare tot personalul medical pentru procesul de vaccinare, indiferent de forma de organizare (spital, CMI, etc.), specialitate sau profesie (medic, asistent, infirmieri, etc.), potrivit comunicatului.
Coordonatorul campaniei naţionale a transmis ca dată estimată de începere a acestei operaţiuni, mijlocul lunii ianuarie 2021.
De asemenea, col. dr. Valeriu Gheorghiţă a informat APMA că, în scurt timp, maximum o săptămână sau două, se va organiza un webinar dedicat personalului medical.
Acesta va fi preluat de APMA prin mijloacele de comunicare uzuale, folosind şi elemente de social-media (site-ul oficial al APMA, www.apma.ro, pagina de Facebook, precum şi grupurile de medici specialişti de ambulator aferente acesteia), cu toate informaţiile ştiinţifice relevante despre vaccinurile ce vor fi folosite, mecanism, potenţiale efecte adverse, proceduri de verificare, modalitate de vaccinare etc. S-a subliniat necesitatea ca acesta să fie dedicat strict cadrelor medicale.
APMA şi-a exprimat întreaga disponibilitate pentru implicarea în acest laborios şi ambiţios proces, precum şi pentru diseminarea informaţiilor ştiinţifice relevante către medicii de ambulator din Romania, se mai transmite în comunicatul de presă, semnat de dr. Cosmin Alexandrescu, preşedintele APMA.